Niciodată

Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând uşor abstracţie de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimïc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cântec este un copil pe care îl îngrijesc, îl hrănesc şi căruia îi dăruiesc dragostea mea. Chiar dacă nu ai compus niciodată un cântec, viaţa ta e un cântec. Cum ar putea să nu fie?

citat celebru din Michael Jackson
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i dor

Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.

Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Şi pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.

Nimic nu-i clar... nesiguranţă,
Nervi, ignoranţă, refulări,
Puse adesea în balanţă
Cu o anume inconstanţă
A verbelor... fără cărări.

Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viaţa-i cu timpul în consens
Şi pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.

Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Şi arde sufletul, pe rug.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai nani, nani

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...
Dar uite-ncep un cântec şi altu-mi vine-n minte, -
Şi-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Şi plânge-aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt...

Hai nani, nani...

Să-ţi cânt, lumina mamii, şi iar încep şi iar
Cuvintele-şi pierd şirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...

Dar tu aştepţi un cântec - că tu ce ştii de vânt!
Şi ce să ştii ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste...
... Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

... Şi iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ţi spun alt-dată în cântecele mele,
Şi feţi-frumoşi, şi zâne, şi cer, şi flori, şi stele
Şi-au amuţit povestea de parcă nu mai sunt...

Hai nani, nani...

Adormi în caldu-ţi leagăn, lumina mea, şi taci -
Nu pot cânta şi încă nu eşti destul de mare,
Ca să-ţi pot spune basmul cel nesfârşit, în care
Se sting de frig şi foame copiii cei săraci...

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de gyongy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, ruşii, niciodată nu am avut romantici proşti, cu capul în stele, ca germanii, şi mai ales ca francezii, care nu reacţionează la nimic;chiar dacă se crapă pământul sub ei, chiar dacă Franţa ar pieri pe baricade, ei sunt la fel, nici măcar cuviinţa nu li se schimbă, şi îşi vor cânta cântecele lor stelare, cum să spun, până vor intra în mormânt, pentru că sunt proşti. La noi, pe pământ rusesc, nu exista proşti;asta se ştie;prin asta ne deosebim de celelalte popoare.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i un cântec

Când viaţa-i o luptă
între bine şi rău,
când timpul nu-ţi lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viaţa ta,
ascultă mereu
de inima ta.

Dacă nu ştii
să te ridici când ţi-e greu,
în jocul vieţii
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu ştii să priveşti,
încearcă acum
şi-ai să reuşeşti.

Destinul te loveşte
când nu te-aştepţi,
dar nu sta închis
între patru pereţi;
luptă înainte,
ştiu că nu e uşor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.

Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viaţa-i numai a ta;
învaţă să câştigi,
învaţă să pierzi,
şi-ntotdeauna
în tine să crezi.

Viaţa-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toţi pot să zboare;
învaţă să profiţi
de fiecare zi,
viaţa-i un cântec,
n-o irosi.

poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea vede toate, chiar şi pe cele din Ceruri. Şi nimic nu o întunecă fără numai păcatul. Prin urmare, celui curat nimic nu-i este neînţeles, iar cuvântului său nimic nu-i este cu neputinţă de exprimat.

citat din Sfântul Antonie cel Mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i chiar

Mă trec fiori

De câte ori

Pe cer văd ciori

Vestind ninsori.

Mă tem că ea,

De iarna-i grea,

Nu va putea

Veni să-mi dea,

Din ochi măcar,

Iubirea-n dar;

Cadou mai rar,

Nimic nu-i chiar!

poezie de Marius Robu (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de unire

Sculaţi voi gospodari,
Sculaţi compatrioţi
Sub flamura lui Ştefan
De-i mai sunteţi nepoţi

De mai aveţi copii
De mai aveţi trecut
Treziţi-vă la viaţă
Nu-i vreme de pierdut

Măcar pentru cântec
Haideţi să ne strângem
Să ne amintim
Cine am fost şi suntem

De-am fost oricând aici
Ori ne-am mutat din tundră
E timpul să ne scoatem
Istoria din umbră

Suntem un pumn de oameni
Pe un picior de ţară
Dar mai avem o limbă
Şi-o vatră milenară

Măcar pentru cântec
Haideţi să ne strângem
Să ne amintim
Cine am fost şi suntem.

poezie de Leonid Ion Barbăroşie din Apropo (27 august 1991)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi zic că-s sătui de valuri

Mulţi zic că-s sătui de "valuri"
Şi se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-şi "partea sumbră"
Ca nişte stăpâni pe umbră.

Toţi au barcă şi-s pe mal,
Eu n-am barcă şi-s în val.
Şi de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob şi ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Şi eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" şi parcă
Aş putea lăsa să treacă
Viaţa fără val şi barcă,
Dar Limanul ce mă-aşteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar şi-n val, şi-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Şi tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec şi munţi, şi trec şi mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Şi nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinţei spre cunună!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!