Ieşeam pe punte

Ieşeam pe punte, un cântăreţ celebru
Tocmai sărise în valuri, lume, ţipete,
Rechinii se zvârcoleau lacomi, marea
Cânta cu aceeaşi voce, lângă mine, prinţesa X
Leşină în braţele mele, Doamne, ce noapte
De dragoste, ce amintiri, doar Chaplin
mă poate-nţelege. Prea scurt preludiul,
dirijorul îşi rupse în dinţi bagheta, o înghiţi,
ce mai, o chintesenţă a ruşinii, nimicul
nesecatei taine, Homer nu a fost şi noi
tot îl citim, eu încercam să aprind un foc
cu frunze umede, moarte, am încercat
să aduc dragoste acolo unde nu a existat nimic,
ce ne pasă de focul vecinului?
Avem treburi cu fiscul, cu trupul nostru,
Cu abaterile de la morală, fumăm din ignoranţă
Sau din eroism, acest poem este pentru câinele
Ce m-a descoperit în Alpi,
anonimii scriu cele mai bune poeme,
să mori asemenea unei ciocârlii,
nici mormintele nu sunt veşnice,
după mult timp, dragoste, e apoi mori,
noaptea ca o ţestoasă gigantică,
risipite fanfare se adună în urechea mea.
Tăcere. Tăcere. Tăcere. Asta a fost.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pat de frunze moarte

Este iubire? ură? sau durere?
Mie îmi sună la fel...
Acestea sunt ultimele mele cuvinte
Pentru că oricum nu îmi pasă
Dacă vei veni cu mine aici
Aici unde soarele nu răsare niciodată...
Oare vei împărţi lumea asta cu mine?
Nimic nu se compară cu acest vis frumos...
Să facem dragoste pe un pat de frunze moarte,
Printre nelinişti şi dureri,
Împreună să navigăm pe marea lacrimilor mele...
Deci vino! şi chinul nostru va fi complet
Aici unde soarele nu răsare niciodată...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spleen

la ce bun să mai scriu
încă un poem de dragoste
pe lângă milioanele de poeme de dragoste
care se scriu neîncetat
de când egiptenii au inventat papirusurile

de fapt de dinainte de egipteni
de pe vremea când oamenii locuiau în peşteri
aveau părul lung şi nici prin gând nu le trecea
că tocmai au scris
primul poem de dragoste din lume

atunci când au scrijelit pe peretele grotei
un fel de cerc alungit care semăna vag
cu o inimă

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.

Gabriel Garcia Marquez în Povestea târfelor mele triste
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să mori

pentru mine când
nu ştiu sau
am uitat
voi fi romeo
vei fi julieta
ce nume stupide
dar o să mori
din dragoste vei sucomba
eu o să mă sinucid în braţele
altei femei
din dragoste
şi toate alea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere nu există...

În tăcere nu există minciună
În tăcere nu există blestem
Vorbele n-au gust de mătrăgună
Sunt spaţii-ntre versuri de poem.

În tăcere nu există viclenie
În tăcere nu există adulter
Te eliberezi de orice nebunie
Te dezbraci pân' şi de caracter.

În tăcere nu există lacrimi
În tăcere nu există nici dor
Nu-s închise după gratii patimi
Eşti al destinului tău autor.

În tăcere nu există teatru
În tăcere nu există cuvânt
Monştrii nu te sfâşie-n patru
Puncte cardinale de mormânt.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa e un puzzle straniu,
Cu atâtea piese lipsă
Unde marea fericire
Doar adeseori există.
Viaţa e prinos de zâmbet,
Dar ascunde suferinţă...
Doamne, totu-i doar o piesă,
Flamură mereu nestinsă.
Suntem cioclii pentru care
În tăcere ne-am născut,
Suntem lume ireală
Şi prezent şi început.
-----------------------------
Ştim că moartea curge-n valuri
Şi-n neant se risipeşte,
Doar puţinul strâns în suflet
Cu iubire se plăteşte.
..........................................
Găseşti în viaţă dragoste şi ură
Şi jar nestins şi nopţi întunecate...
Le porţi străin pe-a vieţii tastatură
Şi-ai să le duci şi dincolo de moarte.
De-aceea azi, la sute de urări,
În ceasul sfânt al marii sărbători,
Cu dragoste etern vă-mbrăţişez.
Să-mbătrânim frumos
Spre transcendent
Să ducem visul nostru de poet,
Fiindcă românul s-a născut aşa...
Să curgă-n valuri dulci şampania!
În cupe s-adunăm prinos de fapte,
Lumină, bucurie, sănătate
Iubire, pace,, dragoste şi dor,
Şi numai bine pentru viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai bine aprind eu focul
plăcerile mele sunt veşnice
precum acest poem
scris pe fugă,
o floare de colţ

la poalele muntelui izvorul
albastru de şoapte
ne cântă ceva din întâmplare
închid ochii, dau din aripi
văd luna pe cer

câteodată cuvinte
până la tăcere
cum şi acum miroşi a tămâioară
nu pare să fie nimic de şters
ori de înlocuit

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Creşte iarba peste vechi rămăşiţe de aripi,
de roţi, de canistre, un iepure a explodat peste-o mină uitată,
la fel şi cuvintele, unele se adună în cărţi,
cărţile se adună în stive, unii fac dragoste pe aceste stive,
lumea merge mai departe, portocalele devin grenade,
un Cenghiz Han apare ca un nor şi se preface în taifunuri,
ce a fost? Nimic, nişte milioane s-au risipit pe cer,
că suflete au fost, ce importanţă are?
Dar toate se lovesc în tâmpla moale a noului născut.
Nici nu mai are rost să ţipe.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.

Scriu, de exemplu: "Noaptea se clatină
şi stele albastre clipesc în departare."

Vânturile nopţii se răsucesc pe cer şi cântă.

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Am iubit-o – iar uneori şi ea m-a iubit.

În nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Am sărutat-o iar şi iarăşi sub cerul înstelat.

Uneori ea mă iubea, iar eu, de asemenea, o iubeam.
Cum ar fi putut cineva să nu-i iubească ochii mari şi adânci?

În seara asta aş putea scrie cele mai triste versuri.
Să simţi că nu o mai ai. Să simţi că ai pierdut-o.

Să asculţi noaptea imensă, fără ea mai imensă –
Iar versurile cad în suflet ca roua pe păşune.

Mai contează că versurile mele nu o pot reţine?
Noaptea se clatină, iar ea nu este aici cu mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare.
Sufletul meu suferă că a pierdut-o.

Privirea mea o caută, tânjind s-o ajungă din urmă.
Inima mea o caută, iar ea nu este lângă mine.

Aceeaşi noapte albind aceeaşi mesteceni.
Noi, cei de atunci, nu mai suntem aceeaşi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cât de mult am iubit-o....
Vocea mea a încercat să-însoţească vântul, să-i atingă auzul.

Este a altuia. Va fi a altuia. De asemenea, săruturile mele de atunci.
Golul care a devenit. Trupul ei strălucitor. Ochii nemărginiţi.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate o iubesc.
Dragostea-i scurtă, iar uitarea este mult prea lungă.

Pentru că în nopţi ca aceasta am ţinut-o în braţe,
Sufletul meu nu-i împăcat că a pierdut-o.

Spun asta, chiar dacă ar fi ultima suferinţă pe care o îndur,
Iar acestea ultimele versuri pe care le scriu pentru ea.

poezie celebră de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi mori dormind

Te naşti şi mori dormind,
O singură viaţă de trezie,
De dragoste, de sete şi de foame,
Numai cuvintele ne pot trezi,
Sunt hrana treziei noastre,
Ca şi privirea, ce mult grăieşte privirea,
Dar nu dormi.
Pot fi un om, un pom sau o pădure,
De-am fi ca norii iuţi lunecători,
Nici graiul n-ar mai fi povară,
Dar am putea atunci iubi?
Şi pietre de am fi, la ce folos?
Când eu sunt viu şi tu eşti vie,
E seară, cineva ne cheamă,
Nu vom pleca, mai sunt flori de cules,
Tu, singură n-ai să alergi în noapte,
ştim drumul, noi ne sărutăm
şi iar ne sărutăm o veşnicie.

poezie de Boris Maria Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Lângă mine zace un porumbel mort.
Era cândva purtătorul mesajelor mele
Către iubită. Iubita s-a evaporat,
A îngheţat, s-a transformat
Într-un stâlp de sare.
Dar ce vină are nevinovata pasăre?
În faţa mea străluceşte pustiul,
Marea Moartă se întinde lenevos,
Apele ei sunt dense,
Porumbelul a murit de mult.
Oare, de când?

Pe câmpul de luptă, negru de fum,
Cădeau soldaţii, unul câte unul,
Morţi paralele, departe
Cavalerii Apocalipsei trăgeau după ei
Tunurile din secolul trecut,
Noi, copiii, habar nu aveam, aşteptam
Avioanele să arunce cutii cu lapte condensat,
Ca daruri ale cerului. Un cap s-a rostogolit
Pe un plan înclinat, calculaţi viteza,
Vă veţi trezi în lumina stelară.

Nu veţi reuşi să-mi treziţi ura,
Nici mila nu o pot oferi,
Dragoste, dragoste, unde-s Tablele, sura,
Nobili, poeţii sunt nu cunosc moartea,
Aşa o fi, yofi, o fi?
Nu sunt celebru, nu eşti celebru,
Dar ne iubesc tigrul şi cerbul,
O, Valery, o, Pasternak,
Când urile urlă, muzele tac.

poezie de Boris Mariasn Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Tăcere, eşti de aur
În mreji de mângâiere
Şi prea usturătoare
În urzişul care geme
Şi limpede ca marea,
Ce peste ani veghează
Şi atât de triumfală
În pacea ta globală!
Tu eşti cea născătoare,
Închinăciunea zilei!
Sărutul scump al mamei,
Ce viaţa mea o ţine!
A lumii creatoare
Cu dragoste de mumă!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă acumulezi resentimente şi, după aceea, îţi negi acele resentimente, acest fel de iertare nu este dragoste. Un om care iubeşte nu este stăpânit de duşmănie şi este indiferent faţă de astfel de lucruri. Simpatia, iertarea, relaţia de posesivitate, gelozia şi frica, aceste simţăminte nu sunt dragoste. Ele nu sunt izolate de minte, nu-i aşa? Atâta timp cât mintea este arbitrul, nu există dragoste, căci mintea arbitrează numai prin posesivitate şi arbitrarea sa este doar posesivă în tot felul de forme. Mintea nu numai că poate corupe dragostea, ea nu poate da naştere dragostei, nu poate dărui frumuseste. Poţi scrie un poem despre dragoste, dar asta nu este dragoste.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegii corfice

Dacă simt adierea vântuluui, trăiesc,
Dacă aud frunza coborând pe asfalt, trăiesc,
Dacă simt buzele tale căutând buzele, trăiesc,
Ce pot să cer mai mult?
Îmi spui că sunt prea modest,
Că aştept prea puţin de la viaţă,
Dar ştii tu ce scriu?
Cunoşti vocea ascunsă
Între două clipe?
*********************
Aflat pe un vârf de munte,
Îmi prefigurez viitorul,
Voi fi o ferigă fosilizată
Între două priviri îngheţate,
O adiere, un tril, o împuşcătură,
Voi fi un nor înţelept,
Cum nu am fost niciodată,
O mare ciudată, neliniştită fără pricină,
Ce bate mereu ţărmul, ce nu-şi cunoaşte adâncul,
Doboară şi ridică stânci, ce învăţăm?
Că am plătit păcate vechi şi foarte vechi,
Dar nu pe cele de aseară şi de astăzi.
Sirenele lui Odiseu dorm istovite.
Pereţii hotelului devin transparenţi,
Nu vrei să vezi nimic şi vezi,
Unde este farmecul?
Viaţa nu este un marş,
Un pas înainte, un pas înapoi,
Un dans de unul singur sau în doi
şi-ntotdeauna mori în locul unde te-ai născut,
operaţiile pe cord deschis nu ne fac mai buni.
Lângă mine stă o umbră gigantică,
Un cadavru transparent,
Nu te speria, am crescut participând
La propria mea înmormântare,
Ascultând elogiile, am fugit,
Am auzit că am fost ales într-o ţară străină,
Mă vor preşedinte, las-că-i fac eu să mânânce iarbă,
mi-a spus şi a dispărut.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă iubirii

Hei, cum nu înţelegi tu vântul dimineţii mele
El e povestea, tu iubirea...
A fost sau nu a fost...
Nu ştim şi gata.
S-au împărţit trandafirii şi nopţile
Şi poarta a devenit tot mai închisă
Cum? Tu nu ştii?
Ca dimineaţa asta e numai a ta
O cruce şi un dans ce ne desparte
Nu este moarte, nici iubire.
Fără dragoste şi fără închinări deşarte.
Orice poet ti-ar spune: -"Bate vantul!
Odă inimii mele eşti tu! "
Plecăm, zburăm.
Doar cuvântul undeva în inimi
Pentru dragoste rămâne!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste nimic nu este normal.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!