Ultimii paşi

Clopotul hrănit cu sufletul unui prunc
se zbate între cer şi pământ

bătăile ca o flacără mută
răsfiră suferinţi pe vorbe de duh

sânii secaţi ai femeilor bocitoare
agaţă pustiul de uşi cariate de lacrimi

liniştea plecată în cuvinte spre cer
îndoaie genunchii întru binecuvântarea zilei

cerul pregăteşte nunta unui înger

cineva umblă prin mine cu o întrebare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva umblă prin mine în căutarea unui loc de odihnă.

aforism de Teodor Dume din carte,exil în durerile altora (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz al tristeţii

Nu secaţi, nu secaţi,
Lacrimi de veşnică dragoste!
O, cât de pustie, de moartă lumea apare

Ochiului ce-aproape uscat e.
Nu secaţi, nu secaţi,
Lacrimi de-amarnică dragoste.

poezie celebră de Goethe din Cântece
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoze

să aduc cuvântul
călcat în picioare de tramvai
printre oasele noastre măcinate
de un stol de furnici pline de pistrui
şi cerul era ca un şarpe
surprins în noaptea
când îşi schimbă pielea
treceţi iubito palmele prin mine
şi mângîie sufletul ce se zbate captiv
între cuvinte înlăcrimate
nu simţi cum oasele-mi dospesc
sub răsuflarea ta în re minor?
joacă-te cu mine
precum pantera aceea
din visul comun
cu puişorii ei
în burta înverzită de rouă
a unui caiman uriaş...

poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncului orfan

Tu ai în suflet o poveste, Doamne,
Povestea unui prunc, a unei mame,
Ce zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Rod de iubire, cu sudoare-adună.
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat.
Un prunc pentru o mamă minunată,
O mamă, oh, o mamă-adevărată!

Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Cu-un prunc ce nu a suferit de foame.
Precum Iisus ce-n iesle s-a născut
Şi lui i-a oferit un început.
Lumină, pace şi iubire sfântă,
O mamă-atât de harnică şi blândă,
O mamă ca o pâine coaptă-n vatră...
O mamă, oh, ce mamă minunată!

Povestea unui prunc, a unei mame,
Poveşti cu lacrimi şi durere, drame,
Un prunc orfan, de numai patru luni,
Trăind în nebuloasa astei lumi.
Mamă şi prunc, bătând la uşi închise,
Speranţe, temeri, spulberate vise...
Dar Domnul, sub acoperişul Său
I-a luat şi i-a ferit de tot ce-i rău.

Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Munceau cu ziua pentr-o bucătură,
Mâncau ori ba, aveau sau nu aveau,
Cu Dumnezeu alăturea erau.
Un colţ de pâine mama de-l avea,
Tot pruncului flămând, cu drag, i-l da.
Prin ani de trudă, goi, desculţi, murdari,
Nu au uitat să fie oameni mari.

Rod de iubire cu sudoare-adună
Mamă şi fiu... Şi lacrima-i stăpână
Pe gândul lor. N-aveau apă să bea
Şi inima-nsetată le era.
Dormeau în gări, pe bănci de lemn murdare
Şi nu găseau la nimeni alinare.
Ţol le era pământul, dar credeau
În Dumnezeu şi fericiţi erau.

Un prunc, al nimănui, de suflet luat...
Cerul din ochii lui a-nseninat.
Cu părul, lan de grâne copt şi sfânt,
Frumos, cuminte, săritor şi blând...
Copil având cei şapte ani de-acasă,
Rugându-se-nainte, după masă,
Sfios şi-atât de bun la-nvăţătură,
Cu dragoste de tată şi de mumă...

Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
E astăzi un adevărat bărbat.
Când amintiri îl poartă în trecut,
În anii lui, aceia de-nceput,
Sub clar de lună, când maicuţa-n poală
Îl adormea în fiecare seară
Şi îi spunea poveşti cu zmei şi zâne
Şi-l învăţa că a răzbi prin lume,

Un prunc, pentru o mamă minunată,
Să-i poarte o iubire-adevărată!
Şi adormea în paie, ca Iisus
Sub mângâierea stelelor de sus.
Cu haina ei acoperea feciorul,
Să doarmă-n bună pace puişorul.
Şi alte paie aşternut punea
Apoi pe frunte dulce-l săruta.

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
De Dumnezeu iubită şi creată
Anume a fi mama-acestui prunc.
I-e sufletul mereu izvor adânc
Ţâşnind de dor, de lacrimă şi mir.
Iubeşte-i, Doamne, pe amândoi... Amin!
Trimite duh de pace peste ei
În clipe grele şi în anii grei!

O mamă, oh, o mamă-adevărată,
Un prunc pentru o mamă minunată,
Cu sufletul hrănit şi îmbrăcat,
Un prunc, al nimănui, de suflet luat,
Rod de iubire cu sudoare-adună
Şi zi de zi, prin ploi sau prin furtună,
Tu ai în suflet o poveste, Doamne!
Povestea unui prunc, a unei mame...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă ipostază

mamei plecată în lumea fără timp

copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
de parcă s-ar şti
de undeva
iată îi spune copilul
ţi-am desenat un măr
jumătatea cea mare ţi-o dau ţie
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
şi să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineaţă devreme în pădure
după vreascuri şi nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireşii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlţâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică
bătrânele satului
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus şi mătuşa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
şi-l ţin aproape de piept
pentru ziua în care
ne vom întâlni...

să-i spui şi asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spaţiul dintre mine şi cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminţi
şi aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din mine

Cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri.

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

...Şi ce mă fac eu

liniştea îmi apasă umerii
precum genunchii pietrei pământul
cuibărit sub val
şi ce mă fac eu
sângele îmi curge sub formă de clopot
cerul printre lucruri devine
una cu pământul

doar durerea mă desparte de el

... şi ce mă fac eu

poezie de Teodor Dume (30 ianuarie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

am lacrimi pe suflet şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de o lacrimă
sunt doar eu

... şi o dorinţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna este albă, mică şi rotundă şi frumoasă
Ca un sân de fată mare şi cuminte şi sfioasă
Razele-i pătrund prin geamuri şi pe faţa unui prunc
Se opresc şoptindu-i visul. Doamne, unde să mi-arunc
Ochii, sufletul din mine şi cu tot ce am în el
Spre lumina ta din ceruri sau spre David-Mugurel?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

sentiment

Sentimentele sunt doar gesturile unui om viu care umblă şi vorbeşte cu nemărginirea.

definiţie aforistică de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vopsitorii de întuneric

o gheară îmi strânge încet lumina
o sugrumă spre întuneric
o mână mi se agaţă cu disperare
dar numai se zbate
în mine nu vor să tacă vorbe nespuse
în cei fără dreptate răsăritul moare
la mica publicitate sunt numai anunţuri moarte
tăcerea cumpărată se zbate

nu le este ruşine
celor care au luat drumul întunericului
să se vopsească numai cu el?

poezie de Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Tăcerea mea e liniştea de dinaintea tunetului
Ca la o liturghie solemnă ce stă să înceapă sub cerul mut.
Cuvintele tale sunt clopoţeii de la cădelniţa diaconului
care pregăteşte
Momentul în care-ţi voi da binecuvântarea
Lăsându-te să te cumineci din mine
În timp ce te voi devora lingându-mă pe bot de cuvintele tale
Până la două.

poezie de Marius Robu din Degeaba (14 martie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

am ochii unui condamnat

mă târăsc prin culoare
şi nu pot
să respir prea mult
dincolo de liniile trasate
sub lut
se topesc durerile
în alte anotimpuri
nimic nu pare să fie ce a fost
doar un dangăt de clopot
împlineşte ruga

cineva se plimbă prin mine
şi tace

... e doar septembrie

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt al unui condamnat

am ochii unui animal hăituit

nu ştiu cum să vă spun dar azi
am ucis în numele Tatălui
al Fiului şi al Omului din mine
am degetele pătate şi
trăiesc într-un anotimp pervers
rostuiesc cuvinte nerostite
şi-mi caut vina
în tăcerea unei lacrimi
fără identitate
ucisă
în favoarea unei iubiri
pe care
am scrijelit ultima dorinţă

mai e puţin şi se termină ziua
undeva între două spaţii
mă aşteaptă Ea

mi-ar fi plăcut să mai rămân
măcar un anotimp
să asist
la naşterea unei lumi
în care intimitatea să fie
siguranţa de rezistenţă dintre doi

nu-i nimic

sunt un condamnat frumos şi
orice condamnat are un ultim cuvânt:

te iubesc

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
şi acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte şi lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
şi reacţii de sentimente îşi termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de Agafia Drăgan (martie 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru

Ochii nu sunt îndeajuns să treacă
întunericul,
mama m-a născut cu ecoul morţilor
uitat în mine,
fără să-mi spună
că ei
se adaugă la tot ceea ce sunt
şi acest infern în care cresc de-a valma
vagi închipuiri
e doar jocul unui gând
întru noapte şi lumină.
Oare sufletul,
amalgam de idei
şi reacţii de sentimente îşi termină existenţa
sau o să urce la cer?
Dar... care cer?
Mută i-a rămas memoria.

poezie de Eugenia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi realitate

încerc acum să reconstitui
între mine şi realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

ştiu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

liniştea zilei -
lângă căpiţa cu fân
doi îndrăgostiţi

haiku de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!