Am fost o floare

Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
Că toamna când mor florile mă doare
Şi plânge trist în pieptul meu ceva:
E sufletul ce-n primăveri cânta.
Eu port şi-acum în ochi adeseori
Doi picuri mari de rouă sclipitori,
De rouă sfântă, caldă-alintătoare
Ce mi-au rămas de când eram o floare.
Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
După grădini ce nu sunt pe pământ
Şi-o dragoste adâncă pentru soare.

poezie celebră de Ecaterina Pitiş din revista "Ţara Nostră", anul VII, nr. 42-43 (24 octombrie 1926)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

în toamna vieţii mele se-ngălbenesc simţiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinereţe mă apasă, mă doare.

mi-a rămas credinţa ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranţa, dorul mistuitor.

visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc şi sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.

cu înţelepciunea sunt răzbătătoare
pe ţărmul de vis s-au năruit castele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri calzi lumini din rouă

Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două

Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte

N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz

Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul biruinţei

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrenţuite
paşi sfârtecaţi
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor şi
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de deochi

frunză seacă de mălin
ce durere şi ce chin
cu bătrâneţea un spin
ce toarnă-n sânge venin.

frunză creaţă - busuioc
ca o flacăra din foc
ce arde al meu noroc
parcă fac paşii pe loc.

vreau soartă înfloritoare
ca un arbore în floare
ce se-nvârte după soare
şi bea rouă din cicoare.

cântec verde de deochi
plânge lumina în ochi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascade de rouă

Cascade de rouă
Din ochii Iubitei plouă
Sufletul ei cât oftează
Ochii ei cât lăcrimează!
Distanţele o întristează
Inima i-o îndurerează...
Dar ea plânge fără rost
Chiar dacă lângă ea eu nu-s
Iubirea mea în sufletul ei
s-a pus
Sufletul meu in ochi mi s-a mutat
Şi suferinţa ei cât a regretat!
Iubita mea cu ochi de mare
În ochii mei s-a aprins un Soare
Soarele in ochii tăi se oglindeşte
Numai la tine se gândeşte
În braţe cât te mai doreşte!
Te doreşte, te iubeşte
Si tare te mai roagă ca ochii tai să nu mai plouă
Cu-atatea casacade de rouă!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă ca o floare

Pe o pajişte înflorită, între prânz şi asfinţit
orizontul era aproape, când pe tine te-am zărit.
Frumoasă ca o floare, tu păşeşti fermecătoare
aplecându-te cu grijă, să culegi din câmp o floare.

Ca o zână în soare culegeai florile frumoase,
flori de mac şi gălbenele, toate tu l-ai stâns în braţe.
Ţi-ai întors de-odată capul auzind ceva foşnind,
eram eu ce de departe te priveam şi urmărind.

Tu eşti totul pentru mine, eşti raza mea de soare,
îmi eşti aerul şi apa şi nimic nu mă mai doare.
Nu mai stau deloc pe gânduri, că te văd zâmbitoare,
vino-n viaţa mea iubit-o ca să pot să-i dau culoare.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie amară

când frunzele cad sufletul mă doare
mi-au fremătat la geam poveşti sublime
nu vreau să se îngroape ore de încântare
doar arborii visării ştiu să mă anime.

sufăr când se dezbracă timpul de splendori
când florile se veştejesc şi mor
când cocorii veseliei pleacă migratori
departe, căci toamna aduce nor după nor.

toamna aduce ceaţă, bruma care dezbină
poiene de vise le aruncă în moarte
fluturii pier ca orice zumzet de albină
se stinge frenezia vremea amărăciuni împarte.

pe cerul meu tomnatic zboară o columbină
s-a lipit de glie şi nu pleacă departe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - creaţie sfântă

Azi, în lacrima zorilor, faţa mi-am scăldat.
În parfumul florilor, sufletul mi-am adăpat.
De la soare am primit, lumina în privire.
Cerul sfânt mi-a dăruit, tainică iubire.
Sunt un om fiinţă cultă, între multe câte sunt,
Un om creaţie sfântă, a Domnului pe pământ.
Adânc mă plec şi mulţumesc, creatorului meu sfânt,
Că mi-a dat ca să trăiesc, un timp, pe acest pământ.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rouă

E adunare
La clasa mare,
Culeg o floare
Mai cu vigoare.

Bătută de vânt,
Văzută de soare,
Ce ştie s-adune
Rouă din bolta frunţii.

Visul, speranţa,
Îi sunt părinţii
Floarea se-nclină surâzătoare
Ca unei raze blânde de soare.

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te doare...

Când te doare, eu mă dor,
Cu durerea-ţi mă-nfior,
Ridic braţele-n tăcere
Să-ţi aduc o mângâiere
Dinspre soarele-răsare,
Dintr-o lacrimă de floare...

Când zâmbeşti ard în cuvânt
Zbuciumul de pe pământ
Şi mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ţi fiu înger mereu,
Când te doare, să mă dor
Doinei mele din popor...

Ochi trăit pentru ochi scos
Dintr-un lujer de prisos,
Că în limba mea de dac
Toate vorbele au leac,
Când te doare, eu mă dor
Os cu vână din popor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile ce-ţi apar în ochi anunţă împăcarea sufletului, după cum când picuri de rouă răsar pe trandafiri zorile sunt aproape.

citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de eMMa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul nou

Din cireşul veşniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.
Şi-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Şi cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcaţi al vostru suflet
În veşmânt de sărbătoare
Şi primiţi cu imn de slavă
Noua veşniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

poezie de Vasile Militaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar toamna...

Din parcul cu castani şi tei
Doar amintirea a rămas
De când eram noi mititei
Şi am ajuns mari pas cu pas...

Şi-acum e-acelaşi parc, nu zic...
În plus cu câţiva copăcei,
Ba cu-n nepot, ba cu-n bunic
Ce se perindă pe alei!...

Doar toamna trece-al vieţii fus
Prin stropi de amintire?!
Doar toamna pare un apus,
Sezon de preasfinţire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pământului

Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De şi eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.

El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un „deal”.

-Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt„orfan”,
Urmaşii lor sunt „domni” şi hoinăresc prin ţară,
Eu am rămas aici şi-aştept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.

Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculţi, în dimineţi cu rouă
Şi te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”,
Când o păşteai pe „Mojar” şi oiţe vreo nouă.

Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne,
Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân
Şi alte „întâmplări”, ce veşnic vor rămâne
Precum şi eu acelaşi, dar... fără un „stăpân”.

Ţăranii au dispărut, s-au dus care-n „cătrău”,
Îşi caută norocul mai mult pe la oraş,
Ici-colo câte unul, mai trec prin „Făgădău”
Si pun „ţara la cale”, să facă nişte „paşi”.

Dar... prea puţini se-ndură să are un ogor,
Să semene, să sape, să crească un „mălai”
De-aceia, măi Cornele ! Eu mă sufoc şi mor,
Nu pot răzbi cu „lenea”, şi „iugăre” de scai.

-Te înţeleg prea bine, pământ din rocă şi din lut,
Cu câtă nostalgie îţi aminteşte de mine,
Deşi atâtea „vremuri” şi ani ce au trecut
Tu dai viaţă „lumii”, tu „plămădeşti” destine.

Pe umerii tăi „veşnici” şi eu am zbenguit,
Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur,
Apoi... am dat cu sapa, recolte-am pregătit
Şi ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur.

Eu îţi percep durerea şi glasul ce mă cheamă,
Dar anii au trecut şi am un alt destin,
El este mai puternic, de nimeni nu e teamă,
De aceia îmi port „crucea”, cât paşii mă mai ţin.

O să revin totuşi, poate... la primăvară,
Să văd cum creşte iarba, cireşii cum rodesc,
Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară
Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc.

De fiecare dată voi urca şi poposi pe „Grui”,
Acest dâmb ce . . . pentru mine-i „sfânt”,
Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui,
Pe care s-o stropesc cu lacrimi, să crească pe mormânt.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosmos trist

Ninge patetic la început de an,
În sufletul tomnatic şi ceresc,
Plânge cu stropi de rouă amurgul,
Trist înţeleg că încă te iubesc.

Râd stelele pe bolta-ntunecată,
Sclipind din iad ca lava pe pământ,
Zâmbeşte luna printre nori de ceaţă,
Văd trist că încă eşti şi încă sunt.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bob de rouă

"Întreaga noapte, un bob de rouă
A oglindit într-însul cerul."
Flamarion

Întreaga noapte-un bob de rouă, pe sânul rozei adormite,
A oglindit în apa-i cerul. În limpedele diamant
A răsărit şi-apus de-a rândul, cu noaptea fără de limite,
Enormii sori cu-al lor cortegiu şi-al nebuloaselor neant.

Spre zori, s-a şters în cristalinu-i, Lacteea-n cer întârziată,
Şi roşul cerului şi-al florii, în infinitu-i, a creat
O-ncântătoare dimineaţă cu care roua-mparfumată
Pe aurul întâiei raze în soare a alunecat.

O noapte-ntreagă-un bob de rouă, picat pe-această dragă floare,
A fost imens ca şi un suflet, senin şi trecător în care
Vizibil numai sie însuşi e Universu-ntreg gândit.

Şi astfel când fatalul oare, al celor dincolo de viaţă,
Răsare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceaţă,
Ca roua sufletul s-absoarbe, cu-ntreg stelatu-i infinit.

poezie de Gabriel Donna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!