Manifest

Inerţi din cap până-n picioare,
Atâtea spirite îşi dorm;
Puterea minţii cu-nfocare,
În traiul şters, orb, uniform!...

N-au capete, sau dacă încă au,
Le pun la porţi sperietoare
Şi vieţii lor un sens nu dau,
Căci sunt atraşi de *domnişoare*!...

Şi-atunci de ce încă mai speră,
De ce din mintea lor opacă,
Se plimbă beţi, bolnavi în carieră,
Când ei nu vor nimic să facă!...

Sunaţi sirene şi sunaţi alarme,
Treziţi putreziciunea neagră-n ei,
Căci ţara asta stă gata să se sfarme,
Când stau zidiţi şi-nchipuiţi a zmei!...

Puneţi-i cu putere să îşi întindă mâna
Căci sunt copii lor striviţi într-o prostie,...
Să-şi pună în mişcare şi creierul şi vâna,
Să nu devină ţara o mlaştină pustie!...

poezie de Constantin Păun (2014)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara asta nu-i a voastră!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!

Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...

E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dosarul...

Motto: MAI MD, Năstase confirmă existenţa
unui dosar penal în Elveţia pe numele lui Plahotniuc.

în Elveţia este, la noi încă nu-i
ţara asta-i poveste, da povestea-i a lui
ţara asta platonică şi cu oameni cuminţi
ţara asta demonică dar condusă de sfinţi...

prostul satului spune- alte ţări intentează
nu dosare- minune, numai nu a lui -brează
ţara asta dodonică, cu finuţi şi nănaşi
ţara asta canonică cu miniştrii săi laşi...

iaca luna se trece de când au guvernare
nici lucidă nici rece, la un porc la picioare
ţara asta ironică cu cumătri de soi
ţara asta din cronică - locuită de (v)oi...

poezie de Iurie Osoianu (9 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele învierii

Clopotele învierii –
Pumni de bronz
Şi de aramă –
Sparg cătuşele tăcerii

Sepulcrale
Din shakesperiana dramă,
În al cărei text re'nvie
Creştineasca bucurie
În cortegii triumfale
Şi-n aplauze bisate
Din cetate
În cetate!...
...
Gura
Omenirii, mută, ţipă:

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi-n cetăţi însămânţaţi
Viaţa vesnică, cu care
Fratele nostru mai mare,
Când a fost crucificat,
Şi-a călcat moartea-n picioare
Şi din morţi a înviat!...

Sunaţi, clopote...
Sunaţi...
Şi pe Domnul lăudaţi,
Dând de ştire tuturor
Că-ntr-o noapte veţi suna
Şi-nvierea morţilor
Din cetatea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia 43

Acum aşa vorbeşte Acel ce te-a făcut
- Să nu te temi de nimeni, căci Eu te chem pe nume
Prin apă de vei trece Eu îţi voi sta ca scut
Şi mână Mea întinsă te va feri de lume.
Nimic nu te va arde dacă-ai să treci prin foc
Nici flacăra asupra-ţi nu va avea putere
Căci Eu sunt Dumnezeul cel viu şi-n orice loc
Te izbăvesc de toate, doar strigă-Mă şi cere.

Eu sunt mereu cu tine şi te-oi aduce iar
În ţara ce ţi-am dat-o şi tuturor voi spune -
Dă-ţi Miază-noapte fiii, tu Miază-zi hotar
Să nu le pui în cale, ascultă Soare-apune.

Acesta e poporul, i-am dat Numele Meu
El e poporu-n care Mi-am arătat iubirea
Şi vrerea Mea e una, căci eu sunt Dumnezeu
În Mine se sfârşeşte şi-a început zidirea.

Am fost de la-nceputuri şi după Mine nu
Mai poate-n lumea asta un altul să mai fie
Cu toţii sunteţi martori şi tu şi tu şi tu
Veniţi căci pretutindeni lumina Mea e vie.

Eu am vestit şi tot Eu de voi nu sunt străin,
Eu L-am adus în lume pe Fiul Meu, Mesia
Când răstignit pe cruce v-a izbăvit de chin
În schimbul vieţii Sale v-am dat Împărăţia!

poezie de Adriana Cristea (19 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ţara mea!

În ţara-n care codrii plâng ades
Şi Dunărea îmbrăţişează marea,
Se lasă munţii către deal, la şes
Unde chindia-ţi taie răsuflarea.

În ţara-n care toate sunt pe dos,
De unde, nu mai pleacă sărăcia,
Vibrează-n suflet viersul cel duios
Şi e prezentă încă, omenia.

E ţara mea, cu bune şi cu rele
E ţara nimănui şi-a tuturor,
Şi a trecut prin cumpene prea grele
Purtate cu obidă, de popor.

O zi pe an îţi suntem datori, ţară,
O zi pe an măcar, să te cinstim,
Destul în rest, te facem de ocară
Când pentru alţii, din nevoi, spetim.

Mi-e dragă ţara asta necăjită
Ce speră că-ntr-o zi va prospera,
Vă jur, oricât aş fi de îndârjită
Am s-o iubesc mereu, e ţara mea!

poezie de Adriana Papuc (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara arde, demnitarii dorm

Duşmanul la luptă cînd sare,
Nu stau demnitarii de veghe,
Căci unii sunt duşi la culcare
Iar alţii-s în stare de... zeghe.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau puterea învierii

Doar prin Isus astăzi vreau
Să rămân mereu pe stâncă
Domnului să mă predau
Şi exemplu să i-l iau
Prin iubirea Lui adâncă
Al lui rob să fiu azi încă

Vreau puterea învierii
Să mă facă neclintit
Căci Părintele-ndurării
Azi pe căile salvării
Mă-ndreaptă spre infinit
Veşnic să fiu mântuit

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud te slăvesc
Căci îmi dai din Pâinea Vie
Slava-ntreagă a Ta fie
Eu Isuse te iubesc
Şi Numele ţi-l slăvesc

Al meu sprijin e Hristos
El e ţinta vieţii mele
Pe pământ aicea jos
Eu vreau să trăiesc frumos
Cu privirea printre stele
Să fiu mai curat ca ele

Mesia ne e lumină
Ne e spijin şi ajutor
Într-o viaţă fără vină
Numai El vrem să ne ţină
Ca stăpân — Mântuitor
Până-n vecii — vecilor 28-07-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.
El are doar o ţară-n piept
Şi sânge drept îi curge-n vene,
Iară natura-l ţine drept
Pe valurile vremii terne.
Hai povesteşte-al meu ţăran
Că timpul nu te-a înclinat,
Când arendaşi strigau în van
Şi scos-ai fost pentru mezat.
Frumoasă este ţara ta
Cu frunzele purtate-n vânt
Pe sub comete fără stea
Ce nu ajung peste pământ.
Acum, la ceasul deşteptării
Îndeamnă-mi gândul către cer
Să pot, să trec ziua tăcerii
Şi să renasc din auster...

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi
Şi flori şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi
În capete savante!...
Poeţii ritmului sărac
Slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac
Pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi
Iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt,
Expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri
Şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri
Şi fete ca-n poveste
Idile nasc şi se desfac
Sub luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac
Şi dragostea minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi
Ce plâng morminte multe...
Şi pribegesc scrâşnind din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon
Şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie satirică de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!...
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe...
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?

poezie celebră de Ion Pribeagu din Vârfuri de spadă (1915)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,
Când, copilaşii nevinovaţi,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuţe şi pe la gură,
Când mai avem să-mpărţim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini şi la păsările
Înfometate din bătătură.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când în pace vă treziţi dimineaţa,
Şi când toţi ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucuraţi-vă, când ai voştri ochi,
Încă, mai pot privi, frumuseţile naturii,
În linişte, de la ferestre.

Bucuraţi-vă, oameni!
Cât mai puteţi cânta, ruga şi cere,
Divinităţii, să ne dea mângâiere,
Şi să ne ierte de toate,
Câte ştim c-am greşit,
Căci ne bate necazul la uşă,
Şi încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârşit.
De care, ne-am temut
Şi, vai! Cât ne temem.

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om îşi ia puterea din frumuşeţe. Când nu mai vede frumuseţea în nimic, mintea omului nu mai are nici o putere. Dacă bărbatul nu observă această energie, nu-şi poate descoperi potenţialul minţii. Dacă nu interiorizezi această forţă pe care o dă frumuseţea, mintea nu are nici o putere. Nu vei vedea nimic grandios şi sfânt în creaţie. Mintea îşi vede puterea numai când crede că viaţa este un miracol. Dacă nu observă acest miracol, în minte nu se va întâmpla nici un miracol.

Iustinian Cruceanu în Mintea condce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!