Studiind consecinţele morale puritane pe care orficii le extrăgeau din mitul zeului-copil Dionysos, istoricul religiilor va fi cât se poate de încurcat de interpretarea filozofică pe care i-o dă Nietzche. În viziunea filozofului, jucăriile copilului nu sunt decât nişte momeli ce le slujesc Titanilor ca să-l amăgească şi apoi să-l mănânce. Nietzche, care n-avea nici un alt duşman mai cumplit decât creştinismul, nu voia nicidecum să conceapă posibilitatea ca morala puritană să se fi ascuns undeva în Grecia-i mult iubită.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantitatea de date de care va trebui să se ocupe istoricul religiilor este considerabil mai întinsă decât aceea de care se va ocupa istoricul filozofiei, în vreme ce sarcinile lor sunt deosebite, deoarece răspund unor interogaţii deosebite şi-şi propun să dezvăluie nişte zone de semnificaţie ce nu se suprapun decât parţial. Domeniul filozofului abia începe acolo unde cel al istoricilor încetează! Fiindcă problema unui istoric este de a răspunde întrebării "de ce ceea ce este aşa, este aşa?", în timp ce întrebarea fundamentală a filozofului este: "de ce ceea ce este, este?" Demersul unui istoric trebuie să epuizeze în mod necesar domeniul onticului, iar istoricul care "ontologizează" datele ontice ale lucrului său îşi atribuie rolul filozofului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să recunoască, dacă are vederi suficient de largi, că Heraclit era la curent cu mitul lui Dionysos şi că interpretările autorilor creştini nu erau prea rele. Va mai trebui să recunoască şi că rombul din recuzita copilului Dionysos provine probabil de la iniţierile "primitive" şi că acel bull-roarer îl evoca pesemne pe Dionysos în timpul celebrării anumitor mistere.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul religiilor va trebui să se întrebe dacă Aiôn-ul lui Heraclit, copilul care joacă dame, este Dionysos al orficilor. Această teză a fost susţinută de Vittorio Macchioro într-un studiu publicat în 1922, care continua seria deschisă de mai celebrul Zagreus din 1920. Dar e foarte dificil să-i convingi pe istorici că mitul orfic exista deja pe vremea lui Heraclit, căci prima atestare sigură a acestui mit nu se situează dincolo de secolul al III-lea. Cu toate acestea, R. R. Dodds a demonstrat peremptoriu că Platon nu putea să-l ignore, ceea ce face mai pluzibilă ipoteza lui Macchioro.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoricul filozofiei se deosebeşte de istoricul religiilor prin aceea că trasează o separaţie netă între domeniul său, care este acela al gândirii zise prin tradiţie "abstractă" şi domeniul contiguu al "religiosului", în care o bună parte a aceluiaşi sens asumă forma mitului şi a ritualului. Pentru istoricul religiilor, o astfel de separaţie arbitrară n-ar putea, în principiu, să existe. Căci singura diferenţă între cele două zone, cu grijă deosebită din partea istoricului filozofiei, nu se află la nivelul sensului, ci la nivelul limbajului.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un istoric al filozofiei va observa că tema "ludus mundi" la care ajunge gândirea lui Nietzsche era deja prezentă la filozofii din Renaştere şi că aceştia, poate amintindu-şi fragmentul lui Heraclit, îl asociau şi cu jocul copilului Dionysos. Un istoric al religiilor va repune toate aceste motive în contextul ce le este propriu, adică în contextul religios, pentru a încerca să extragă de aici un sens.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitul orficului Dionysos se înscrie printre puţinele simboluri obsesive care au hrănit meditaţia marilor gânditori ai epocii moderne, de la Nietzsche la Heidegger.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterele zeului Dionysos, care existau deja în epoca clasică, erau axate, după toate probabilităţile, pe alte isprăvi ale zeului. De altfel, acest Dionysos-copil nu există decât în context orfic, în contrast total cu Dionysos mainomenos, "care-ţi ia minţile", zeu al vinului, al escapadelor în munţi şi al omofagiei.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele antropolog Andrew Lang stabilise o strânsă relaţie între anumite jucării ale lui Dionysos şi obiectele numite bull-roarer (zbârnâitori) sau romburi, utilizate în iniţiere la popoarele "primitive"din Australia, America şi Africa. Printre jucăriile lui Dionysos figurează, într-adevăr, cele numite rhomboi şi kônoi.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarcina unui istoric al religiilor care analizează fragmentul lui Heraclit şi mitul simbolului jocului se articulează în două faze distincte ce-ar putea fi numite faza istorico-genetică şi faza hermeneutică.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeptul lui Nietzche

Ca "supraom" eşti cam dogit,
Degeaba mai stârneşti văpaia,
Căci constata-vei, la sfârşit:
N-ai "nice" aia, "nice" aia!

epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Pledoarie pentru epigramă
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interpretarea pe care Erwin Rohde, prieten cu Nietzsche, o dă orfismului, este foarte caracteristică; Pentru Rohde, nu e vorba decât de o aberaţie, străină de spiritul grec.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice tensiune, orice durere, orice nedreptate, sunt reduse la un simplu moment al jocului, sunt justificate ca aparenţe crude sau monstruoase ale unui mare mister, aidoma asasinării copilului credul Dionysos.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A juca jocul lumii, "ludus globi", iată poate cea mai potrivită expresie al proiectului filozofic al Renaşterii. A-l juca serios, iocari serio, într-un fel bine cumpănit şi chibzuit (studiosissime), nicidecum infantil, "non pueriliter". Oricum, în acest joc ce se joacă, care este jucat, trebuie să intrăm spre a participa la misterele ultime ale orficului Dionysos, zeul-copil ucis de Titani.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora care nu pot vedea nici cum rolul ingineriei psihologiei sociale în dictarea normelor şi modei sociale, le spun doar atât: dacă vrei să-ţi convingi copilul să mănânce legume, fără să-l forţezi, nu trebuie decât să-i dai să mănânce cât mai multă carne. Scîrbit în timp, nu va avea încotro, va alege legumele. Spune-i apoi despre beneficiile legumelor, şi el le va folosi mai departe, pentru a-i face pe cei care mănâncă echilibrat, să deteste apoi carnea.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Psihologia sublim (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creştinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia – era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparţine diavolului şi de consecinţa ce decurge de aici: faptul că inconsistenţa ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-şi recupera fiinţa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenţei creştinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene şi orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se aşeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşterea a fost cea care a erijat pe Dionysos şi jocul în divinităţi supreme, ea celebra misterul profud al uciderii zeului cosmic prin joc.

Ioan Petru Culianu în Iocari serio – Ştiinţă şi artă în gândirea Renaşterii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interviul a avut loc în pragul noului mileniu şi a luat o întorsătură ciudată. Istoricul - profesorul Montbaillard - se simţea vizibil încurcat faţă cu Tozgrec, care împrumutase înfăţişarea unui bătrân destul de curat. În pofida unei păreri dintre cele mai răspândite, ce prilejuise pariuri extravagante la Chicago şi la Tampa (Florida), nu semăna deloc cu Bhagwan Shree Rajneesh. Nici că fiecare-l vedea în alt fel, cum s-a pretins adesea, nu era adevărat: imaginea sa era fixă şi, la drept vorbind, puţin impozantă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceata de squaws îşi agita pletele ca nişte tăişuri negre. Sângele ţâşni, beţivii îşi pierdură capetele. Într-o clipită, se ciocneau ca nişte bile pe podeaua însângerată. Nici înţelepţi n-au mai fost, nici beţie: n-au mai fost decât nişte squaws de o frumuseţe ameninţătoare - câteva sute, poate. Iar când ele s-au alăturat armatei de suflete ce le aştepta nerăbdătoare sosirea, s-au făcut atunci o mie de miriade de squaws care zburau în tăcere către patria lor, ca să pună stăpânire pe trupurile cuceritorilor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nicidecum intenţia de a expune aici doctrina din Tratatul despre revoluţiile (sau mai degrabă "transmigrările") sufletelor, fiindcă, la drept vorbind, nu cred că am priceput-o prea bine nici eu. Cel mult, e vorba, în ultimă instanţă, despre copularea Celui Drept, care scoate un suflet din mijlocul "cochiliilor" (sau "cojilor": qelipoth) ca să-l aducă pe lume; la moartea omului, acest suflet e mântuit. Dar va trebui aşteptat mult până la sfârşitul lumii, care va avea loc atunci când toate sufletele poporului ales vor fi mântuite, fiindcă, în principiu, numărul total de suflete este cuprins între aceste două cifre fabuloase care sunt şase sute de mii la puterea şase sute treisprezece şi şase sute de mii la puterea şase sute de mii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aş retrage în cel mai groaznic deşert, dacă aş renunţa la tot şi n-aş mai cunoaşte decât singurătatea absolută, niciodată n-aş mai avea îndrăzneala de a dispreţui plăcerea şi pe oamenii care o împărtăşesc. În orice condamnare există multă invidie. Budismul şi creştinismul sunt o răzbunare şi o invidie a suferinzilor. Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!