Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

După el stăruia ceva ca o dojană paternă.
Strigoii, liliecii erau singura-i zestre
Şi după ce-a îmbrăţişat o mulţime de ferestre
A intrat în prima tavernă.

Punctual până la rang de model
Seară de seară face la fel.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină

A furat lumină de la soare.
Globul ei arămiu
imită zeul vieţii,
străluceşte pe cerul nopţii
printre astre,
rotindu-se neobosit
în jurul planetei albastre
în faza ei de lună plină.

Se oferă privirii
în toată splendoarea.
Contururi şterse,
reliefuri nedefinite
îi atenuează paloarea.
Cărări ascunse,
drumuri neumblate,
împodobesc minunea rotundă.

Perdeaua de raze
îmbrăţişează discret
întunericul rece al nopţii.
Somnul noctambulilor e agitat,
dispare...
Insomniacii îşi pierd timpul
în dezmăţ şi în chefuri,
până în zorii albi ai dimineţii.

Luna blondă, rotundă,
aruncă spre pământ
priviri curioase,
iscoditoare,
după ce străpunge
cu săgeţi ascuţite de aur
pânza veşmântului nopţii
căzute în visare.

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, o maşină necunoscută, nu conta că poate din blocul ăla iese în fiecare zi un ţigan care aruncă cu piatra după ei, se simţeau acolo, în tabloul ăla, elemente esenţiale şi cred că aveau dreptate, da, cu siguranţă aveau dreptate. Eu pierdusem însă trenul, se făcuse deja aproape seară, fiindcă era iarnă, iar iernile îţi aduc aminte de chestiile astea, de cât de repede şi aiurea trece timpul, iernile îţi dai seama că oricum n-ai avut nicio şansă, de la început n-ai avut nicio şansă, pentru că până şi momentul ăla în care ai fost real, aşa cum erau gaiţele, aşa cum era copilul bătut, nici măcar momentul ăla nu a fost pe de-a-ntregul al tău, nu l-ai putut înţelege la vremea aia deci nu ţi-a aparţinut.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrus

Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.

Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.

Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.

Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urm' un gândac m-a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
- Eşi afară, eşi afară!

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea lor, prima organizată la bordul navei albastre, pe puntea principală, nu se prelungi foarte mult, dar fusese tare plăcută, pe toată durata ei, până în seara acelei zile, când se pregăteau de plecare. Aveau să vadă dacă măsurile de protecţie propuse de director aveau să fie respectate, sau dacă erau deja aplicate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere de seară

În fiecare seară, tatăl soarelui din dimineaţa următoare
Moare.
Luna tânără, trăieşte după ce moare luna bătrână
O lună.
Stelele sunt atât de departe, încât seamănă cu mamele lor
Până mor.
Femeie, să fii mama iubitei mele sau fata ei
Vrei?
Că de când nu mai văd foarte bine, mă încurc şi pe mine
Cu mine!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliecii

Zborul liliecilor este năucitor,
Briciul sunetului
Alungă copiii.
Mamele blestemă.
Răcoarea plumburie a nopţii
Scoate strigoii
Din hăuri.
Un înger se minunează
Când i-atârnă cheia Raiului
La gât.
Jur că viaţa-i alint
Dacă pot păcăli îngerul
Să descuie poarta.
Sigur
Liliecii cu ochii bulbucaţi
Năvălesc la pomul lăudat.
Ecoul merelor
Mărunţite
Cu briciul dinţilor
Îmi înfruptă duhul.
Fac semnul crucii
Şi Domnul
Mă lasă în sânul Evei.
Strigoii dispar,
Nevasta vecinului ştie
Că nu pot intra
Cu buzunarele goale.
La poartă
Liliecii m-aşteaptă.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principele iubeşte doar femeile foarte frumoase, la fel sluga lui

Noaptea se întâmplă mereu lucruri mari
din dulap iese zăpadă
căzând
sau un pumn de flori şi se revarsă printre lucrurile ei intime
locuiam cu un om care nu ştia cine era ea
o chema de născută cumva exotic ca şi cum ai striga pe nume o picătură de parfum
cu adevărat frumoasă era cum eu nu dar
ştiam
de ce i se spunea ei miss primavera
într-o zi mi-a lăsat pe un taburet coroniţa ei de argint
casa era plină de zăpadă
şi de flori
primăvăratice
foarte frumoase
pielea ei netedă şi fină mirosind aşa ca migdalii şi ca merele
Căprioara
de fapt o chema "pădure"
nu vă spun numele ei
= da silva =
ştiam că se născuse să o iubească bărbatul meu că într-o zi mă va părăsi
pentru că văzuse şi el coroniţa aceea,
trandafirii de argint
de pe margine,
bobocii la care eu doar visasem, o visasem, o visasem, o visasem,
şi
zâmbetul ei plin
buzele foarte frumoase
aşadar mi-am deschis propria ladă
de zestre şi de fântână de curs mai departe
eram doar o femeie
îmi dosisem cămăşile albe şi râurile
care aveau să mai curgă
un trandafir îmbobocit doar visasem
era aşezat pe căpătâiul meu
ca un sărut
la fel ca ultimul sărut pe care mi-l dăduse el pe frunte înainte să plece
poate cuvintele mi le ascunsesem, pentru timpul care avea să mai vină
flăcări luceau pe la ferestre femeia frumoasă ştia că erau de fapt stele

şi desigur din toate câte aveau să urmeze nu am mai ştiut nimic.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greşit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aş greşi.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepţia săptămânilor în care aveam şedinţe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi şi tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenţionat.
Lucian: Ştiu. Şi îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simţeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am toate motivele să cred că tatăl meu a murit în deznădejde. Cu un an sau doi înainte de a se stinge, i-a spus unui actor, întâlnit pe treptele catedralei din Sibiu, că se întreabă dacă, după atâtea încercări nedrepte, Dumnezeu mai înseamnă ceva. La peste şaptezeci de ani, după cincizeci de ani de carieră ecleziastică, să pui cu seriozitate la îndoială zeul pe care l-ai slujit! Poate că asta a fost pentru el adevărata trezire, după atâţia ani de somn.

citat din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Klimt

Dacă te face să te simţi mai bine, să ştii că în fiecare seară te urăsc în moduri diferite...
Şi adorm, dimineaţa pe la şase şi-un sfert cu Ura lângă mine citindu-mi din chiştoace sănătoase de insomnie
o poveste ce-ţi poartă numele bolnav...

E ok acum, am adormit şi poate fără să ştii te-am dus şi pe tine la culcare, te-am sărutat pe frunte şi ţi-am promis cea mai îndulcită indiferenţă pentru ziua următoare...
Fă-mi o favoare, te rog!
Ţi-am lăsat pe măsuţa de cafea, un bileţel unde sunt scrise toate numerele de telefon ale timpului,
fixul,
mobilul...
Sună-l într-o pauză de studiu să-ţi spună dacă aştept degeaba ceva e posibil să nu se întâmple...
L-aş suna eu dar mereu îmi închide...

M-am trezit din viaţă pe la patru şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi pun oasele la loc de cinste în vitrină...
După la poştă, să trimit câteva scrisori acasă...
Să vizitez Clujul...
Apoi să zbor de pe acoperişul clădirii unde stau cu aripile mele împrumutate de la Klimt...

Ce zi încărcată, am uitat să te urăsc...
Mi-am dat seama abia când am ajuns seara în cameră şi Ura mă aştepta acolo lângă geam cu o carte de bucate în mână, să-mi prepare şi astă seară cele mai inventive coşmaruri cu tine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi se făcu gătire de nuntă pentru feciorul de împărat cel viteaz cu fata cea frumoasă ca o zână. Şi gătindu-se, şi ziua de mult sosind, porniră cu toţii la biserică. Lumea după lume se luaseră după dânşii să-i petreacă la biserică. Împăratul şi împărăteasa, mirii şi rudele lor erau în căruţe ferecate numai în aur. Când fură aproape şi mai aveau numai câţiva paşi să facă până la biserică odată se auzi o vâjiitură groaznică, şi numai iată că zmeul d-al şaptelea dă năvală peste dânşii. Odată plesni dintr-un bici, şi toate căruţele se făcură stane de piatră, fără numai împăratul şi mirii scăpară. Pe mireasă o înhăţă zmeul de mijloc, o răpeşte dintre ai săi, se înălţă şi se făcu nevăzut cu fată cu tot. Toţi rămaseră buimăciţi de spaimă. Iară ginerele se supără mai cu asupra decât toţi. Îşi muşca mâinile de supărare cum de n-a putut el să puie mâna şi pe acest blestemat de zmeu să-l omoare, căci iată acum ce neajuns îi făcu.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii intrau

în poveste când aveau chef
şi ieşeau după moarte
sub diferite pretexte
era o brambureală ce se isprăvea
înainte de a începe
mureau foarte uşor
şi prindeau viaţă mai repede
decât se aşteptau
chiar înainte de a se naşte
povestea era din ce în ce
mai alambicată despre un cer
de foc albastru pirotehnic
deasupra unei ţări
semăna perfect cu a noastră
dar era adăugată mai multă fericire
eroii vorbeau despre povestea lor
alţi interpretau un rol
mulţi erau marionete
unul a vorbit despre durerea mării
extrăgeau petrol şi gaze de acolo
câţiva şi-au amintit despre oul alb
învelit de aripa găinii
a fost foc şi gheaţă într-un timp
nedefinit nici după distrugerea ţării
au pierit gustând dorinţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!