Şerpuiau râuri celeste pe geamurile prăfuite, încinse. Pe acoperiş, goana primelor pietre ne făcu să tresărim. Acum erau multe, mai multe şi parcă mai mari. Mirosul de-ncins nu mai era atât de pătrunzător. Şi când în sfârşit s-a oprit ploaia, ca un sărut, a apărut curcubeul. Spectacolul încrezător al naturii se încheiase aici.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile de tristeţe sunt ca o fântână din care cu cât strângi mai multe, cu atât ţâşnesc mai multe. Lacrimile de fericire sunt un puţ aproape secat. Uiţi de ele, dispar...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce perspectivă minunată şi uimitoare avem aici despre imensitatea splendidă a universului... Atât de mulţi Sori, atât de multe Pământuri... şi fiecare dintre ele înţesate cu atât de multe plante, arbori şi animale, împodobite cu atât de mulţi munţi şi atât de multe mări!... Şi cât de mult trebuie să ne crească uimirea şi admiraţia când luăm în considerare multitudinea prodigioasă de stele şi distanţa faţă de ele!

citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul unic

Te sărut cu ploaia,
Te strig cu petale de trandafir,
Cuvintele sunt risipite pe coardele viorii
De catifea...
Roua chipului tău îmi alintă
Sufletul-înger
Ce s-a înălţat dincolo de noapte
Spre a-ţi aduce curcubeul
În care am plantat cuvinte de iubire
Pe care doar ţie ţi le pot dărui.
Mă poţi oare iubi?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori?!

De câte ori să te strig, înger de catifea?!
Cu aripile penetrând plus infinitul,
Cu privirea modelând curcubeul
Şi âmpărţindu-l în cioburi sângerii de lumină,
Cu buzele înfometate de fotoni şi de pace,
Cu mângâierile – liane de stele...
De câte ori să te privesc
Orbindu-mi tihna şi albastra tăcere?!
Sunt aici! Vino!
Din suflet îmi curg râuri
De lapte şi miere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă dau multe indicii.
Bărbaţii cu multe vicii,
La braţ cu Corona pleacă.
Crama-i goală... Şi ce dacă?!

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început un strop, doi, stropi mari, făcând în nisip adâncituri mici, apoi mai des, tot mai des. Nici nu ştiu când perdeaua de ploaie a făcut zid între grădină şi casă (nu se mai vedea nimic înainte). Norii se spărgeau zgomotos; mâniat, Sfântul Ilie îşi biciuia caii pe cer, iar roţile mari scânteiau în goana nebună, neobosită...

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colonizarea frunzelor în ultimul pătrar

pe cer, luna s-a oprit un timp
din număratul pătrarelor,
iar acum socoteşte
o sumă de luceferi:
mai are o rată la
împrumutul pentru
un crai nou...

pe pământ,
frunzele au început
să înflorească,
iar acum socotesc
o sumă roditoare.
sunt multe, atât de multe
încât se proclamă galaxie de culori...
: dimineaţa e mai bogată
cu o secundă multicoloră...

poezie de Florin Constantin Verdeş din amorURI (21 mai 2017)
Adăugat de Florin Constantin Verdeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa nu-i decât un joc... uitat
În colţul trist al unui semn de carte,
Un fluture zburând îndepărtat,
Pudrat pe aripi cu polen de noapte.

Eu sunt o stea lucind în ochii tăi,
Un vânt hoinar, bătând primăvăratic,
Atât de tânăr precum anii mei...
Îmbrăţişarea arcului Carpatic,

Mă poartă încă-n vechiul carusel
Cu roci zdrobite printre zmei de piatră,
Doar timpul parcă nu mai este cel,
În care eu mă încredeam odată.

Dovadă vie celui care sunt
Şi veşnic pendulează-ntre istorii,
Sunt tot acelaşi, însă nu mai sunt
Decât copilul tainei şi-al ninsorii.

Nu m-am oprit în loc... În gări de fum
Alerg, oh, cu secundele deodată,
Copilul cel de-atunci, cel de acum...
Adorm... Şi nimeni nu mă mai deşteaptă.

Pe paginile vechiului album
Uitate, prăfuite, sunt doar eu...
Mă regăsesc, măicuţa mea acum...
Şi plâng, măicuţă! Şi mi-e tare greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe...

Atât de multe cuvinte
Mor înainte de a se naşte,
Precum cel ce nu cunoaşte
Albastrul ferestrelor sfinte.

Atât de multe iubiri
Se sting neaprinse
Prin revărsări învinse
De stafidite tresăriri.

Atât de multe zile
Se scurg din mine
Prin eul de mâine
Căzut în dizgraţii senile.

Atât de multe dureri
Cad peste ruga contra cost
Care îşi învaţă pe de rost
Necugetatele plăceri.

poezie de Cristian Ionuţ Cărpenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe pietre de încercare
Pun răscruce între hotare
Dar când faci din ele altar
Mergi în pace plin de har...
Cei ce sunt în Domnul tari
Au pe drum altare mari
Însă cei voinici din fire,
Doar pietre de poticnire.

Ioan Hapca în Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Lucica Rares
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul [The rainbow]

Bărcile plutesc pe râuri,
Iar vapoarele pe mare;
Dar norii plutind în ceruri
Sunt mult mai frumoşi, îmi pare.

Pe un râu sunt multe poduri,
Minunate, uimitoare,
Dar un pod ca curcubeul,
Peste pomi întins, sub soare,
Legând cerul cu pământul,
Cu mult mai frumos îmi pare.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai oprit?

De ce aici, o clipă, te-ai oprit?
Ţi-s aripile grele de-aşteptare?
Sau zborul tău, deodată-i mărginit
Sau bătrâneţea sufletului doare?

Te-ai înfrăţit cu vântul şi în zări
Ţi-ai avântat ca un vulcan în noapte,
Zâmbeşti deşi, la tâmple ai ninsori,
De tine infinitul nu-i departe

Ai poposit aici doar pentr-o viaţă
Ai suferit, ai plâns sau ai cântat
Aici, unde nimic nu se învaţă,
Unde nimic nu e adevărat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călă i creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în 89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce şi-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... să le hrănească bulgării nenăscuţi
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... şi atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ieşirea de la un spectacol, un om m-a oprit şi mi-a spus: "Cum să fac, domnule Albulescu, să iau spectacolul ăsta acasă? Atât de mult mi-a plăcut!" Recunosc că m-a încurcat. Piesa "Vizita bătrânei doamne", ca şi "Dantonul" de acum vreo 40 de ani, se juca de la Bulevardul Bălescu până la strada Arghezi, cât e de adâncă scena, cum să ia omul ăsta spectacolul acasă?

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!