Sărut

arse buzele mi s-au strâns încleştate
preţul unei clipe s-a concetrat în mâini
durerea a devenit ascuţită
timpul picura cu încetinitorul gândurile mele
o picătură de ploaie a cazut şi mi-a zdrobit arsura
sărutul a venit
când
priveam cu ochii din mine, aşteptarea
m-am sufocat, dar am simţit că tot aerul din lume
intră-n mine
nu o să uit
acela a fost primul sărut

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul Sufletului

Am pus un zâmbet pe-o floare
Au trecut mulţi ani, el s-a uscat
Astăzi sădesc seminţe, nu ale mele
M-am înstrăinat, de mine

O căramidă roşie din trupul meu s-a dărâmat
I s-a furat lutul, înainte de-a arde
astăzi este fărâme
a rămas moartă-n mine
Ştiu numai de una, căci pe urmă am uitat
Oare câte mi s-au furat?
Aşa am rămas fără trupul minţii
Eu?
Suntem noi toţi!

Mă uit la televizor
iar
copacul îl văd cu rădăcinile întoarse
Aerul este oare pământ?
Putem fi înmormântaţi direct în cer?

Mi-a fost omorât păcatul
Nu al meu! Ci al celor care nu tresar
nopţile când nu au vise
Da! Nu au vise, căci nu sunt ca mine
Cu cărămizi nearse, pentru că mi s-a furat
Lutul Sufletului

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

apusuri ce cresc în ochii mei
în cerneluri de roşu
acolo unde se deschid
zăvoare de lumină?
sunt eu acolo sus…
unde pana vulturului fulgeră zări
sau în mine şoptind
tainice colinde?
sunt trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut
prin mine?
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii
oare sunt eu...
ploaie de curcubee în furtuni
când scriu în seri târzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
sunt eu....
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse
aburii treceri de după furtună
eu…
clipe ce trec tăcute ce nu ştiu răspunsul?
oare sunt eu?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

...şi a fost duminică

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început să strâng nopţile şi să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

mă strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viaţă
au devenit toamne friguroase
şi crede-mă
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

Tu, poezia şi sărutul versurilor
Primul sărut mi l-ai dat pe ecranul unui telefon
Al doilea sărut prin versuri atent scrise,
Aprofundate de ascultarea sufletului tău.
Primul sărut mi l-ai dat cu primul cântec
Ne-ai fost alături cu inima aprinsă.
Primul sărut a fost prin primele cuvinte duioase
Primul sărut a fost ca o necesitate
Şi ca stăvilirea setei de iubire.
Primul sărut a fost acela ce te-a curăţat de sentimente vechi
Ce nu-ţi dădeau pace, sentimente incerte
Neîmpărtăşită iubire.
Atunci când îţi vei deschide sufletul
Nu uita că doar asta ţi-ai dorit,
Un vals al versurilor în libertate maximă...
Iubesc poezia şi ţi-am răspuns promt
Sunt oricând aproape de ale tale trăiri.
Şi atunci când vei pleca din versuri
Va rămâne doar o amintire frumoasă.
Iubesc poezia... Cum îmi respect respiraţia...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt

adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopţi de delir

rătăceam şi priveam cum mă scurg
iarăşi şi iar prin timpurii globale
mi-era teamă şi ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg

priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer şi e sânge
e jale în lume
şi timpul a îngheţat între docme

se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior

se sfarmă statui de pe socluri
credinţa e furată
păşim singuri şi goi
jalnici eroi în noroi

ilogică viaţă în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre şoapte uzate
destine uitate, ratate

te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis

mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem

ilogici şi goi
puri şi nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai sunt!

Întunericul îmi fură lumina,
strâmbă suflete, urăşte viaţa.
Rădăcini simt cum se zbat pe canale negre
sufletul e-n captura minţii,
gâdurile mi se zbat, se caţără
iar eu,
înverşunat strig cu disperare;
- daţi-mi drumul din închisoarea capului,
nu-mi mai puneţi acolo ideile voastre!

Omule!
ascultă-mă şi pe mine;
- de ce strada se uită urât la mine, goneşte viaţa
iar tălpile îmi ard şi asfaltului prea subţire
îi este frig iarna şi-n primăvară se peticeşte?
Sunt zdrobit, carnea mi-e moartă
boturi uriaşe de maşini îmi ignoră viaţa.

Mă simt un nimic
în ochii bulbucaţi din geamul fumuriu.
Piticul strămb, antebelic, care mi-a furat trecutul şi viitorul
merge mai departe
el se crede Dumnezeu!

Un gând ce moare-ncet, mă ceartă;
- mi-ai rupt durerea
nici pe ea măcar nu o mai am!

Capul îmi are, drept pernă, o bordură,
priveşte cu ochii deschişi, pentru todeauna
cum cerul zboară pe albul păsării albe,
şi printr-un ultim gând, suspină;
- ea a uitat ca să mai soarbă lacrimi din ochii mei.

Intr-un tărziu, o picătură de sânge picură
de pe albul aripii rupte
şi asta a fost ieri, astăzi nu mai sunt.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini şi goi

mai toarnă pulbere-n clepsidra dinspre seară
din timpul ce l-am strâns doar pentru noi,
să curgă-ncet pe strune de vioară
să nu mai fim aşa străini şi goi.

şi fă-ţi cauş din gândurile toate
şi-adună amintiri ce s-au tot scurs,
şi lasă-n toiul nopţii romanţele pe coarde
să-ţi cânte despre noi, cum am apus...

hai, soarbe-ţi vinul cu nesaţ de mine
şi lasă-ţi ochii să vorbească despre ieri,
privind la clipele ce-au devenit străine
şi mor cu tot cu-a noastre primăveri.

mai caută-ţi pe trup urmele mele
şi nu te întrista de curg în sângeriu,
s-au învechit ca vinul şi ca toate cele,
şi s-au făcut în pulberi atât de timpuriu.

hai lasă-ţi ochii să mai spună înspre seară
privindu-mă în minte, ascunsa in pahar,
cu dorul îmbătat de strune de vioară
că timpu-i vinovat şi între noi hotar.

c-a strâns şi ultima fărâmă de iubire
şi-aprinde răsăritul cu brumele târzii
lăsând să curgă romanţa în neştire
prin ochii noştri trişti şi-atâta de pustii.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit

când am venit

singur

atât de singur încât cuvintele

se regăseau în reţete

de tratat melancolia,

am descălecat umil timpul,

de atunci multe s-au întâmplat

ploaia a umplut cupele palmelor,

amintirile au croit biblioteci,

gândurile însă strigă după tăcere

mă las pătruns de cer,

voi lua cu mine câte ceva

cum ar fi iubirea, uitarea, durerea

le voi avea până la următoarea

reeditare a fiinţei.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să ştiu

Nici devreme
nici târziu
ba mă eşti
fără să ştiu!
Azi dimineaţă cum stau eu
pe balcon
să urmăresc formele de albastru
ce aleargă de la un zeu la alt zeu
a venit o picătură
de ploaie
şi mi-a udat bunătate de frunte!
De atunci plâng într-una!
De ce nu mă ploaie şi pe mine
minele
pe o frunte de picătură de ploaie?
De ce?
Şi îmi zic în sine
Îmi zic:
Nici devreme
nici târziu
ba mă sunt
fără să ştiu!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelice saruturi

Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...

Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins ades suna
Un clopoţel cu franjuri albe.

De ce-aş uita sărutul nopţii,
Când ea răsare ca o floare,
O iasomie-n dosul porţii
Şi-un palmier pe trup de mare.

Am ochii alintaţi de ploaie,
Şi sufletu-mi presară vise,
Nu las durerea să mă-ndoaie,
Las relele un veac închise.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

plaja dormea între valuri
pe o stâncă sângera o inimă
erai o străină când te-am întâlnit într-o privire
rochia ta, culoarea cerului
părul despletit tânjea dorinţe nestinse
păşeai goală ca o femeie
erai atât de frumoasă
nu ştiam surâsul mângâierilor tale
şi te-am strâns în braţe
te-ai frânt a iubire totală
sărutul nemărginirii
dacă nu te-aş fi găsit cine aş fi fost
când te sărut în zori
sărut paşii
când te sărut în noapte
sărut clipa
şi când voi termina de sărutat
atunci vei ştii iubito cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!