Sentinţă la adevăr

Între adevăr şi minciună,
Există un gând
Care poate face lumea mai bună,
Sau să o menţină cum este acum, plângând.

Degeaba cerul este albastru,
Viaţa nu pare să fie roz,
Toţi parcă prevestesc dezastru,
Dar le pasă? Da, de un câştig la loz.

Natura moare încet,
Pământul nu mai rodeşte,
Ele nu pot fi lipite cu aracet,
Dar omul? Mai gândeşte?

Se aşteaptă o minune,
Şi pare că a venit,
Instanţa strigă: "Evaziune!!"
Şi puşcăria: "Bine ai venit!!"

Tentaţia e mare,
Când sunt goluri în stomac,
Dar se pare
Că acum o dau pe faţă, nu se mai prefac.

Uşa se deschide larg,
Ei intră pe rând,
Pahare de şampanie se sparg,
Dar doar în gând.

Vise americane,
Cu jointuri şi figuri,
Acum sunt spulberate,
Fiindcă trebuie să primească iarna, cu friguri.

O dorinţă, cerinţă aş mai avea,
Să vină odată Dumnezeu,
Şi să facă ordine pe aicea,
Că tare mai este greu...

poezie de Mircea Popişter
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surori de anotimp

Bună dimineaţa, îngheţată floare!
Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit
S-aduci mai devreme primăvara care
A venit şi totuşi încă n-a venit?

Bună dimineaţa, floare de ce-ai fost!
Mi se pare mie sau regreţi acum
Că venişi pe lume când fu ceasul prost?
Ultimu-ţi, se pare, fu şi primu-ţi drum.

Bună dimineaţa, sora mea frumoasă!
N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;
Eu sunt iarna care s-a întors acasă
După ce plecase. Ne compătimim?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, eu... Lasă-mă-n pace, te rog! Şi pricepe odată că n-am vrut să devin eroul tău! Nu sunt idolul nimănui!
Lia: Dar ce-i rău dacă eu te văd aşa?
Lucian: Este, pentru că eu nu sunt aşa! Sunt acelaşi, ca şi până acum, nu m-am schimbat deloc. Tot aşa eram şi înainte, întotdeauna. Pricepi?! Nu vreau să mă priveşti cu alţi ochi doar pentru că ţie ţi se pare că ar fi fost un gest deosebit.
Lia: Dar nu mi se pare deloc. Chiar este un gest deosebit. De ce nu-mi dai voie să-mi arăt recunoştinţa faţă de tine? De ce te deranjează acest lucru?
Lucian: Nu înţelegi?! Nu-mi place! N-aş vrea să mă placi doar pentru că mă consideri un soi de erou. Vreau să mă vezi la fel ca şi până acum. Eu sunt acelaşi Lucian Enka dintotdeauna.
Lia: Hmm... Poate că nu te cunoşteam prea bine până acum, nu te vedeam aşa cum erai în realitate.
Lucian: Şi ce te face să crezi că acum m-ai cunoaşte mai bine? Nu vezi că greşeşti?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e manifestarea divinităţii, dar la început i se pare că este o fiinţă deosebită, "eu". Lui i se pare că este "eu", separat, că este om; dar el este Dumnezeu, manifestarea lui. Nu ştiu cum sunt animalele, dar omul nu doar poate, ci trebuie să cunoască asta. Şi cunoscând, omul nu poate să nu presupună viaţa sa în relaţie cu tot, adică în iubire. Pentru om, consecinţa acestui fapt este binele.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banal

Mă plimb pe străzi, totul pare pustiu,
Nu ştiu de străina sunt ori vreau sa fiu
De tot ce se vede in jurul meu,
De orice zâmbet trist, cenuşiu si greu.

Într-o lume aparte mă găsesc,
La orice pas îmi pare ca te zăresc,
Timpul nu are coordonate,
Vreau sa-ti spun gândurile mele toate.

Privesc zarea si vreau sa o ating,
Amintiri se topesc;mi-e greu sa nu plâng,
Fulgii de nea in văzduh dansează,
Sufletul, din nou, in taina visează.

O linişte grea este viaţa mea,
Banală îmi pare acum tăcerea,
Zâmbetul pierdut răsare mereu,
Te mai port si acum in sufletul meu.

Aici sau acolo, tu unde eşti?
Din lumea ta sper, totuşi, sa mă priveşti;
Calea este simplă, monotonă,
Niciun vis, niciun gând nu mai aduna.

poezie de Andreea Ion din revista scolara (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii mei şi tinereţea...

Anii mei şi tinereţea, cuibăriţi pe un colţ de gând
Stau la sfat cu bătrâneţe, ce mă încearcă de curând.
Tinereţea face glume şi de toate se amuză
Bătrâneţea nu înţelege şi se pare că-i confuză...

Cum să facă să-nţeleagă şi să accepte mai uşor,
Că ce-a fost n-o să mai fie, chiar de simte în suflet dor...
Dor să poate să mai zburde şi să ia viaţa în glumă
Să vadă pe cer doar soare, chiar de plouă şi-i furtună?

Însă dusă-i tinereţe, stă acum pe un colţ de gând
Şi încearcă să mă ajute, să le iau cum sunt, pe rând...
Şi uite aşa, încet şi sigur, bătrâneţea o accept
Eu pe ea, şi ea pe mine... cine zice că e drept?

poezie de Elena Bulancea din Personală (1 august 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun, bine-ai venit

În gând şi în inimi
Eu colind acum
Pentru cei tineri, pentru cei bătrâni,
Şi merg încă pe drum.
Colindul e-o minune
Când lacrimi se aprind,
Vreau pentru toţi a spune
Crăciun bine-ai venit.
Treptat se face seară,
Când cerul arde sus
Lumina cea cerească
Se naşte acum Iisus,
Iar sfânta Fecioară
Coboară-ncet la noi
S-aducă la noi iară
Tot binele pentru voi.
Lumină e de la pământ la cer
De la steaua cea sfântă,
Afară e din nou ger,
Pentru toţi cei ce-ascultă.

poezie de Eugenia Calancea (24 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că toată lumea a văzut până acum că nu merge treaba. Mi se pare că nu sunt atacate mai deloc sau sunt atacate cu jumătăţi de măsură problemele importante. Pe de altă parte oamenii o duc greu şi, deşi sunt aproape de toate, nu pot să-şi cumpere aproape nimic. Acesta este un semn că economia nu e foarte bună. E adevărat că unii au făcut bani, dar eu mă gândesc foarte mult la omul de rând, cel care este baza ţării, în definitiv. Şi el o duce cel mai greu.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU VREAU...

Eu sunt venit din stelele căzute
Şi mi-am pierdut menirea de-a fi sfânt,
Când am văzut doar suflete pierdute
Cum se-nfrăţesc cu dracii pe pământ;

Eu sunt acum un înger cu o armă
Şi loc nu am de-ntoarcere în Cer;
Răspund prezent când zorii-mi dau alarmă
Şi vieţii demne-i sunt un grănicer!

Urăsc acum, cum nu îmi este datul,
Pe toţi urmaşii Iadului din voi
Şi gata sunt să mor de gât cu statul
În care dracii-au devenit eroi

Acum sunt doar un înger fără minte,
Pe care Cerul însuşi l-a uitat,
Dar voi s-aveţi un adevăr în minte:
Eu vreau să pier poet crucificat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunelul timpului

Aştern pe hârtie cuvinte uitate, de parcă, aş scoate la lumină artefacte,
Simple simboluri uitate de timp,
Ce vin să aducă, trecutului nimb.

Să aducă lumină peste o lume obscură, vegheată de zei,
dar şi de natură.
Un ev a trecut şi altul urmează,
Spre care tărâm, spre care cetate
Se îndreaptă azi omul, ce soartă îl aşteaptă?

Păşind prin milenii, venit de departe, dezvăluie lumii
că ne este frate,
Atomul din mine, atomul din el,
Şi-au dat întâlnire în veacul de acum,
Sa fim o dovadă a vechiului drum,
Căci cel de atunci, sunt cel de acum.

Aceleaşi tradiţii şi vechi obiceiuri, ne prind în
hora acestor milenii,
De pare departe, de pare târziu,
Avem o lumină pe cer, un far viu,
Ce ne întregeşte şi ne sfătuieşte,
Ne cheamă mereu şi în veci ne iubeşte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Aşa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum aşa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie aşa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuşi să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înşeli!
Maria: Sigur nu mă înşel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Aşteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Aşa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici şi încearcă să fii calm! Nu crea şi alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduţo!
Maria: Stai liniştit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuţo...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că a venit toamna

Se pare că a venit toamna
Să întomneze pe la noi.
Număr frunzele rămase în copaci
Şi restanƫele de astă vară.

Se pare că a venit toamna.
Ne amăgeşte cu spectrul cromatic
Şi noi suntem iarăşi nepregătiƫi,
Ne mai doream o zi, vacanƫă de vară.

Se pare că a venit iarăşi toamna,
Şi poate ne-am obişnui cu ea,
Dacă şi numai dacă ne-ar promite
Că după vine iarăşi vara...

A fost prea cald în inima ta,
A fost prea frig în inima mea,
Şi-a mai venit odată toamna,
Pe nepregătite, aşa cum e ea.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de moară

Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Şi şoapte rostite ultima oară,
Aş fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar şi despărţirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar ştie şi el
Că munţii suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez acelaşi lacăt,
Deschid aceleaşi uşi,
Ascult aceeaşi linişte.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,
Să stau acolo?
Nu ştiu cât
Şi nici nu ştiu dacă e bine.
Voi reuşi?
Poate nu vreau,
Oare mai sunt alţii ca mine?
Las întrebări în rumeguş
Să se usuce, să dispară.
Păşesc acum, pământul gol,
Am reuşit, pietre de moară!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări

Cu palma ta, îmi desfăceai destinul,
Îmi pare că-mi ziceai că sunt frumos...
De prin caişi dulceaţa, ca şi vinul
Din apă binecuvântată de Hristos,

Se scutura în aer şi prin poame.
Sus, miroseau caişii, mâna goală
Se străduia prin rodul de prin coame
Sclipi-ţ-ar trupul cu sclipiri de fală!

Caisele-ntrupează-un drum de rod
Îmi pare că-s magii, că-s vrăji de ceaţă
Întins livezii ca un fel de pod
Cu rotunjimi ce dau a dimineaţă.

Eu sunt bărbatul tău, la-frunte-amoiul,
Astrânge-mă, îţi zic, din depărtare...
Dar glasul meu, sărmanul, ca strigoiul
Se pierde în tăcerea cea mai mare;

Adastă-acum în iarba ce te cheamă,
Ca pe un flutur gol, recunoscut!
Dar nu, rămâi doar gândul meu de seamă
Că niciodată nu te-am cunoscut;

Căci între noi, bătăi de ani de râpă
Mâncaţi de antipozi şi de-arahnide
Desene moi, ce trupul ţi-l ocupă
Un strai frumos şi oasele silfide.

Îmi pare, cu o nimfă să te-asemeni,
iar de invoc Egiptul, sunt robit
să zac acum lângă ăşti doi gemeni
genunchii tăi, şi nici nu i-am zărit.

Nu fi acum o fluturare rară...
Îmi pare că pe-afară-i rost de mas
Şi gând la gând, spre mine te coboară
În carnea-n care încă am rămas.

()

Ce să-ţi mai spun acum, la despărţire?
Frumoasă eşti, nebuna mea nălucă
Din pomul cu esenţe în neştire
Îţi dau caise, calea să-ţi aducă...

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire

Se duc anii rând pe rând şi nu pot să-i stăvillesc,
dar, în gând, cu tine-n gând, vreau să mă prăstăvălesc!
Trece viaţa ca un nor şi din nor doruri pornesc,
eu, în văzul tuturor, de dor mă prăstăvălesc!
Prefer viaţa de exil unui trai machiavelesc,
dar, târându-mă umil, eu nu mă prăstăvălesc!
Dacă ceasu-mi va suna şi corbii mă năpădesc,
sigur sunt că voi scăpa dacă mă prăstăvălesc!
Gândurile-mi mesager depresie-mi prevestesc,
între taină şi mister vreau să mă prăstăvălesc!
Când frumosul şi urâtul sar la luptă nefiresc,
slutul devine târâtul, iar eu mă prăstăvălesc!
Când de flori e plină piaţa, verde pastelat privesc,
de fiori tresaltă viaţa, iar eu mă prăstăvălesc!
Când văd câmpul că-nverzeşte, renasc şi întineresc,
natura viaţa rodeşte, de drag mă prăstăvălesc!
Când Soarele mă răsfaţă, bucurii mă năpădesc,
nu pot să rămân de gheaţă, voios mă prăstăvălesc!
Dacă stele, sus în cer, cu dragoste îmi zâmbesc,
în lumea mea de mister o să mă prăstăvălesc!
Dacă mâine-ar fi să plec, dornic să călătoresc,
aş şti să cânt, să petrec şi să mă prăstăvălesc!
Vine bucurie-n suflet, eu cu asta mă hrănesc,
obosit de-atâta umblet vreau să mă prăstăvălesc!
Primăvară, bun venit, din chingi te descolăcesc,
primeşte-al meu chiuit, hai, că mă prăstăvălesc!
Număr vieţii multe toamne dup-un trai duhovnicesc,
ia-mă-n Rai cu tine, Doamne, ca să mă prăstăvălesc!
La Fresenius NephroCare totul decurge firesc,
lasă-mă, Doamne, să sper şi să mă prăstăvălesc!

P. S. inspirat de cititori:

Şi în Piaţă eu m-aş duce, pe cheflii să-i potolesc,
cu aghiasmă le fac cruce şi-apoi mă prăstăvălesc.
De-o fi una, de-o fi alta, gestul meu este firesc:
El este plecat în Malta, iar eu mă prăstăvălesc!
De-o fi bine, de-o fi rău, limpede întrezăresc
doar ce ne-o da Dumnezeu, şi-apoi mă prăstăvălesc.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!