Clopoţel Auriu

Când tocmai împlinisem patruzeci de ani
Am avut o fiică. I-am pus numele Clopoţel Auriu.
A trecut un an de când s-a născut.
Şade deja-n funduleţ, dar nu poate încă vorbi.

Mi-e ruşine – am aflat că n-am inima unui om înţelept:
Nu pot alunga gândurile banale şi-s cuprins de îngrijorări.
De-acum înainte sunt legat de lucruri care nu ţin de mine:
Singura mea răsplată – bucuria pe care-o simt zi de zi.

Dacă voi fi scutit de durerea de a o vedea murind de tânără,
Voi avea problema de a o vedea măritată.
Planul meu de a renunţa la slujbă şi de a mă retrage la munte
Trebuie acum amânat cel puţin cincisprezece ani!

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care priveşte stelele

Exact acum patruzeci şi doi de ani – pentru mine cel puţin,
Numărul are o oarecare relevanţă – într-o noapte înstelată
Trenul alerga spre vest, vagonele erau pustii şi n-aveau coridoare,
Aşa că putem vedea, alergând dintr-o parte-n cealaltă,
Acele găuri, punctate pe cer, intolerabil de strălucitoare,
Care fiindcă-aveau nume latine mă tulburau, la-început,
Apoi fiindcă-am aflat cât de departe-s în universul care se dilată
Şi că lumina lor a pornit la drum înainte ca eu să mă fi născut.

Amintindu-mi acea noapte, realizez acum
Că lumina care-a pornit de la ele-atunci – acei licurici –
În urmă cu patruzeci şi doi de ani, nu va ajunge nicicum
La mine, iar când va ajunge, eu nu voi mai fi aici.
Se prea poate ca nimeni, dar nimeni, să mai fie-n viaţă
Pentru-a remarca acele lanterne-ale întunericului,
Nimeni care să-alerge dintr-o parte-n alta a unui tren de noapte
Pentru-a le-admira şi pentru-a adăuga zerouri nimicului.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintindu-mi de Clopoţelul Auriu

Devastat şi bolnav – un om trecut de patruzeci de ani;
Frumoasă şi nevinovată – o fetiţă de trei ani.
Nu un băiat – dar foarte dragă:
Sentimente alinătoare – din când în când câte-un un sărut!

Apoi a venit acea zi – fost brutal smulsă de lângă mine;
Umbra sufletului ei pribegeşte pe undeva.

Iar când îmi amintesc cum, chiar înainte de-a muri,
Începuse să gângurească mici sunete, să lege cuvinte,
Îmi dau seama că legăturile de carne şi de sânge
Nu fac decât să ne pună pe umeri mari poveri
De dureri şi de regrete.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ai şti

Dacă ai şti,
cât de dor mi-e de Tine,
deşi eşti în inima mea
si cât de mare este tristetea
de a nu Te vedea
decât în visul meu.
Cât de mult îmi lipseşti,
deşi eşti mereu cu mine
si cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.
Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
si nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla...

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate fetele se uitau la mine. Încă nu râd, dar ochii lor împung şi dor. Şi dintr-o dată mi-e ruşine de numele meu, mi-e ruşine de mine, mi-e ruşine de tot.

Otilia Cazimir în A murit Luchi...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi ne-am despărţit

Când noi ne-am despărţit
Tăcuţi şi cu tot chipu-nlăcrimat
Şi inimile aproape au murit
Desprinse după ani ce-am adunat,
Palid şi rece-al tău obraz a devenit
Iar sărutarea ta chiar şi mai rece
Şi-adevărat că ora aceea a prevestit
Durerea ce nu trece.

Şi roua dimineţii blând cădea
Pe fruntea-mi răcorită oarecum
Şi am simţit că mă avertiza
De ce simt eu acum.
Ce ai jurat, călcat-ai în picioare
Şi numele acum îţi e hulit
Ştiu asta şi atât de mult mă doare
Şi mi-e ruşine şi mă simt mâhnit.

Şi toţi vorbesc aşa urât de tine
Urechea mea ar vrea să nu-nţeleagă;
Simt un fior cum trece-acum prin mine –
Oare de ce mi-ai fost atât de dragă?
Lumea nu ştie cum te-am cunoscut
Şi că te-am cunoscut atât de bine –
Şi că regret acum nespus de mult,
Dar să spun cât, cuvintele-s puţine.

Cândva noi doi în taină ne întâlneam
Acum eu sufăr, sufăr în tăcere
Că ai putut uita ce ne spuneam
C-ai amăgit şi-ai provocat durere.
Dar dacă într-o zi ne vom vedea
După amar de ani ce au zburat
Să te întâmpin cum crezi c-aş putea? –
Tăcut şi-nlăcrimat.

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul şi că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu şi te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te ţină în braţe. Îl ştiu pe Keith de-o viaţă şi atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Şi Keith tot un Scott este.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poate fi percepută Entitatea divină? În forme minunate, minuni care ne taie respiraţia, miracole care ne inspiră teamă? Tao nu trebuie să ni se prezinte asfel. Dacă vreţi să îl percepeţi, îl veţi vedea pretutindeni, chiar şi în cele mai banale lucruri.

Lao Tse în Tao Te Ching
Adăugat de sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva... Şi acum...

Am avut cândva o mamă,
Însă a plecat la cer.
Azi zâmbeşte dintr-o ramă,
Sufletului meu stingher.

Am avut cândva speranţe,
Dar s-au dus încetişor.
N-am acum decât restanţe
Şi în inima doar nor.

Am avut cândva iubirea,
Dar am rătăcit-o-n drum,
Mi-a rămas dezamăgirea,
Viselor făcute scrum.

Am avut cândva petale
Peste crângul zorilor,
Dar anii s-au dus agale
Spre albul ninsorilor.

Am avut, dar nu ştiu încă,
Zile, câte-oi mai avea
Şi aş vrea să fiu de stâncă,
Dar în gând port spaimă grea.

Am avut şi am şi-acuma,
Credinţa că Dumnezeu
Îmi va alunga cutuma,
Care arde-n trupul meu...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anna: E mai linişte acum peste tot. Trebuie doar să ascultăm. Dacă ascultăm, putem auzi planul lui Dumnezeu.
Neville: Planul lui Dumnezeu...
Anna: Da.
Neville: Hai să-ţi spun eu ce e cu planul lui Dumnezeu. Erau 6 miliarde de oameni pe planetă când infecţia a izbucnit. Virusul KV avea o rată a mortalităţii de 90%, ceea ce înseamnă 5,4 miliarde de victime. Victime ce au făcut stop cardiac şi au murit. Mai puţin de 1% din populaţia globului era imună. Adică, 12 milioane de oameni sănătoşi, ca mine, ca tine, ca Ethan. Restul de 588 de milioane s-au transformat în zombii, care au omorât şi s-au hrănit cu restul oamenilor. Toţi oamenii! Toţi cei pe care noi i-am cunoscut sunt morţi. Morţi! Nu există niciun Dumnezeu!

replici din filmul artistic Legendă vie
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul

m-am întors la ţară, stau de vorbă
cu părul mai bătrân decât tata,
el ştie să îndure suferinţa mută
pe care n-o înţeleg nicicum,
deşi mă locuieşte de ani

n-a mai avut nimeni grijă de grădină,
e năpădită de buruieni uscate,
la vară n-o să mă mai văd dintre ele,
voi vorbi singur ascuns,
garantează durerea că voi fi tot aici

încă mă mai pot mira
de cât de puţin e între casă şi grădină,
încă mi-e frică de cât de multe
s-au întâmplat în spaţiul ăsta
cât o celulă larg deschisă

am reuşit să iert câţiva oameni,
ştiu că vor veni alţii la rând,
acum nu mai aştept multe,
doar să mă ierte şi pe mine cineva,
poate părul atunci când îl voi tăia

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nou este un concept atât de învechit ca cel de "An nou" şi în ce măsură se pot împlini sau nu, cuvintele lui sterile? Oamenii spun "La mulţi ani" şi "Un An nou fericit" la fel de mecanic cum spun "Dumnezeu să-l ierte!". Oare câţi realizăm că întreaga gândire, ca şi toate cuvintele acestei lumi, sunt doar apogeul deşertăciunii şi cum am putea să înţelegem asta cu mintea? Când tocmai mintea afirmă despre copiii ei gândurile, adică deşertăciunea, că ne pot crea viaţa, când de fapt viaţa doar găzduieşte micimea sau deşertăciunea cuvintelor şi nicicum nu o urmează. Dacă am vedea că gândurile noastre sunt doar eticheta de pe sticla de apa minerală şi că nu au cunoscut şi nu pot cunoaşte în veci apa minerală, atunci cât de valide sunt aceste etichete/gânduri, când de fapt sunt doar deşertăciune. Poate vreo minte umană accepta asta? Cu siguranţă, nu. Doar inima noastră, care este pacea tăcută a infinitului, poate vedea ca întregul zgomot psihologic numit gândire, e doar umbră şi vis, iluzia care dă impresia de separare. Câtă suferinţă născută din ignoranţă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de zbucium

Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frumte mâinile subţiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti,
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri,
Şi când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, - dar n-o mai înţeleg.
........................
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierdută pentru totdeauna:
De unde vii şi cine eşti, străino?...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Andra Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine că dreptatea este oarbă; altfel ar roşi de ruşine dacă ar vedea unele lucruri care se fac în numele ei.

citat clasic din Henri Michaux
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziţia asta umilitoare... sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe...

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!