Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum – e bine. Iar suntem străini.
Nimic din mine nu-i al tău. Nimica.
Tăceri, şi-atât, trecând prin brazi şi pini,
s-au dus de mult nesomnu-n doi, şi frica.

Şi, ca-nainte de-a ne fi ştiut,
redevenim persoane singulare.
Avem un cer şi-o noapte fiecare,
acum e bine – nopţile-au tăcut.

De-atâtea ne-mpliniri suntem prea plini,
nici aşteptarea n-o mai ştim, nici frica.
Suntem şi-n noi şi între noi străini.
Din tine nu-i nimic al tău. Nimica.

poezie clasică de Mihu Dragomir din Versuri noi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt făcut pentru nici o femeie, nici o femeie nu e făcută pentru mine, şi oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic şi prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuseţează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viaţă fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, şira spinării morale e ruptă la mine, sunt moraliceşte deşălat. Şi Dta mă iubeşti încă, şi Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ţi arunci simţirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ţi fi recunoscător măcar?

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea avea o singură ciudăţenie

Mama mea avea o singură ciudăţenie,
nu judeca niciodată greşit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
şi făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puţin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
şi uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut şi privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă şi plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea şi ce a făcut
şi cât de diferită este de ceilalţi din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
şi a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea şi atât
şi nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu şi-a distrus lucrurile
şi nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu munceşte niciodată
şi s-a reinventat pe ea însăşi de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâşie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudăţenie:
lipsa de orice ciudăţenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distraţi şi aiurea
ignoranţa mea depre mama.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seminţele nu pot crea nimic singure. Mama Pământ este cea care produce florile şi fructele şi alte daruri. În mod similar, femeile sunt cele care dau naştere copiilor, cele care îi cresc şi, în cele din urmă, cele care formează cetăţenii de mâine. Femeile trebuie considerate, prin urmare, alături de Mama Pământ, drept edificiu pentru întreaga umanitate.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă patrie, adio!

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o.
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi.
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze, se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
Şi-acum, se aude clopotul final.

Vin vremuri de urgie şi de grindini
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine – aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
Drum bun popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un teatru

Viaţa este ca un teatru, unde actorii suntem noi.
Acţiunea nu e scrisă, o creăm după nevoi.
Mulţi regizori sunt pe lume, care încearcă-n fel de fel
Drum în viaţă ca să ne facem, numai cum gândeşte el.
Chiar de mici, la grădiniţă, ori în şcoală când suntem
Dă poveţe fiecare şi ne-ndeamnă ca să mergem
Pe un drum bătut de alţii, fără ca să mai gândim,
Ca în viaţă să ajungem buni ascultători să fim.

Dacă încerci la vreun examen, gândul să-l destăinuieşti
Şi să spui cu-a tale vorbe lucrul care-l gândeşti,
Respectând ideea-n sine, încercând să o dezvolţi,
Dar nu zici cum zice domnul şi tu te dezici de toţi,
Încercând să ieşi din turmă, cercetând în fel şi chip,
Îţi vor demonstra prin notă – rezultatu-i de nimic.

Tu în seamă nu-i lua. Ei sunt aceea care
N-au făcut în viaţa lor, ce dorita fiecare.
Sunt ca boii de la plug, ducând jugul în spinare
Şi mânaţi, pocniţi din bici, de-un ţăran, ca orişicare,
Fără a şti măcar ce vor, într-o turma atât de mare
De cu zori şi până seara pentru blidul de mâncare.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile, cu toate că au talent în cercetare, trebuie să muncească mai mult ca să se evidenţieze. Istoria ştiinţei a arătat că nu întotdeauna femeile au fost cele mai apreciate. Din 210 Premii Nobel care s-au luat de când a fost întemeiată distincţia, 10 au fost obţinute de femei.

Maya Simionescu în Jurnalul Naţional
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aşa

Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
şi ei spun da, neîntrebaţi.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
şi nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...

Stă piatra ca proasta şi neîntrebată.
Vine calul şi o calcă în potcoave
şi o balegă cu balega,
şi ea stă şi se toceşte
şi miroase a balegă
şi se lasă spălată de ploaie
... şi chiar tocită de priveliştea lunii
tot piatră rămâne,
fără s-o întrebe nimeni nimica...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toate femeile din viaţa mea au fost nişte lecţii de viaţă prin care a trebuit să trec. Nimic nu a fost întâmplător.

citat din Ştefan Bănică Jr.
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu femeile, ci anumite organizaţii pentru femei şi organizaţii europene lansează tot felul de mesaje care spun că toate femeile sunt nişte victime, iar toţi bărbaţii se comportă ca violatori şi prădători sexuali faţă de femei. Consecinţa este că bărbaţii îşi pierd interesul de a mai deveni taţi, iar femeile îşi pierd interesul de a mai deveni mame. Aceasta se oglindeşte cu claritate în criza demografică prin care trecem. Foarte curând, aceasta va conduce la probleme foarte grave în societate, chiar şi în bogata noastră Germanie.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un studiu făcut în America a arătat că femeile care poartă lenjerie erotică foarte variată au nişte soţi mult mai fideli decât femeile care preferă lenjeria din bumbac alb. Aceasta este una din căile prin care bărbatul îşi manifestă dorinţa de varietate într-o relaţie de tip monogam.

Allan Pease în De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile mele

Când voi muri - izbavă din viaţă fără rost -
Două femei pe lume vor şti cândva c-am fost.

Una e mama... Alta, străină mi-i de sânge,
Pe catafalc sui-vor, mă vor privi - şi-or plânge.

Vor sugruma-n batiste regretele ce gem,
Şi s-or pleca spre frunte-mi, cu flori şi c-un blestem.

poezie clasică de Endre Ady, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu o singură dată am judecat o femeie după înfăţişare. Dar nu oricum, şi nu pe oricine... ci doar pe cele frumoase. Mereu am considerat că femeile frumoase sunt mult mai expuse "prostiei" decât cele urâte. Într-adevăr – chiar şi acum – consider că teoria mea este întemeiată. Detaliind, îţi pot da exemple atât de logice, încât chiar şi tu, ca femeie, îmi vei da dreptate. Alta mi-a fost eroarea. Am greşit prin faptul că am îndrăznit să amestec pe majoritatea în aceeaşi oală. Excluzând toate aceste "mimoze", care-s frumoase în zadar, am ajuns la concluzia că nu există femei inteligente şi urâte în acelaşi timp. Femei urâte şi proaste, există. Femei frumoase şi inteligente, la fel, există. Femei frumoase şi proaste, de asemenea. Însă niciodată, femei urâte şi inteligente în acelaşi timp; pentru că femeile inteligente nu pot fi urâte. Din contră, consider că sunt cele mai mişto fiinţe din univers.

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi (2016)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amare amintiri

nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici paşii
nici mersul
ocolul
plin de pietre şi gol
goluţ
în urma paşilor semănaţi pretutindeni
acum
e plin de iarbă
şi e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viaţa ci
doar opusul ei

cohea e goală
câteva lucruri dezordonate şi
lipsite de viaţă
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost

acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama şi s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
şi de acolo
i s-a tras şi plecarea
cu timpul

şi mama
a fost în ultima parte a vieţii o femei sfântă
n-a ştiut
decât să facă bine- să cânte şi să se roage Lui Dumnezeu

acum
după atâţia ani de la plecarea dânsei la cele veşnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe şi-n casă
în grădinuţă şi-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
şi orice
glas a amuţit
toţi trei

sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni şi părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai ştiu exat

Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării cu lacrimi şi cu libertate

Femeile au fost în viaţa mea
Ca jucăriile-n copilărie;
Ce mult plângeam pentru a le avea
Şi-avându-le, plângeam de bucurie...

Apoi plângeam când una se strica
Sau când loveam o alta, din greşeală,
Când le pierdeam sau mi le confisca
Mama, cerându-mi aspru socoteală

Pentru năzbâtii... Doamne, iar plângeam,
Plângeam la fel când îmi erau furate,
Şi tot în lacrimi ştiu că adormeam
Şi mă trezeam în lacrimi, din păcate.

Iar de femei am plâns la fel de des,
Cu doar o diferenţă, alta nu-i,
Că jucăriile-mi nu şi-au ales
Un alt copil, să fie ale lui.

Femeile sunt, unele sau toate,
Un fel de jucării cu... libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!