Cobai ...
Suntem cobaii unei istorii ce-n zbor trece.
Se fac experiențe pe noi, cu sânge rece.
Chiar dacă de milenii, ești urgisit de vremuri
Și pentru-a țării glie va trebui să tremuri,
Va triumfa momentul să învățăm vreodată,
Din propria greșeală, adesea repetată?!
Mi-aș pune chezășie și capul meu în țeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Chiar un pariu aș pune pe viață și-o țigară,
Că 'geaba toți strămoșii în lupte-au fost să piară.
În vremile tihnite sau de profundă criză,
Ce peste noi trecut-au, repriză cu repriză,
În meciul nostru crâncen cu lumea, în istorii,
Nicicând în astă lume nu vom împărții glorii.
Nimic nu învățat-am, o pildă nu se prinde.
Istoria și lumea și viața ne surprinde.
Chiar pregătiți de moarte dacă am fi cu toții,
N-am învățat o iotă din viață, ca netoții.
Prizonieri în lume cât s-o roti pământul,
Sub țări ce au putere și ne-asurzesc cuvântul,
Plecat vom ține capul, ca săbii să nu-l taie,
Umil, șira spinării mai mult se încovoaie.
În lumea răvășită de răscolirea-i crudă,
Rămâne doar credința să izbândim prin trudă.
Prin muncă și sudoare vom înfrunta calvarul,
La fel cum peste veacuri răzbit-a și stejarul
Și codrul ce e frate, așa precum se spune,
De la-nceputul lumii cu-ntreaga națiune.
Dar de aceleași vremuri s-or repeta într-una,
Cum soarele răsare pe cer întotdeauna,
Mi-aș pune chezășie și capul meu în țeapă,
Că vom răzbate-n timpuri, cum trece gâsca-n apă.
Istoria se repetă o dată și-nc-o dată,
Iar fruntea mea rămâne mereu îngândurată...
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.