Clişee adunate

ea spunea că
soare pot să găsesc
şi într-un bec de lanternă
sau
într-un cocktail cu ou

în acele momente
chiar atunci
mona lisa
avea un zâmbet mai aşa

oamenii parcă joacă maroco
când se îmbrăţişează
le auzi liniştea mâinilor
continua ea acest
dialog oarecum

făcea planuri
să vorbim în acelaşi timp
să trăim instantaneu

*

eu sunt din cei care
aud voci în radio

de la o vreme cresc sub ureche
ceva sălbatic

nu mai vreau primăvara
miros de astenie pe gulerul ridicat
dimineaţa nu în nici un caz

învăţ talpa să pipăie
grumazul de la prag
ferm

cei care dorm în schimbul trei
sunt tot mai oameni de la un timp

*

ea
s-a ridicat

dragostea se primeşte în picioare
fără să atingi
covorul/podeaua/pământul/branţurile

de acum suntem răi
urla
fără stop
cu mângâieri de înaltă calitate

lumea să ţipe că

suntem nebuni de perfecţi
cu ore adânci

*

dinţii mei sunt anonimi
e mai bine aşa
îmi fac singur mâncarea
mestecatul flasc
gustul pe alese

măi
linişte acolo

şi mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori

*

aliona
ascultă muzică din filme

de când a venit din boden
ne căutăm prin
tot felul de metrouri
câteodată luăm tramvaiul de la capăt
eu cel puţin

tot ea
aliona
îşi aranjează lucrurile prin casă
după felul în care cad

încearcă ceva cu mâinile dimineaţa
exersează aruncarea prinderii
ceva greu dar nu de moment

*

eu
nu mă forţez să fiu altcineva
transformarea trage întotdeauna neregulat

visez mereu
întinderi de şampon în apă

*

ea
vorbeşte despre mine
în stil guernica

hai
îi zic
fără să ne cântărim
uşile trântite
fără să privim pumnii strânşi din stradă
(nimeni nu mai aplaudă
de la o vreme)
fără întoarceri pe călcâiele bombate
care să împietrească avalanşele de zăpadă

să ne punem pe umeri
umbrele zvelte

îngrămădiţi unul în altul
săritura ni se va părea
o minge

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

De fiecare dată după prima zăpadă ies la joacă
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Pot schimba lumea din două priviri, cuvintele tale
Se topesc în palma mea, aşa că-i mai bine să nu ne vorbim
Să ne-nţelegem din inimi, din oase, dar mai ales din umbrele
Care trec unele prin altele ca fulgii prin piele
Să facem o veşnicie a noastră în loc de om de zăpadă
Pot opri râuri, ridica baraje acolo-n mintea ta unde-i pustiu
Când se întunecă să strigi: Sunt la barieră, deschide!
Să ies tiptil din mine să te-ntâmpin cu pumnii ca două felinare
Punem schele de dor să ajungem la steaua polară
Ridicăm o casă, un oraş, fără puncte vamale
Iubirea e singurul virus permis
De fiecare dată după prima zăpadă te sun: Vino la mine!
Pagina e la fel mereu, fără cusur, eu la fel mereu, am 10 ani
Şi din păduri învecinate animalele sălbatice
Vin să mănânce ceva, nu ştiu ce, din palmele-ţi calde

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare apă

să îmi aminteşti să aduc lemne
ne va intra frigul pe horn
în fiecare dimineaţă
o să ai mâinile mai mici

îţi arăt o stradă
în care se aruncă oameni
şi te întreb
cum vrei să ne creştem copiii

copiii cresc
ne împung în burtă de ceva vreme

ieri am închis ultima uşă
gata suntem numai noi doi
hai să le deschidem

între timp
ne vom trezi mai scunzi cu câte o iubire

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dau coroană de regină

Sunt regină într-un palat
Fără uşă fără pat,
Fără sentimente fine
Fără rege lângă mine.
.........................................
Sunt regină într-un timp
Unde nu există un zid,
Să mă adăpostească bine
De tot răul care vine.
Vreau să dau coroana mea
Oricui vrea ca să o ia,
Şi să fiu sclavă aş vrea
Unui negustor sărac
Fără uşă fără pat.
Dar să aibă atâta iubire
Cât să o împartă cu mine.

poezie de Georgescu Elena (9 februarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără noi

întâmplări neştiute cresc
în subsolul lumii,
spirite umplu corpurile
deja prea pline,
trec prin noi ca tăişul
prin unt în zilele calde,
se întorc ca un cancer
pentru a o lua de la capăt
cu fiecare nou-născut

trăirile sunt aceleaşi,
noi suntem alţii,
din ce în ce mai numeroşi,
rupţi în şabloane
ne împerechem cu frică,
fără să înmulţim dragostea
şi liniştea şi înţelegerea,
pe care le simţim în absenţă,
aşa cum sunt fără noi

poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

Ne-am cunoscut întâmplător şi amuzant:
Eu căutam o voce-n telefon,
Tu căutai o fată să ieşi afară mai des.
Eu aveam nevoie de un umăr,
Tu de un sân şi o mână,
Eu de un spate să-l îmbrăţişez,
Tu de o gură să te topeşti pe ea.

Erai blond ca ziua de vară de atunci,
Trebuia să merg la medicina muncii.

Ai mers cuminte şi mi-ai ascultat orice prostie
Debitam. Erai băiat de băiat.

Când mi-ai povestit de taică-tu,
Cum i-ai înfipt mâna în gât şi l-ai ridicat spre tavan
Puţin m-am speriat, puţin mi-a plăcut.
Am zis în gând: ăsta-i al dracu, e pentru mine!

Am continuat să ne vorbim
Mai înflăcărat, mai rece, ne-am cunoscut cu totul.
El şi-a pierdut capul, eu am renunţat cu greu la minte,
M-am îndrăgostit lulea după un an.

Suntem şi acum împreună, dificili, diferiţi, înflăcăraţi,
Vorbitori pasionaţi despre orice,
Am zis diferiţi? Opuşi chiar.
Eu sunt cu cărţile şi scrisul,
El e cu anime-urile şi pescuitul.

Câteodată ne potrivim ca nuca-n perete.
Ne certăm, plângem şi în maxim
24 ore ne împăcăm. E prea greu să stăm certaţi.
Viorica Răduţă a zis: Nu mai am timp de întoarcere.

Oana a zis: Sunt bătrână, nu mai am timp de întoarcere.
Pe aici nu se trece, dar mergem tot înainte pe alte cărări.
Găsim noi drumul.
Nu ne trebuie GPS!

El e mâtzul, eu sunt mâtzulina. Hai, râzi dacă vrei!
Iubirile moderne au uitat poezia, florile şi săruturile pe frunte.
Ne iubim prin faptul că dormim sforăind în acelaşi pat,
Când ne revedem după zilele de muncă, abia ne recunoaştem:
Ne ia timp să ne acomodăm unul cu altul.
Vorbim când unul face baie despre ce s-a mai întâmplat.
Uităm să luăm pâine că suntem doi pui căscaţi şi zburaţi cu pluta.
Ne bucurăm când găsim un film să ne placă amândurora
Şi în general, nu putem sta unul fără celălalt.

Bucuriile sunt împărtăşite şi îmbrăţişate îndelung,
Supărările sunt plânse şi udate cu muzică şi filme de comedie.
Louis de Funes, Christiano de Sica, Christian Clavier, Jean Reno, Gerard Depardieu, Whoopi Goldberg:
Toţi sunt prietenii noştri buni şi dragi.

Tu cum iubeşti modern?

poezie de Oana Păuna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă irită vorbele mari

nemulţumirea încă mai strigă în mine
întrebările cad întotdeauna când nu te aştepţi
şi răspunsurile verosimile sunt greu de dat
ai rămas atât de convinsă
ca un ceas care nu se opreşte niciodată

mă irită vorbele mari
fără substanţă în spusele multor oameni
deobicei nu-i ascult
dar sunt atent la tot ce se întâmpă-n societate
mă întristez fără să vreau
îmi aleg cuvintele cu grije de culegător
am nevoie mai mult de meditaţie decât de explicare
până mă conving cum curg lucrurile

multe gânduri se macină prin memorie
fără umbră de linişte
pe pământul plin de nesiguranţă şi împrevizibil
alerg ca un schilod prin deşert
cu speranţe mereu agăţate
de orizonturile care fug tot mai departe

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubeam

.. când am întâlnit-o, când a venit în viaţa mea ca un avion portocaliu pe sub cerul albastru, în zilele caniculare mă săruta ea de parcă ar fi avut opt ani, cu atâta bucurie, îmi punea mereu ceva bani în portofel pentru că spunea că orice bărbat trebuie sa aibă bani le el, îmi amintea când joacă Craiova, mereu avea un pachet de Luckyes nedesfăcut pentru mine şi palmele ei pentru fruntea mea, avea obiceiul să mă sărute pe umeri din nimic şi oriunde, fără nicio reţinere îmi îmbrăţişa rudele de la copil la bătrân, o complice perfectă în discuţiile cu prietenii, spunea că fericirea ei e aşa uşoară ca o castană aproape fără greutate, lipicioasă cum era ea îmi dormea în piele şi fără să o întreb pentru ce toate acestea mi-a zis singură că e pentru că sunt cuminte şi merit, ne iubeam.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri am primit ultima ta scrisoare şi alaltăieri penultima. Iartă-mi gelozia şi explic-o prin depărtarea în care suntem unul de altul şi prin dispoziţia posomorâtă în care am rămas fără tine. De aceea, mi se şi urăşte o casă de unde plec dimineaţa şi nu vin decât spre seară pe la 6, 7 obosit şi fără dispoziţie de lucru sau de citiri.

Mihai Eminescu în scrisoare către Veronica Micle (12 februarie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăşi din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc şi nu mă vei cunoaşte.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naşte,
Şi limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci şi doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiţii vremii,
Şi îngropat în el pe veşnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuşi către tine
O neclintită năzuinţă
Şi scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credinţă
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi şi oameni,
În limba fără ţară a visului rostite.

Să ştiu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aş mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Aşa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeaşi oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neştiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Şi poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademeneşte biata omenire.

Dorinţa noastră de neîntrupare
Ne chinuieşte în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putinţă de reeditare!

poezie clasică de Alexandru Philippide din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte deformarea numelor, nu putem admite că ar fi întotdeauna vorba de o concurenţă între două nume, în acelaşi timp asemănătoare şi diferite. Chiar şi în absenţa acestei concurenţe, cea de-a doua intenţie nu este greu de descoperit. Deformarea unui nume are adesea loc în afara oricărui lapsus. Prin deformare se încearcă transformarea unui nume în ceva ce sună urât sau în ceva care aminteşte de un obiect vulgar. Este un gen de insultă foarte des răspândit, la care omul cultivat sfârşeste prin a renunţa, dar adesea fără convingere. De multe ori el îi dă forma unei "vorbe de duh", de o calitate cu totul inferioară. Pare deci indicat să admitem că lapsusul rezultă adesea dintr-o intenţie injurioasă care se manifestă prin deformarea numelui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn
farmacii un fel de dovezi ale scrântelii generale nu mai concurează
la sănătate nu există podiumuri premii şi alte poezii stupide

câteva saluturi se rup în muţenie le estompează maneaua curentă
poşta a întârziat să trimită bezele recomandate
îmi găsesc răvăşite complimentele trimise din depărtări
mă frământă întrebarea de ce ne obişnuim cu răul
urc de cum aş avea nişte pietroaie picioarele nu mă ascultă
şi inhalez la greu mirosul de acru fiecare uşă ascunde ceva foarte vechi
la uşa mea singurătatea nici nu se mai uită pe vizor deschide veselă mă îmbrăţişează
cât de mare se poate face dorul plecat din zori şi până în clipa când zănateca îţi sare de gât

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e felul acela de a te numi supravieţuitor

revii de undeva de unde lumea te-a întors pe dos
bezmetic umbli cu ochii închişi găseşti drumul spre casă
fără copaci fără triluri lovindu-te de umerii necunoscuţilor
fără zâmbet fără chef ascultând propriile bătăi din trup de pe trotuar
schiţând grimase de oboseală ori indiferenţă gesticulând acea dezaprobare
pentru toate câte cad peste oraş peste locuitorii lui începând cu strada
nu te dezminţi de aversiunea pentru mirosuri ieşite să-ţi taie calea
mai ceva decât pisica neagră fiindcă nici ea nu mai suportă altceva decât acoperişurile
zbenguiala în pajişte după fluturi şi bondari
ori printre flori săltând în loc să toarcă firul vieţii

te întorci din lumea largă într-un autobuz hodorogit care mai mult clămpăne decât rulează
nimeni nu priveşte în ochi pe nimeni niciun bărbat nu mai oferă locul vreunei femei
s-au terminat toţi mulţumeştii la intrarea în lume
ne ţinem de bare ne ţinem de coduri fără maniere
coborâm şi urcăm aceste mecanisme care ne poartă vremelnic
ticăie timpul în timpane se prefac a nu auzi nimic din ce doare
zebrele sunt pentru oameni preferă să nu facă altceva decât să se mişte independent
rotocoalele celor care trag pe nări ne afectează pasiv mă întreb dacă
mai există oameni sănătoşi am numărat cum se numără oile când n-ai somn
farmacii un fel de dovezi ale scrântelii generale nu mai concurează
la sănătate nu există podiumuri premii şi alte poezii stupide

câteva saluturi se rup în muţenie le estompează maneaua curentă
poşta a întârziat să trimită bezele recomandate
îmi găsesc răvăşite complimentele trimise din depărtări
mă frământă întrebarea de ce ne obişnuim cu răul
urc de cum aş avea nişte pietroaie picioarele nu mă ascultă
şi inhalez la greu mirosul de acru fiecare uşă ascunde ceva foarte vechi
la uşa mea singurătatea nici nu se mai uită pe vizor deschide veselă mă îmbrăţişează
cât de mare se poate face dorul plecat din zori şi până în clipa când zănateca îţi sare de gât

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii la care ne gândim dintr-o dată, fără motiv aparent, sunt cei care ne-au flatat ori ne-au umilit într-un moment sau altul al existenţei noastre. Sunt singurii de care ne amintim după ani, chiar şi atunci când au dispărut de tot din orizontul nostru.

Emil Cioran în Caietul de la Talamanca (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există regizori de film care fac filme cu detalii atent studiate în ele. Şi sunt alţi realizatori de film care fac filme minunate fără detalii, dar sunt atenţi la viaţă. Poate că nu sunt observatori vizuali, dar sunt observatori intelectuali ai procesului vieţii şi au ceva de spus despre acest lucru. Când vorbesc despre regizori de film, nu mă refer decât la cei serioşi. Nu la cei care scot filmele care se lansează în fiecare săptămână în Statele Unite, acele filme de Hollywood concepute în modul cel mai venal. Acestea nu mă interesează. Nu le văd. Nu-mi pasă de ele şi nu le iau în serios.

Woody Allen în Woody Allen în dialog cu Stig Bjorkman (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!