Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă deosebită

Toată lumea ne-a cerut să nu mergem în zona răutăţii,
Deşi toţi se mişcau acolo cu tăria de a răbda răutăţi ce te consumă.
Acum parcă se spune să nu vi în zona bună,
Acolo unde totul lucrează pentru tine cu tot atacul din rău.

Aşa de mult ai rămas în încet încât nu mai vezi nici o picătură de bine,
Iar mica ta răutate pare bunătate de nota zece.
Şi a primi un bine e un bine... deşi te sperie lipsa lui de umbră,
Deşi te sperie frumuseţia fără glamur şi plină de linişte.

Ai gustat din zona ta şi pare că doar gustul acesta există.
Dar gustă şi din zona de dincolo... şi nu prin oameni de aici.
Nu merge în zona de bine dacă nu vrei... nimeni nu cere asta.
Dar probează bunătatea nu numai o zi... şi nu de la cei ce se dau buni.

Ci chiar de la Izvorul ce a ajuns şi la uşa ta.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii!

Ce rost are să mai stau?
De ce am venit? Când plec acum!
Eu n-am venit ca să te iau!
Ci să vorbim, dar nu oricum!

Împreună, de ce am fost?
Pentru o scurtă despărţire!
Să-mi zici, acum, că n-are rost?
Dar pentru mine, nu-i o ştire!

Este normal s-alegi ce vrei!
Dar poţi alege înţelept!
E ca şi vinul când îl bei
Nu poţi sta niciodată drept!

Să treci dincolo de aparenţe!
Şi să alegi doar ce e bine!
Mereu să ai aprinse torţe!
Să vezi pe cel de lângă tine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Este frig afară, trosnete răsună,
Se aude haita hăulind la lună,
Însă mie, unul, nu îmi este frică,
Cu motanu-n braţe stau la căldurică.

Nu veniţi la uşă, astăzi nu deschid,
Chiar veniţi degeaba, nu că vă desfid,
Însă am în casă doar un kil de vin,
Am băut o parte şi-a rămas puţin.

Nici mâncare multă n-am să-mpart cu voi,
Am făcut sarmale numai pentru doi,
Şi o bună parte le-a mâncat motanul -
Când se simte bine, bagă cu toptanul.

Eu mai scriu o rimă, iar motanul toarce...
Până când căldura iar se va întoarce,
Stăm într-un fotoliu lângă şemineu
Şi visăm la mâţe şi la fete (eu).

Arde focu-n sobă, vinul e fierbinte...
De vă spun acestea, să luaţi aminte:
Nu dorim pe nimeni, nu vrem să veniţi,
Doar ne este bine şi am vrut să ştiţi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul, mereu trecut...

Să nu uităm, că ieri am fost,
Suntem şi azi, dar mâine nu se ştie de vom mai fi,
Noi înşine.
Pentru că timpul ne transformă
Hai să lăsăm să moarădoar trecutul!
Iar noi, păşind spre viitor în timp,
Cu Timpul prieten,
Într-o clepsidră a vieţii,
Să plutim particule de iubire.
Căci noi datorăm lumii însăşi respect
Şi nu ne vom justifica în faţa nimanui,
Pentru cum am parcurs o bună bucată din viaţă,
Din verbul "a face" şi "a fii" conjugate la trecut.
Oh, viaţa se scurge ca o ploaie chiar şi pentru tine,
"Judecătorul meu"! Pic... pic... pic...
Fără să -ţi dai seama de inundaţia ce s-a creat...
Dar barca regăsirii pe tine însuţi te salvează.
Aş înfrunta chiar şi furtuni
Aşa cum am mai înfruntat!
Ploaia, mi-ar fi doar o cafea în dimineaţă.
Iar visul, val!
Răsăritul, coşmar al dimineţilor mele, mereu şi mereu.
Pentru un timp mi-ai fost chiar Galaxie, mai mult, Univers
Iar azi eşti doar un vuiet aspru
Ce-mi sună în minte
Şi mă cutremură
Precum pământul, zguduit de un vulcan de sentimente,
La gandul că ţi-am "donat " chiar şi iubirea mea
Spre a te face să exişti.
Totul, pentru tine!
Iar eu, acum, mă găsesc gol şi fără acoperiş,
Sub ploaia gândurilor regăsirii iubirii ce-am trăit, doar eu.
Căci tu te-ai pierdut
În ceţurile durerii
Şi ale păcatelor ce-am săvârşit în vis,
Cândva, la început...
Dansez în gând!
Visez cu ochii deschişi!
Iubesc dormind!
Trăiesc şi înşel cu Speranţa...
Realitatea sumbră a omenirii...
Un trandafir alb m-a învăţtat să lupt pentru ce îmi doresc...
Dar până când? Până când?!
Nu ştiu... pentru că de azi, ziua de azi, mâine va fi trecut!
Spinii tăcerii descarnează lumina,
Iar eu, din Luceafăr, mă transform în quasar.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neconceput

Am strâns atâta dragoste în mine...
Şi toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!

Doar tu ai reuşit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Şi încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!

De ar fi toate la fel cum eşti tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu şi-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alţi ochi iubirea!

N-am mai interpreta nimic greşit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!

Ne-am respecta mai mult - cu siguranţă!
Am înţelege în sfârşit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toţii de la viaţă:
Am înţelege în sfârşit ce-nseamnă A IUBI.

Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înţelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!

Ar fi totul pe faţă, n-ar mai trebui
Să ne ţinem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.

Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup şi suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu şi eu -
Sută la sută implicat cu totul.

Şi toate astea, datorită ţie,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...

Eşti sfântă, eşti la alt nivel, eşti altceva
Sau cel puţin, eu nu aş fi crezut
Că poate exista în lume aşa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşte chiar Acum această neclintită pace în care totul a început şi totul se termină. Iar acest "tot" e doar visul din care te poţi trezi chiar Acum.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămara de fructe

Deschid cu grijă uşa la beci de cum ajung
Cu cheia lucitoare de-atâta folosit,
Atent să nu audă nevasta, stau smerit
Şi-mi reproşez cu ciudă că am uitat s-o ung.

Mă răscoleşte gustul aromei pe furtun,
Simţit chiar de pe timpul când e paharul gol
N-apuc să umplu cana că mă şi simt matol
Nu scot pe cep licoarea, că doar nu sunt nebun!

Evlavios, cum altfel, chiar dacă nu mă crezi,
Luminii lumânării i-arăt paharul plin;
Cu gândul la nevastă, în cinstea ei închin
Şi mă feresc de grindă să nu văd stele verzi

Nici de această dată nevasta nu m-a prins...
Pun vin la balamale, să plec fără emoţii,
Evit astfel din faşă în capul meu comoţii,
Închid enorma uşă şi... mă trezesc din vis!

poezie satirică de Dumitru Râpanu (2013)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este ea

Totul este ea! vazut, nevazut, doar simtit,
Poate doar ghicit, chiar si cararea catre infinit
Inverzita de iarba uda, grea
Da! este chiar si ea
Sarutata de ploaia marunta si incalzita
De rasuflarea ei placuta... aurita.
Ziua de ieri, ziua de azi, zilele care vin
Toate poarta a ei umbra, totate ii apartin
Desertul, marile, padurile
Muntii, soarele, aripile
Ce o poarta in zbor prin a mea gandire
Zi de zi fara oprire,
Pasii ei neobositi de cat au alergat
Prin rimele mele, prin visele mele in care ne-am plimbat
De mana amandoi privind rasaritul cum se aprindea
Iar eu ii sopteam ca totul... este ea.
Glasul marii, sarutul ploii, atingerea
Curcubeului pe chipurile ude, chiar si durerea
Unei stele cazatoare se transforma in bucurie
Caci ea a vazut-o... si a salvat-o doar cu o privire.
Totul, chiar si inima mea, care poate s-ar fi oprit candva
Dar a fost salvata si obligata de cineva
Sa bata macar pentru ea, pentru acei ochi caprui
Care m-a schimbat in bine, m-a facut sa cred in minuni.
Este clipa iubirii, o copila ce apare si in clipa grea
Este totul... totul este ea.

poezie de Manuel Gabriel Danca (17 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie oilor lui Iisus

Te-am stropit cu mir de nard
Şi pe braţe de finic ţi-am purtat gândurile...
L-am slăvit pe Mântuitor
Şi ne-am închinat Lui,
Spre a trăi în El
Şi a muri odată cu El.
Căci trează de ne-ar fii conştiinţa
Nu ne-am cunoaşte morţi.
Nu este decât un păstor
Ce ne cunoaşte plânsul din suflet
Şi ne şterge lacrima din adâncuri.
Lui urmează-i dar,
Pruncul meu înjunghiat
De viermele diavolului!
Căci doar El îţi va vindeca rana...
Nici eu nu pot face lucrul acesta,
Căci rana ta sângerează în sufletul meu.
Ajută-ne, Doamne!
Căci în Tine este speranţa şi învierea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-nşeli...

Tu zici că mi-e mai bine fără tine -
Deţii tu adevărul absolut?
Mi-ai mai făcut rău, crezând că faci bine
Şi habar n-ai avut cât m-a durut!

C-un pupic nu resuscitezi iubirea,
C-un zâmbet, rănile nu poţi să-nchizi;
Inima-i plumb, mi-ncercănezi privirea,
Iar poarta către tine n-o deschizi!

Sunt liberă şi să plec şi să stau,
Aşa ai vrut, e numai vina ta:
Acum te vreau, mâine nu te mai vreau,
Ca tine, ştiu şi eu a mă juca!

Tu ai luat iubirea ca pe-un joc,
Eu, însă, m-am pus miză chiar pe mine
Şi cum la jocuri n-am avut noroc,
Te-nşeli, nu mi-e mai bine fără tine!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Iubirea mea tristă şi rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărţirea,
ci spaima de după război,
când, liberi şi singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuşi,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuşi.

Noi umbră ne-am fost şi lumină,
şi ochi, ca şi lacrimă-n zbor,
legendei de moarte şi vină
eroi i-am rămas în decor.

Ţi-ai luat, la plecarea în lume,
bagajul, cu inima mea,
adu-mi-o 'napoi, să-ţi pot spune
că eu îţi sunt noapte şi stea.

Vom fi animale bolnave,
vom fi ţipăt mut de pumnal,
în fiece zi, pe epave,
scrutând ţărmul val după val.

Ce să ne mai spunem acuma?
A-ţi scrie un gând nu mai văd,
căci ochii tăi negri ca huma
mi-au luat ochii-albaştri-n prăpăd.

Sărutul rămâne la mine,
am să ţi-l trimit la sfârşit –
o pasăre albă spre tine...
Deschide-i, căci eu am murit!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...

Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...

Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...

Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!