
Lupul dacic și Stăpânul lumii
Piatra sfântă stă în gură cu istoria,
Lupul dacic urlă pe Columna romană,
Lumea se adună printre flori
Și sângele la rădăcini îl toarnă.
Fiecare pâine are eroul ei,
Inima pulsează izvoare de lumină,
În biblie s-azvârle cu scântei
Și istoria devine mai senină.
Iarăși urlă lupul pe columnă,
Timpul s-a zvântat în trupul său,
Din Ceahlău aude o chemare,
Îl cheamă-n nemurire Dumnezeu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Cheile Altarului
Ochii vopsesc Piatra Altarului
Cu lacrimi de aștri.
Sângele neamului meu
Între hotare se zbate,
Cheile Altarului zumzăie legate
De gâtul lui Dumnezeu.
Desăvârșim istoria
În vatra cu pâine din Piatră,
Munții se-nchid în rugăciuni,
Sângele neamului în mine înoată!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul la stână
Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.
Măgărușul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.
Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Și prin lujerii de mure
o târăște în pădure.
Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul și bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.
Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un pește
și-n pădure o tulește.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta interioară, din iubire
În noi, lupta interioară, nu are sfârșit,
Între inimă și creier e zbucium infinit,
Când inima vrea și poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.
Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au șansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.
Arde intens până hărțuirea se termină,
Până rugina credinței devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, supremul noroc
Niciodată, și nicicând, să nu fii ca lupul,
Iubește cu adevărat și sufletul, și trupul,
Iubește inima și visul de-nălțare,
Numai prin dăruire, femeia e o floare.
Ține-o la piept, mângâi-o cu săruturi,
Scoate la lumină, din stomacu-i fluturi,
Adu-i zâmbet în clipe lungi de fericire
Considerând că azi, oricând, ești mire.
Ea, este mireasa, lebăda, purtându-și gâtul
În unduiri universale ce străbat pământul,
Aduce-n cuibul sacru mii de jurăminte,
Copiii îngerași cu vise și aripi poleite.
Iubește cu adevărat, să nu fii ca lupul,
Iubește inima și sufletul, și trupul,
Iubește-ți jumătatea cu dăruitu-ți foc
Și ai să simți femeia supremul tău noroc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urlă lupul la hotară și s-aude-n altă țară. Ce e?
E tunetul.
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Până aici ți-a fost ! urlă
lupul ultramarin către scu
fița de un bej absolut odios
ea
prin pădurea bunicii e palidă palidă
nu pentru că așa s-a născut
ea
e palidă pentru că se dezbracă prea des
în umbra copacilor
el
lupul ultramarin s-ar hrăni fără greață
acum cu ceva vegetal
de
exemplu cu o fetiță cu pielea
cusută din frunze scăzute
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieții
L-am simțit cu inima și trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâșia și ochii și lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.
Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină și-n cuvânt?
Să-i fie pronunțată viața de înaintași?
Să lase urme sfinte, roade la urmași?
Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veșnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi și cu vise.
Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noștri copiii s-o citească
Și-n litera luminii ei să crească.
Astfel cunoscut-am pomul vieții mele,
Stă pe munți cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimă se ascut cuțitele
În inima mea se ascut cuțitele tăcerii
Pe cărarea unde luna-și scutură pletele
Peste colbul ars în cenușa amintirii
Unde iluziile iubirii tăbăcesc regretele.
Așezăm ochi lângă ochi în izvoare,
Sângele pulsează în statui amnare,
Greșeala lacrimii s-aprinde în tristeți,
În focuri imense din scântei amare.
În cuibul frunzelor zidite în nămeți
Se odihnesc părerile oglinzii zdrențuite
În care tu mă vezi ascuns după perdea
Cu mângâieri de îngeri prelinse în iubite.
Nu risipim nicicând zădarnica-ncercare,
Toamna limpezește cerul peste noi,
În inima mea se ascut cuțitele tăcerii
Gata să răpună furtunile din ploi.
Adâncim gândirea prin pletele de stele,
Pururea să fim iubire și cuvânt
În care-orice iluzii sunt trecătoare flori,
Putredă cenușă în vatră de pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării
În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.
Tu te învoiești
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,
Să zâmbești la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.
Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Și printre valuri zboară.
Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetori șoaptă
Cântă-mi cucuvea cu ciocul
Mi-a plecat cu ea norocul
Și-mpietrit-mi este trupul.
Inima-mi urlă ca lupul..
Tu să-mi smulgi din jale
Să o duci sus la lună
Și acolo să rămână
Printre ale ei bucle
In păsări de șoapte
Pierdute mereu prin noapte
Ca ale tale surate
Printre ramuri goale
Cu privirea mea uscată
Fără muguri de zâmbete
De mult cu tine, plecate..
Cu privighetori șoaptă
Din vara cu clipe de tei
Culese de pe sâni tăi
Intr-o noapte rămasă
Tautuată pe sub pleoapă
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna românească
În umerii mei, pe umerii mei
Crește orizontul copilului ideal,
El are viziunile stelei candorii
Răsărind pe-o felie de deal.
Privește viața în ceafă și merge
Ca vântul în pulberi de țară,
Torsul trupului cu oase vânjoase
Raze multiple de soare măsoară.
Își cuibărește munții în dor,
Și marea, și câmpia, și frații,
Istoria o scrie cu aur de sânge
În tricolorul ce-nfășură Carpații.
Prin umerii lui, prin umerii mei
Trece țara, limba strămoșească,
Copilul acesta azi sărbătorește
Columna de-nscrisuri, românească!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupul
De câte ori am pornit la drum
adus de spate
și c-un burduf de apă pe umeri?
Câte văi am străbătut
câte ținuturi sterpe ca un pântec de catâr
în care, împins de imperativele lui lugubre,
urlă lupul?
Odată, auzindu-i urletul,
i-am răspuns:
"Și tu, ca și mine, ești la ananghie,
Suntem frați într-un același destin întunecat.
Orice vom lua în stăpânire
va evada-ndată din preajma noastră:
timpurile-s întotdeauna grele
pentru cei care au seamănat
semințele pe care le semănăm noi."
poezie de Imru' al-Qais, 501-565, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul Președinte
În cojocul de mioară,
Munți de iarbă promițând,
L-au votat, din prima oară,
Oile pe... lupul "blând".
epigramă de Ion Cuzuioc din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Te-am iubit foarte mult
și focul iubirii arde în fiecare zi
flacăra lui nu are decât viitor
un jar al trecutului prezent
în inima printre statuile amicale
s-a așezat liniștea
versul respira prin pereții vechi ai clădirilor
istoria se oprește se rescrie
rătăcesc cu gândul la tine
porumbei îmi poartă un pic de noroc
liniștea asteptării pulsează din inimă
sângele cald către tine cuvânt ales
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui N. Lupu
Știam că lupul, din păcate,
Cel mult, cam urlă a pustie,
Dar nu știam de-un lup că poate
Să urle și-a demagogie.
epigramă de Iancu Stroescu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când lupul atacă și păstorul, chestiunea devine politică.
aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Lupul la stână
Într-o zi din săptămână,
Lupul a fost prins la stână.
Dar sub blană - ce măgar! -
Era hoțul de primar.
epigramă de Virgil Petcu
Adăugat de Virgil Petcu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeții mei frumoși
Poeții mei frumoși, sub fluturi de lumină,
Puneți poezia pe-a inimii regină
Și trageți cu miere și polen în nori
Până omenirea se va schimba în flori.
Buchete să se-așeze în armonii celeste
Cu rădăcini în vetrele rupestre,
Cu vârfurile dulci prelinse-n soare
Sub crucea păcii: vis și sărbătoare.
Poeții mei frumoși, țara ni-i sfântă,
Ascultați când inima cuvântă,
Trageți cu miere și polen în nori
Și lăsați reginei coroane dulci de flori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine, ca român, istoria e strâmbă
În mine, ca român, istoria e strâmbă,
Prin inima-i sunt garduri de noroi,
Adevărul stă în crucea sfântă
Dar și ea, Doamne, a uitat de noi.
Privirea mi-e arsă de durere,
Nici un lucru nu-i la locul lui,
Zăpada are urme-adânci de sânge,
Pete flori, de-a lungul Prutului.
Ne-am îmbrăcat păcatul peste suflet
Și adevăr am spulberat în hău,
Trec timpi înalți întru falsificare
Că nimic din casă nu-i al meu.
Vin hapsânii să ne mute steagul
Cetății printre morți și printre vii,
Pâinea să ne-o fure de pe masă,
Să lase-n urmă pulberi și orgii.
Unde merge clipa întristării,
Drumurile toate unde duc?
Peste noi vin clipe alarmante,
Pe care pantă-a viții s-o apuc?
Chiar oglinda țării este strâmbă,
Am trupul răstignit în două zări,
Am ochii cu broboane de-ntuneric
Din adânc de furtunoase mări.
În mine totu-i doar o strâmbătate
Nimic nu va rămâne mult așa,
Vom întrupa trecutul într-o pâine
În miezul cărei crește țara mea
Rotundă și gustoasă peste timp,
Vom învinge din rărunchi hapsânii
De ne-or linge rănile, durerea
Când supuși la lună latră câinii.
În mine, ca român, totul e sfânt:
Liniște, belșug, îndestulare
Și mult mai mult în cer cu sârg
Pun porumbeii vieții ca să zboare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare
În viață iubirea mai îngenunchează,
Se ofilește-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante și virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.
Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieții să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.
Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.
Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!