În adormirea lunii
Am răsfoit tot universu-n noapte,
Copilă dragă, până te-am găsit,
Pe gura ta e încă gust de lapte
Și-ncărunțita sete-l bea grăbit.
Întorci cu ochii paginile crucii
Și le sfințim cu împăcarea noastră,
Vom aștepta ca, plină de capricii,
S-adoarmă luna iarăși la fereastră.
Pe-o pagină stă scris lâng-o fântână,
"Mai lasă-mă să-mi fie dor de tine"
Ne închinăm cu inima în mână,
Lăsând un vers în apele-i blajine.
Pe crucea ei, e-o pace de cuvinte!
În somn zâmbește adormita lună.
Noi îi lăsăm aducerile aminte...
E frig... și-un pulovăraș de lână.
De undeva, ne bate o lumină;
Luceafarul de umbră-i obosit...
Sub plopii fără soț stă scris de mână,
Un vers de dor ce arde moleșit.
Te iau în brațe, că-i târzie noaptea,
Tu dormi micuțo, eu te voi purta,
Îți sunt iubitul tău ce-ți poartă șoapta
Din altă lume, în odaia ta.
poezie de Mircea Trifu (15 ianuarie 2016, Italia)
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.