Am gustat
Am gustat din furia iubirii
Și m-am înălțat pasăre de lumină,
Căutând uitarea ce te-a rănit...
Tu, femeie, ești zborul de lacrimă,
Labirintul tăcerii ce mă va duce
La altarul divin.
Și lacrima ta este frumoasă... și dulce...
Dar... când m-am oprit spre odihnă
Din zborul meu,
Am fost prins cu lanțuri de umbre
Și închis în colivia luminii.
Cineva mă păstra ca pe o nestemată!
Nu cunoștea că îmi voi răni aripile
Cu necuvinte...
Apoi ușa coliviei a fost deschisă...
Aveam mâncare și apă, iubire, lumină.
Dar nu mai aveam forța de a te căuta
În necunoscut.
Mi-am scuturat aripile de cenușa uitării
Dar mă dureau de tăceri.
Vino tu, căci căutarea mea
Și-a sfârșit drumul.
Copacii s-au plecat în rugi
La marginea sufletului meu...
De aici se naște pustiul...
Semnalmentele
Sunt limpezi râuri pe harta de sentimente
Arsă la capete de vulcani.
Sunt aici! Vino!
Nu voi mai putea pleca niciodată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.