Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,
nori de praf şi vânt, iubito
şi tu prin timpul meu
arar trecând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tot plânge după noi

lumina s-a şerpuit să iasă
prin gura peşterii, iubito
spre o nouă agonie
trimite câteva furci curcubeului
cântă prin vertebrele arborilor
scutură de candori şi vise
trupul meu de smirnă şi tâmâie
se trezeşte dimineaţa lângă mine
pe cartea ta de versuri, iubito
scrise de mine cu praf din stele
se prăvălesc tăcute pe podea
îmbrăţişate, sonetele mele
dimineaţa- languroasă femeie-
aruncă spre mine catifelaţii nuri
cad secerat în prejma senzualei ei guri
este tragic de frumoasă
ca tine iubito şi la fel dumnezeie
păstrează ascuns soarele
în rochia-i pictată de curcubee
se dezbracă de ea printre ploi
prin ţipetele sângelui îţi ia locul
doar timpul spânzurat, iubito
tot plânge după noi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, spune

De ce nu mai dai nici un semn,
iubito cu ochii de lemn?
De ce nu-nţelegi ca sunt Viaţa,
iubito cu ochii de ceaţa?

De ce nu ma laşi sa te-ating,
pe tine cu floare sa ning
şi nu ma saruţi pe idei,
iubito, cu ramuri de tei?

De ce nu dai drumul la vânt,
iubito, cu sâni de pământ;
şi ma tot laşi de cu jale,
iubito, cu ochi de migdale?

De ce şoldul ţi-e ca ulciorul,
sprânceana pe cer ca şi norul;
şi mă îmbăt în de tine
şi sparg absolutul cu rime?

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit cireşii

Iubito, dă de veste
Că ea natura-i vie
Tu cheamă a fi zestre
Cireşii din chilie.
Iubito, cheamă crângul
Să freamăte uşor
Cu tot ce-i numai nimbul
Să cheme gând de dor.
Iubito, vino-n timpul
Cel necuprins de frig
Unde e rupt el nimbul
De sufletul cel aprig.
Iubito, au înflorit cireşii
E ea natura-n floare
Cu suflete curate
Vestim doar sărbătoare.
Iubito, ei cireşii
Sunt plini doar de ea boare
Pe care chiparoşii
Au pus cunună mare.
Iubito, hai la dans
Să tremure tot crângul
Ne ţinem în balans
Să stăpânim el timpul.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an iubito

A mai trecut un an, iubito,
şi am fost mereu uniţi în tot,
cu-n zâmbet tist şi lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
şi-am tot fugit, prin nori şi stele
scăldaţi în infinitul gol.

A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
şi tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuţi, scăldaţi de umbre,
şi vom pieri şi noi cu ei.

A mai trecut un an, iubito,
şi vor mai trece atâtea veri,
şi vom rămâne mereu singuri
bătuţi de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător
şi te aşezi lângă urechea inimii mele
şi eu sunt doar tăcere şi noapte
tu, strigătul care îmi dă un sens, o raţiune.
iubito, numele tău e eternitate.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri

Iubito
iubito
iubito
scăldată-n
nelinişti de ape
ce note-ţi
tresar obosite
în vocea
cu umbre
de clape
Iubito
iubito
iubito
plutindă
pe valuri
de vânturi
ce basme
se-aud nerostite
prin umbre
de clape
cu gânduri
Iubito
iubito
iubito
în focuri
de stele
scăldată
ce vise se sting
adumbrite
de lacrimi
pe clape
vărsate

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

Pot să iau urma pumei,
Pot să iau urma ursului,
Pot să-ţi iau şi ţie urma, iubito,
Îngerul morţii este cel mai frumos...
Moartea nu cunoaşte dragostea...
Deci, există suferinţă!
Ce putem face cu durerea?
Lecţia sunt ochii tăi, iubito,
I-am vânat din pădurea de ochi...
Mă voi aşeza pe aripile răsăritului
Şi mă voi risipi pe marginile singurătăţii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au schimbat caii pe tancuri, iubito

au schimbat caii pe tancuri, iubito,
acolo nimeni nu auzise de actele de curaj ale cailor lipiţani
libertatea pur sângelui englezesc pe tancul rusesc
opera de artă vie atârnată de un fir de mătase,
maiestuoşii cai lipiţani, iubito,
ambianţa barocă a Palatului Hofburg
pe colhozurile soviete...
eu am intrat în basm călare pe un cal alb
cu pas baletând apoi pe sub liziera pădurii
la Daneş, la domeniile aflate sub sceptrul lui Dracula
căci, se spune, că pe aici, pe meleagurile danaşene,
obişnuia să meargă la vânătoare Vlad Dracul
-tatăl lui Vlad Tepeş –
orice vis e posibil, iubito,
aş fi gata să dau un regat pentru un cal frumos
pentru un lipiţan maiestos, dar şi pentru unul arab
tu semeni cu cei doi cai, iubito, trup maiestos
şi coamă arabă răvăşită în vise arăbeşti
doar un poet te poate prinde între două raiuri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au schimbat caii pe tancuri, iubito

au schimbat caii pe tancuri, iubito,
acolo nimeni nu auzise de actele de curaj ale cailor lipiţani
libertatea pur sângelui englezesc pe tancul rusesc
opera de artă vie atârnată de un fir de mătase,
maiestuoşii cai lipiţani, iubito,
ambianţa barocă a Palatului Hofburg
pe colhozurile soviete...
eu am intrat în basm călare pe un cal alb
cu pas baletând apoi pe sub liziera pădurii
la Daneş, la domeniile aflate sub sceptrul lui Dracula
căci, se spune, că pe aici, pe meleagurile danaşene,
obişnuia să meargă la vânătoare Vlad Dracul
-tatăl lui Vlad Tepeş –
orice vis e posibil, iubito,
aş fi gata să dau un regat pentru un cal frumos
pentru un lipiţan maiestos, dar şi pentru unul arab
tu semeni cu cei doi cai, iubito, trup maiestos
şi coamă arabă răvăşită în vise arăbeşti
doar un poet te poate prinde între două raiuri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile sinelui şi tragediile firii

ţi-am fost infidel, iubito, în viaţa asta damnată
şi de-atunci am conştiinţa dureroasă
dar am cunoscut în vârtelniţa vieţii
furtunile sinelui şi tragediile firii
fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii
acum trupul măcinat a isprăvit cu păcatul
a rămas doar floarea trupului stigmatizată
şi sămânţa unui regret şi sufletul meu nostalgic
am în mine şi raiul şi iadul adamic, iubito
şi memoria atâtor femei defuncte
am lecuit sufletul cu simţurile scabroase
şi simţurile cu sufletul înaltul
am iubit cu ochii şi văzul lumea asta damnată, iubito
eram luceafărul de noapte prăvălit din ceruri
nici moartea nu mă speria, schimbam doar curcubeul
dintr-o cameră sau un parfum şi cerul de dimineaţă
sau un vers dintr-o poezie-elogiu demult uitată
din sanctuarul unui nebun poet, genial odată
voi femeile iubiţi cu sufletul şi doar cu sufletul
frumuseţea ta îmi umple ochii de lacrimi într-o doară
eu sunt un mort cu haine noi de seară, iubito
cu un cuţit împlântat în inima cu mulţi herţi
sunt aceeaşi inimă frântă, amară
care se lasă tipărită în mai multe cărţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Veneţia

la Veneţia, îndrăgostiţii pământului, iubito,
îşi dau întânire pe Canale Grande,
te chem pe tine, eu, îndrăgostitul lumii
iar gondolierul îmi este complice, iubito,
la secvenţa de vis şi poezie a simţurilor,
în timp ce sirenele adâncului dezmiardă
trupeşe coapsele valurilor ademenitoare
în năvoadele morţii tâmpe şi amăgitoare
şi eu, chemat de vrajă şi de tristeţi mă plimb agale
chemat de mirosul de mâl şi de fructe de mare
putrezite pe canale de vis, adesea, eu plâng, iubito,
în balconul de marmură al vreunei necunoscute
devenită apoi himeră rătăcită sau hazard
prin hârtiile poetului îndrăgostit şi bizar
de câte ori se deschid porţile la palatul dogilor
tresar şi ascult muzica zburdalnică a gondolierilor
şi suspin după tine, iubito, amăgit cu certitudinea
frumuseţii lumii din afara noastră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi timpul înapoi!

Plecaţi voi păsări călătoare,
Dar oare mai veniţi la noi?!
Vă rog, daţi timpul înapoi,
Să fie cald, să fie soare!

În stoluri negre aţi fugit
Purtate de năvalnic vânt.
Atunci când aripa s-a frânt,
Ca pe Hristos v-au răstignit.

Va rog, daţi timpul înapoi,
De dragul meu şi-al tuturor!
Să depănăm poveşti de dor,
Veniţi sub streaşină la noi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumea ne zâmbeşte, iubito

dacă lumea ne zâmbeşte, iubito,
ar putea să ne semene, vezi bine,
hainele noastre se atrag magnetic
Dumnezeu îmi vorbeşte prin tine
umblăm cu mari găuri în noi, iubito,
să ne săvărşim în două jumătăţi depline
mica stea purpurie ne însoţeşte-e dragostea
tu eşti o parte din mine, din carnea mea.
mătasea îţi strânge coapsele tari, iubito,
şi satenul purpuriu sânii grei de floare
te simt ca pe o gâză în plasa mea
mă uit la tine, despodobindu-te de feciorie,
de vraja şi frumuseţea-ţi trecătoare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, să refacem sfârşitul lumii

să refacem sfârşitul lumii
(doar o singură dată)
te îmbrăţişez cu braţele dragostei
-- ştiu cât de greu îţi este—
aş prefera să dorm pe muzică incaşă
înainte ca ceasul furibund să mă cheme
în apocalipsa mea de fiecare zi
toată lumea valorează la fel.
hai să dansăm târziu în noapte, iubito,
dansul lui Zorba- îndrăgostitul de viaţă-
mai lasă-mi 20-30 de ani de iubire
pentru a-ţi demonstra că te iubesc infinit
şi iubesc poeziile tale cu răsărituri demenţiale!
o perioadă,
am avut un un univers doar al nostru
iernile sunt grele în Itaca, iubito,
-îţi va fi frig-
şi poate puterile tale vor fi pe terminate
imaginează-ţi cât de bine ne stă împreună!
apocalipsa este calea de ieşire din întuneric
filosofia e pentru viaţă ce e apa pentru deşert
majoritatea oamenilor, iubito,
nu trăiesc nici o experienţă
în fiecare zi, după eternitate,
te iubesc şi mai mult...!
te iubesc şi mai mult...!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat

ce să fac cu ochii tăi, iubito?
ochii linxului sunt în frunziş
glonţul puştii a rănit doar viul
ochii au ajuns la stele pe furiş
şi sunt stelele-nvrăjbite între ele
ochii şi-i aprind pe rând în cer
uite cum vânează umbra linxului stingher
puii de năpârcă care încă-şi schimbă-n zori
pielea, nu veninul, ce să fac, iubito
azi cu solzii tăi de monstru marin,
(cu-al tău zâmbet tremurând ezoteric,
cu arsura secundelor din atingerea ta),
cu aripi de pasăre măiastră şi cu pielea ta?
teme-te de pasărea dracului că n-o poţi învenina.
sunt bolnav de tine şi cu sângele înveninat
îmi aştept sfârşitul pân' la scăpătat,
vino şi mă înrobeşte, să mor împăcat.
taci, e sufletul linxului ce piere curat sau
e alizeul sărat, al aromelor tale,
ce mângâie-n zori ploile aprinse de izvoare
fac pariu cu noaptea că doar ele mai îmbată
stelele în care mă învălui tu
cu moartea, mult prea adorato.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru tine

Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.

Doar lava zării-nfricoşătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Şi mă umple toată ziua de splendoare
Eu îţi port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt – zămislitor de noi lumi,
Cuvânt – scos din graţia divină.
Voi să-ţi încrustez luceferi pe braţe
Ca pe nişte miezuri de lumină.

Sunt însetat de verb, iubito,
Şi de muzici astrale
Visez la nunţi magice
Cu orgi celeste şi abisale
Sunt flămând de tine
Ştii bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Şi munţii lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te laşi, trândavă, pe coarne mută.
Şi să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!