Sâni-doi, ochi-goi

Ţi-am văzut sânii, să mor,
Când nu-i văd, să-i strig de dor,
Şi când mi se face frig,
Doar la sânii tăi să strig.

Preventiv, să nu răcesc,
Doar la ei să mă-ncălzesc,
Da-s departe ca doi sori,
Ochi, muriţi şi gură, mori!

Ce păcat au săvârşit
Ochii mei când i-aţi orbit,
Sânilor, dar gura mea,
De v-aţi depărtat de ea?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Ochii mei când îi privesc,
Sânii tăi se întăresc.
Gura de i-ar săruta,
Sânii nu ar înceta
Procesul de întărire.
Excesul de fericire
Le dă, în mod palpitant,
Tărie de diamant
Cu foarte multe carate,
Deci maximă duritate;
Doi sâni, două nestemate.

poezie de Marius Robu (10 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cald şi bine

Doamne, când îmi este frig
Şi n-am la cine să strig
Şi la ce să mă-ncălzesc,
Şi de tine mă-ndoiesc.

Doamne, când îmi este bine
Şi te simt lipit de mine
Şi ne-ncălzim amândoi,
Şi tu de mine te-ndoi.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, când văd o femeie frumoasă, sărut pământul şi strig: Natură, binecuvântată să fie clipa când ţi-a venit ideea să creezi femeia, cea mai mare minune a ta! Piramidele – vax! Grădinile Semiramidei – vax! Colosul din Rodos – vax! Femeia, cu ochii, cu buzele, cu sânii, cu vorba ei dulce, cu râsul şi suspinul ei – ea e minunea!

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă şi-n chindie

De dimineaţă... şi-n chindie,
Râmnesc la sânii tăi, Mărie!
Năucitori, flamânzi de dor,
Flăcări stârnind ca un fior
Ascuns în bluza dantelată,
Sub pârga sfârcului de fată

De dimineaţă... şi-n chindie,
La sânii tăi gândesc... Mărie!
Nebun... cu palmele arzând,
I-aş lua în gură... până când
Oftând uşor... m-ai înşfăca
Şi m-ai iubi şi m-ai mânca.

De dimineaţă... şi-n chindie,
Vreau sânii tăi rotunzi, Mărie!
Plini de nectar... tulburători,
Ai unui trup plin de comori,
Topind peceţi de buze moi
Ce-mpart destinele la doi.

De dimineaţă... strig... Mărie!
Iubeşte-mă!... pân-la chindie
Şi fă-mi plăcerile la rând,
Adânc în suflet, de-ţi pătrund.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt copil în fiecare clipă-n care te iubesc,
Şi de când ţi-am văzut ochii, nu mai ştiu să-mbătrânesc.

distih de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste neîncepută

Sânii tăi ca doi bujori
Albi, ce nici n-au alăptat,
Sânii tăi ca nişte nori
Plini, ce încă n-au plouat.

Sânii tăi, ca două stele
Ce mai ard, ce n-au picat
Pradă aţintirii mele,
Pieptului meu încordat...

Acestor două capcane
Însetate şi flămânde
Ca două fiare-oceane
De sânii-ţi, stele arzânde.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (30 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim o zi cu fluturi

Îţi înfloreşte gândul când te culci
Şi simt cum lângă mine arzi,
Sărutul înrourat pe buze dulci
Ademenind în mreje pe bastarzi.

Se varsă ceru-n ochii tăi străini
Cu împliniri pe clipe suprapuse,
Ca o mirare prinsă între crini
Să muşte uitarea iubirilor apuse.

Îmi fulgeri neastâmpărul în trup
Cu lacrimi reci aproape strig,
Aş vrea din lanţuri să te rup
Şi să topesc zăpezile de frig.

Amirosindu-ţi sânii, piersici coapte
Ce-mi pun parfumul lor în simţuri,
Aş întregi cu tine înc-o noapte
S-o rotunjim în forme fără zimţuri.

Şi apoi visul prelung cu gust de miere
Să-i fac iubitei tot ce o să refuze.
De prin şuviţe-i ard ochii de plăcere
Trăim o zi cu fluturi mari pe buze.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul din colţul gurii

Omul e-n măsura-n care crede,
Ochiul e-n măsura-n care vede,
Dar cu gura să se ia în gură,
Doar măsura este în măsură.

Omule, să faci fără măsură
Tot ce vrei, dar când ajungi la gură,
Înainte de deznodământ,
Nu-ţi băga toţi colţii în Cuvânt!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (11 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lacrimile mele s-ar preface-n fulgi, de frig, n-aş mai scrie. - Ninge, ninge, aş îcepe-atunci să strig!

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PARCĂ FOCUL

Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară şi de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.

Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte şi ispite.

Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar şi ce puţin mai sunt cuminte,
Şi cresc, de parcă focul m-alăptează!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt şi ele nişte muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca şi acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, ştiind că poţi să-i faci să moară
Şi râd, ştiind că poţi să-i înviezi.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Je suis Napoléon

Mă gândesc la multe lucruri deodată:
La cum ai fost mică, la când ai fost fată...
Mă gândesc la mersul tău şi la picioare,
Mă gândesc la gura ta ameţitoare...

Mă gândesc la mintea-ţi foarte ascuţită,
Mă gândesc la vocea ta mult îndrăgită,
Mă gândesc la sânii tăi şi la breton...
Mă gândesc la multe: Sunt Napoleon!

poezie de Marius Robu (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce staţi singuri?

Oameni dragi, de ce staţi singuri
Şi tristeţile vă-mpung?
V-aţi împrejmuit cu diguri,
Cum, la voi, să mai ajung?

V-aţi decis la-ntemniţare,
La-ngropările de vii,
V-aţi turnat plumbi în picioare
Implorând la Cer pronii.

Totul pare că v-apasă
Sufletul zgârcit de frig...
De ce teama nu vă lasă
S-auziţi când eu vă strig?

Nu vă puneţi sub zăvoare
Al dorinţelor tărâm,
Că şi galaxia moare
De-aş vrea dorul să-l dărâm!

Nu oftaţi sub promoroacă
Printre clănţăniri de dinţi
Ca bătăile în toacă
Ce răzbat până la sfinţi!

Eu v-aştept pe-un colţ de astru
Într-o cută de senin
Să v-arăt cât de albastru
Este când zâmbiţi puţin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contratimp

Are sânii colosali,
Dar, al naibii ghinion,
Sânii ei sunt naturali
Când se poartă silicon...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când treci strada

Când treci strada ca o floare
Mlădioasă, colorată,
Zeii îmi pătrund în suflet
Cu ochi dulci de ciocolată.

Tremură în mine clipa,
Îmi rătează-n disperare
Umerii de sânii tăi
Ce dau la îngeri mâncare.

Tai cu sabia privirii
Gestul tău plecat departe
Să adune din trădare
Partea înecată-n şoapte.

Mă întrec a trece strada
Să te opresc o clipită,
Să-ţi arăt cum fierb în sânge,
Torturat de-a ta ispită.

Zeii mi-au pătruns în suflet
Ghicind sensuri în ghioc,
Tu, doar tu poţi cu iubire
Disperării să-i dai foc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioara din râu

firul ierbii s-a aplecat sub talpa fină a fecioarei
pantofii stăteau abandonaţi pe marginea drumului pavat cu pietre
rochia-i de dantelă albă se-mbrăţişa cu floarea câmpului
păşea uşor legănându-şi coapsele dezvelite
două sfârcuri ce semânau cu bumbii paltonului meu ferecau templul nepângărit de poftele lumeşti
umbra-i de fluture o urmărea credincioasă până la albia râului
universul dorea s-o pătrundă-n adâncurile ei
s-a contopit cu apa ce s-a-nfruptat din trupul ei zvelt
ca o lebădă-şi unduia silueta prin valurile tremurânde
spălându-şi părul părea înghiţită de ape
se ridica zâmbind cu pleoapele ude
îngenunchea razele în ochii ei verzi
sudori mi-au pătruns prin pielea încinsă de soare
ştia că o privesc năucit certându-mi fiinţa că nu s-a născut apă
s-o mângâie
să-şi plimbe valurile dorinţelor pe sânii ei mici
şi-a scuturat stropii din plete căutându-şi rochia-n iarbă
apoi am văzut cum iarba s-a aplecat în faţa pasului ei
ea nu ştia că eu m-aş face iarbă
m-aş face in sau fir de bumbac să pot să-i îmbrac sânii şi coapsele-i fine
m-aş face floare de câmp să-i miros parfumul îmbălsămat în dantelă
am vrut s-o strig
Ană
nu
n-am putut
ascuns după pom
aveam gura-ncleştată şi stearpă privind-o cum pleacă
de-atunci parcă-s orb frumuseţii ce n-am mai văzut

poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise toamna

O femeie-şi ţinea iubirea ascunsă-n sân
(îşi aducea rar aminte de ea);
Când cineva îi privea sânii,
atunci i se părea că ard
cu iubire cu tot.

O năpădeau transpiraţiile şi dorul,
alerga de nebună pe străzi
şi se întorcea acasă singură,
până-ntr-o zi...
când s-a trezit cu sânii ţepuşă
prin bluza albă ca laptele.
De atunci, câte un bărbat
o însoţea tot timpul,
până a rămas doar unul,
şi s-a căsătorit cu acte în regulă.
Degeaba...
Iubirea-i fugise din sân,
suferea de singurătate,
cu bărbatul alături.
Toţi bărbaţii îi furaseră câte ceva...
Acum nu mai avea nimic
de oferit.
Îşi ascundea sânii;
Venise toamna...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!