Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător
şi te aşezi lângă urechea inimii mele
şi eu sunt doar tăcere şi noapte
tu, strigătul care îmi dă un sens, o raţiune.
iubito, numele tău e eternitate.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, să refacem sfârşitul lumii

să refacem sfârşitul lumii
(doar o singură dată)
te îmbrăţişez cu braţele dragostei
-- ştiu cât de greu îţi este—
aş prefera să dorm pe muzică incaşă
înainte ca ceasul furibund să mă cheme
în apocalipsa mea de fiecare zi
toată lumea valorează la fel.
hai să dansăm târziu în noapte, iubito,
dansul lui Zorba- îndrăgostitul de viaţă-
mai lasă-mi 20-30 de ani de iubire
pentru a-ţi demonstra că te iubesc infinit
şi iubesc poeziile tale cu răsărituri demenţiale!
o perioadă,
am avut un un univers doar al nostru
iernile sunt grele în Itaca, iubito,
-îţi va fi frig-
şi poate puterile tale vor fi pe terminate
imaginează-ţi cât de bine ne stă împreună!
apocalipsa este calea de ieşire din întuneric
filosofia e pentru viaţă ce e apa pentru deşert
majoritatea oamenilor, iubito,
nu trăiesc nici o experienţă
în fiecare zi, după eternitate,
te iubesc şi mai mult...!
te iubesc şi mai mult...!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de iniţiere pe palierele inimii

unde eşti, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiţi ca nişte goluri milenare)

învaţă-mă să văd, iubito
învaţă-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să ştie cine este.
unde eşti, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deşirată, roată
cum te simţi pe acoperişul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
şi apoi urmăreşte ce se întâmplă)
aşa e firea ei, jucăuşă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puţin periculos
îţi las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,
nori de praf şi vânt, iubito
şi tu prin timpul meu
arar trecând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumea ne zâmbeşte, iubito

dacă lumea ne zâmbeşte, iubito,
ar putea să ne semene, vezi bine,
hainele noastre se atrag magnetic
Dumnezeu îmi vorbeşte prin tine
umblăm cu mari găuri în noi, iubito,
să ne săvărşim în două jumătăţi depline
mica stea purpurie ne însoţeşte-e dragostea
tu eşti o parte din mine, din carnea mea.
mătasea îţi strânge coapsele tari, iubito,
şi satenul purpuriu sânii grei de floare
te simt ca pe o gâză în plasa mea
mă uit la tine, despodobindu-te de feciorie,
de vraja şi frumuseţea-ţi trecătoare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, acolo

Tu eşti acolo, între lumi, singurătatea mea,
Tu eşti acolo, între inimi, pulsând ca o speranţă,
Cântec născut din nevăzut, dar intonând vederea,
Tu eşti acolo, lângă tine, dar eşti în siguranţă?

Îţi vede, oare, cineva, tristeţea de sub pleoapă?
Cuiva îi pasă de lumina ce ţi se stinge-n sânge,
Ce pâlpâie şi cere-ntr-una un glob de spini cu apă
Ca să îşi prindă rădăcină şi mugur care plânge?

Tu eşti acolo, între lumi, eu sunt aici, cu tine.
Tu strigi, eu chem, eu strig, tu chemi... ecou...
Eu sunt acolo, lângă tine, tu eşti aici cu mine...
Două culori încrucişate, o inimă din nou.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito

sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul privirii în doi

ca o deschidere de arc privirea mea întinată
alerga pe pajiştile sufletului, iubito
roată dinţată după roată dinţată
descătuşată printre cearcănele luminii
sculpta defileele timpului şi anotimpurile toate
şi inrupea în explozii întreg nevăzutul
o faţă fără închidere erai iubito
un foşnet graţios de graiuri divine
roteai cerul între aripile cuvintelor-păsări
şi muzica sferelor curgea nebună
ah, privirea, privirea ta un caleidoscop, iubito
ce rotea oglinzi în universul necuprins
mi-am zărit mai apoi privirea o pumă albă
zdrobindu-mi spatele şi abisul cum îngână
solfegii dintr-o liră defunctă
mă topeam de tine la lună
o pumă neagră mă luase pradă uşoară
privirile noastre erau crinii miraculoşi
în grădina eternităţii radiind îmbrăţişări
în noaptea veşniciei păgână.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos
Ca lângă o răsură de trandafiri sângerii
Mi-era tare bine prins între ţepii săi vii
Doar tâmplele fulgerate, iubito
Sufereau de la înţepăturile
Spinilor din meridianele curbate
Şi mi-amintesc că îţi veneram ochii
Cei mai frumoşi ochi de regină
Ce răspândeau lumini adevărate
Două mari fereşti-ogive dantelate-
Umbriţi doar de tristeţea amurgurilor sfinte
Sângerate de volta pescăruşilor
Ce cutreierau nestingheriţi prin cuvinte.
Mă întinsesem lângă vocea ta, iubito
Din graiuri nepământeşti auzeam
Frânturi de vorbe şi muzici melodioase
Modulate în linii unduioase
Mă întinsesem în spaţiul ideilor tale
Şi te iubeam fiindcă aveai fluturi
Înfipţi în ace de lumină şi din ochi
Curgeau miraculoase
Fântâni de lumină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au schimbat caii pe tancuri, iubito

au schimbat caii pe tancuri, iubito,
acolo nimeni nu auzise de actele de curaj ale cailor lipiţani
libertatea pur sângelui englezesc pe tancul rusesc
opera de artă vie atârnată de un fir de mătase,
maiestuoşii cai lipiţani, iubito,
ambianţa barocă a Palatului Hofburg
pe colhozurile soviete...
eu am intrat în basm călare pe un cal alb
cu pas baletând apoi pe sub liziera pădurii
la Daneş, la domeniile aflate sub sceptrul lui Dracula
căci, se spune, că pe aici, pe meleagurile danaşene,
obişnuia să meargă la vânătoare Vlad Dracul
-tatăl lui Vlad Tepeş –
orice vis e posibil, iubito,
aş fi gata să dau un regat pentru un cal frumos
pentru un lipiţan maiestos, dar şi pentru unul arab
tu semeni cu cei doi cai, iubito, trup maiestos
şi coamă arabă răvăşită în vise arăbeşti
doar un poet te poate prinde între două raiuri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au schimbat caii pe tancuri, iubito

au schimbat caii pe tancuri, iubito,
acolo nimeni nu auzise de actele de curaj ale cailor lipiţani
libertatea pur sângelui englezesc pe tancul rusesc
opera de artă vie atârnată de un fir de mătase,
maiestuoşii cai lipiţani, iubito,
ambianţa barocă a Palatului Hofburg
pe colhozurile soviete...
eu am intrat în basm călare pe un cal alb
cu pas baletând apoi pe sub liziera pădurii
la Daneş, la domeniile aflate sub sceptrul lui Dracula
căci, se spune, că pe aici, pe meleagurile danaşene,
obişnuia să meargă la vânătoare Vlad Dracul
-tatăl lui Vlad Tepeş –
orice vis e posibil, iubito,
aş fi gata să dau un regat pentru un cal frumos
pentru un lipiţan maiestos, dar şi pentru unul arab
tu semeni cu cei doi cai, iubito, trup maiestos
şi coamă arabă răvăşită în vise arăbeşti
doar un poet te poate prinde între două raiuri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind pentru tine

Te colind, iubito, peste toate continentele
Peste toate anotimpurile mele
Peste tot, pe unde sunt suflete singure,
Pe unde sunt târguri sau răspântii, neexplorate
Mă aleargă umbre plăpânde, rupte din noapte
Am picioarele sângerate, iubito de focuri din stele.

Doar lava zării-nfricoşătoare
Mă mai doare sau mi se pare
Şi mă umple toată ziua de splendoare
Eu îţi port gând de bine, iubito,
Sculptat în cuvânt nescris,
Cuvânt – zămislitor de noi lumi,
Cuvânt – scos din graţia divină.
Voi să-ţi încrustez luceferi pe braţe
Ca pe nişte miezuri de lumină.

Sunt însetat de verb, iubito,
Şi de muzici astrale
Visez la nunţi magice
Cu orgi celeste şi abisale
Sunt flămând de tine
Ştii bine, că îmi vine
Să urc crestele cerurilor toate
Şi munţii lunii, pe înserate
Pe copite să-mi iau tină, divină
Din brâuri de lumină.
Eu, bivolul tău alb, dumnezeiesc.
Tu să mi te laşi, trândavă, pe coarne mută.
Şi să-mi fii altarul meu de carne, sfântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul primei lumi

Tu,
Ce ai fost în viaţa pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche şi plină de minuni?
Şi cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Şi pline
De-adânci deşertăciuni?

Pe unde te purtară eternităţi haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Şi visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?

Eşti tu
Ori doar un înger ce aripile-şi strânge
În vis de noapte albă?
Mă ocroteşti?
Rămâi?
Mai vrei să fii cu-acela ce lacrimile-şi plânge
Şi sufletul şi-alungă
Spre lumea cea dintâi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul primei lumi

Tu,
Ce ai fost în viaţa pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche şi plină de minuni?
Şi cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Şi pline
De-adânci deşertăciuni?

Pe unde te purtară eternităţi haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Şi visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?

Eşti tu
Ori doar un înger ce aripile-şi strânge
În vis de noapte albă?
Mă ocroteşti?
Rămâi?
Mai vrei să fii cu-acela ce lacrimile-şi plânge
Şi sufletul şi-alungă
Spre lumea cea dintâi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile sinelui şi tragediile firii

ţi-am fost infidel, iubito, în viaţa asta damnată
şi de-atunci am conştiinţa dureroasă
dar am cunoscut în vârtelniţa vieţii
furtunile sinelui şi tragediile firii
fidelii cunosc doar latura trivială a iubirii
acum trupul măcinat a isprăvit cu păcatul
a rămas doar floarea trupului stigmatizată
şi sămânţa unui regret şi sufletul meu nostalgic
am în mine şi raiul şi iadul adamic, iubito
şi memoria atâtor femei defuncte
am lecuit sufletul cu simţurile scabroase
şi simţurile cu sufletul înaltul
am iubit cu ochii şi văzul lumea asta damnată, iubito
eram luceafărul de noapte prăvălit din ceruri
nici moartea nu mă speria, schimbam doar curcubeul
dintr-o cameră sau un parfum şi cerul de dimineaţă
sau un vers dintr-o poezie-elogiu demult uitată
din sanctuarul unui nebun poet, genial odată
voi femeile iubiţi cu sufletul şi doar cu sufletul
frumuseţea ta îmi umple ochii de lacrimi într-o doară
eu sunt un mort cu haine noi de seară, iubito
cu un cuţit împlântat în inima cu mulţi herţi
sunt aceeaşi inimă frântă, amară
care se lasă tipărită în mai multe cărţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!