Totul a început în 1977. Lucram la o fabrică de avioane lângă Braşov şi, ca orice tânăr, am plecat să-mi satisfac serviciul militar. Am plecat la Bacău şi comandantul unităţii de acolo a venit în sala de curs, ne-a povestit cum este implicată România în activităţi cosmice. Că din 1968 a aderat la un acord internaţional numit Intercosmos, în cadrul căruia dezvoltăm instituţii cosmice, pregătim specialişti şi, în sfârşit, pregătim un om să-l trimitem în spaţiul cosmic. Ne-a întrebat cine doreşte să participe la selecţia pentru candidaţi cosmonauţi. Cine intra în această competiţie beneficia de un examen medical complex. Aveam 24 de ani şi m-am gândit să văd cum stau cu sănătatea. Testele se făceau la Spitalul Militar din Bucureşti. În Capitală era şi soţia mea, studentă pe atunci. Şi am zis că, decât să stau o lună în unitatea militară să mă trezesc dimineaţa să fac marşul cu rucsacul în spinare, mai bine plec la Bucureşti să-mi văd soţia. Aveam un băiat şi urma să vină şi al doilea. Acelea au fost considerentele. Şi de acolo, iată-mă acum în faţa voastră, la 33 de ani după zborul făcut în spaţiul cosmic.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cosmic a fost vârful pentru mine. În momentul în care m-am oferit voluntar să particip la selecţionare nici nu mă gândeam că voi ajunge în spaţiul cosmic, dar intrând şi înţelegând, performând, mi-am dat seama că este un domeniu de viitor. Zborul m-a atras întotdeauna, fie că a fost cu avionul sau racheta. Ceea ce a constituit un dezavantaj pentru mine a fost poate faptul că eram prea tânăr pentru o carieră anterioară pe care să construiesc ulterior viitorul carierei, beneficiind de experienţa zborului cosmic. Practic, dintr-un tânăr inginer de aviaţie care a apucat să lucreze jumătate de an în fabrică, să promoveze nişte procese tehnologice, am ajuns să efectuez stagiul militar, iar acolo să fiu selecţionat pentru zborul cosmic, şi chiar am zburat în spaţiul cosmic.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A durat trei ani pregătirea pentru zborul cosmic. Am fost al 103-lea cosmonaut din lume. Acum sunt cam 540 de cosmonauţi în 36 de ţări. România a fost a 11-a ţară din lume, împreună cu URSS şi Statele Unite, care a trimis oameni în spaţiul cosmic atunci.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Programul "Intercosmos" era un program cosmic bine definit, care avea prevederi foarte clare şi o evoluţie bine precizată: de la experimente care au fost efectuate în regim automat la bordul diferitelor rachete de mare altitudine sau nave cosmice sovietice, până la experimente complexe efectuate de cosmonauţi.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primul rând, zborul cosmic îţi creează o altă perspectivă de a vedea lumea, plecând de la perspectiva strict fizică pe care o ai privind Pământul din spaţiul cosmic. Toate acestea îţi deschid un apetit pentru a privi problemele la modul global. Lucrul acesta nu se produce imediat după experienţa unui zbor cosmic, ci în timp, pe măsură ce începi să te confrunţi cu o serie de activităţi noi, mai ales în context internaţional. După ce le analizezi, tragi de multe ori concluzii care scapă celor care nu au dezvoltat simţul de a vedea lucrurile la scară cosmică... Eu sunt convins că viaţă nu există numai pe Pământ, ar fi absurd să gândim astfel.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, scopul întregii pregătiri l-a constituit zborul cosmic, aşa cum era şi normal. În toată perioada de pregătire nu m-am gândit niciodată ce va urma după aceea.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul cosmic va fi şi un loc în care se va face turism. Spaţiul cosmic este supus din ce în ce mai mult unui proces de privatizare şi comercializare. Există deja firme care oferă astfel de servicii, dar şi nava care va duce primii turişti în aceste expediţii. Un bilet costă 200.000 de dolari, dar, atunci când numărul acestor acţiuni va creştre, preţul va scădea cu siguranţă.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul cosmic va fi şi un loc în care se va face turism. Spaţiul cosmic este supus din ce în ce mai mult unui proces de privatizare şi comercializare. Există deja firme care oferă astfel de servicii, dar şi nava care va duce primii turişti în aceste expediţii. Un bilet costă 200.000 de dolari, dar, atunci când numărul acestor acţiuni va creştre, preţul va scădea cu siguranţă.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trautman: Ai făcut tot posibilul ca acest război personal să aibă loc. Ai produs si aşa destule pagube. Această misiune a luat sfârşit, Johnny. Ai înţeles? A luat sfârşit! Uită-te la ei acolo. Uită-te! Dacă nu îi pui capăt acum, or să te omoare. Asta urmăreşti? S-a terminat, John! S-a terminat.
Rambo: Nimic nu s-a terminat! Nimic! Nu poţi pur şi simplu să-l opreşti. Nu a fost războiul meu. Tu m-ai recrutat, nu te-am recrutat eu. Şi am făcut ce trebuia să fac ca să câştig. Dar cineva nu ne-a lăsat să câştigăm. Şi mă întorc în lumea civilizată şi îi văd pe toţi aceşti viermi la aeroport contestându-mă, scuipându-mă. Spunându-mi "ucigaş de copii" şi tot felul de porcării desgustătoare. Cine sunt ei să mă condamne? Cine sunt ei? Poate au fost ei în locul meu, au fost acolo, şi ştiu despre ce naiba strigă atâta!
Trautman: Au fost vremuri grele pentru toată lumea, Johnny. E de domeniul trecutului!
Rambo: Pentru tine! Viaţa de civil nu înseamnă nimic pentru mine. Pe câmpul de luptă aveam Codul de Onoare. Eu te sprijineam, tu mă sprijineai. Aici nu mai e nimic!
Trautman: Eşti ultimul dintr-un grup de elită. Nu sfârşi aşa!
Rambo: Acolo puteam pilota un elicopter, puteam conduce un tanc, aveam în grijă echipament de un milion de dolari, aici nu pot să am nici măcar un job de parcat maşini.

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă pietre

[& S.]

ascult taxi, o ard şi eu pe youtube de vreo oră ascultând taxi,
ia şi ascultă trooper, îmi zice S.,
ascult, ce tari, cum zici în engleză la a o arde pe net,
a pierde vremea pe net
burn daylight, dar mai bine ia şi ascultă trooper,
despre lapte gros citisem mai de mult într-o carte, avea un nume ciudat, high cockalorum
iar aici m-a buşit râsul, capra e leapfrog
leapşa nu ştiu ce e nici în româneşte, noi jucam nouă pietre,

ascult trooper,
copilărisem cu S. în acelaşi cartier, aveam aceleaşi jocuri
nouă pietre se juca mai mult la mine la bloc, zicea el, era multă drăcărie de copchii acolo,
la noi tare greu era să găsim o piatră, zic,
noi ne băteam cu smoală, aveau un cazan cu smoală şi vâram un băţ în cazan,

însă eu îmi imaginam mereu că S. va ajunge pilot de avioane,
va duce omenirea de colo colo
în siguranţă,
siguranţa pe care o simţeai atunci când stăteai lângă el
că nimic nu mai poate cădea din ceruri,
fusese la examen la şcoala aceea, trecuse toate testele,
centrifuga, timpii de reacţie,
inima,
apoi a venit unul, l-a luat deoparte, l-a întrebat,
ce era mama, ce a fost tata şi dacă avea şpagă două dacii,
atunci S. a luat rucsacul şi a plecat la gară
acasă
ce dracu să mai facă acolo, că bani nu avea de două dacii,
iar chestia asta mie mi s-a părut cea mai reuşită metaforă a vieţii,

acum S. merge cu o chestie electrică pe două roţi la muncă
în ţara cu o sută de ani înaintea noastră,
la capătul lumii sunt eu, nu el
însă el îmi spune că aş putea să fiu centrul universului
iar asta e doar o chestie de optică

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-am pus niciodată problema să plec în străinătate; eu sunt Prunariu, primul cosmonaut român care a zburat în spaţiu. Dacă aş pleca în America, aş fi unul pierdut pe acolo care a făcut şi el un zbor pe lângă mulţi alţi americani care au zburat în cosmos şi sunt mult mai infipţi în zona lor. Am fost legat de activităţile de aici şi niciodată nu am regretat că am rămas aici şi că m-am implicat şi am promovat România odată cu mine.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus Iohannis

Domnule preşedinte, anul trecut,
Nouă voturi ne-ai cerut.
Planul "lucrului bine făcut",
Nici măcar n-a început.

Era "escu", a luat sfârşit,
Acum, a "mutului", a venit.
După ce-am votat,
În stradă, v-am aşteptat.

Tu ne-ai salutat,
Noi, te-am felicitat.
Frumos ne-aţi zâmbit,
Şi aşa, ne-aţi prostit.

Promisiunile s-au sfârşit,
După ce la Palat ai sosit.
Aşteptările ni le-aţi înşelat,
România, în bine n-aţi schimbat.

Câţi ani să mai aşteptăm,
La schimbare să asistăm?
12 luni, "pas cu pas",
Frumos am fost duşi de nas.

Dumneavoastră, acum, doriţi
Din nou să ne întâlniţi?
Întrebăm, vrem doar să ştim,
Reproşurile să le pregătim!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne mai permitem să trimitem oameni în cosmos, costurile se ridică la 20 milioane de dolari, dar facem aplicaţii valoroase. Împreună cu Universitatea Stanford, pregătim un microsatelit. Va fi un cub foarte mic. Viitorul va fi al vehiculelor private, al misiunilor comerciale. Dar, mai mult ca sigur vor fi reluate şi cursele spre Lună.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O capitală

Ce haos, ce gălăgie
Pe străzile din Bucureşti.
Totul e o nebunie...
Simţi că-nnebuneşti.

La 20 de ani... îţi iei zborul
Pleci cu un scop de-acasă.
Vrei să-ţi scrii viitorul,
Dar ceva te-apasă.

E gândul că eşti departe,
De lângă-ai tăi plecat.
Şi din tine o parte
Acolo ai lăsat...

Dorul nu-ţi dă pace,
Mereu te răscoleşte.
Inima din piept zace,
Numai la casă se gândeşte...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (18 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş întoarce în Cosmos pentru trăirea umană pe care o ai văzând Pământul de la înălţimi extraatmosferice; desigur, nu ştiu cine m-ar mai trimite acum; aştept să vină noi generaţii, care să zboare. Dorinţa mea internă rămasă după primul zbor este că oricând m-aş întoarce cu mult interes în Cosmos. Am fost supus unei sarcini de 4G; stai pe spate, dar eşti presat în "fotoliul" cosmic, zgomotul motoarelor rachetei încetează, simţi vibraţii, apoi totul devine linişte şi pluteşte în jurul tău, ai o senzaţie de euforie, la început, apoi ai impresia că ai capul detaşat de corp, pui mâna pe el şi îl apeşi, să simţi că ai cap; e o senzaţie naturală, oarecum instinctivă.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Am încercat sa înţeleg multe lucruri,
am plecat hai -hui prin lume
cu inima strânsă şi minte ascuţită.
Totul a fost bun, timpul si banii,
dar la urma s-au sfârşit..
am început să alerg ca orice sărac
şi vai, de lume...
M-am trezit lângă tine, goală trupeşte,
dar mai ales şi sufleteşte...
Am privit copacii goi şi cerul albastru,
lacrimi atingeau pământul şi florile plângeau.
Nu-mi era dor decât de mine şi de sufletul atins...
Iubirea nu se cerşeste, nici visele nu se îneacă!
Cine doreşte libertate, să se ducă,
banii n-aduc fericire ci doar
durere amestecată cu frunze de uită-mă, n-am timp!...

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triz' Trzcinski (după ce citeşte o scrisoare de acasă): O cred. Soţia mea zice: "Dragul meu, n-o să-ţi vină să crezi, dar am găsit în pragul uşii un bebeluş adorabil şi m-am gândit să-l păstrez pentru noi. N-o să-ţi vină să crezi, dar seamănă perfect cu mine la ochi şi la nas." De ce tot repetă că n-o să-mi vină să cred? O cred. O cred!

replici din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un familist convins, căsătorit din '79. Ce-i drept ne-am chinuit amândoi, şi eu, şi soţia, nefiind bucureşteni. Am dus-o greu, prin subsoluri, prin hrube, pe unde am găsit şi noi, până am ajuns să am buletin de Bucureşti, după Revoluţie. A durat 11 ani să-mi iau buletinul de Bucureşti, cu toate că eram printre primii pe listă.

Vasile Muraru în interviu (16 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia negustorului plecat pe fluviu: O scrisoare

Atunci când părul îmi era încă tuns cu breton pe frunte
Mă jucam în faţa porţii, smulgând florile.
Ai venit călare pe o nuia de bambus – calul tău –
Şi te-ai plimbat prin faţa mea, jucându-te cu prunele sidefii.
Apoi ne-am mutat şi-m trăit în Chōkan:
Doi oameni obişnuiţi acceptaţi de toţi, fără sau cu puţine neplăceri.
La vârsta de cincisprezece ani m-am măritat cu tine, Stăpânul meu.
Eu nu am râs niciodată, fiind timidă.
Cu capul plecat, priveam mereu spre podele.
Strigată de o mie de ori, niciodată n-am întors privirea.

La cinsprezece ani am încetat să mă mai încrunt,
Am dorit ca pulberea mea să fie-amestecată cu a ta
Mereu şi mereu, şi întotdeauna.
De ce-ar trebui să mă-înalţ pentru-a sta de veghe?

Când aveam şaisprezece tu ai plecat
Pentru cinci luni în îndepărtatul Ku-tō-en,
Pe fluviul cu vârtejuri primejdioase.
Deasupra capului maimuţele scot sunete pline de tristeţe.

Când ai plecat parcă n-aveai putere să-ţi mişti picioarele.
Acum la poartă a crescut un covor de muşchi,
Prea gros ca să-l pot înlătura.
Frunzele cad devreme-n toamna asta, luate de vânt.
Culorile unei perechi de fluturi pe iarba din grădina dinspre asfinţit
S-au îngălbenit încă din august;
Asta mă întristează.
Îmbătrânesc.
Dacă vii în aval pe cheile înguste-ale fluviului Kiang,
Dă-mi de ştire din timp,
Iar eu îţi voi ieşi în întâmpinare
Tocmai acolo sus, la Chō-fū-Sa.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în oraşul în care m-am născut
nu ştiam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
şi atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îţi iei sarafanul
cu care te duceai la şcoală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viaţa în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când şi când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
şi mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ţi pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
şi acum"
Apoi a deschis uşile dulapului
şi a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
şi a scos uniforma pe care o purtam
la şcoală
avea chiar şi emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să ştie ce e aia o emblemă
Uite şi banderola, mi-a spus
şi mi-a întins cordeluţa albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără şi frumoasă
şi tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca şi mine
Medeea,
iar eu am luat-o
şi mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâţia ani
eram din nou şcolăriţă
şi când m-am dus la liceu
toţi colegii au rămas încremeniţi
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm şi noi cu tine?
Puteţi, bineînţeles că puteţi, doar am fost
colegi
am împărţit aceleaşi vise
cât încă mai visam
bineînţeles că puteţi!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am aşezat fiecare în banca lui
aşa cum stăteam înainte
şi domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aştepta cuminte la rând
striga prezent
după care îşi etala realizările
aveam chiar şi un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar şi apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanţa lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
şi dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînţeles
ca unei şcolăriţe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraş mare? Unde-i
localizat?
Aş, i-am răspuns, este un orăşel prăfuit
de lângă Bucureşti, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu şi mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
şi mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i doreşte nimeni
şi atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea şi acum
în acest sarafan,
Bineînţeles că
toţi au început să râdă
chiar şi domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
şi m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată aşa deşteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
şi faci grădini
pentru oameni bogaţi
care plătesc bine
nicidecum că eşti profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac şi acum, i-am răspuns,
dacă înţelegeţi ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteţi primul
care ar trebui să înţeleagă
întrucât lucraţi cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
şi viu
pentru că s-au născut din pământ arid
şi se luptă ca să supravieţuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
şi profund
acum înţeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
şi m-am dus aşa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaşte
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitaţi-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum şi era de aşteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteţi
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
şi când colo eraţi chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliţi
Dar chiar aşa şi este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiţi şi pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiţi ce drum lung şi anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!