Dezmărginire

doar marea copilăriei mele îmi ştia taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după nişte ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensităţi albastre,
doar sămânţa spaimei încolţită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morţii
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din braţele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari de oameni

Acum multe, multe secole El a spus,
El care pe morţi la viaţă i-a readus,
Şi care-a călcat pe marea-n spume –
" Veniţi, păşiţi pe-ale Mele urme.

Lăsaţi mrejele pe mal – să se zvânte –
Şi-aduceţi-vă doar inimile – să cânte –
Sufletele – să se roage şi să se-nchine,
Ridicaţi-vă şi veniţi cu mine.

Întindeţi velele spirituale, cereşti lăstuni,
Şi înfruntaţi acele sălbatice furtuni,
Iar Eu vă voi face nu pescari de peşti,
Ci pescari de oameni, de fiinţe omeneşti."

Doar atât a vrut El, atunci, să ne propună?
Asta a fost toată intenţia Lui bună,
Doar atâta înţelegere am putut strânge
După două mii de ani de lacrimi şi de sânge?

Domnul ne-ajută când fără temere
Luptăm pentru dreptate, nu pentru putere,
Când alinăm pe cel supus nevoii,
Şi când îi adăpostim pe copiii ploii.

Atunci, deşi raiul Lui este departe
De hăţişul orb al războiului şi de moarte,
El ne va binecuvânta pe mările-n spume
Ferindu-ne de chinuri prin această lume.

* Pe când trecea pe lângă Marea Galileei, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari. El le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni." ( Matei 4:18-22)

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de P.D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea - sufeream după imensităţi, mai ales când mă dăruiam acestei nebunii răvăşitoare... călătoream cu imaginaţia pe toate oceanele lumii... totdeauna luând umbra ta cu mine...

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis destrămat

Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Şi visu-mi hoinar destramă.

Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu graţie
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.

Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Şi de cântecul morţii infinite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Crăciunului

O mare taină ni se dezvăluie în Ajun
E taina cea de preţ a Sfântului Crăciun.

E-o taină mai presus de fire
Taina Cuvântului jertfire.

E taina Duhului ce prinde trup,
Taina păstorului care păzeşte oile de Lup.

E taina Împăratului care devine rob
Şi taina trandafirului care răsare dintr-un bob.

E taina Soarelui ce stinge nopţi,
Taina Luminii şi-a dreptelor dreptăţi.

E taina păcii ce se aşterne peste lume
Şi taina iubirii ce ne poartă nume.

E-o taină a patimilor pe cruce îndurate
Taină a milei şi a păcatelor iertate.

E taina morţii şi-a vieţii fără moarte
E taina ce sufletul o-mparte.

E taina Raiului ş-a Tatălui de Sus
Taina dumnezeiască a pruncului Iisus!

poezie de Adrian Artene din Colindător la porţile cerului (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâtea cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
decât după ce l-ai înălţat,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare.
doar dragostea mea te poate salva, iubite
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii călătoresc prin toate haltele

bărbaţii vor să bea apa feminităţii
(la toate vârstele înfloririi
şi coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
şi în peşteri din stâncă
şi în borta peşterii
(unde se agită o fiară),
şi în momente de graţie
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt nişte cetăţi
(ce se vor cucerite şi împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbaţii călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morţii
şi au viziuni cu femei
-adevărate roţi-
care să le mişte altfel universul.
doar când întâlnesc Ane
(încep să ridice mânăstiri
şi nu mai fug în lume cu niciuna)
devin miri lunatici
şi-şi pun pe umeri luna
alunecând pe fereastră cu una
cu coasa care le leagănă somnul
până ce devin păsări cuc
şi nu mai ştiu în ce parte se duc.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâta cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare

doar dragostea mea te poate salva, iubito
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada reîntoarcerii în copilărie

iubite,
vom avea bani de caleaşcă
şi ne vom înhăma la ea cai înaripaţi
să retrăim copilăria pierdută
să ne prindă copilăria laolaltă,
cred că acum ni se-ndemână
să retrăim frumos
şi să schimbăm imposibilul
în posibil
doar inima trebuie să ne urmeze,
să cânte şi să danseze gavota,
să nu ni se-mpietrească.
(vom vorbi doar în limba poezească
şi în limba gândurilor noastre)
o să ne simtă doar copiii
că vorbim aceeaşi limbă a copilăriei,
ba, chiar, vom vorbi aceeaşi limbă
acasă şi pe oriunde,
o să ne deschidă morţii noştri
uşa grea a copilăriei
să ne sărute pe frunte.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire după amiază

mă întrebai dacă păsările
vorbesc,
nu, doar cântă de dragoste,
îţi răspundeam,
aşa cum fredonai tu răzleţ
într-o după amiază.

mă întrebai dacă florile
plâng,
nu, îţi răspundeam,
doar le mai cad petalele puţin
după o ploaie răzleaţă
ca aceea care stătea ascunsă în ochii tăi
într-o după amiază,

mă întrebai dacă oamenii
înnebunesc la despărţiri,
nu, ţi-am răspuns,
doar sufletul li se ascunde puţin
într-un pustiu,
atunci când sunt părăsiţi
într-o după amiază
răzleaţă.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muritul privirii în ochiul iubirii

Cât aş vrea să mor ca pirul,
Când îi taie sapa firul,
Rămânând o rădăcină
Cu mulţi ochi ascunşi în tină!

Cât aş vrea să mor ca dorul
După ce i-a fost amorul
Smuls din suflet prin privire
De un ochi de despărţire!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (16 martie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Izvorul meu de mângâiere
ce-mi plângi în linişte durerea,
când te cuprind la piept
în braţele mele însetate de tine,
ce cresc din trup doritoare,
ca nişte ramuri spre lumină,
mă pierd în noaptea ochilor tăi negri,
plini de mister fierbinte.

Bucuria vieţii mele,
ochii tăi sunt două făclii
care ard orice frică ascunsă în mine,
altarul meu de rugăciuni
în care văd sclipirea a mii de îngeri păzitori,
iubite stele din adâncuri,
pe care le număr noaptea, ca un copil,
până adorm.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi din prea multă dragoste

se împăcase-n vis cu bărbatul,
doar în imaginar,
pe trupurile lor odinioară înflorite
în care nu mai pulsa acum viul-organic,
se dezmierdau dimineţile aureolate
atinse de ochii fluturilor magici şi de păcate.
se spărseseră-n incendiul barbar şi el şi ea
când trecuseră din dragoste în moarte
şi apoi în metanoia.
pielea ei nu mai răspândea acum mirosul
de carne tăvălită prin jarul bărbatului.
pictorii pictaseră pe oglinzi imaginare
trupurile lor goale
(prizoniere ale fluturilor-monarh)
porniţi într-o migraţie fascinantă
să pigmenteze cu portocaliu cerul senin
şi să-i acopere ca o pătură vie
pe îndrăgostiţii morţi din prea multă dragoste.
roiurile îşi băteau graţios aripile catifelate
combinând portocaliul intens cu negrul jocului de linii,
pe deasupra lor, respira greu universul
învelindu-i cu o dantelă nobilă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi
următoarea respiraţie a copilului
sărutase mâinile sfinte ale bunicului
râse soarelui să nu-l orbească
şi cuprinse-ntreg oraşul în braţele-i mici
oraşul îl alerga mai să se prăvălească...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un pendul, timpul...

Peste şirul de ochi ciclopici
Ai iubitei mele trufaşe
Voi stârni stihiile naturii dumnezee
Vreu să recuperez pădurea
De ochi blânzi de femeie
Ochi de Madonă odinioară,
Filtrând lumina irizantă,
Parasolare divine deschise
Spre hăul august din mine
Îi voi înblânzi cu frumuseţi regale
Cu dogoarea iubirii tropicale
Îţi văd aievea ochii, iubito
Văzându-te pururea pe tine,
Cu ochi păgâni uneori,
Alteori sunt plin de iubire
Desfătându-ţi chipul lunatic
Femeia mea, întrupare a visului hieratic
Cum tulburi frumosul şi mirajul clipei
Ca un pendul solitar sângerând
Suspendat într-o gară goală
Timpul, trăgea după el
Veşnicia să nu moară.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu va afla, va vedea doar taina

hai să culegem mere, iubito
despicăm merele şi le mâncăm sâmburii
chemăm şi îngerii
şi creştem împreună cu ei.
o să ne crească meri în pântece.
nu te speria. vor creşte doar rădăcini adânci.
lumea nu va afla. va vedea doar taina.
şi nu va înţelege-o.
merii îşi vor arăta la suprafaţă doar visele
şi păsările închise-n cântece,
va simţi doar dumnezeirea merelor galbene.
şi va bănui că dincolo de coajă se mai află ceva.
va crede că le ascundem un secret.
coaja va fi secretul. miezul va fi taina.
ea va încerca să scrijelească coaja.
în poftele ei va înghiţi miezul fără să crească.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos

Mă întinsesem lângă sufletul tău frumos
Ca lângă o răsură de trandafiri sângerii
Mi-era tare bine prins între ţepii săi vii
Doar tâmplele fulgerate, iubito
Sufereau de la înţepăturile
Spinilor din meridianele curbate
Şi mi-amintesc că îţi veneram ochii
Cei mai frumoşi ochi de regină
Ce răspândeau lumini adevărate
Două mari fereşti-ogive dantelate-
Umbriţi doar de tristeţea amurgurilor sfinte
Sângerate de volta pescăruşilor
Ce cutreierau nestingheriţi prin cuvinte.
Mă întinsesem lângă vocea ta, iubito
Din graiuri nepământeşti auzeam
Frânturi de vorbe şi muzici melodioase
Modulate în linii unduioase
Mă întinsesem în spaţiul ideilor tale
Şi te iubeam fiindcă aveai fluturi
Înfipţi în ace de lumină şi din ochi
Curgeau miraculoase
Fântâni de lumină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poezia...
e asemenea visului, asemenea clipei pieritoare
Peste care umbrele s-ar întinde să zidească
Porţi înalte sub zăvoarele uitării,
Dacă n-ar perla nemărginirea
Şi necurmatele treceri ale timpului.
Cuvântu-i atributul ei divin, taina ei
Trecută pe sub pragul soarelui,
Prin toate anotimpurile dorului...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii, nu am progresat decât împinşi de la spate, dar şi atunci - doar în două cazuri: când am avut parte de nişte conducători geniali sau când am fost conduşi de străini. Faptul că prima universitate din spaţiul românesc a apărut (1860, Iaşi) la mai mult de o jumătate de mileniu după Universitatea din Praga (1348), este, probabli, primul argument care susţine această tristă constatare.

Marian Pătraşcu (iulie 2015)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!