Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană fără pricină

Îţi adulmec toate esenţele şi tăcerile
şi orizontul pe care
îţi sprijini privirile
rătăcitoare.
Ştiu tot ce tu nu ştii niciodată, din tine,
mişcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineţi
şi sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absenţă,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte şi diafane
Doar nu-ţi sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
şi neruşinare sfântă,
şi tunel de carne pe os în spirală,
şi miros de crin noptatic,
şi inel,
în jurul căruia se mişcă planetele de toate felurile
şi deodată.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

(V)orbesc

Mai orb ca acum
mi-a fost ochiul stâng în naştere
şi drept
ca ochiul drept în stingere.
Mai orb ca acum
în lumină orbesc
din glasul tău
aducător de
firesc.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din osul vremii

Am sechestrat o floare-n ochiul stâng
I-am smuls apoi petală cu petală,
Aşa se face că adesea plâng
Peste al nopţii coviltir de smoală.

Am sechestrat în toamnă frunzele
Mânjind pe ram copacii de rugină,
Aşa se face că ţin buzele
Închise-ntr-un contur de lună plină.

Am sechestrat în ochiul drept o casă
Cu uşa-ntredeschisă-n univers,
Aşa se face că mai pun pe masă
Încă o pâine coaptă-n albul vers.

Dar n-am putut să sechestrez în vreme
Nimic din tot ce este trecător,
Aşa se face că secunda geme,
Florile cad şi brumele mă dor.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în iubire...

Lucrurile pe care ochiul omului nu le-a văzut
Urechea omului nu le-a auzit
Şi la inima omului nu au urcat nicicând
Le-am pregătit pentru tine, iubito, iubind,
Eu am căzut în groapa cu iubire
Nu cădea niciodată în iubire, îmi spuneai tu,
Ridică-te în iubire, mi-ai strigat cu ochii furişaţi ai dragostei
Când roata dinţată se oprise pe inima mea,
Daţi ploaia lumii mai încet, ai spintecat tu orizontul
Întinzându-mi un umăr să fim martori veşniciei
Auziţi, doar un poet poate aprinde lumina între ploi...
Spui tu, cu un poem pe braţe legănând...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot...

Nu pot să plâng, doar lăcrimez,
cu ochiul stâng mă luminez,
cu ochiul drept rămân străjer,
atent la piept să nu disper,
inima vrea s-o ia la trap,
dorinţa ta cât să-ţi încap,
de dor şi drag mă toropesc,
furtuni atrag, nori risipesc,
cerul senin mi-l vreau mereu,
cultiv pelin, doar cât vreau eu,
e datul tău, scris la soroc,
nici bun, nici rău, dar cu noroc,
m-ai legănat şi m-ai sortit
să-ţi fiu bărbat nedespărţit,
legat cu dor şi cu alean,
să-ţi fiu izvor, voinic oltean,
bântuitor, secat deloc,
mistuitor, pară şi foc,
viaţa trăim împovăraţi,
să ne iubim împreunaţi,
la ceas grăbit de asfinţit
sunt liniştit că sunt iubit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima cioplitorului

Toată viaţa cioplise piatra
pe care o făcuse să vorbească
în fel şi chip;
După moarte oamenii au considerat
că a sosit timpul ca el să ocupe
un loc mai mare în recunoştinţa lor
Drept pentru care s-a zidit în grabă
un muzeu impunător
şi toate obiectele sale mărunte
adunate acolo

Şi chiar inima ciolitorului
trebuia expusă într-un recipient
ca privitorii să-l simtă
măcar de acum înainte
mai aproape de ei

O inimă bătrână şi plină de cicatrici
Înaintea vernisajului însă, cineva grijuliu
a înlocuit-o cu una tânără şi viguroasă
aparţinând unui donator necunoscut
decedat în împrejurări neelucidate...

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul moare-n chilia sângelui

Alerg sălbăticită ca o fiară
Muşcând din aerul mustind a-mbrăţişare,
Ca-n carnea lui tot zborul să-ţi sărut
Bărbat, din lemnul soarelui născut.

Şi în genunchi m-aplec cu ochi şi carne,
Cu spaima fiarei căreia mă dau,
În vraja apei ochi de dor îţi beau
Şi-ţi simt muşcarea-ntoarsă-n sărutare

Pe coastele privirii păsării de pradă
Boltite păsări zborul îşi îngână,
Zvâcneşte vie aripa de sânge,
Ochiul ca dinte mă muşcă şi mă strânge.

Cu mlădiere roşie de fiară
Zvâcneşte pasul prins în aşteptare
Cu umbra-naltă ascuţită-n gheară
Timpul moare-n chilia sângelui
Muşcând din pieptul aerului tare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aflăm, aflăm că noi suntem Viaţa, niciodată corpul care crede că are viaţa! Viaţa nu are început şi nu poate avea sfârşit, doar formele efemere suferă de boala cumplită a separării numită naştere şi moarte. Mama, tata, copilul, pisica sau orice formă efemeră de viaţă căreia ne ataşăm nu se duce absolut niciunde. Viaţa, dragă prietene, doar se eliberează de povara grea a unei forme prea uzată pentru această lume. Dar viaţa ei vă îmbrăţişează şi vă însufleţeşte chiar Acum pe toţi exact cu aceiaşi dragoste cu care o făcea prin vremelnicia formei. Când ne aflăm pe noi înşine doar Murim înainte de moarte şi îngropăm noi moartea în inima vieţii veşnice! A muri înainte de moarte înseamnă a nu mai muri la moarte! A nu mai muri deloc! Noi toţi suntem viaţa veşnică condamnate de gând în biete creaturi muritoare. Vorbele spuse de preot: "precum că va avea viaţă veşnică" nu sunt deloc o utopie sau o fantezie mistic-creştin, ci e adevărul cel mai pur pe care din păcate, mulţi dintre preoţi îl aclamă, dar nu l-au realizat!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu întrebi niciodată o femeie ce poate face în privinţa inimii tale; doar ghiceşte numărul de stele care-i zac în ochi.
Ce poţi cere mai mult de la viaţă când galaxii întregi îţi luminează inima?... Aceasta e nebănuita frumuseţe a femeii.

Ştefan Radu Muşat în Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scindarea componentei senzuale de cea romantică în viaţa amoroasă, pe care o întâlnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atât de frecventă la bărbaţii educaţi ca frigiditatea în cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viaţă şi prietena apropiată spiritual, dar faţă de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul sufletului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte uşor la frigiditate, chiar dacă inhibiţiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile. Pe de altă parte, un astfel de bărbat va căuta o femeie cu care poate avea numai relaţii sexuale, o tendinţă care se manifestă cel mai clar în relaţiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce şi el la frigiditate. De vreme ce, în cazul femeii, viaţa emoţională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită.

Karen Horney în Psihologia femeii (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool şi braţele ca două lopeţi despicate şi aruncate în fundul unui beci pustiit. Ţurţurii curgând parcă din felinare luminau şi ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânţa divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca nişte lanţuri ruginite şi groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, şi unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrăţişarea acestuia. Cămaşa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ţi albă aş putea să mor, şi n-aş mai avea nevoie de lumină, în respiraţia ta aş putea să fiu îngropat, şi n-aş mai cere o altă eternitate, în noapte aş pune somnul să te iubească asemenea mie, şi n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheaţa din jurul omului, şi dragostea creştea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad şi îmbraţişări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb şi o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.

Ionuţ Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea gărilor ce plâng

Tristeţea gărilor ce plâng
un tren cu şuierul prelung,
e doar pustiu şi rece gol,
viaţa dată rostogol,
şi disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu ştii, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui şi-a fluturat
şi îmi zâmbea.

Erai şi tu,
nici nu mai ştiu,
acum mi-i sufletul morţiu
de tren
în gară şuierând,
scrâşnind din roţi,
încet murind
şi cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristeţea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici frumuseţea chipului, nici puterea trupului nu te pot face fericit: nici una, nici alta nu rezistă vremii. Caută ceva care nu se face din zi în zi mai rău, căruia nimic nu i se poate împotrivi. Ce este aceasta? Sufletul! Dar un suflet drept, bun şi mare!

Seneca în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cu ochiul stâng priveam marea,
pământesc cu ochiul drept jalea
şi cu fruntea tăiam grăbit lumina
repede la voi să ajung să vă spun:
"Bună ziua!"

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţel Auriu

Când tocmai împlinisem patruzeci de ani
Am avut o fiică. I-am pus numele Clopoţel Auriu.
A trecut un an de când s-a născut.
Şade deja-n funduleţ, dar nu poate încă vorbi.

Mi-e ruşine – am aflat că n-am inima unui om înţelept:
Nu pot alunga gândurile banale şi-s cuprins de îngrijorări.
De-acum înainte sunt legat de lucruri care nu ţin de mine:
Singura mea răsplată – bucuria pe care-o simt zi de zi.

Dacă voi fi scutit de durerea de a o vedea murind de tânără,
Voi avea problema de a o vedea măritată.
Planul meu de a renunţa la slujbă şi de a mă retrage la munte
Trebuie acum amânat cel puţin cincisprezece ani!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se mişcă

Totul se mişcă, oscilează mereu,
E un pendul în balanţă, ateu,
Capul mi-e greu, ca ghiuleaua de tun,
Ochiul meu drept e mai mic, plin de fum.

Lumea se-nvârte şi-o pierd, pas cu pas,
Când întind mâna spre nor i-un balans.
Ca un copac rugător urc spre cer,
Calea privirii Lactee-o visez şi o sper

Totul se mişcă şi nicicând nu va sta,
Fâlfâie-odată cu aripa din inima mea.
Poate că mâine când tu, mângâind,
Vei lăcrima, spaima nopţii zdrobind,
Poate atunci va-nceta valsul greu
Şi voi dormi pe o stea ca un zeu.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar astăzi

frigul trece prin pori şi sângerează puternic
am îmbătrânit altă soluţie nu există

poate e timpul să ademenesc moartea
şi să o împiedic să mai treacă
printre oameni

aş face orice dar nu mai am timp

e inutil să mai vorbesc despre asta

liniştea creşte ca un muşuroi
şi în ochiul stâng am o zbatere
de ceva vreme
simt o senzaţie ciudată
în dimineaţa asta o să las lumea
să se caţere pe mine ca iedera pe ziduri
să coboare în adânc
să picteze scene cu sfinţi
sau ceva obscen

nu-mi pasă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!