Suflet smălţuit

Sunt
tardiva presimţire
şi vocea
somnului cosmic,

oprite la poarta zeilor.

Să fiu altceva,
dacă mi-aş dori,
nemiloasa viaţă
ar muri,

jucându-se

cu ultimele
imagini nescrise
de bunul meu Dumnezeu,

cu sufletul meu smălţuit,

la poarta zeilor,

cu florile de busuioc
înmiresmat,

ofrandă lăsată
Chipului Maicii Maria...

sunt tardiva noapte
fără ziua ei,
ce naşte alte nopţi...

din dimineţi sunt
şi din suflet
cu mulţi trandafiri
neofiliţi.

Ei nu se scutură
niciodată,
se frig de inimă
şi ard în petale,
de dor şi regăsiri.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac

Străină-n suflet şi-n afara mea,
Mă-ntreb ce viaţa-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriţi să-mi bată-n poartă.

Mulţi vin şi fură, mulţi mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoţ venind să fure, eu.

Mă mint şi eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranţa zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...

Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Şi străluceşte ca un far în noapte.
Împart un colţ de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veşnicie.

Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credinţa-n Dumnezeu!
Săracă şi bogată-s totodată
Străinii vin la uşa mea să bată...

Şi eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viaţa mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, acelaşi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:13-14 de Sfântul Matei
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nopţi

Sunt nopţi în care văd poeţi
Cu stridenţa gândirii lor piezişe
Şi simt vântul vesel
Înălţându-şi coama... vuind ...

Sunt nopţi în care îi simt atingerea
În palmă, iar sufletul lui vibrează
Sub arcuşul lui Enescu, ca o aripă
Sub care, eu, mă adăpostesc.

Sunt nopţi în care simt parfumul
Cerului încărcat de roze
Şi aud suspine sparte
De suflet în metamorfoze.

Sunt nopţi în care simt cum florile
De afară, cu grijă absorb
Viaţa celor morţi şi aud bătând lent
Inimile celor meniţi
...doar să viseze.

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile crucii

mi's ochii lacrimă dospită
sunt strigăt în ceaţă
la miez târziu de noapte
păşind peste abisuri de suflet
sunt lacrima ploii pe ţărmul uscat
sunt fluture în noapte
căutând poarta
în lumina albastrului cer
sunt sursur tainic în lume
între cer şi pământ
spărgând clepsidra tăcerii
sunt şoaptă nerostită
aruncată peste petale de vânt
dar viaţa e vie, învie
mă întorc iar acasă din cenuşa străbună
păşind de la moarte pe cruce
dau lumii
o cupă de ceară şi un freamăt de cer
la porţi, îngeri
purtând cuvânt de lumină
pe crucea de zări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsindu-l pe Wang Wei

Tot amânând, fără tragere de inimă, am aşteptat
Zi după zi acest moment, acum trebuie să plec.
Cât de plăcute ar putea fi florile de pe marginea drumului
Dacă ele nu mi-ar şopti la revedere, vechiul meu prieten.
Stăpânii acestei lumi sunt aspri cu noi,
Iar oamenii de afaceri nu sunt asemeni nouă.
Mă întorc acasă, nu mai spun nici un cuvânt.
Voi închide poarta de la bătrâna grădină.

poezie de Meng Haoran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii dar divin

Demult, credeam în nopţi
cu stele infinite şi-n cântecul de leagăn
din care m-am desprins
azi plânge o vioară
pe roşii trandafiri
ce-şi scutură petale
pe vechi amintiri
mă copleşesc gânduri,
în suflet se scutură roua
şi-n jarul speranţei,
ce-mi bate la poartă
rămâne doar clipa...
credinţa mi-e una şi cred în lumina
ce-mbracă pământul
în adevărul ce -nconjoară
al vieţii dar divin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau

Vreau soarele să-l prind,
Cu-nţelepciunea vastelor incendii în priviri,
Păstrând acelaşi dor arid,
Să-l sting prin focul de iubiri.

Vreau iar lumina zilei, printre stele,
Năframă zeilor s-o dăruiesc,
Cu tot albitul ei în pânză,
S-acopăr ochii ce iubesc.

Vreau inima să-ţi capturez,
Cu buzele fierbinţi, de pe jăratec,
Candoarea zorilor dori-mi-aş să visezi,
Aşa cum te visez în nopţi, ca un ostatec.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lucruri care mi-aş dori să nu se termine niciodată, dar pe care nu le pot începe, şi sunt lucruri care mi-aş dori să nu înceapă niciodată, dar pe care nu le pot opri.

Marius Robu în Degeaba (15 iunie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cum sunt. Sunt sănătoasă. Înot câte o milă în fiecare zi. Nu voi fi niciodată o insectă slăbănoagă şi nici nu mi-aş dori să fiu astfel, pentru că mi se pare că o mulţime de oameni care sunt slabi sunt de fapt cu adevărat nefericiţi.

citat din Kate Winslet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile icoanei

LACRIMILE ICOANEI

Pe al creştinătăţii plai
curge Mirul din icoană,
când Sfântul lăcrimează-n Rai,
de a sufletului rană.

Lacrima-n mir se transformă
pentru candela credinţei,
cu a spiritului formă
din Raiul făgăduinţei.

La poarta Raiului ceresc,
creştini aşteaptă chemare
să-şi ducă suflet omenesc
pe-a veşniciei cărare.

Pe suflet scriu rugăciune,
la altar ceresc s-o ducă,
în a icoanei minune,
când Sfântu-ncepe să plângă.

Pe lacrima din icoană
curge al credinţei mister,
din suflet fără prihană
să se reverse Adevăr.

Omul pe Calea Domnului
pune lacrimi în speranţă
să dăruie sufletului
Lumină, spre altă Viaţă.

La împărătească poartă,
a eternităţii cereşti,
las rugă înlăcrimată
din soarta vieţii pământeşti.

Cu toiag de timp va bate
la poarta Dumnezeirii,
Sufletul, de-ai fi iertate
păcatele omenirii.

*"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." - Ioan 14:6
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Calea, Adevărul şi Viaţa - poezii religioase
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem aiurea

Sunt zile când am inspiraţie cruntă
Şi hăul din mine dispare
Sunt zile când picură ploaie măruntă
Şi lacrima-i albă de sare

Mai sunt şi senine cu cerul albastru
Şi eu- lângă propriul soare
Dar sunt şi în care mă simt un sihastru
Surpând albăstrime de floare

Şi nopţi încă sunt sfâşiate de lună
Şi nopţi fără ea, dar cu stele
Şi sunt liniştite şi sunt cu furtună
Şi toate le ştiu ale mele

Din starea suavă de zi şi de noapte
Din gri de nuanţă nocivă
Se naşte poemul cireşelor coapte
Şi lirica mea cognitivă...

poezie de Iurie Osoianu (20 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest moment mi-aş dori să te scriu

să ating cărţile noastre de sânge
şi cuvintele să ţâşnească în jur
ca durerile din care voiam să plec atunci
mi-aş dori să îţi ascult bătăile inimii
chiar dacă între noi sunt munţi
şi ape
şi dezastre
mi-aş dori să fac ceva cu toate cuvintele ce aşteaptă
ca lupii flămânzi
dar
vezi tu
şanţul acela plin cu nebunie
a fost şters de pe harta acestei lumi

uneori
crede-mă
am senzaţia că nu mai exist
că zac îngropată acolo
în trecutul glorios
când te descoperisem
fascinant
şi mă simt atât de bătrână
atât de neînsemnată
iar când laşi un semn
mă apucă plânsul
că nu sunt ceea ce trebuie să fiu

în acest moment mi-aş dori să te ţin de mână
şi să îţi spun
că poezia mea a fost poezie doar cu tine
atunci
acum e doar un segment banal
pe care îmi aşez nimicurile

în acest moment mi-aş dori să te scriu
cum eşti
frumos
remarcabil
şi cu gândul la alte femei

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta sufletului

De-aş putea rupe tăcerea dintre noi!
Dar cum să ceri iernii flori de mai?
Mă prinde tristeţea şi-n taină contemplu...
Aripi albe, mari se desfac -
Poarta sufletului se deschide...
Sunt furtună, sunt ploaie, sunt soare!

poezie de Viorica Sălăjeanu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

A se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.

... Sare din mine, liniştindu-mă,
lipsa mea de martori de rău şi de bine,
înţelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
şi am uitat-o.

-Eşti?
-Mă sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta minune a lumii a fost, fără îndoială, laboratorul secret din Egipt unde se preparau esenţele zeilor. Azi, într-un mod similar, fiecare femeie poate dobândi statutul de Zeiţă în urma căreia înfloresc trandafiri şi iasomie într-o ploaie de petale delicate.

citat din Octavian Coifan (5 martie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi
cuprinşi de disperare
şi de dor

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă stare de veghe

E-atât de rău când trec
din Spirit în carne
şi-atât de bine, când-napoi mă-ntorc...

Eu nu-s de-aici.
Lungi cărări străbat, de mă renasc,
de Sus şi pân’ aici.
Ce... ce chin e când mă nasc...
şi ferice sunt când de vlagă mă storc.

Pentru mine, în Astral
când eu cu sufletu-mi orbecăi,
e vis de voal, e-un ideal
şi liber tot ca-n vis mă-mprăştii-n mii de căi...
Dar, uite, că şi asta are un sfârşit
Tot jucându-mă la infinit,
m-am trezit.
Drumul era drept.
Pe partea stangă – întuneric, frig
strigăte, haos.
Pe partea dreaptă – lumină, cald,
partituri in vânt.
Când dumul s-a sfârşit,
pe stanga – Poarta Iadului
pe dreapta – Poarta Raiului.
Fără de voinţă, picioarele mă duc
spre Poarta Iadului.
Un înger de pe cea a Raiului,
îmi face semn să vin şi-mi spune:
"Dacă vrei să mori, intră!
Aici toţi sunt vii!"

poezie de Alina Gabriela Trifanov
Adăugat de Alina Gabriela Trifanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor cu apă vie

La poarta dintre noapte şi zi
Văd paşii ce te-au căutat
Tălpi de bocanci în zăpezi
Timpul urme adânci a pictat

Străjeri sunt crengile îmbrobodite
Cu franjuri reci din gheaţă
De vremuri grele sunt albite
Şi riduri poartă pe a lor faţă

Aprind un felinar în noapte
Să pot găsi drumul spre casă
Deschisă-i poarta ce ne desparte
Inundă o lumină se revarsă

Şi mă trezesc din somnul negru
Mă regăsesc în albul din lumină
Arunc mantia pi voalul sobru
Păşesc în ziua cea de mâine senină

Trec soarele cald îmi sărută fruntea
Nici urmă de ger şi de gheaţă
Izvor cu apă vie îmi potoleşte setea
Alerg pe câmpuri cu flori şi verdeaţă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă

Poarta sărutului, străpunsă
de adâncul somn al nopţii,
se strecoară în poarta versului,
dezmierdând somnul cu poarta iubirii
ce deschide labirintul seducător al necunoscutului,
poarta sărutului, coroana drumeţiilor celeste,
portretul vieţii este veşnicia,
poarta sărutului, dragoste eternă
pornită din poarta neschimbată
a simbolului puterii pragului!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!