De ce stați singuri?
Oameni dragi, de ce stați singuri
Și tristețile vă-mpung?
V-ați împrejmuit cu diguri,
Cum, la voi, să mai ajung?
V-ați decis la-ntemnițare,
La-ngropările de vii,
V-ați turnat plumbi în picioare
Implorând la Cer pronii.
Totul pare că v-apasă
Sufletul zgârcit de frig...
De ce teama nu vă lasă
S-auziți când eu vă strig?
Nu vă puneți sub zăvoare
Al dorințelor tărâm,
Că și galaxia moare
De-aș vrea dorul să-l dărâm!
Nu oftați sub promoroacă
Printre clănțăniri de dinți
Ca bătăile în toacă
Ce răzbat până la sfinți!
Eu v-aștept pe-un colț de astru
Într-o cută de senin
Să v-arăt cât de albastru
Este când zâmbiți puțin.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (11 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.