
Temele de acasă
- Spune-mi, temele-astea oare
Tata - singur le-a făcut?
- Singur, doamna-nvățătoare,
Eu n-am minte să-l ajut!
epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Singur
Singur ca crucea pe culme,
Singur ca spinul sub brume,
Singur ca barca pustie,
Singur ca floarea-n câmpie,
Singur ca ciotul de lemn,
Singur ca fiara prin semn,
Singur ca-umbra-n pământ,
Singur ca aripa-n vânt,
Singur ca mama la ușă-așteptând.
poezie de Virginia Baran (3 decembrie 2012)
Adăugat de Virginia Baran

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia îmbrobodit
Singur ți-ai făcut o casă,
Singur vin îți torni la masă,
Singur aur, singur bani,
Singur fără de dușmani,
Dar de vrei să mă asculți:
Ai femeia cu prea mulți.
hexagramă de Martin Opitz din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur
Ferestrele gem zguduite
De vânt e un viscol afară!
Cum urlă, cum șuieră-n hornuri
Ce singur mă simt astă-seară...
Sunt singur și-mi vine în minte
Un biet îngeraș mititel,
Biet înger cu-aripile frânte
Și nimeni nu știe de el.
Își suflă în pumni, rătăcind
Pe străzile necunoscute
Nu-i nimeni să-i poarte de grijă,
Să-l mângâie, nici să-l sărute!...
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur. Singur când te naști. Singur când mori. Singur când iubești. Oare a înțeles cândva, cineva, iubirea celuilalt?
Constantin Tsatsos în Aforisme și cugetări (1977)
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur dor
Pe Dunăre de-ar curge vin,
Aș mai avea un singur dor:
Eu calea vinului s-ațin,
Să-l beau pe tot... și-apoi să mor!
epigramă de Marian Cioacă (1999)
Adăugat de Marian Cioacă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur
Obârșiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.
Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.
Umbra-alături ia ființă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din neființă
mărturii că nu sunt singur.
Vulturi din robie scapă
și se-nalță; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.
Focuri sunt și e credință.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruință:
nu sunt singur, nu sunt singur.
poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări
Spune-mi, ce porți pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăți! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îți lipsește! A mea gură?
Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalți! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îți place?
Spune-mi, la ce gândești acum! La mine?
Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
și parcă îți aud deja răspunsul mut.
Dacă ești obosită, nu pot să te ajut,
Dacă ți-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
și nu mai sunt de loc, parcă te-aș fi uitat.
sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și totuși sunt singur
Și totuși sunt singur
Și gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.
Și totuși sunt singur
Și pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Și pe el singur îl găsesc.
Și totuși sunt singur
Și sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.
Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere și voință
Să-i spun vieții că o iubesc!
poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul să nu mănânce singur un lucru plăcut, să nu vegheze singur când ceilalți dorm, să nu pornească singur la drum și să nu chibzuiască singur la ceea ce trebuie să facă.
Vasile Andru în Înțelepciune indiană (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i singur cine este singur, ci e singur cel ce se simte singur.
citat clasic din Alberto Moravia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar
Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur, singur
Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție
Și s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă
Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Și de-atâta vreme
Nu știe de mine
Nimeni, nimeni, nimeni
Tremur, tremur, tremur
Orice ironie
Vă rămâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur
Veșnic, veșnic, veșnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veșnic, veșnic, veșnic
Singur, singur, singur,
Vreme de beție
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul singur ți l-ai făcut. Atunci singur de el să te plângi.
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în dragoste, că singur n-am făcut nimic.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Persoana, personajul nici măcar nu realizează că părerea lui în fața Infinitului este de râsul curcii. Oare pe cine interesează părerea unei iluzii numită cu grandomanie "eu"? Cu siguranță nu pe Dumnezeu. El va dizolva orice individualitate, ca orișice părere. Ești atât de simplu! Oare cum de nu vezi că tot ceea ce crezi despre tine, știi sau "îți aparține" este încătușare, nu libertate?! Tu nu ai fost născut vreodată, ești fără formă și atunci ce știi, ce ai, ce crezi, ce posezi? SPUNE-MI UN SINGUR LUCRU CARE SĂ FIE "AL TĂU" FĂRĂ CA MAI ÎNTÂI TU SĂ-L FI FURAT CU NERUȘINARE DE LA MINE?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Singur descoperi pe Dumnezeu și tot singur iți este îngăduit să-l înțelegi, n-ai nevoie să-ți fie tradusă de nimeni iubirea față de El.
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata
Eram copil,
mă trezea devreme
tata, rugându-mă
să-l ajut
să semene zări.
Noaptea
culegeam împreună
stele,
după ce scoteam bețele
din roata Lunii...
Acum,
prin geruiala ferestrei,
abia de mai observă
zările,
cerul îi pare
o stranie miriște,
roata Lunii
nu mai merge decât
înapoi.
poezie de N. Petrescu-Redi din revista "Literatura și Arta" (16 noiembrie 2006)
Adăugat de Petrescu Mariea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îmi vine un gând strașnic, mă și supăr că sunt singur și n-am cui să-l împărtășesc.
aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci de ani de aici înainte vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut, așa că ia masa singur într-un restaurant plin de oameni, navighează singur departe de port, fă comerț. Explorează. Visează. Descoperă.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Junilor corupți
La minte, nu destul de copți,
Ai noștri tineri de bani gata
Petrec prin cluburi albe nopți,
Pe banii negri, de la tata.
epigramă de Ica Ungureanu din Alb Umor (aprilie 2012)
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!