Suflet smălțuit
Sunt
tardiva presimțire
și vocea
somnului cosmic,
oprite la poarta zeilor.
Să fiu altceva,
dacă mi-aș dori,
nemiloasa viață
ar muri,
jucându-se
cu ultimele
imagini nescrise
de bunul meu Dumnezeu,
cu sufletul meu smălțuit,
la poarta zeilor,
cu florile de busuioc
înmiresmat,
ofrandă lăsată
Chipului Maicii Maria...
sunt tardiva noapte
fără ziua ei,
ce naște alte nopți...
din dimineți sunt
și din suflet
cu mulți trandafiri
neofiliți.
Ei nu se scutură
niciodată,
se frig de inimă
și ard în petale,
de dor și regăsiri.
poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.