Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal dintre cei mai straşnici, pe care aleargă cu voie-bună, şi-l bate cu biciul, şi-l struneşte cu tot dinadinsu, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, sprintenă ca o copilă, baba face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; şi cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a se înfiripa şi a creşte văzând cu ochii, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la el. Iară baba nu ştia ce să mai facă de bucurie că are un băiat aşa de chipos, de hazliu, de gras şi învelit ca un pepene. Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se află oare pe lume om care să nu vrea să afle ce-o să-i aducă ziua de mâine şi dacă s-ar putea chiar ziua de poimâine? Iar norocul-norocelul! Cine nu râvneşte să şi-l cunoască măcar cu un ceas mai devreme? Toţi nădăjduim făţiş ori în taină că într-o zi ne vom întâlni cu norocul. Săracul lipit pământului jinduie să se scuture de sărăcie, bogatul visează să devină şi mai bogat. Prinţul se vrea rege. Regele se vrea împărat.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fresca pe suflet

îmi alunecă nu ştiu ce sub umbră ca o vietate pe jumătate dispărută
mama crede că e semnul meu din naştere
parcă ar fi inima lui tata

jucăria mea preferată era o cutie din prefabricate
plină cu miresme de fragi
într-o zi am fost atât de fericită încât am închis acolo
fericirea toată
în altă zi am pierdut-o

de fiecare dată când mama nu-l iubeşte pe tata
mi se face foame înghit lacrimi
silabisesc luna cu ochii
murdar

intenţionat îmi julesc genunchii de cer
între timp părinţii îşi pregătesc moartea

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama îşi culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că şi-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Şi se bucură din plin.

Cu drag pruncul îşi priveşte,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbeşte
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai uşor mama zâmbeşte.
Râsul lui este mobilul
Care o întinereşte.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată pacea, liniştea, bunăstarea, siguranţa şi fericirea omului, atârnă într-un fir de legătură cu Creatorul său, fir pe care şi-l rupe singur prin nevegherea, încăpăţânarea sau nebunia sa şi rămâne trântit jos până ce Domnul îl ridică în bunătatea şi îndurarea Sa şi-l ancorează din nou în El.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Narcis Lazarescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

- Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în şa,
Că te-arunc alăturea!

Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Şi porneşte şi mai iute
Cam aşa, vreo trei minute.

- Ciocolată-ai să primeşti
Dacă te mai potoleşti,
Şi vom fi prieteni noi,
Zice puştiul mai apoi.

Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte şi-napoi;
Hai, mişcaţi-vă şi voi!

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mişcare s-a oprit.

Descărcată-i bateria,
Asta este şmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

« Când eram tânăr! » zice mai toată lumea, « Când eram bătrân! » nu mai zice nimeni!

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar

Bea astăzi şi-neacă-ţi tristeţea sau năpasta,
Poate mâine n-o să mai poţi face asta.
Un sfat, cât îl ai, foloseşte-ţi sufletul din plin;
După ce mori n-o să te mai bucuri de rubiniul vin.

Vinul dă inimii curaj, trezeşte spiritul şi-l asistă;
Împotriva bătrâneţii un tratament mai bun nu există.
E de-ajutor la durerea de cap, la tuse şi la tuberculoză,
Şi la alte dureri trupeşti – bei, şi viaţa devine deodată roză.

Deci, să sorbim, băieţi, pentru sănătate cât mai multă,
Pe cine bea ca lumea, lumea-l iubeşte şi-l ascultă.
Cine intră-n pat şi stă treaz de seara până-n ziuă,
Se va ofili ca frunza, degeaba bate apa-n piuă.

poezie de John Fletcher, 1579–1625, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce

Această limbă dulce-n cuvinte
a unui om tăcut de felul lui,
întors de undeva de prin Vaslui
păstrează-n ea ce are în minte.

Trecutul îl ară şi-l frământă,
reţine ce-i necesar şi-ncântă,
repetă ruga ce-o crede sfântă
şi cu încredere se avântă.

În echilibru pe puntea-n balans
trece peste hăul lumii în dans,
urâtul vieţii şi-l uită-n trecut,
face din cuvânt singurul său scut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru toată durerea, toată suferinţa, toate neînţelegerile dintre generaţii, mama îi dă copilului un loc în lume, ca fiică şi ca viitoare soţie, mama, bunică, mătuşă şi prietenă.

Lisa See în Dragostea Florii-de-Bujor
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Ce mai faci, Ioane, cum o mai duci?
Ion: Mulţămesc, bine! Fur... Adica, noa, mă privatizez şi eu, ca să nu ramâi de prost. Să nu-mi zâcă copiii când or fi mari: "Mă, tată, toată lumea s-o privatizat, numa' tu, ca fraieru', nu!"
Reporterul: Fii mai clar, Ioane, fă-ne să-nţelegem!
Ion: Mă rog frumos. Eu credeam că a-nţăles toată lumea, că nu-i aşa greu, noa.
Reporterul: Nu ideea cu furatul. Pe aia cu privatizarea, cum te privatizezi...
Ion: Păi, da, pă aia. Că până acum... adică până la răscoala din decembrie, ştii matale, ni se zâcea că toţi suntem propritari. Acum se zâce că fiecare este propritar. Şi atunci, ce fac io? Păi, duc acasă toate lucrurile pe care eram propritari toţi.
Reporterul: Cum ştii tu cât anume îţi revine ţie?
Ion: Cum ştiu? Ehe, mintea ţăranului, tinere, mintea ţăranului, că isteţ ca ţăranu', ehe... Păi io calculez simplu. De pildă, să zicem că dacă văd o roată. Acu io-mi închipui că dacă am fost propritari toţi... apoi nu-i toată a mea. De aia nu fur toată roata... dar iau şi eu acolo de-o spiţă. Azi o spiţă, mâine o spiţă.... şi p-ormă-mi fac un SRL....

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu cu Ion" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iunie de ziua ta

Se coc cireşele în pom
Şi grânele se pârguiesc.
Râde la soare pui de om
Ca florile când înfloresc.

E zâmbetul nevinovat
Al tău, copile drăgălaş.
Copilul meu cel răsfăţat,
Copilul meu, drag îngeraş.

Copiii sunt florile vieţii.
Sunt aura care se pune,
Precum zorii dimineţii
Peste o întreagă lume.

Copil bălai, negru sau brun,
Te vreau aievea să zâmbeşti.
Să ai în viaţă suflet bun!
Cât e pământul să trăieşti!

În iunie, de ziua ta
Tot ce-i mai bun îţi dăruiesc
Când creşti mare, nu uita
Că te ador şi te iubesc.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte

Nu de moarte murim, ci de lăcomia ei,
Pe măsură ce vorbea, omul dispărea,
O nălucă în zări, apoi apărea în alte-ncălţări,
La alte distanţe, stanţe şi Franţe,
Acolo nu există referinţă, ţi-e teamă, măi Niţă?
De cine, de Nizza?
Uriaşă e gura cea neagră, te-nghite, Brunhilda, întreagă.
Brrr, vai şi vai, aş vrea să adorm în tramvai,
Să mă trezesc tocma-n rai,
Ochii-i deschid, cine crede? Mefisto însuşi, de veghe
şi raiul e iad toată ziua, de aia îmi place pruncia,
să râzi şi să plângi când ai chef,
călare pe Kiseleff, că-i nume de cal, totuşi harnic,
ne-a dat Reglementul Organic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!