Istorie de neam statornic

Drumeţule.. sau cine eşti, oricine...
Să afli, dacă vrei, că din adânc venim,
Noi suntem una cu pământul, ţara
E ce-a zidit al nostru statornic mare neam,

Istoria... e pilda cea mai vie,
Şi munţii de-ar vorbi, dar nu doar ei,
Ci orice brad, ori râu, un şes, o ie,
Poartă-n secret strămoşi, părinţi de-ai mei.

Răscruce de istorii, de drumuri, după glorii
Ne-a procurat duşmanii pe puncte cardinale,
Dar nu... să ştie lumea, drapelul glorios,
N-a coborât de acolo, bătălia s-a dat jos...

Supreme jertfe, de frunţi de fii şi soţi,
Au lunecat sub brazde, s-au stins lumini în gene...
Un Horia, drapelul întruchipat de moţi,
A încins tărie în ape, în stânci, păduri, poene...
....................
... Şi iată curcubeul, Arhanghel ce sărută,
Cojocul sfânt al ţării şi armia călare,
Porni în zbor ca şoimul, el ŞTEFAN şi cu ţara.
Şi braţul lui şi pieptul şi-l pune la hotare.
................
N-a fost pământul undeva mai sus...
Şi nici păstrat sub cheie în casele de bani,
L-a apărat mulţimea, români care s-au dus,
Deşi cum vine vorba, au fost mai mulţi ţărani.
...............

poezie de Constantin Păun (1979)
Adăugat de Constantin Păunc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi români !

Fraţi români din lumea întreagă,
Nu uitaţi de ţara mamă,
Nici de fraţi, nici de părinţi,
De prieteni sau bunici.

Căci săraci aşa cum suntem,
Omenia n-am uitat,
Frumuseţea ţării noastre,
Tot străinu-a căutat.

Ţara noastră este mică,
Braţul mare primitor,
Nu uitaţi, români din lume,
De al nostru tricolor.

Căci oriunde vă e pasul,
Orice bogăţii aveţi,
Dorul doinelor cântate
Şi în lacrimi înecate,
Ca la noi n-o să vedeţi.

Şi-a pământului chemare
Şi-al istoriei trecut
Şi a unirii cântare,
Unde voi aţi mai simţit?

Dacă din întregul vostru,
Români încă vă simţiţi
Să veniţi, de-aveţi putere,
Ţara de are nevoie,
În umeri s-o sprijiniţi
Iar, din cupele frăţiei,
Fraţi români!
Cu toţi să beţi.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Scăldat în lapte de zâne,
născut din acest pământ,
cu sabia la plug arând,
am apărat hotarul sfânt.

De hoarde barbare călcaţi,
care pe aici au trecut,
le-am dat şi apă şi pâine,
dar ţara nu ne-am vândut.

Tisa, Dunărea şi Nistru
vorbesc istoria nescrisă
de care mulţi nu vor să ştie,
dorinţa lor a fost prescrisă.

M-am ridicat din ţărână,
oştean al ţării am fost şi sunt,
istoria o port în minte
şi n-am să uit de jurământ.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plâng străbunii

Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri şi duşmănie,
De viaţa noastră dată chezăşie.

E tot mai plin pământul de sărmani,
De terorişti, de criminali şi şarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprşte, Doamne,-această cruntă boală!

Boala-i transfigurată-n pocăinţă,
Dar nu plecăm genunchiul cu căinţă.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorinţa lumii pentru libertate.
Dorinţa de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.

Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulţi români plecaţi în lume...
Întoarce-te în ţara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În ţara ta întoarce-te şi plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.

De s-ar întoarce Ştefan sau Corvin,
De-ar şti că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Şi ne-ar salva de greaua întristare.
Şi ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.

Noi azi ne vindem glia la străini
Şi-a prins străinu-n ţară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toţii l-au prădat, l-au umilit.
Şi în genunchi strămăşii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-se în tine un spirit viu de dac!...

Cât timp te mai apleci, române, între ciocan şi nicovală?
Trezeşte-i ţării glasul pentru mândria sa naţională!
Exişti doar în genunchi trăind printre ruine,
Iar ţara sângerează şi viaţă nu e-n tine.

De multă vreme rabzi umil şi aplecat –
Ridică-se în tine un spirit viu de dac!
S-au stins luminile în tine şi parcă eşti nimic –
De ce în vremea ta, române, te vrei aşa de mic?

Nu eşti al nimănui decât al Ţării Româneşti,
Pământul tău natal îţi cere să-l slujeşti;
Din ziduri prăbuşite ridică această ţară –
Aşa o cer strămoşii în vatra milenară!

Să fie ţara demnă sub noua înfăţişare;
A patriei cinstire – mândrie şi onoare!
Înţepenita piatră trezească-se odată,
Măreaţă Românie, să fii ce-ai fost odată!

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism
Adăugat de Viorel Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, români (poezie manifest)

Ţara noastră nu mai scoate
aur de multe carate.
Din frumoasa noastră vatră,
astăzi scoatem numai piatră.
De prin munţii cu păşune,
nu mai scoatem nici cărbune.
Din Câmpia Soarelui
şi cea a Banatului,
nu mai scoatem la hectare
mii de tone în hambare.
Din munţi a pierit pădurea.
A făcut prăpăd securea.
Acum ne chinuie gândul
că vom pierde şi pământul.
Până când, domni guvernanţi,
ţara asta o prădaţi?
Veniţi români! Ne cheamă ţara,
să-i readucem primăvara.
Veniţi în ţara legendară
unde străbunii ne lăsară
averile seculare
pentru vremuri viitoare.
Nu mai vrem de astă dată
să cerşim din poartă-n poartă.
Să ne ridicăm români
cu mândrie şi onoare,
Dacă vrem să fim stăpâni,
peste România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

Drapel încărcat de glorie
Ca şi ostaşii ce-au căzut.
Împreună-au scris istorie
Şi vremuri grele am trecut.

În genunchi, la steagul ţării,
Români, să depunem jurământ,
Că tot mai sus, în largul zării,
Vom ridica drapelul sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul ţării mele

De dragul ţării mele,
întotdeauna cânt.
De dragul ţării mele,
când este cazul, plâng.

Mi-e drag pământul ţării,
că-i leagănul meu sfânt.
Mi-e drag pământul ţării,
că-mi e aşezământ.

Din morminte de eroi
răzbat cuvinte care spun:
Fiţi şi voi la fel ca noi!
Păstraţi mândria de român!

Fie binecuvântată
ţara în care trăim!
Nu vom uita niciodată
neamul din care venim.

poezie de Dumitru Delcă (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara Soarelui Răsare ...

De mergi în Ţara Soarelui Răsare,
Amestec de tărie şi candoare,
Te-ntâmpină, de cum îi calci pământul,
Suav parfum ce n-ai visat cu gândul.
Femeile gingaşe, ca floarea de cireş,
Încinse-n chimonouri, legate fedeleş,
Îţi fac o plecăciune la fiecare pas,
De crezi că-n astă lume doar tu ai mai rămas.
Sfioase, feminine, umblă cu paşi mărunţi,
Chiar de-n adânc de suflet sunt stânci cioplite-n munţi.
Alături li-s bărbaţii cu sacadatul grai,
Neam de soguni năvalnici şi mândrii samurai,
Ce-au apărat de veacuri prin zornăit de săbii
O ţară-nconjurată de mări, mânând corăbii.
Călăuziţi prin viaţă de muncă şi onoare,
Sfidând cu demnitate a morţii răsuflare,
Trăiesc din plin prezentul, după ceremonie:
Asprime şi candoare, în dulce armonie.
Îşi cresc progenitura după un cod din care
Răzbesc două cuvinte: mândrie şi onoare.
De eşti un călător prin lumea largă,
Mânat de-un dor de ducă ce te-aleargă,
Să iei aminte la cireşii-n floare,
Să-i desluşeşti un tâlc vorbei onoare,
Când treci prin Ţara Soarelui Răsare!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moldova, ţara mea de dor

Moldova, ţara mea de dor,
De cântec şi baladă.
Eşti ca o pasăre măiastră
Care cântă într-o livadă.

Cântă un cântec frumos
Despre un Voievod faimos.
Care a venit din ţara de jos,
Ca să fie oamenilor de folos!

Care a fost un domn viteaz şi mare,
El a apărat cu credinţă a tale hotare,
Ca tu Moldovă, să ajungi acum,
Să fii cea mai gingaşă floare.

O floare atât de frumoasă,
Cântată, iubită mereu,
Ca o casă mare,
Eşti ţara poporului meu.

Moldovă, dor nemărginit,
Eşti ca un strugure de poamă,
Plaiul meu prea mult iubit,
Unde m-a născut a mea mamă!

poezie de Vladimir Potlog (15 aprilie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 mai 1921

A luminat partidul ca un soare
Urcat pe cer de clasa muncitoare
Când a luat fiintă-atunci, în Bucureşti
Într-o odaie cu pereţi modeşti
Şi când sub steagul său învăpăiat
Porneau cei mulţi la luptă, ne-înfricat
Odaia mică, poate, la fereastră
Avea petunii sau muşcate-n glastră
Ş-avea o singură podoabă mare:
Drapelul roşu-al clasei muncitoare,
Drapelul sfânt al clasei muncitoare
Iar veacul gol, întunecat şi trist,
L-a luminat Partidul Comunist
Şi-n mii de oameni s-a făcut lumină:
Ei ţara şi-o visau ca pe-o grădină.
Mai marii ţării au şi dat alarma
Şi-şi încărcară, crunţi, cu gloanţe arma
Dar era prea târziu! Pornea de-acum
Istoria pe comunistul drum
Pe cel mai drept, mai clar, mai falnic drum.

poezie de Alexandru Andriţoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă contemporană

Dacă munţii-ar avea gură
Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbaţi
Viguroşi, neînfricaţi,
Care se luptau cu ursul,
Care nu ştiau ce-i plânsul.

Dacă munţii ar vorbi
Să ne spună într-o zi
Cum veneau duşmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Şi pe toţi îi alungam.

Dacă munţii ar voi
Multe ne-ar destăinui
Ca aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Şi ne-am apărat moşia
Ţara noastră, România.

Dacă munţii ar putea
Sunt convins că ne-ar mustra
Că acum ne-am înmuiat,
Că toţi ne-au încălecat:
Şi lichelele din ţară
Şi străinii de afară.

Dacă munţii n-ar tăcea
Sigur că ne-ar îndemna
Să ne regăsim mărirea
Să distrugem asuprirea
Să ajungem iar eroi
Să ne luăm ţara înapoi.

poezie de Octavian Cocoş (19 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobai ...

Suntem cobaii unei istorii ce-n zbor trece.
Se fac experienţe pe noi, cu sânge rece.
Chiar dacă de milenii, eşti urgisit de vremuri
Şi pentru-a ţării glie va trebui să tremuri,
Va triumfa momentul să învăţăm vreodată,
Din propria greşeală, adesea repetată?!
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Chiar un pariu aş pune pe viaţă şi-o ţigară,
Că 'geaba toţi strămoşii în lupte-au fost să piară.
În vremile tihnite sau de profundă criză,
Ce peste noi trecut-au, repriză cu repriză,
În meciul nostru crâncen cu lumea, în istorii,
Nicicând în astă lume nu vom împărţii glorii.
Nimic nu învăţat-am, o pildă nu se prinde.
Istoria şi lumea şi viaţa ne surprinde.
Chiar pregătiţi de moarte dacă am fi cu toţii,
N-am învăţat o iotă din viaţă, ca netoţii.
Prizonieri în lume cât s-o roti pământul,
Sub ţări ce au putere şi ne-asurzesc cuvântul,
Plecat vom ţine capul, ca săbii să nu-l taie,
Umil, şira spinării mai mult se încovoaie.
În lumea răvăşită de răscolirea-i crudă,
Rămâne doar credinţa să izbândim prin trudă.
Prin muncă şi sudoare vom înfrunta calvarul,
La fel cum peste veacuri răzbit-a şi stejarul
Şi codrul ce e frate, aşa precum se spune,
De la-nceputul lumii cu-ntreaga naţiune.
Dar de aceleaşi vremuri s-or repeta într-una,
Cum soarele răsare pe cer întotdeauna,
Mi-aş pune chezăşie şi capul meu în ţeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Istoria se repetă o dată şi-nc-o dată,
Iar fruntea mea rămâne mereu îngândurată...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1859...

Alexandru Ioan Cuza
Om de seamă, Domnitor,
A înfăptuit Unirea
A două ţări într-un popor.

Azi sărbătorim cu toţii
Acea sfântă zi în care,
Am învins păgânii, hoţii
Şi-am unit două popoare.

Cei cu inima română
Azi se vor unii în horă,
Luându-se mână de mână
Mamă, tată, frate, soră.

.....................................................

Suntem fiii scumpei noastre ţări,
Mereu mândrii de al nostru sânge,
Luptăm şi goi şi fără de încălţări,
Păgânii ţara nu ne-o vor atinge.

Atâţia s-au jertfit glia s-o păstreze
Să aibe şi nepoţii ţara lor,
Neamul au reuşit să îl salveze
Cu trudă, sângerare, dragoste de popor.

Este sfânt pământul pe care călcăm,
Ţara ne e sfântă, mamă pe vecie,
Cât de greu ar fi, ţara nu ne-o dăm
Nici pe lumea toată, luptăm cu voinicie.

-Ţara Românească şi Moldova,
Surorile unite într-un singur neam,
Le putem numi, simplu, Terra Nova,
S-a împlinit visul ce cu toţi aveam.

poezie de Răzvan Isac (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!