Pipăind infinitul

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.
Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatra i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.
Din ascunzis, luminile iubirii

poezie de Zorica Latcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treptele prieteniei

M-am văzut cu un amic
Şi mi-a spus: "Sunt un A mare"...
Am mai cugetat un pic
Şi mi-am zis... că e în stare,
Că tot mă privea de sus...
L-am lăsat... şi m-am dus...

hexagramă de Constantin Enescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele iubirii ţinut de subsiori

M-am făcut şarpe de umbre şi lumină,
M-am strecurat prin ierburi şi prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.

Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut şi ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Şi pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.

M-am pitit cu tact în inima-ţi vioaie
Şi-am rămas uimit cât de frumoasă eşti,
M-ai descântat şi am ieşit din ploaie
Iubire minunată, pictată în poveşti.

Nu mă mai strecor prin umbre şi lumină,
Prin ierburi din fâneţe şi prin flori,
Sunt jumătatea ta din veşnica sulfină,
Sunt şarpele iubirii ţinut de subsiori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am coborât din copac şi i-am povestit aviatorului Fedoseev tot ce văzusem.
El se uită în sus: cerul era tulbure.
Fedoseev rămase pe gânduri.
- Ascultă, ştii să citeşti o hartă? mă întrebă el.
- Ştiu - i-am răspuns. Moscova, Sankt Petersburg, Minsk, Kiev, Tbilisi...
- Ehei, ai luat-o pe o scară prea mare. Mă mir că nu ai început cu: Europa, America, Africa, Asia... Altceva te-ntreb: dacă ţi-aş desena drumul pe hartă, ai să ştii să te descurci?
M-am fâstâcit;
- Nu, Vasile Semionovici. Aşa ceva am învăţat la geografie, dar vezi, nu prea...

Arkadi Gaidar în Fum în pădure (1939)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja versului

Mi-ai spus Versule odată,
Am zâmbit cam stingherit,
Îmi râdea inima toată,
M-am simţit îndrăgostit.

De cuvinte şi de oameni,
De ce-i bun, ce e frumos,
De tot ce înseamnă semeni,
M-am simţit mai drăgăstos.

Aş iubi cu disperare,
Pe oricine, orişice,
Să ajut la întristare
Sufletul, când greu îi e.

Mi-ai spus Versule odată
Şi atunci am înţeles,
Că mi-e vorba nestemată
Care străluceşte-n vers.

Eu am să îi stau de strajă
Şi în strofe-am s-o aşez,
Să încânte a sa vrajă
Şi-al iubirii sale crez.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (8 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa cu un singur talger

Sunt vinovată numai pentru ceea ce n-am făcut.
Păduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lăsat îngropată,
Duşmani pe care nu i-am urât,
Săbii pe care am refuzat să le mânui,
Cuvinte pe care n-am învăţat să le ţip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Răsărituri pe care n-am apucat să le văd,
Piscuri pe care n-am apucat să le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodată!
Toate vor avea dreptul să mă acuze.
Şi faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reuşi să menţină un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru că nu între bine şi rău
Va fi balanţa din urmă,
Ci între a fi fost şi a nu fi fost.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ondină

închide ochii
nu lăsa să intre nici un străin
sau voci necunoscute
în magicul contur
iar dacă-am spus
că-mi duc prin răzvrătirile tăcute
o brumă înnodată peste trup
de maci ucişi
pe mine să mă ierţi
iar sărbătoarea s-o opreşti
să nu mă cerţi
când în legende şi poveşti
atâtea margini am atins
atâtea căi şi-n apa lină
atâţia sori am necuprins
şi te-am cuprins
mirifică ondină
mă vei iubi?

o dimineaţă vulnerabilă-n fereastră
privea la noi
lumina alb-albastră ne despica
să ştii
că rătăcit în volburi de eter
nu m-am înstrăinat de tot
doar efemer şi de iubire jinduind
am ancorat în port
sunt galion al vârstelor târzii
şi care cumpăneşte când coboară
pe răsuflarea albiei pustii
nisipul
dacă vei veni
sau steaua care te-nfăşoară
mirifică ondină
mă vei iubi?

poezie de Florin I. Cernat din revista "Dominus" (martie 2005)
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coboară jos"

Coboară jos din norii tăi
Pe-o stâncă-n margine de văi
Şi-atunci vei mulţumi frumos
Că nu eşti jos.

Coboară jos, la pompier,
Când scara lui te urcă-n cer
Şi - rogu-te! - nu te mira
Când n-oi putea!

Coboară jos doar un fuştel
Din scara ta, hai, uşurel!
E bine unde ai rămas,
C-un singur pas.

Coboară jos, în suflet, vrei?
Nu poţi! El nu e jos, eheeei!
În tine e, cum e şi-n alt'
Cum e şi-n 'nalt.

Coboară jos - a zis un sfânt,
Poet pe-al neamului pământ.
A scris... c-aşa a vrut-o el,
Poetu'-acel.

Ştia de-atunci, de când scria,
Că unii îl vor critica,
Citind, că vor avea un spasm,
Că-i pleonasm.

Licenţă este, literaţi!
Şi sunt atâtea, încetaţi!
Poeţii, de când lumea e,
Pot scrie-orice!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întâlnit cu mine...

m-am întâlnit cu mine
în buzunarul necăptuşit al zenitului
îi urcam treptele anevoiase
cu mâinile descălţate de ridul văzduhului
încremenit în Crivăţul sălbatic

butonierele le scămoşasem
când m-am decis să le probez intimitatea
fluturându-le nasturii
pe tunica nepieptănată matinal

căutam infinitul în tunelul timpului
ca un şarpe de apă încolăcit pe-o salcie
boldindu-mi privirea în oglinda mătuită de aporie

la "Masa tăcerii" rămăsesem singură
despicând clipa cu linia orizontului
împletind din lumină lampadar pentru orbi
iar din cânepă, măşti pentru "Cuminţenia pământului"...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile necitite

atâtea cărţi necitite
ele sunt cele mai triste morminte
atâtea vieţi, atâtea pilde
atâtea mistere
de folos nimănui
în timp ce oamenii caută
doar un ascunziş mai bun
înlăuntrul propriilor ruine
în care să-şi depoziteze
frica, neputinţele
şi alte înjositoare secrete
chiar şi lacrimile care se întorc
din drumul lor firesc
otrăvind fântânile iubirii

atâtea cărţi necitite
atâţia scriitori care au ratat
învierea la mustaţă
când două mâini nevăzute
au atins coperţile
doar le-au atins
făcându-i pe scriitori
să se întoarcă în propriul
mormânt de hârtie îngălbenită

aşa cu un oftat de răsfoit
imaginar de pagini

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleison Me Ton Amartolon [Miluieşte-mă pe mine păcătosul]

Doamne, credinţă am avut de neclintit
când valurile negre mă trăgeau in jos,
semeţii munţi i-am clătinat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, în stihuri Te-am cântat şi Te-am slăvit,
căci dulce stih mi-ai dat şi graiul cuvios,
cu aripi de rime am zburat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel pacatos.

Doamne, pentru Tine m-am lăsat osândit,
pentru sfântul Tau nume dulce şi duios,
ocări şi spini am suportat…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, cu Tine am fost pe cruce şi am pătimit,
cu Tine am gustat din bice pân’ la os
şi oasele-mi zdrobite au fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, de atâtea ori spre raiul înflorit
Îngeri m-au purtat şi-n cerul Tău frumos
cu sfinţii în rugăciune-am fost…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos.

Doamne, atâtea lucruri bune au răsarit
din rugăciunile rostite cu folos.
Atât de minunate sunt…dar m-am mândrit:
miluieşte-mă pe mine cel păcatos…

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara adresa

Unui domn care-mi cerea adresa

Imi ceri adresa, domnul meu?
Sunt trist din cale-afara...
Cum sa ti-o dau, cand insumi eu
O caut de-asta vara!
Sa nu ma-ntrebi cum s-a facut,
Cine-ar putea sa spuie?
Adresa mea a disparut.
M-am pomenit ca nu e!
A ratacit de azi pe maini
Pribeaga prin Moldova,
Iar peste doua saptamani
Am prins-o-n Varciorova.

Si cum am dat ochi amandoi
Mi-a spus, acolo-n gara,
Ca daca nu era razboi
Ar fi iesit din tara...
Induiosat i-am amintit
Atunci, cu vorba buna,
Ce trai frumos si linistit
Am dus noi impreuna.
I-am explicat apoi c-as vrea
Menaj indivizibil,
I-am spus ca nu pot fara ea,
Ca-mi este imposibil!
Dar ea s-a dus si m-a lasat
Din nou, in toamna sumbra,
Sa ratacesc neconsolat
Ca "omul fara umbra".
*
De-atunci, urmand adresa mea
Necontenit fugara,
Cu geamantanul dupa ea
Alerg din gara-n gara.
Am intrebat pe la amici,
Cu jumatate-gura:
N-a fost adresa mea pe-aici?...
E-n vilegiatura!
Chiar adineauri a plecat.
Venise de la munte...
Purta un plic decolorat
Si-o marca stramba-n frunte...

Si-am mai zarit-o, daca vrei,
Acum vreo zece zile,
Urata, vai de capul ei,
Si plina de stampile!
Ce-o fi patit adresa ta?
Pe unde-i saracuta,
Sa stii c-a prins-o cineva
S-a dus-o la Marcuta...
*
O, Doamne, cum m-am saturat
De-atatea ipoteze!...
Decat sa stau asa-ncurcat,
Voi pune s-o sculpteze
In caractere de granit
Pe-o piatra funerara,
Sa dorm incalte linistit
Ca n-o sa mai dispara...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus psihiatrului meu că sunt trist, întrucât pe mine toată lumea mă detestă. Mi-a răspuns să nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am întâlnit încă cu toată lumea...

citat din Woody Allen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Infinite - par
treptele - înălţării
la libertate - cînd
în mine - durerea
devine
intensă durată

... poate de aceea
încerc - să închipui
din ceva/din ce este
o "formă sinceră"
care să cuprindă
toată durerea
în sine

... sau
închipuirea - nu este
decît o violare - a tăcerii
de cuvintele - devenind
presimţiri şi ecouri

... de cuvintele
ce-şi oglindesc
oglinditorul
... şi aproximîndu-i
obsesiile - amplifică
orgasmul oglinzii(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmierii sufletului

S-au înălţat palmieri
În sufletul nostru de ciocolată...
Sângele cade-n cascade... Aşteaptă!
Pe platoul cerebral al cunoaşterii
S-au creat conglomerate de gânduri.
M-am oprit printre rânduri...
Cuvintele sunt la reanimare.
Sună sirenele plângeri carnale.
Le-am croit din lumină, altare.
În jur se simte durere şi jale.
Sentimentele veghează starea de fapt...
În tăcere m-am reîncarnat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!