Bătrâna ţărână

Trăind, eşti doar un trecător;
Murind, omul se întoarce acasă.
O scurtă călătorie între cer şi pământ,
Apoi devenim vechea ţărâna care-am fost prin miile de veacuri.
Zadarnic vrăjitoarele cântăresc leacuri în balanţa lunii;
Fu-sang, copacul imortalităţii, s-a prăbuşit devenind lemn pentru foc.
Omul moare, oasele lui albe tac şi nu pot rosti un cuvânt
Când pinii verzi simt în ramuri venirea primăverii.
Privind înapoi în trecut, oftez; privind spre viitor, oftez iarăşi.
Ce se poate afla mai de preţ în aburii glorioşi ai vieţii?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din amintiri

Cu miros de orhidee
Şi cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.

Nu ştiu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Şi asta nu întâmplător.

Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Şi prezent dar şi trecut.

Acum când eşti departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.

Aştept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aşteptăm Isus venirea

Ţi-aşteptăm Isus venirea

Doamne jos pe acest pământ

Iarăşi să ne dai iubirea

Să trăim neprihănirea

Mire drag şi Mire Sfânt

.

Te aşteptăm Isus să vii

Să schimbi viaţa asta-n care

Noi privim spre veşnicii

Căci noi Domn te verm să fii

Îmbrăcat în sărbătoare

.

Te aşteptăm Tu să domneşti

Aici Doamne oripeunde

Pământul să-l stăpâneşti

Să faci din el ce doreşti

Dragostea spre-a ne pătrunde

.

Vino te rugăm Mesia

Şi ia-l Tu dar în primire

Să aşezi iar bucuria

Peste-ntreagă omenirea

Să trăiască-n fericire

.

Tu Isuse totul ştii

Căci doar Tu eşti Creatorul

Vino Tu Domn să ne fii

Pe pământul celor vii

Pentru veci — Mântuitorul

.

Fă din noi dar slujitori

Şi Tu Doamne-mpărăţeşte

Să îţi fim ascultători

De Cuvânt împlinitori

Viaţă Tu ne dăruieşte

.

Cât de minunat va fi

În a Ta Împărăţie

Isuse când vei domni

Şi omul te va slăvi

Cântându-ţi cu bucurie

.

Căci Tu Doamne vei schimba

Viaţa-ntreagă pe pământ

Altă faţă îi vei da

Şi-o vei binecuvânta

Isuse o Mire Sfânt

.

Omul în neprihănire

Aici viaţa va trăi

Şi cu atâta fericire

Înspre Domnu a lui privire

Atunci îşi va aţinti

.

Va fi a Ta Împărăţie

Pe mare şi pe uscat

Şi atâţi cu bucurie

Îţi vor da ascultare Ţie

Căci o Doamne i-ai salvat

.

Şi va fi doar o cântare

Munţi şi ape văi şi dealuri

Ploaia va veni din zare

Şi-şi va face a ei lucrare

În a vieţii idealuri

.

Căci Tu Doamne Împărat

Vei fi pe întreg pământul

Omul binecuvântat

Va trăi tot mai curat

Împlinind aici Cuvântul

.

Va trăi în ascultare

De Isus Hristos Mesia

Pe-a vieţii vii cărare

Vor umbla dar fiecare

Trăind harul — bucuria

08-01-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din luna

Privesc o semuire de om în discul lunii,
Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul,
Un râs amar şi straniu ce-l au numai nebunii,
Şi morţii, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul.

E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască,
Dar după ironia acestei măşti s-ascunde
Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărăţească;
Şi totuşi chipul ăsta îl ştiu de nu ştiu unde…

L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii
Şi-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere
Şi tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii
Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere.

L-am mai văzut desigur, şi-l ştiu, - dar tu, iubită,
Ce te-ai desprins să judeci cuminţii şi nebunii,
Când stai privind pe geamuri cu faţa liniştită
Cunoşti tu cine-i omul ce râde-n discul lunii?

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe masă arde o lumânare,
Liniştea-i asurzitoare...
Cafeaua mi s-a răcit de mult,
Eu cuget la ce-am fost o dată,
Si la ceea ce azi sunt,
Si oftez adânc, oftez prelung,
Căci viaţa este un moft prea scump,
Si trece ca un vis de vară.

Valeria Mahok (3 septembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător, trecător pribeag pe pământ...

Călător, trecător pribeag pe pământ...
Drumuri, gânduri, ofuri şi chin,
Gust de pelin,
Goană de ani, muncă şi bani,
Trudă în vânt...
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Doamne, mi-ai dat ce n-am visat!
Sădind în mine, credinţa-n Tine,
Din ce mi-ai dat, voi dărui,
Oricând în cale voi întâlni
Un necăjit, un disperat ce ispăşeşte al lui păcat.
Ajută-mă, cât mai trăiesc, tot ce doresc să-nfăptuiesc,
Să prind în versul ce mi-ai dat, peste ocean ce-am învăţat!
Ştiu, mai de preţ pe lume nu-i, ca sănătatea omului
Dar sunt grăbit, uit prea uşor că pe pământ sunt trecător!

Dacă-i curat sufletul meu,
C-am fost cinstit şi de cuvânt,
C-am respectat un jurământ,
Cât am fost bun, cât am fost rău,
O ştii doar Tu, mărite Zeu!

Tot ce adun an după an,
Mult prea curând se pierde-n van!
O umbră sunt, o frunză-n vânt,
Când plec, las totul pe pământ,
Muncă de ani, Goană şi bani, Trudă în vânt...
Atât doar sânt:
Călător, trecător pribeag pe pământ!

Chiar de eşti trecător...

Astăzi eşti... mâine, nu...
Viaţa... trece în zbor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, călător!

Mai târziu înţelegi,
Că şi visele mor
Şi tu eşti doar atât:
Pe pământ, trecător!

Când devii înţelept,
Ai rămas cu-n toiag
Ştii că eşti doar atât:
Pe pământ, un pribeag!...

... Chiar de eşti un pribeag,
Călător trecător,
Lângă suflete dragi,
Poţi pricepe uşor
Ce-i un cuib fericit,
Un surâs de copil,
Cât de mult ai iubit?...

Te întreabă... subtil:
Ai plantat un copac?
Ai iubit o mândruţă?
Ai pe lume urmaşi?
Ai făcut o căsuţă?

Poţi "pleca"... liniştit,
Ţi-ai făcut aici "treaba"...
Chiar de eşti trecător,
Nu trăit-ai degeaba!

poezie de Ionel Davidiuc (mai 2004)
Adăugat de Ionel Davidiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 45

Iar celelalte două, aer şi foc, se ştie
Oriunde m-aş afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, şi-apoi dorinţa vie
Prezente şi absente, că vin şi fug de mine.
Şi când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Şi-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viaţa iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Şi care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.

Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, şi iarăşi eu oftez.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era să fie (Scurt tratat asupra fricii)

O spaimă albă trece prin cuvânt
Ţărâna face scurte temeneli
Un fulger izvorât din mii de stele
Prin degete se scurge în pământ

Se spânzură copacii de un cer
Cu marea străvezie de bulboane
Şi pielea încreţită de frisoane
Îţi lasă pururi aerul stingher

Era să fie. Dacă ar fi fost
N-ai mai fi fost aici, acum
Ci dincolo cu totul. Ca şi cum,
Rosturile n-ar mai avea rost

Era să fie. Sute de ocazii
Au făcut balanţa să se-ncline
Spre semnul care l-ai trecut cu bine
Dar vezi că mai urmează alte razii!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu acelaşi dar şi altul

Rămân de strajă tinereţii mele,
tot mai puţină pe acest pământ,
în slove scrise mă inspir din stele,
sunt ziditor de pace prin cuvânt.

Am fost mereu acelaşi, dar şi altul,
un biet copac cu frunzele spre cer,
privind trăirea vieţii din înaltul
tăcerilor născute din mister.

Sunt şi acum copacul fără nume,
uitat de toţi la margine de crâng,
ascult atent din umbră ce se spune
când toţi copacii din pădure plâng.

Din plânsul lor, cu lacrimi repetate,
ecouri lungi vor trece peste timp,
vorbindu-vă despre păduri furate
chiar de erau vegheate din Olimp.

De-acum lăsaţi topoarele acasă,
odihna lor e sfântă pentru noi –
cei doi copaci din rariştea rămasă
pe-o margine cernită de zăvoi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 23.02.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii

În lumea de ieri,
În lumea de azi,
Suntem noi, suntem veşnici,
Dar nimic pe pământ,
Suntem creste de valuri
Stârnite de vânt,
Suntem stele ce cad
Şi se sting în pământ.
Te aştept privind de un ceas
Şi privesc căutând un răspuns,
De ce lacrimi n-au curs
Îndeajuns?
Tu eşti tu şi eu
Sunt eu,
Două lumi în care,
Ne zbatem visând
Între bine şi rău,
O iubire de valuri,
Pe un ţărm suspinând,
Trăim al speranţei dulce blestem,
Între soare şi vânt.
Şi cine ştie câţi ani au trecut
Şi poate vor mai şi trece,
Sorbind cu nesaţ,
Din parfumul trecutelor flori,
Un dulce nectar,
Iubind pătimaş, dar
Cu sufletul rece,
Că totul a fost, va fi şi va trece,
Încercând aceiaşi fiori,
Când mereu murind în amurg,
Ne vom naşte în zori.

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi dorm

Tu îmi întinzi aşternut,
eu aştern sub tine poieni.
Tu tragi draperia la geam,
Eu te învelesc cu noaptea de-afară.
Şi, uite aşa, suspendaţi
între cer şi pământ,
între a fost şi mai vreau,
coborâm încet spre trecut,
devenind pentru cei ce vor fi
doar dureroase legende.

poezie de Vasi Cojocaru-Vulcan
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi dorinţele (pamflet inspirat de un aforism al lui Mihai Cucereavii)

Omul sănătos de toate
Vrea să aibă, peste poate.
Vrea maşini de lux şi vile,
Bani, bijuuri, aur – kile,

Vrea pământ, păduri şi lacuri,
Parcă ar trăi cinci veacuri.
Dar când se îmbolnăveşte,
Sănătate doar doreşte.

Îşi dă seama, cu dreptate,
Ce deşarte au fost toate
Şi că a pierdut, biet fleţ,
Bunul lui cel mai de preţ.

Iar acuma, istovit
Şi de boli rău chinuit,
Ar da mult, le-ar da pe toate,
Pentr-un strop de sănătate.

pamflet de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (28 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea simbolizează anularea distincţiei între glorioşi şi învinşi. Fără religia creştină omul ar trăi neliniştea produsă de limitele vieţii şi de moartea absolută. Ce glorios este creştinismul ce populează templele şi cimitirele cu nemuritori! Religia creştină asigură fraternitatea între glorioşi şi anonimi şi învinşi. Fără creştinism, umanitatea ar fi alcătuită din bipezi anonimi şi glorioşi. Ce glorioasă e viziunea creştină asupra omului în care nebunii, neîmpliniţii şi geniile se întâlnesc, fratern, aici şi dincolo!

Petre Ţuţea în scrisoare către Emil Cioran (3 martie 1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e precum copacul

Omul e precum copacul,
are în plus gândul şi capul
Din sămânţă înfăptuit, cu iubire e rodit
Şi-atunci când e pregătit
Fructe pentru lume coace
Când le da găseşte pace
Şi o ia de la început
Doar că mare difernta
Omul are indiferenta
Care-l face cam blocat
Dar asta vine de la cap
Natural, firesc de-ar fi
Nu s-ar mai putea opri
Din a fi
Din a trai
Din a zâmbi
Omul are de-învăţat
Multe de la un copac

poezie de Andrei Stan (23 iunie 2021), traducere de Andrei Stan
Adăugat de Andrei Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!