Sânziana

Luna îşi imbracă mantia de stele
În văzduh se-ncinge dans nebun de iele
Peste câmpuri crude mii de zâne bune
Florile de aur le-mpletesc cunune

Umbre fermecate în cămăşi de lapte
Cântă şi descântă binele în şoapte
Ape cristaline şi pământul moale
Dulce se-nfioară sub tălpile goale

Este noaptea sfântă, crânguri şi poiene
Sunt altar de magic cor de Sânziene
Dansul lor în noapte-l roagă pe ursit
Flori de aur galben poartă spre iubit

Nu privi spre ele de le-auzi chemarea
Sunt nepământene, ceată din visarea
Zărilor străine, zâne fără moarte
Orb tu vei rămâne, mut pe jumătate.

Iar spre dimineaţă, magică lumină
Zori de zi pe buze, inima mi-e plină
Zâna mea de suflet, mama nu ştia
C-am venit pe lume chiar de ziua ta

Versul meu de suflet, Sânziană-l ia
Darul pentru tine, azi de ziua mea
Fă ca Sânziana lumea să mă ştie
Astăzi de Drăgaică-n tainică magie!

poezie de Cristina Iuliana Ciurlan
Adăugat de Cristina Iuliana Ciurlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi uşa

E timpul când colinda dulce îşi cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer şi-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi şi-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ţi cânt.
Colinda strămoşească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar şi mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul braţelor, cuprinde-mă, că-mi este dor...

Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu eşti departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ţi lin;
Tristeţea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi uşa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
Că nu mai ştiu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu ştiu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluţa mea albastră, pe cerul nopţii mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să ştiu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Şi-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu ştii cât îmi doresc să fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Şi sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aştept in visul meu de noapte, de mine tu să-ţi aminteşti
Şi poate te transformi în moşul, ce poartă daruri azi la toţi.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poţi
Tu inima să-mi porţi iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... şi cânt colinda tristă, căci ştiu că mă aştepţi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene, legendă şi credinţă

În magia nopţii-n care
sfânt Ion zidea cărare,
cu minuni la... apogeu
date, doar de Dumnezeu,

Cerurile s-au... deschis
spre a lumii paradis,
a trimis din sori culoare
pe-a īntinderii candoare.

Şi a dat picuri de viaţă
peste codri cu verdeaţă,
peste fân şi câmp cu flori,
ce se vor deschide-n zori.

Roua e şi ea părtaşă,
miruind pruncii din faşă,
când zâna fertilităţii
a coborât pe scara nopţii.

Zânele se-ntorc în şir,
pe pământ aduc delir,
şi în dansuri nelumeşti
reînvie vechi poveşti.

Sânziene, cu miros magic,
au putere antialgic,
au în ele stropi de soare,
râu de galben în culoare.

În buchete se-adună
flori rupte parcă din lună,
strălucesc mirositoare
cu puteri de leacuri, care,

Prinse în cununi, se spune,
în descânt cu gânduri bune,
dau puteri vindecătoare
iubirii dă dor, cărare.

Zboară sânziene-n noapte,
dau belsug în tot, şi-n toate,
miruiesc gradini şi câmpuri,
păsări fac să umple crânguri.

Vin din cultul geto-dacic,
reanimă ce-i nostalgic,
De vrei chipeş, tu să fii
spală-ţi faţa-n zori de zi,

Cu-n buchet de ‘'sânziene'',
dă cu rouă peste gene,
au un dar... miraculos,
numa'n zori când viu miros.

Ele, ne urzesc şi puntea,
cu lumini adapă mintea,
între ceruri şi... pământ
şi-ntre rugi duse de vânt.

Doar sfinţind cum se cuvine
noaptea zilei care vine,
vom simţi puteri divine
peste drumul către mâine.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drăgaica-Sânzienele

Azi e ziua în care s-a născut
În cultul nostru ortodox,
Prorocul Ioan, ce-i cunoscut
Că botezat-a pe Hristos.

Tot azi, în ale noastre datini
Ce-s moştenite de la daci,
E ziua-n care fără patimi
Drăgaica, vine ca un vraci.

Din cultul soarelui, ea vine
Cu-a iubirii sărbătoare.
Noi o cinstim cum se cuvine
Sânziana, zâna floare.

Drăgaicele sunt zâne bune
Ce prin păduri şi câmp trăiesc,
Şi poartă florile-n cunune,
Cu ele se împodobesc.

Puteri magice dau la plante
Şi pe bolnavi tămăduiesc,
Când sunt de oameni respectate,
Şi-n ritualuri le slăvesc.

Dar se răzbună crunt în noapte
Când ritualul nu-i făcut,
Cu Ielele-s asemănate,
Ca-n al Rusalilor cult.

În a Sânzienelor noapte
Se aprinde un foc mare,
Se-aruncă ierburi aromate
Cinstind Sfânta sărbătoare.

Când peste sacrul foc se sare
Acesta te purifică,
Şi buciumu-i zice-o cântare
Astfel slăvind-o pe Drăgaică.

În Transilvania se spune
Că-n ziua de Sânziene,
Apar comorile străbune
Când al nopţii văl se-aşterne.

În acel loc se ivesc focuri
Sub razele reci de lună,
Iar Ielele cu-ale lor jocuri,
Te prind în hora lor nebună.

Ele te învârt şi te vrăjesc
Nu mai şti nimic de tine.
În a lor horă te ameţesc,
Uitându-ţi de al tău nume.

Dar asta-i o altă legendă,
Ce o voi spune mai târziu,
Căci nu-i trecută în agendă...
Deci astăzi, eu nu o mai scriu.

Datini străbune şi-înţelepte
Ce de la daci v-am moştenit,
Prin ele vrem să se respecte
Credinţa-n Domnul mult iubit!

poezie de Gabriela Zidaru-Nanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

azi nu mai urc şi n-am să cobor
sunt doar un pescăruş în zbor
zbor lung, prelung, amăgitor
în taina ultimului dor
mă smulg din valuri spre noaptea neştiută
sunt stea însângerată şi timpul e opac
aprind luminile în palmă la ultimul popas
în drumul sorţii către moarte
renasc din ape când tremură luna
sunt sete nestinsă rătăcită în uitare
se sparge cerul şi curg întrebări
sunt încă departe nemărginirea să o cunosc
mă arde depărtarea
foşnesc printre şoapte
în zbor peste ape
mă trag cărările şi trupul mi-e catarg
trec dintr-o întrebare în tainică chemare
voi sparge bolta cu o vorbă
înmugurind în zori
şi la răscruci voi pune dans de nuferi
să lumineze tăcuţii mei paşi
plutesc către lumină lucind între spini
mă sting tragic în noapte
mă voi întoarce în zori
să urc, să urc
nu mai cobor
mă apropii de cer
sub taina sfântă a primei împărtăşiri
să fiu o flacără în zbor
mă cheamă lumina
sunt taină şi spirit
cuvântul mi-e zbor
eu am venit să împletesc fântâni
aici, în infinit
să aprind lumini
vestind cuvântul Lui, în zorii zilei noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV-ul stărilor

Roşu-n bujori, în roze, în iubire,
În sărutări, în sângeri... fericire...
Oranj – onestitate, arca vieţii
Purtând pe braţe visul tinereţii...
Galben în soare,-n spic, în libertate,
În miere, în gutui, în frunze moarte...
Verde-n speranţă,-n brazi, în zbor spre stele,
Safir şi jad, acvamarin, mistere...
Albastru de ninsori, dans de lumină,
Tot ce-i mai pur... un cer de muselină,
Iubire sfântă, flori de liliac,
Un dans de fluturi, ochii celui drag...
Arcade violete, sentimente
Altar de vis, fecioare inocente...
Vers de de luceferi, violete, vis,
Atâte câte sunt de neatins...
Cu toate-s fluturi, azi, de curcubeu,
Sădind lumină, iar, în gândul meu.
În dansul lor, călătorim ades,
Transcendental, pe treptele de vers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de zori

departe de oameni trepte spre infinit urci
mereu te-atrage nerostitul în efemerul amintirilor
depărtarea e ca o profeţie a neştiutului de mâine
întrebi de fiecare dată nepătrunderea visului
ascunsă cântec după draperiile nopţii

pătimind sub picurii argintii ai toamnei
de cele mai multe ori rupi cu dinţii potecile
mângâind cu tălpile într-o îmbrăţişare podoaba pădurii

lasă-te femeie în dansul pătimaş al vântului
noaptea din adâncul pământului
să ţi se caţăre pe la tâmple aduceri aminte
ca fulgerile răzvrătite de iubirea norilor

minunată este ziua când florile mângâiate de timp
îşi varsă din tulpini parfumul ca smirna în pragul serii
lasă-te îmbrăţişată de zorii zilei ce destramă
luceferi fistichii a umbrelor lumină
pe-a cerului spinare ce arde fără ocolişuri luna

ai devenit cuvânt şi freamăt de destin
te joci cu lutul vremii în tainică lumină
tu suflet de femeie!

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Nemuririi Sufletelor

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde neajunsul se întâlneşte cu răbdarea
şi cumpătarea cu infinita nemărginire a cerului.

În timpul zilei kilometrice care se lăfăie în albastrul cerului,
zâne în care alegorice se bălăngăne în sus şi în jos
militând pentru drepturile celor simbolici şi neimportanţi.

În zadar timpul se zbate asemenea unui şoarece prins într-o capcană.
Spre seară, umbre obosite îşi târăsc picioarele spre apus, ferestrele se închid
şi în fundul cel mai întunecos al lumii, totul se opreşte în loc.

Cei uitaţi de zânele bune îşi ascut colţii şi săbiile de fier
şi pornesc la luptă asemenea nemuritorilor din poveşti.
Însă nimeni nu moare şi nimeni nu învie după apus.

Noaptea îşi pictează neajunsurile într-o cană cu stele
şi e dulce şi sălbatică în acelaşi timp, măreaţă şi destrăbălată.
Noaptea nu e în visele nimănui, dar visele tuturor se desfată în noapte.

Sunt mii de ferestre deschise în fiecare dimineaţă
în Piaţa Nemuririi Sufletelor, acolo unde învinsul se întâlneşte cu învingătorul,
mortul cu călăul, ziua cu noaptea, curatul cu Necuratul.

poezie de Livia Mihalachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fulgilor de nea

Când dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine,
Neîncetat, prin viaţa mea pustie,
E-un vuiet trist, o mare de suspine.

În suflet e de-acum zădărnicie,
Dragostea ta nu-mi mai aparţine;
Cand dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine.

Câteodată "zac" în dulce reverie,
Rememorez tăcut iubirea noastră,
Totu-i trecut, ori poate cine ştie?
Îmi va bate-o veste în fereastră,

Când dansul fulgilor e o magie.

rondel de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îl aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe+acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză 1

Mi-aduc aminte de copilărie,
De ziua sfântă, ziua de Crăciun...
Când desenam pe-un petec de hârtie
Un om de nea şi multe jucării
Sub pomul nins, ori încărcat cu kidă
Şi-mpodobit cu globuri aurii.
Cu braţele, în timp, tăiam zăpada
Croindu-mi drum şi pace peste ani,
Căci îi aveam pe mama şi pe tata
Puternici şi stăpâni întru mulţi ani.
Gutuia de la geam lucea în suflet
Şi limbi de foc se înălţau spre cer...
Treceau copii ca mine să colinde,
Luând răsplată câte-un colăcel...
Ah, mirosea a pâine şi-a sarmale,
Fierbea pe foc un vin cu scorţişoară,
Magia, ca o plasă de mătasă
Se aşeza peste întreaga ţară.
Crăciunu-acela-ntipărit în suflet,
Crăciunu-n care am crezut mereu,
Îmi umple casa cu lumini şi zâmbet...
Aşa am fost... aşa voi fi mereu!
Sunt mergătorul datinii străbune!
Ateu copilăriei, rătăcesc
Spre o căsuţă peste văi şi dealuri
Unde am învăţat să cânt, să râd, să cresc.
Acum sunt o colindă... doar atâta!
Spre ziua de apoi mă-ndrept tăcut,
Spre a hrăni cu datină şi lege
Pe cei ce vor veni pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce sunt

Eu sunt, de fapt, doar o oglindă care îţi spune cine eşti
Tu te priveşti, te simţi, te cauţi, te regăseşti şi te iubeşti,
Sunt doar un sol, un oarecare, un trecător zâmbind discret,
Un trandafir întins spre stele, un suflet tandru de poet,
Nimic mai mult... închipuire, ce te va face să tresari,
Să râzi din nou, să te descoperi, cu ochii tăi frumoşi şi mari
Să nu mă uiţi, să nu te superi, o mângâiere-ţi voi lăsa,
Ridic o aripă spre tine, te îndrăgesc, dar nu pot sta
Primeşte-mi versul, e cadoul, e tot ce astăzi pot să-ţi fiu,
Minune dulce de femeie, atât sunt eu... e tot ce ştiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene

Noaptea Sânzienelor
Se coace grâul şi secara,
Feciorele se joacă cu pâinea caldă
Prin lanul de cireş şi spic de grâu
Făcând coroane din sânziene,
Flori galbene, strălucitoare,
Cu puteri miraculoase
Ce se aşează pe creştet de fecioare
Pornindu-le-n viaţa
Spre o destinaţie cunoscută de destin.
Dansează sânzienele în ritm de zori
Legate de o petală de garoafă
Prinsă la urechea unui fecior
Care aleargă să prindă o sânziană.
Florile de sânziene îl opresc:
"Nu este timpul, aşteptă, fecior!"
Când feciora se va mărita
Cu baiat bălai călare pe un murg,
Pe flori de sânziene
La cornul caprii privea
Cum sânzienele dansau
Dansul bucuriei.
Plutesc fluturii-n flori de sânziene,
Culeg nectarul fericirii
Şi îl împrăştie peste fecioare şi feciori,
Să fie belşug peste popor
Şi viaţa lor să fie doar iubire.
Dansul sânzienelor
Adună spicele aurii
Şi le aruncă-n zare
Stropind timpul
Cu aurul din grâu
Ce-l aşează-n vara din toamnă.
Frumoasele sânziene
Plutesc prin fir de fîn
Aşteptînd să treacă timpul
Şi să coacă pâini pentru copii!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Ai venit... şoaptă-n ureche
Ca un freamăt sufletesc,
Te-am simţit suflet pereche,
Am ştiut că te iubesc

M-ai rugat cu bunătate
Inima să mi-o deschid,
Să-i fac dragostei dreptate
Chiar dacă sunt un timid

Să cern vorbe-n vindecare
Peste suflete încet,
Să le fie alinare
Gândul dulce de poet

Fără tine... nu-s cuvinte,
Aş rămâne numai dor,
Răvăşit, tăcut, cuminte
Şi nu aş putea să zbor

Dar acum mi-e casă cerul,
Norii grei s-au risipit,
Tu mi-ai dezlegat misterul
Şi m-ajuţi să fiu iubit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă

Ne despărţim, o viaţă nouă
Începem astăzi amândoi
Iar florile scăldate în rouă
Se vor aprinde fără noi.
Eu am să plec spre miazănoapte,
Tu vei porni spre miazăzi
Şi-n urmă întâmplări şi fapte
Ce mustrător ne vor privi.

Refren:

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Să cad pe obrazul Tău
C-am iubit cu patimă
Iar de mor nu-mi pare rău.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu
Eşti pe viaţa mea stăpân
Fă-mă floarea ce căzu'
La iubita mea în sân.

Şi când ţi-o fi mai greu pe lume
Să-ţi aminteşti cât te-am iubit
Nu ştiu cum s-a-ntâmplat anume
Dar totul are un sfârşit.

Eu nu ştiu cine-a fost de vină
Ce mari orgolii ne-au învins
Mi-e inima de viscol plină
Iar focu-n candelă s-a stins...

De ce plângi? De ce plângi?

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...

cântec interpretat de New Savoy, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1991)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

e seară în lume
adoarme frunzişul în crânguri
se scutură amotimpuri în vremuri de tină
o mierlă mai cântă pe ramuri
se miscă ace de ceasornic în cer
mişcări pure
se închide o clipă în somnul de gală
o frunză a căzut în palma uitării
căutam în lume, a vieţii aromă
văzduhul plutea în ani peste ape
se adunau amintiri, mai trecea un timp pe sub pleoape
în zori, copacii îşi deschid coroana spre zare
în cuiburi, păsări vin să adoarmă
ce lung este drumul spre casă
dansează clipa în zbor peste mare
se răspândeşte în jur abur de soare
se aprind mesteceni în crâng
stol de grauri, foc de aur
cântă copacul cu limbile de foc
un pom, o pasăre şi un zbor
ard flăcări pe cer
pe jos, frunza se lasă
noaptea a plecat să se culce
inima creşte
a iubire, a visare...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe şi flori de gheaţă...

De mă cauţi azi în dansul frunzelor,
să ştii că nu mai sunt acolo,
sunt la un pas de inima ta
şi deja a venit iarna
cu steluţe şi flori de ghiaţă!
De ţi-e dor şi aştepţi
să revin din locul întunecat,
eu cred că deja sunt în mintea ta...!
De-ţi doreşti să mai fim,
un suflet şi să rămânem mereu,
pictează în fiecare zi,
cu mine un tablou,
cu dorul din sufletul tău!
Agaţă-l undeva la tine pe perete,
ca pe-o icoană sfântă,
şi rămâi frumosul nebun,
dintr-o privelişte cu zăpadă, steluţe şi flori de gheaţă!

poezie de Eugenia Calancea (24 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori

în lumină venim în lumină plecăm
condensaţi într-o iubire înaintemergătoare
cu aripi fermecate spre soare zburăm
în lumea de dincolo nemuritoare

eu voi rămâne veşnic în versul mirean
unde nu încape regretul suspinul
va fi ca perla prinsă de mărgean
în marea speranţei s-o ştie seninul

însoţiţi de cântec păşim către stele
sunete de viori vibrează în suflet
vom lăsa în urmă tristeţile grele
eşecuri amăgiri vaiete şi urlet

azi număr primăveri cu miros de lalele
cu toate minunile adunate prin umblet

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!