De câte ori n-am dorit să ajung la ţărmul mării nemăsurate, cu aripile unui cocor care zbura deasupra mea, să beau din pocalul înspumat al infinitului voluptatea covârşitoare a vieţii şi să simt numai o clipă, în vlaga încătuşată a pieptului meu, o picătură din beatitudinea fiinţei în care şi prin care iau naştere toate.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Stetco Tamara Ligia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Printre pietrele înşiruite respectuos,
Mă îndrept spre ţărmul mării.

"Vorbeşte!
Înţeleg toate limbile din lume!"

Marea râde
Şi-mi arată
Păsări care pot înota,
Peşti care pot zbura
Şi nisipuri care pot cânta.

Şi nu pomeneşte nimic
Despre eternitatea contradicţiei.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi nevăzute

Ne-am născut cu aripi nevăzute
De viaţa e grea ne putem elibera
Cu vise şi puteri nebănuite
Simţiri cereşti ce nu putem elimina

Gândul cu care putem zbura
Sufletul cu aripi poate iubi
Mirosul de el ne putem ajuta
Inima cu care putem suferi

Din suflet de înger zămisliţi
Înzestraţi cu dulcele grai
De la naştere suntem iubiţi
Omule pe toate tu le ai

Călătorim cu aripile gândul
Ajungem în locuri neumblate
Împliniri cu aripile curajului
Din aripile visului la realitate

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Vai celor care se slujesc de puterea ce o au asupra unui suflet pentru a-i răpi bucuriile simple răsărite din el însuşi! Toate darurile, toate plăcerile lumii nu înlocuiesc nici o clipă mulţumirea izvorâtă din noi înşine, pe care supărarea pizmaşă a unui tiran ne-a otrăvit-o.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe
Adăugat de Dyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Integritatea morală şi imaginaţia sunt aripile cu care poţi zbura deasupra tărâmului fericirii.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate darurile, toate plăcerile lumii nu înlocuiesc nicio clipă mulţumirea izvorâtă din noi înşine, pe care supărarea pizmaşă a unui tiran ne-a otrăvit-o.

citat celebru din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un corp care se mişcă nu dă naştere unui alt corp, ci umbrei, mişcarea sunetului nu dă naştere altui sunet, ci ecoului, mişcarea nefiinţei nu dă naştere nefiinţei, ci fiinţei.

citat din Lao Tse
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beau să te uit

în comă ajung seară de seară
vreau să mor repede
îmi vine să-mi trag un glonţ
drept în inima care încă te iubeşte

mă rog să vii şi să mă salvezi
cu iubirea ta medicament
dacă întârzii mă rătăcesc
simt asta şi de aceea te chem

beau până-mi pierd minţile
nici nu mai ştiu cine sunt
în memorie rămâi numai tu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic care să ţină strâns în braţe ceea ce a dorit şi să nu năzuiască nebuneşte spre ceva şi mai dorit, din cea mai mare fericire cu care s-a deprins.

citat celebru din Goethe
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale. L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu – dacă e – prin faptul că n-am ştiut să înţeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile şi greutăţile ce întâmpinam. Acum ştiu şi simt că de tot ce ţi se-ntâmplă eşti responsabil şi regret din toată conştiinţa că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forţate de formule cărturăreşti, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că aşa se cuvine să suferi când eşti înşelată, minţită, decepţionată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit aşa cei mai buni ani ai vieţii mele, în care puteam fi numai lumină şi înţelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viaţă autentică.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Şi ce dacă Albert e soţul tău? Soţ! Să fie oare un păcat pe lumea aceasta că eu te iubesc şi că vreau să te smulg din braţele lui? Păcat? Bine. Mă pedepsesc pentru asta. Am gustat acest păcat în toată voluptatea lui cerească, am sorbit în inima mea balsam de viaţă şi vlagă. Din clipa asta eşti a mea! A mea, o, Lotte! Eu mă duc înainte, mă duc la părintele meu, la părintele tău! Lui vreau să mă tângui, şi El mă va mângâia până când vei veni şi tu, iar eu voi zbura să te întâmpin şi voi rămâne cu tine în faţa infinitului, în îmbrăţişări veşnice.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această întreagă ordine spaţio-temporală a lumii se bazează numai pe o iluzie (maya) înnăscută prin constituţia intelectului nostru; în realitate nu există decât o Fiinţă situată deasupra spaţiului timpului, pluralităţii şi devenirii, care se manifestă în toate formele naturii şi pe care eu o simt şi o găsesc în launtru-mi întreagă şi nedivizată, ca pe propriu-mi Sine, ca pe Atman.

Paul Deussen în Şaizeci de Upanişade ale Vedei (1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urăsc să beau whisky

Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc şi copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.

Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.

Urăsc şi oraşul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalţ, dar şi să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.

Urăsc orice carte şi orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare şi în veci nu piere.

Urăsc şi nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aş bea când tu eşti în apropiere.

poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nimic, lume...

Dumnezeu îşi încordează arcul
Mă loveşte cu săgeata lui în imaginaţie
Plimbăndu-mă în carete prin vămile cerului.
Sub mine îngerii ridică acoperişuri clădirilor zgârie-
nori
Zăresc vămile în care am minţit şi am fost minţită
Coridoarele pe care mi-am ucis sinele,
Biserica în care Dumnezeu mi-a îmblânzit inima
Dracii legănaţi sub aripa mea de leoaică
Izgoniţi de îngerul meu grijuliu care-i scoate
Aşa cum scoţi ghimpii din labele sălbăticiunii.
Plutesc pe deasupra faptelor mele
Pe deasupra gândurilor, ideilor şi fărădelegilor mele,
Pe deasupra cuvintelor mele în spirală
Care alunecă printre boturile fiarelor
Şi sunt alungate de la inima lor.
Vine trupul lor şi le paşte,
Vine inima lor şi le uită
Şi cuvintele Tale, Doamne,
Ajung numai foarte rar la inima lor.
Eu nu am nimic, lume,
Eu nu sunt nimic,
Nici măcar praful în care am început să iau formă,
Nimic nu-mi aparţine,
Când şi când călăresc câte un cal de praf,
Strângând în braţe un iubit de praf,
Sunt prinţesa regatului de praf
Cu mintea clădită ca un tron pentru Dumnezeu
La care să se-nchine toate mumiile de nisip
Cărora Dumnezeu le aprinde unima
Să lumineze veacurile ce va să vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În ţipătul de pescăruşi strig eu, dar numai păsările-mi înţeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor şi n-am avântul
Să mă înalţ la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Şi marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
şi versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun şi cină
şi totuşi muşc din lacrimi cu plăcere, când ştiu că mai am veri la rădăcină...
Şi noapte sunt mai mult decât sunt zi şi-n stele mă alint deşi la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă şi când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om de cuvânt

Cuvântul meu
dacă se face ţăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuşi fie «am»
sau «in»
El ştie
că am rămas legat ţărânii şi-n încercarea
de a zbura n-am reuşit să mă ţin
strâns agăţat de cuvânt

repetiţia pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgăriţe, tot unui OM
şi aş fi mulţumit
măcar de ar avea altfel
unghiile

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spaima unei clipe

De spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregăteşte o spaimă şi mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine

un gol imens mă ţine tăcut deasupra lui
şi mută munţii către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin

fă un hotar mai sigur între mine
şi între ţărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică şi merg ca privită de sus.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de suflare

Mereu se-nchide-n teamă o durere
Ca într-o fântână izvorul dispărut
Mereu din cer îmi vine o putere
C-o picătură de iubire în sărut.

Dar eu mă simt atât de mic şi-nfrânt
Sunt un copil pierdut într-o pădure
Ce-şi doarme somnul ultim pe pământ
Şi nesfârşitul timp soseşte să i-l fure.

Speram ca în această lume plină
Să-mi pună piedici clipele frumoase
Din care să se aprindă o lumină
La adăpost să-mi circule prin oase.

O picătură ca un mir pe fruntea rece
Se leagă cu un gând de întâmplare
Şi moartea dacă vine, poate trece
Să-mi dea şi ea o clipă de suflare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Ţărmul mării,
împodobit cu dantelă de spumă,
contemplă talazuri nervoase...
Sunt cuprinsă
de-o slăbiciune voluptoasă
cu privirea pierdută-n nemărginirea albastră.

Fermecată
de elenul curenţilor marini,
trăiesc senzaţia de risipire,
de topire...
Curg asemeni apelor unui torent grăbit,
nu mai ştiu nimic despre lume.

Eu, ca fiinţă,
nu mai contez.
Sunt mică, neînsemnată,
ameţită
de simfonia mării şi de lumină.
Simt dureros slăbiciunea din mine.
Visez, în noaptea albită de lună,
să am puterea mării...
Urcată pe corabia vieţii,
aş vrea
să navigez fără teamă,
să pot înfrunta marea-n furtună!

poezie de Ana Vida din Trăiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpi

pe podul dâmboviţei
singurul felinar
e spart

veştile bune
numai în cutia flaşnetarului
care a dispărut
din centrul vechi

pe strada lipscani
aceeaşi aşteptare
şi-a tocit coatele
lipită de ferestrele
unui magazin
de perdele

nu ştiu să beau

sorb toate paharele
în care oamenii se scufundă

mimez o bucurie
pe care n-am înghiţit-o niciodată
de una singură

port fustă mini
între femei aidoma mie
dar nu sunt niciuna dintre ele

în dreptul băncii naţionale
au apărut
câţiva şerpi boa
înfăşuraţi în blănuri

poezie de Carmen Secere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să fiu ce mi-am dorit mereu, să fiu liber ca albul porumbel, ca să zbor la marginea mării, să privesc la infinit strălucirea ei argintie sau să mă aflu pe piscul munţilor, ca să respir aerul pur care mi-ar da tăria să răzbat prin valurile vieţii.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!