Se prăbușește timpul
Eu te-am visat
În taină
Și te-am iubit
La infinit
În lacrimi
Mi-ai rămas iubire
Un râu își poartă grațios
Albastra albie de lut
Mi-e plânsul
Doar un nod în gât
Mi-e frig
Și mi-e pustiu în nopți
Spre propriul eu
Tot sap adânc
Îmi proiectez
Lumina mea curgând
Să-și facă leagăn sfânt
Și-adânc culcuș în tine.
Cum pot să potolesc, iubire
O sete care nu e sete
O apă care nu e apă?
Se prăbușește timpul
Prăpastia ne-ncapă
O zi de liniște n-avem
Nu vezi speranțele cum pier
Se-nfruntă zeii noștri-n cer.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.