Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca şi cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceştia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă şi sfâşietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Aţi privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă îşi agită valurile din scârbă de ea însăşi. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat. Aşa păţim şi noi. Cine ne întoarce spre noi înşine, când ne sforţăm mai mult a ne îndepărta?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revin

Revin cu gândul nerostit
Si-ncerc ca să te am aproape
Când ziua este spre sfârşit
Si picura a noapte

Revin dar niciodată-n faptă
De ce e oare atât de greu?
Afară primăvara-nalţă
Culorile de curcubeu

Revin in gândul nerostit
Si nici nu şti ce rău imi pare
Acum când totul s-a sfârşit
Simt că sunt ruptă ca o floare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie de Johne Donne din Rugăciuni pentru situaţii imediate, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine bat clopotele

Nici un om nu-i un ostrov stingher
şi de sine stătător;

fiecare om este o bucăţică din continent,
o parte din întregul cel de căpetenie;

dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre,
Europa e împuţinată,

cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta,
ori a prietenilor tăi;

cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că sunt inclus în Omenire;

şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată
să întrebe pentru cine bat clopotele –
pentru tine bat.

poezie clasică de John Donne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se îmbină într-o armonie copioasă a nefericirii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor (25 decembrie 1978)
Adăugat de Popa Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire; şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele – pentru tine bat.

John Donne în “Rugăciuni pentru situaţii imediate” - Meditaţia XVII-trad Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţire

O să tai ceru-n trei şi-am să-l împart la doi:
O parte pentru mine, o parte pentru tine, o parte pentru noi...
Când părţile-adunăm, din nou, ceru-ntregim,
Dar este doar al nostru, acum... şi e senin!

Aş vrea să mai împart, nouă şi mării, marea!
Noi luăm poezia şi mării-i lăsăm sarea.
Vom prinde zvon de alb din zbor de pescăruş,
Să facem din el nouri curaţi, pentru culcuş.

Pământul l-aş lăsa cum l-am găsit- întreg!
Nu vreau să supăr lumea, blestemu-i să culeg!
Aşa, c-adun doar marea şi cerul în inele,
De pe Pământ, luând doar sufletul, spre stele...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algele marine

Un vânt un val ori o furtună
M-a desprins de pe pământ
Cerul de cleştar c-o Lună
Mă priveşte sus încremenit

În adâncuri altă viaţă de trăit
Marea învolburată cu talazuri
Pat de alge ea mi-a pregătit
Cu iubire în albastrele palaturi

Zarvă mare este în adâncuri
Nuntă pregătită apare Neptun
Alge colorate-n loc de parcuri
Fericită sunt voalul să-mi-l pun

Auriul la ureche îmi sporeşte
El ar vrea să mă peţească
Cât de mult el mă iubeşte
Cu regina viaţa s-o trăiască

Furios Neptun aruncă furcoiul
Scoici meduze sar în aparare
Marea mă acoperă in valuri
El iubirea vrea să ne-o omoare

Mă trezesc şi sunt pe mal
Peştişorul lângă mine e culcat
Marea nu mai face nici un val
Algele marine ele m-au salvat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va prăbuşi această lume, Dumnezeu va fi piatră de mormânt, boltă peste nimicul nostru, păstor al unei turme îngheţate... Şi dacă încerc să văd prin ce mi-l mai apropii... un val de milă se ridică spre înălţimile lui părăsite. Ai vrea să faci ceva pentru acest Dumnezeu stingher şi amărât... să spulberi ceaţa de pe această Siberie cerească.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la mine

Eu sunt Iubitul tău,
vino lângă mine,
Voi deschide poarta
pentru iubirea ta!

Vino, aşează-te lângă mine,
vom fi vecini cu stelele!

Te ascunzi de atât de mult timp,
scufundându-te neîncetat
în marea Iubirii mele!

Chiar şi aşa ai fost neîncetat
legată de mine,
Fie ascunsă, fie revelată,
în lumea cunoscută
şi în cea nemanifestată.

Eu sunt însăşi viaţa!
Ai fost o prizonieră a unui mic lac,
eu sunt oceanul
şi valurile sale tumultoase.
Vino, contopeşte-te cu mine!

Părăseşte această lume a ignoranţei,
Fii cu mine!
Voi deschide poarta
pentru Iubirea ta!

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă suferinţa n-ar fi un instrument de cunoaştere, sinuciderea ar fi obligatorie. Şi viaţa însăşi - cu inutilităţile ei sfâşietoare, cu bestialitatea ei obscură, care ne târâie în erori pentru a ne spânzura din când în când de câte un adevăr, cine ar putea-o suporta, de n-ar fi un spectacol de cunoaştere unic? Trăind primejdiile spiritului, ne mângâiem prin intensităţi de lipsa unui adevăr final.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
- Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

poezie de Opreşte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de-atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber.
- Nu pot să mă opresc,
I-a răspuns pământul,
(Pământul din mine)
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o să virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O autobiografie trebuie să se adreseze lui Dumnezeu, şi nu oamenilor. Natura însăşi îţi dă un certificat de deces când te povesteşti muritorilor.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!