Ca o furtună uşoară

Dragostea e ca un gol
în care se întorc apele
şi ploile suspendate în nori

Lasă-ţi sufletul să calc peste el să te doară
apoi voi veni să te vindec
cu ploile mele curate
ca cerceii sunând în urechi
Simt îmbrăţişarea ta de departe
dorinţa ta aspră şi vie
Aşteaptă răsăritul de lună
să crească în trupul tău lumina
Abia atunci
să mă chemi alunecos ca o trestie
tăcut şi singur
Să mă rotesc în jurul tău
ca o furtună uşoară
ca o floare ce se deschide încet.

poezie de Ioana Trica din Noaptea şarpelui / Nata e gjarperit (2013)
Adăugat de Ioana Trica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseverenţă

Calc pe spini, calc pe flori
Eu merg mai departe...
Mă uda ploile
Mă-ngheata vantul
Mă uita gandul tau
Eu merg mai departe...
Apusul m-asteapta
Ma prinde de mana
Si intru in noapte.
Cresc umbre
Din seceri de luna
Un cer se deschide
Eu merg mai departe...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg de salcâm

spuneai că înfloresc târziu,
ca un salcâm alb
pe nisipuri mişcătoare,
că spinii mei suportă
capriciile tale
şi anotimpurile secetoase
din lăuntrul oamenilor,
că uneori
pot creşte frunze
în lumina altor ochi
pe pământ,
că ploile nu-mi pot pătrunde
lemnul galben de piatră.

spuneai că florile-mi
înnebunesc,
că primăvara s-ar pustii fără
de albine,
că iezii nu ar mai avea
umbre înalte
şi porţi albastre
la care să se închine.

spuneai că nu mă poţi atinge
pe buze
decât în april,
când abia începe să-mi crească
coroana de spini,
de suspine,
că fără de floare,
n-ai putea veni la mine
să-mi veghezi amurgul
arid.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta simt

Dezbraci ploile de lacrimi
şi mi-aduci senin din soare,
sufletul mi se deschide
ca o floare...

Dacă nu te văd prin preajmă,
îmi pierd rostul şi puterea!
Mă simt vie doar când îţi simt
mângâierea.

Din căuşul mâinii tale,
savurez nectarul vieţii,
când mă mângâi, în secunda
dimineţii.

Porţi în tine frumuseţe,
cât şi ceru-n curcubeie...
Cheamă-mă! Şi-oi fi, pe veci,
a ta femeie!

Ne aşternem fericirea,
dăruită dinspre stele,
pe un pat de ghiocei şi
viorele.

Şi ne plouă cu IUBIRE
şi arome de verbine...
Eşti izvor de bucurie,
stai cu mine!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-a fost aleanul lung şi zdrobitor,
Şi zilele chinuitoare şi năpăstuite,
Dar mie care mă topesc de-al tău dor
Cum mi-au fost zilele, cum mi-au fost crud părinte?

Din depărtări vin nori înneguraţi
Şi fulgere şi stoluri de furtună,
Căci întunericul înghite şi ultim clar de lună
Căci moartea îi înghite pe-ai mei fraţi.

Şi răsăritul de va fi s-apuc
Şi moartea care vine să o păcălesc
Atunci în ale veşniciei timpuri eu mă rătăcesc
Departe de ce-am dus şi ce-am să duc.

Căci cel ce-nfruntă soarta şi norii de furtună,
Şi cel ce luptă pentru ce crede că e drept
În a soarelui lumină priveşte ca la lună
Nebântuit de temeri şi nici pic de regret.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău

E noapte şi plouă încet, plouă mărunt
Şi eu stau singur ca un obiect
Uitat de cineva, demult.

Numai sărutul tău pe buze îl mai simt,
O, tu lumina veţii mele
Care îmi luminezi sufletul şi întunecatul meu gând.

Te aştept din nou să vii,
În mez de noapte sau în zori de zi,
Să-mi mai dai odată sărutul tău cel dulce
Apoi fie ori ce-ar fi.

Căci de nimic nu mă tem,
Chiar nici de moarte, de ea mă păzesc,
Dar fără tine, draga mea,
Simt că nu pot să mai trăiesc.

poezie de Vladimir Potlog (28 iunie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii

Nu te lăsa risipit printre flori,
Nu-ţi fie frică de furtuni şi nori,
Ascultă-ţi inima, atunci, când vine
Timpul iubirii, fărâme, peste tine.

El nu aduce nori, durere si nici frică,
Aduce inimii culoare, în ceruri o ridică,
Pluteşti cu mii de fluturi în stomac,
Îi sorbi din ochi lumina celui drag.

Când timpul tău e copt, ca-n vis,
Lasă-ţi sufletul iubirilor deschis,
Vei fi ca-n rai, un pom, plin, roditor
Şi dragostea un nesecat izvor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă cum respiră vântul

Ascultă cum respiră vântul
Lângă fereastra ta iubite
Cum cântă pasărea pe ramul
Străpuns de vise-nmugurite

Priveşte-a stelelor sclipire
Săgeţi de diamante scapă
Şirag la poale de iubire
De unde suflete se-adapă

Lasă-ţi seninul din adâncuri
Să împrejoare răsăritul
S-adune ploile de nimburi
Pe inimi, răstigneste-ţi gândul

Mai lasă palma ta deschisă
Şi-or să te răcorească fluturi
Splendoarea macilor aprinsă
Petalele pe dor să scuturi

Păşeşte-ncet pe amintiri
Cu talpa ochilor cuminţi
Pe lacul searbăd de trăiri
Gheţarii-or deveni fierbinţi

Îmbrăţişează curcubeul, acum,
Când încă nu e tunet
Seninul frunţii peste drum
Prin ploaie să dansezi încet.

poezie de Ana Podaru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am trecut prin timp, ca pasărea în zbor,
Încă mă înalţ către cer, spre Soare
Şi iubesc cu foc orişice ninsoare,
Ploile de vară şi al toamnei nor.
Am ţesut în ani pânze către stele,
Clipele-au brodat noduri de lumină
Printre paşii mei, prinşi într-o grădină,
Unde înfloresc gândurile mele.
Ceasurile grele au ucis dureri
Şi-n petala rozei au strivit licori,
Iar din deznădejde mi-am făcut comori
Pentru noaptea albă, care-mi dă puteri.

Am dansat doar valsul ce-a născut în noi
Un poem sublim nopţilor cu lună,
Iar sărutul cald l-am urcat pe-o strună,
Din iubiri să crească frunze de trifoi.
Am trecut prin Iad, măsurând cuvinte,
Invocând tot Cerul să coboare-n noi
Şi-n amurgul serii, contemplat în doi,
Am născut în Rai orizonturi sfinte.
Am trecut prin ore ca un bun creştin,
Înotând prin mare-albastră de visări
Şi-am închis în palme ploile din nori,
Să pictez azurul cerului marin.

Timpu-a ars pe ruguri ora din Apus,
Dorul din cuvinte, din iubiri şi cânt,
A stins vântul iute pe tărâmul sfânt,
Întinzându-mi aripi să mă-nalţ mai Sus.
Am trecut prin ani şi-am urzit cărarea,
Ca s-o pun în lada clipei de apoi,
Domolind furtuna ce se iscă-n noi,
Doar cu ruga sfântă ce pictează zarea.
Răsăritul verii l-am urzit în cânt,
Iar Apusul toamnei sună-ntr-un refren,
Pune o romanţă într-un nou catren
Şi un tango clasic îl topeşte-n vânt.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terorile ploilor

S-au răzvrătit de la o vreme şi ploile...
nu mai cad liniştite şi bune
ci în vârtejuri
şi puhoaie năvalnice
de bidivii lichizi
ce nechează sălbatec
prin norii de smoală!

Sub ropotul lor
vijelii şi bulboane
muşcă pământul
şi-l cară la vale
în cavalcade drăceşti!

În urma trecerii lor
rămân şleauri adânci
apocaliptice semne
de nămol şi prundiş
peste tot...

Ploile nu mai sunt ploi
ci diluvii
ce se reped spre pământ
cu un hăuit de bombarde...

Ce mirifice
şi vesele erau ploile
copilăriilor noastre!...

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zboară-mi visele

Mi te poţi dezvăui tăcut,
adâncindu-te în braţele mele.
Lasă-ţi suspinul tânguitor
în palmele-mi pline de tine.
Doar eu îţi pot străbate negurile
cu iubirea ce ţi-o port în zâmbet.
Mi te poţi dezvălui läcrimând
în fiecare deznădejde.
Lasă-ţi sufletul însetat de linişte
să-şi stâmpere tăcerea
în atingerea-mi surdä.
Doar eu pot să-ţi dăruiesc
aripile mele.
Zboară-mi visele în primăvara ta
şi lasă-le să-ţi înflorească pe chip.
Mi te poţi dezvăui tăcut,
adâncindu-te în braţele mele...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

a fost odată o lume
a mugurilor albi
ce ţin în ei captive
ploile

sub bolta unei vieţi
topesc începuturile

mă învelesc absentă
cu dunga orizontului
şi adorm pe partea zimţată
a calotei de gheaţă

dincolo de ceea ce simt
dar nu ştiu şi nu văd
renaşte în mine
o plăpândă speranţă

revin ploile!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pur

Iubite spune-mi tu cum e sa cadă peste noi din cer lumina
Şi al fluturilor zbor aroma florilor să o împrăştie-n zenit,
Atunci când peste iele şi dansul lor aşterni uşor hermina
Ce trupul tău acoperă si chipul drag pe care l-am iubit.

Şi te mai rog trimite-mi zorii s-alunge noaptea-ntunecată
Mai bine chipul tău să-l desluşesc printre fuioarele de ceaţă,
Şi-apoi să il adun la pieptul meu iubindu-te din nou infiorată
De frigul nopţii sau chiar pentru iubirea ta frumoasă, de-o viaţă.

Tu ai plecat de mult vâslind îndurerat prin lacrimile mele
Şi n-ai ştiut atunci singurătatea mea s-o ei cu tine,
Mai plâng şi-acum deşi e mult de când tu eşti ascuns în stele
Şi nu mai ştiu de vei veni cândva să-ntâmpini nopţile din mine.

Mai spune-mi tu de poţi sâ chemi încet nemărginirea
Iară catargele să poarte pescăruşii de drumuri obosiţi,
De-acolo din înalturi spre mine să iţi îndrepţi privirea
Să pot uita de lacrimi şi de tristeţea ochilor atâta de iubiţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (mai 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă...

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai şoptit...
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzleţ,
ce-şi caută un loc sub soare...
Tu ştii că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
şi raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin şi dor...
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am... doar să te-ating
şi te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurşi pe trupul gol...
O lacrimă de-ţi ştergi discret
o simt cum arde în eter
şi ploile o sting mereu, nu-ţi fie teamă de-o să pier...
Te las... să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr şi parfum
şi ştiu că nopţile-ţi vor fi
la fel de albe şi pustii!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!