Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori

Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori
Şi ale cui au fost. Nu-mi amintesc – şi basta,
Unde şi ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se aşteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a şti ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolţii atâta ger e:
Eu nu mai ştiu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce ştiu e că vara mai cântă-un pic în mine
Şi că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de p
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt numai vara inimii tale, şi nu toate cele patru anotimpuri ale anului.

citat din Edna St. Vincent Millay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Cu ce scop te întorci iarăşi, aprilie?
Frumuseţea nu reprezintă totul.
A trecut vremea când mă puteai face să tac cu rozul
Micuţilor muguri somnoroşi.
Ştiu ce ştiu.
Soarele îmi arde gâtul în vreme ce iau aminte
La spinii şofranului.
Mirosul pământului e bun.
Devine evident ca nu există moarte.
Dar ce semnificaţie ar avea?
Nu numai sub pământ creierii oamenilor
Sunt mâncaţi de viermi.
Viaţa, în sine,
Nu înseamna nimic,
Un pahar gol, un zbor spre nişte scări care duc nicăieri.
Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi îndejuns, în fiecare an, de pe deal,
Aprile
Coboară ca un idiot, bâiguind şi împrăştiind flori.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi

Şi dacă miercuri te-am iubit cu foc
Ce-înseamna asta pentru tine?
Eu astăzi, joi, nu te iubesc deloc –
Atâta doar iubirea-mi ţine.

De ce te plângi de ceea ce-ai avut
Eu nu te înţeleg – nu-i bine –
Miercuri te-am iubit, dar miercuri a trecut,
Ce-înseamnă asta pentru mine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima condiţie

Lumânarea mea arde la ambele capete
Şi ştiu că nu-o să ţină întreaga noapte —
Dar ah, inamici, şi oh, amici, până-atunci
Dă o lumina bună, caldă peste poate.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mânioasa

Am să merg mai înspre seară
Prin dumbrăvi, ca mai demult,
În privighetori să-mi pară
Glasul Linei că-l ascult.
Mai ştiu eu ce-aş vrea s-ascult!
Că-n zori Lina sta-n portiţă,
Sălta-n vânt a ei altiţă,
Vântul îi sălta-n cosiţă
Şi-i făcea floare-n obraz:
Eu mergeam la plug în laz,
Şi, când trec, Lina s-ascunde,
Parcă nici nu m-a văzut.
Îi vorbesc, şi nu-mi răspunde,
Nu-mi răspunde!
Şi-o întreb, şi nu-mi răspunde!
Şi mă mir - ce i-am făcut!

Vreau de-aici să rump o floare!
Ochii unui înger scump
Au albastrul de cicoare,
Şi cicoare vreu să rump -
Mai ştiu eu ce-aş vrea să rump!
Că-n amiazi venind pe vale,
Întâlnii pe Lina-n cale:
Fragi i-am dat, ea mi-a zis: - "Na-le!
Þi-am cerut eu ţie fragi?"
Ochii ei frumoşi şi dragi
Priveau tot spre poala rochii,
S-a pus Lina pe tăcut,
Şi vedeam că-i umblă ochii,
Umblă ochii
Ca la şerpi, îi umblă ochii,
Şi mă mir ce i-am făcut!

Să-mi pun capul pentr-o Lină,
Să mă fac un om pribag!
Ieşi din neguri, lună plină,
Să mă vezi la Lina-n prag -
Mai ştiu eu ce-aştept în prag!
Alte dăţi suna zăvorul;
Lina pe furiş, ca dorul,
Păşea-n degete pridvorul
Şi la mine-n prag venea
Mamă-sa cât ce-adormea.
Azi ard hainele pe mine,
Mi-e greu capul ca de lut,
Stau în prag - şi ea nu vine,
Nu mai vine!
E târziu şi nu mai vine...
Şi mă mir - ce i-am făcut!?

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară târzie

Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau şi piereau în septembrie mâinile tale.

Nu mai ştiu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp şi nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.

Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.

Dar vara de câte ori trece şi tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roşu,
văd iarăşi nisipul acela, văd iarăşi cum pleci - şi strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale.

poezie clasică de A.E. Baconsky
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

Într-o dimineaţă de decembrie
Undeva sus pe deal
Stau şi privesc peisajul
Cu cele şapte coline ale Iaşului,
Gândindu-mă la anii studenţiei
Când eram bine şi voioasă.
Acum ce văd aici, e numai suferinţă,
Şi nu ştiu de unde vine atâta suferinţă.
Oameni cu dureri mari şi trişti,
Stau şi aşteaptă mângâierea doctorilor,
Vindecarea cea miraculoasă
Cu speranţe pentru viitor.
Atât ne mai ţine în viaţă, speranţa.

poezie de Eugenia Calancea (11 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, mă vei ucide în ziua în care vei reinventa plânsul

mai rece decât iarna privirea ta
mă înghesuie între corzi
la nevoie ştiu că mă vei ucide
şi vei reinventa plânsul

crede-mă
în tot nesomnul acesta
îmi îmbrăţişez trupul şi număr plecările
în care am murit puţin câte puţin
zi de zi
trec peste iluzii
desenez pe coapsa ta
linii şi puncte
ca un pictor fără mâini
inventez imagini...

ştiu că nu îţi pasă
privirile lipite de geam
acoperă drumul cu ploi şi
devorează fiecare urmă
doar un strigăt de pasăre
îmi poartă durerea şi
fiecare atingere devine ecou...

apoi tăcere
tăcere şi
multă ploaie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, mă vei ucide în ziua în care vei reinventa plânsul...

mai rece decât iarna privirea ta
mă înghesuie între corzi
la nevoie ştiu că mă vei ucide
şi vei reinventa plânsul...

crede-mă
în tot nesomnul acesta
îmi îmbrăţişez trupul şi număr plecările
în care am murit puţin câte puţin
zi de zi
trec peste iluzii
desenez pe coapsa ta
linii şi puncte
ca un pictor fără mâini
inventez imagini...

ştiu că nu îţi pasă
privirile lipite de geam
acoperă drumul cu ploi şi
devorează fiecare urmă
doar un strigăt de pasăre
îmi poartă durerea şi
fiecare atingere devine ecou...

apoi tăcere
tăcere şi
multă ploaie...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

Îmi amintesc de tine
Un fior dulce-amar în vremea de dinaintea morţii
Sub soarele cu raze de gheaţă al sorţii
Fulger de dincolo de zid ce străbate neantul din mine

Ai fost demult, ai fost acum, ai fost aievea, ai fost tot timpul
Fluturele albastru care zboară deasupra eternului alb
Porţi stele pe aripi
Şi-n ochii tăi, vrăjmaşul albului

Unde or fi acum lumile din privirea ta
S-a aşezat colbul de stele pe aripile tale
Zborul e greu şi albastrul se albeşte
Te ţin ascunsă dincolo de zăbrelele ochilor
Am uitat cotlonul şi nu mai găsesc cheia

poezie de Florin Constantin (noiembrie 2009)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar crezi că dragostea, ea însăşi

Chiar crezi ca dragostea, ea însăşi, locuind
În casa asta săracă, din chirpici,
Va dura?
Ne-întâlnim şi, pa, acolo-i poarta:
Tot ce discutăm e despre-acum şi-aici;
Ne comportăm la fel, de despărţire gata;
În ce facem nu-i viitor, nu-i nici trecut.
Deşi ŞTIU cu cine umbli şi te ţii,
Sub pactul nostru subînţeles, tăcut,
Nu spun nimic; cum şi tu prea bine ştii
Cu cine după amiază-am petrecut;
Să fie dragostea un troc, prilej de şotii?

ŞTIU, dar vezi, să crezi că nu ma-m prins te las,
Fiindcă-s femeie de lume şi cu tact,
La ce oră ochii tăi stau aţintiţi pe ceas.

Lipseşte-un sentiment şi nu poţi face pact
Cu omul care eşti – şi vinul rămâne fad şi calp.

Iar TU, din cărţi ridicându-ţi ochii îndestul
Să-mi interceptezi privirea pe pendul,
Chiar, spune-mi, e dragostea deja un handicap?

Căci inima bolnavă, jignită fără leac,
Care-a semnat cândva acordul, pe drept cuvânt
Poate RUPE CONTRACTUL şi arunca în vânt.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanul

O să deschid un han micuţ
Sub dealul acesta ca o cască,
Unde toţi oamenii cu ochi căprui
Vor putea veni să se-odihnească.

Vor fi pe mese străchini cu mâncare
Şi căni pline cu vin să ostoiască frigul
Tuturor oamenilor cu ochi căprui
Pe care-i va chema năpasta sau câştigul.

Somn bun şi lin dormi-va călătorul
Şi cu noroc se va visa ajuns acasă.
Mă voi scula la miez de noapte
Să ţin treaz focul şi odaia călduroasă.

Oh, am acest vis tandru şi nebun pentru că
Tot binele de care-am avut parte
L-am trăit alături de un om cu ochi căprui
Demult, în tinereţe – şi departe.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini şi idei fără importanţă. Ştiu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Ştiu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconştient, şi că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârşitul vieţii fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îţi poţi aminti pe sărite, ci doar trăind conştient fiecare clipă a vieţii, aşa cum ar trăi-o El în tine.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ducem toţi

Ne ducem toţi câte puţin, mereu,
Către un liman de tihnă şi-mpăcare,
Poate curând va trebui şi eu
Bulendrele să-mi string pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!
Şi tu, pământ! şi voi, câmpii ca marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiţi în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Şi pe pământul trist sunt fericit
C-am respirat şi c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Şi-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă, secara...
De asta-n preajma tainicei plecări
Eu mă-nfior şi-mi simt adânc povara.

Acolo ştiu că nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s aşa de dragi
Toţi oamenii cu care sunt pe lume.

poezie de Serghei Essenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara a uitat să plece...

Este vară-n ruginia toamnă ce-şi aşteaptă rândul,
Pe-un fotoliu ars de soare, printre frunze-şi cată gândul.
Ploile-au rămas în urmă, vântul şi-a scrântit o gleznă,
Calendaru-a luat-o razna, dorm clepsidrele în beznă.

Stau copacii în dilemă şi nu ştiu ce să mai facă,
Să se bucure de verde, sau, goliţi de strai, să tacă?
Verde crud pulsează-n seve, firul ierbii dă să iasă,
Iasomia se îmbracă-n albă rochie de mireasă.

Flori de câmp îşi dau din coate, se trezesc din hibernare
Şi privesc spre ceru-albastru-nmărmurite de mirare.
Un scaiete-şi pune fracul violet şi fraţii-şi cheamă,
Macii vitregiţi de floare, împletesc din zori năframă.

Vara a uitat să plece şi aleargă prin poiene,
Eu opresc visele toate, să nu-mi fugă de sub gene...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poţi să te comporţi astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău aşa...
Lucian: Poftim?! Cine şi cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci şi pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înţeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Ştii foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanţă! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Ştiu, Luci. Am văzut şi te înţeleg. Eu, da, însă nu şi localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacţionezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înţeleg foarte bine! Ştiu că ţi-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacţionat. Indiferent de situaţie, nu trebuie să uităm unde ne aflăm şi care e regula de bază aici: Liniştea! Pentru localnici, liniştea e sfântă. Şi noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, ştiu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înţelegeam. Dar aşa... Nu înţeleg, nu mai înţeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Nu mai plantaţi peste mormânt trandafirii
Pe care-n viaţă i-a iubit atâta, ea:
De ce să o minţiţi cu un covor de flori,
Căci nu le poate mirosi şi nici vedea?

Ea-i fericită acolo şi-aşa o să rămână
Cu ochii acoperiţi de-un munte de ţărână.

epitaf de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

M-am întors din întuneric,
Sau de unde am fost rătăcind.
Încerc să-mi amintesc că trăiesc
Şi că pot să-mi doresc,
Să-mi îndeplinesc visuri.
Las fricile şi teama de necunoscut,
Mă regăsesc în sine.
Şi chem fericirea să mă inunde!

Dumnezeu este cu mine!
Viitorul, nu-i trecut.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!