Pentru mine, toamna n-a fost niciodată un anotimp trist. Frunzele moarte și zilele tot mai scurte nu mi-au evocat nicicând un sfârșit oarecare, ci, mai curând, o așteptare a viitorului.
Patrick Modiano în În cafeneaua tinereții pierdute (2007), traducere de Constantin Abăluță
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "La Place de l'Etoile" de Patrick Modiano este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Citate similare
Va veni toamna...
Va veni toamna
Curând și grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.
Va veni toamna
Cu plete arzând,
Și haine de vânt, transparente, din ceață
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.
Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii și berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Și căt nenoroc
Să fim părăsiți de-a verii crăiasă.
Va veni toamna
Mă doare un gând
Că și viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranțele și zilele-mi plâng
Și va fi ceata.... în orice dimineată.
poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Patrick: Și care este scuza ta?
Kat: Pentru?
Patrick: Pentru felul în care te porți.
Kat: Nu-mi place să fac lucrurile pe care lumea se așteaptă să le fac. De ce să mă ridic la nivelul așteptărilor celorlalți în loc să mă ridic la nivelul propriilor mele așteptări?
Patrick: Ca să-i poți dezamăgi încă de la început și totuși să fie în regulă totul, nu?
Kat: Da, cam așa ceva...
Patrick: Atunci ai dat-o în bară.
Kat: De ce?
Patrick: Pe mine nu m-ai dezamăgit niciodată.
replici din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe scurt despre toamna
Septembrie,
trec prin tine
ca printr-o mare de moarte,
în jurul meu doar hoituri de-ntâmplări,
septembrie, anotimp în anotimp,
dureros ca o smulgere
septembrie, moarte de fulgere.
poezie de Veronica Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Ca să scapi definitiv de fantasme, trebuie să-ți aduni curajul și să le privești în ochi.
Patrick Modiano în În cafeneaua tinereții pierdute (2007), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilele omului, frunzele pomului
Zilele omului ca frunzele pomului.
Frunzele căzute nu mai urcă-n pom,
Zilele trecute, pierdute-s pentru om.
Anul următor alte frunze-n pom revin,
zilele pierdute, nu le mai primim.
Poate tocmai de aceea, orice clipă-i prețioasă.
Dacă o primim, chiar de nu-i spectaculoasă,
haideți s-o trăim!
Orice răsărit de soare, pentru noi e o speranță,
Că ne luminează cale cu încredere în viață.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vară și toamnă
A plecat vara plângând,
a venit toamna dansând.
Au gust zilele de vară,
aur au cele de toamnă.
August a fost foc și jar,
toamna este de brumar.
Vara, anotimp fierbinte,
a plecat cu gust amar.
Toamna, harnică, cuminte,
strânge roade în hambar.
poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cu oarecare fast
chiar acceptase să moară în sfârșit
dar să nu i se dicteze de către cineva
și așa a sărit de pe patul aranjat
pentru o moarte demnă de un om
un fior cald îi străbătu corpul veșted
primise firicelul de viață și el a fost
la timpul potrivit pentru întoarcerea
din drum fără să se gândească prea mult
totul a fost mascat de o furie calculată
jucase teatru și ceilalți s-au supărat
de falsa lui moarte regizată ca un film
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Risipă de timp
Ample discuții sterile...
O noapte întreagă mi-au luat,
Nicicând nu ai fost lângă mine,
Când vifor aveam de-nfruntat.
Eram dezbrăcată de toamnă,
În unghi de vedere stingher...
Cu inima-n palmă și calmă,
Tu... anotimpul cu ger.
Să mergem așa mai departe,
Risipă-i de timp, n-are rost.
Nicicând n-ai crezut în dreptate,
Nicicând, alături n-ai fost...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gentleman-ul ( toast irlandez de ziua Sf. Patrick )
Sfântul Patrick a fost un gentleman,
El cu multă strategie și cu mult vicleșug
A alungat toți șerpii din Irlanda,
Să închinăm pentru el și pentru belșug.
Dar să nu-închinăm prea mult,
Altminteri ne îmbătăm, și-atunci
Uităm cu totul de Sfântul Patrick,
Și iarăși vor fi șerpi prin iazuri și pe lunci.
* Conform legendei, în Irlanda nu sunt șerpi pentru că ar fi fost alungați de pe insulă de Sf. Patrick.
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La prima mea escapadă, aveam pregătită o minciună pentru cazul în care portăreasa m-ar fi surprins în casa scării. I-aș fi spus că trebuia să mă duc să cumpăr un medicament de la farmacia din piața Blanche.
Patrick Modiano în În cafeneaua tinereții pierdute (2007), traducere de Constantin Abăluță
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Poveste
,, A fost odată ca niciodată...,,
așa începe orice basm
cu feți-frumoși și fete de-mpărat.
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărțeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Și se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniți, trei....
Opriți! Ce faceți? Socotiți?
Ați apucat iubirea lor de un capăt
și-o faceți ghem fără să știți?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniți amândoi.
Ea +(plus) infinit la un capăt de lume,
el -(minus) infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naște rar
nici odată pe an măcar...
dar..
povestea lor nu are sfârșit.
Pentru că durează,
cât credeți?
un infinit!
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt nimic. Nimic decât o siluetă luminoasă, pe terasa unei cafenele, în seara aceea. Așteptam să se oprească ploaia, o aversă care începuse chiar în clipa în care Hutte se despărțea de mine.
începutul de la Strada dughenelor întunecoase de Patrick Modiano (1978), traducere de Șerban Velescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Toamna
toamna isi strange la
piept
frunzele moarte cu
lacrimi de mama
eu numar amintirile
pana adorm
rezemata de mine
ca de peretele alb
sub coaja caruia cresc
cuvintele
se nasc lacrimi intre
pleoapele norilor
pasarea zboara desenand
roti pe cer
intemnitata intre vise ruginii
toamna ma strabate.
poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutie muzicală ( extras din Veghe de noapte)
Doctorul obișnuia să-mi spună că în pragul morții fiecare om devine un
tonomat cântând melodia care descrie cel mai bine viața, caracterul și
speranțele lui. Pentru unii, un vals popular; pentru alții, un marș.
poezie de Patrick Modiano, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Toamnă gri
Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.
Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!
Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Același drum
A trecut vara toridă
Ca un semn de exclamare
A venit toamna ursuză
Ca un semn de intrebare
Și iubirea ta fierbinte
Ce m- a dus ieri în extaz
Diluată-i azi in puncte
Pot sa plâng sau să fac haz
Dar eu sunt cam realistă
Iau o carte de Voltaire
Si-un bilet mâine la teatru
Să il văd pe Moliere
Trist un zambet se ascunde
-Tu pe cine păcălești?
Zilele devin mai scurte
Nopțile nu sunt povești
Ce a fost nu se intoarce
Ce- a venit e numai fum
-Vino iarna si imi toarce
Un fir nou pe-același drum
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca niciodată...
Ca niciodată noi ne-am întâlnit!
Păream în flori,
Deși, eram sfârșit de toamnă,
Surâsul de culori în nesfârșit
Părea în zori,
Deși, era spre seară.
Ca niciodată, încerci să mai revii,
Ori să-mi dai aripi
Ca odinioară,
Deși, mai deslușesc chemări târzii,
Mă trec fiori,
Că iar au să dispară.
Și, ca nicicând cad stropi,
Deși, nu-s ploi,
Senina zare-i toată-n așteptare...
Ne-am despărțit în iernile în toi,
Deși, în jur era
Doar primăvară!..
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul pescar
Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceață,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roșii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriș culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ține cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Marea a fost cu mine bună, iar zilele și nopțile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!
poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
The lost song
ultimul sărut pe fruntea cerului
l-am simțit cum mușcă din mine
amprenta buzelor tale mi-a înviat petalele
doar frunzele au rămas împietrite
în ruginiul trist al unui anotimp exilat în tăcere
ia-mă și du-mă să-mi întâmpin soarta
poate negociezi cu nemurirea
să ne vindece de moarte prin criogenare
numai inimii să-i lase ''tic-tacul'' neatins de îngheț
și lacrima
țurțure atârnat de streașina suspinelor
lacrima să o arunce în lacul lebedelor
pentru un ultim cântec
the lost song
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu a înțeles
îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunțe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri
mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine
mă privesc ca și când aș fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor
în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă
Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!