Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinţa rămâne cuiul
Înşurubat în crucea luminii.

Privesc mântuirea
Prin câinele răstălmăcind
Neîncrederea.

La un semn
Trupul se desprinde,
Sufletul se înălţă
În vitrina Domnului.

Şi câinele latră,
Şi latră, şi latră...!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umărul nevăzut

Tata şi-a luat rezervă o gură de aer,
În ea şi-a ascuns probabil sufletul,
Din norul lăptos de ceaţă
Lăcrimează la rădăcinile florilor.
Eu le culeg, le leg cu pânza timpului
Şi i le pun la candelă.
Forma lui închipuită le primeşte.
Zâmbind adoarme
Pe umărul nevăzut al pământului
Pe care-l sprijină.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele galben

Cu inima în mână, am mers prin oraş,
păşind pe prima zăpadă din anul ăsta.
Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet,
continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani,
în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului.
Oasele singure nu mă puteau salva.
Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinţei.
Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine,
a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă.
Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui.

poezie de Doina Ioanid
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele meu latră uneori. Mental îţi poţi imagina cum arată câinele meu. Dar nu ţi-am spus tipul de câine pe care îl am. Poate tu ţi-l imaginezi pe Toto, din "Vrăjitorul din Oz". Dar te avertizez, câinele meu este întotdeauna cu mine...

citat din Jack Nance
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o fiinţă care ciocăneşte, face muzică proastă şi îşi lasă câinele să latre. Câteodată face şi linişte, dar atunci este mort.

citat din Kurt Tucholsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre în care să trăieşti

Ridicară pietrele!
Făcură templele!
Şi templele se dărâmară...

.....................................................
De arta pietrelor
să trăieşti apropiat cu sufletul,
punând genunchiul... şi umărul...
urma -infimă – a lacrimilor,
umărul lacrimii
în urma – insistentă –
a genunchilor, plecaţi
în faţa Dumnezeului tuturor!
(...)
Şi zise:
Iată pietrele în care să trăieşti cu urma...
în care urma ta să trăiască
înscrisă în Inima Domnului Viu...
...
Şi le-au vărsat sângele
în mijlocul drumurilor lor,
la răspântii de Istorie,
în pragul templelor lor
sau chiar în Sfânta Sfintelor!
Cu sângele lor vărsat
au înconjurat pământul!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă în sufletul meu

În cer sufletul face poteci,
Stelele-mi înfiază oasele reci,
Tu, răsărită în prag de magie
Iubirea veşniceşti în poezie.

În visul vânat de dor şi idei
Inima-i vrajă în floare de tei,
Culegi miere cu palmele mici,
Saturi cu vise ochi de pitici.

Freamătă timpul pe scara vieţii,
Crucile s-ascund în praful cetăţii.
E toamnă şi-n sufletul meu
Oasele reci ajung la Dumnezeu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul 209

Au înnebunit dinţii circularului,
Muşcă degetele din aripa rotirii,
Salonul 209 paşnic mă aşează
Sub clepsidra de sânge-a nemuririi.

Câinele aleargă cu petele pe bot
Sub circularul care înnoptează,
Tu nu ştii, doar el presimte
Cum degete lipite se înnobilează.

Palma înflorită se-nvârte după ax,
Inima privirii răzbate de uimire,
Doctore, Salonul va rămâne
Clepsidra care curge-n amintire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cu flori sărate

A prins rădăcini al meu sărut
Ce se înfig până în inima ta
De pe umărul tău drept
Din sărutul meu, un copac s-a-nălţat

Ca-ntr-o târzie desprimăvărare
Un copac cu ramuri de sare
Şi flori sărate pe umărul tău a-nflorit

Tu eşti bărbatul acel,
Care poartă şi duce cu el
Copacul-sărat pe umărul său,

Din al meu sărut, crescut,
Pe umărul tău drept sădit,
Cu lacrima mea udat

Ca o tăcută stalagmită
Ce creşte mereu din lacrima mea,
Pe umărul tău mereu va-nălţa
Iar tu-i vei căra, sărata povară.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele... este prietenul omului. Însă de ce oare? Pentru că...​ Câinele nu judecă lucruri, aspecte sau oameni. Pentru el, iubirea este​ infinită şi necondiţionată. Fără întrebări, fără a analiza. Doar iubeşte!​ Un câine ştie să zâmbească!​ Zâmbeşte. Zâmbeşte. Şi iar zâmbeşte. Ca om fiind, ajungi să te molipseşti. Zâmbeşti şi tu, dragă omule. Ajungi să te bucuri şi tu lângă câinele zâmbitor..​ Omul a uitat, câinele îţi reaminteşte...​ Să zâmbeşti. ​Ca bebeluş fiind, ai zâmbit. Aşa de mult încât reuşeai să bucuri sufletele oamenilor "mari". Pentru că "adulţii" au uitat să zâmbească, e nevoie ca o fiinţă nouă, cum este bebeluşul, copilul sau câinele, să îi reamintească de ce suntem în această viaţă.. SĂ ZÂMBIM. Cu faţa, însă şi cu sufletul!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiparoşii

Chiparoşii izbucnesc din nori
ca nişte flăcări verzi
care se unesc cu cerul
prin chiparosul zvelt albastru
chiparoşii, străjeri ai munţilor
ce se zăresc prin aburul auriu al vieţii,
ei sunt dezmierdaţi de ape
şi de zarea pufoasă,
ce se rupe din văile
ce miroseau a munţi,
trei chiparoşi opresc munţii să cadă
îi sprijină cu umărul lor
şi cu temelia ce se prelinge-n Terra,
sunt chiparoşii stâncilor
care strălucesc în Soare
fiecare stâncă este o bibliotecă
plină de istorie, amintiri, amprente
şi mai ales energii.
scriu despre chiparoşi
cu rădăcinile lor
şi cu vârful, flăcări verzi,
lustruind cerul cu flacăra
verde ce răsare din Soare.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcorire

Câmpiile îşi răcoresc în mine
Rodiile puse-n ochi flămând
Prin care luna a trecut în mare
Şi soarele în vise şi în gând.

În coaja-mi de stejar aşează vremea
Valsul ei de lacrimi şi frământ,
Doi porumbei sunt sânii tăi de aur
Din care sug lagunele pământ.
Statuile se lasă-ades purtate
Pe aripă de fluture în zbor,
Câmpiile se răcoresc în mine,
În sângele cuvintelor ce dor.

Rotund mi-e gândul de viaţă,
Aş vrea să fiu aripă-n nalt,
Prin zborul meu să treacă universul
Şi tu, iubire, poezie-n salt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnobilând iubirea

Oasele mele cad în visele somnului,
Crucea lui în braţele Domnului.

Tu îmi priveşti inima cu inima ta,
Pâlpâie în dânsa o minunată stea.

Să fie iubirea magia din cuvânt,
Clepsidra sorţii din coji de pământ?

Oasele mele sunt axe la-ntreg,
Cu aripi la glezne spre tine alerg.

Te privesc prin fluturii care
Pătrund în ochii sculptaţi de o floare.

Au umbre rănile dorului meu
Înnobilând iubirea în arc de curcubeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele care latră la lună e ferm convins că se face auzit.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa rămasă

Zâmbind nepoţii
Trec peste brumele noastre
Mirosind a must
De tămâioasă.
Toamna ne ţine în chingile ei
Plimbându-ne umbrele prin case.

Nepoţii zâmbesc.
Nepoţii ne poartă iubirea.
Fermecători trecem prin amintire
Şi brumele se topesc aiurea.

Vinul curge în pahare de vis.
Noi râdem de clipa rămasă.
Pe creanga ruginie
Se aşează
Piatra de la coasă.

Vom tăia, nepoţilor,
Din rădăcină răul
Începând cu visul
Ce deschide hăul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graiul iubirii cu miezul de nai

Razele soarelui se coc într-o cioată,
Pădurea se lasă de vrajă furată,
Inima fierbinte îmi cade în palme,
Universul în fructe şi-n scame.

Cât de frumoasă-i imaginea ta
Se-ntreabă în mine, în naştere-o stea,
Eşti scânteia aprinsă în iarbă sau eşti
Trestie-ascunsă în vad de poveşti.

Cunoaştem luminile norilor grei,
Jertfa de flori păscută de miei,
Săpăm amintirea, nisipul uitat,
Ecoul din urme prin care-am muşcat:

Tu inima mea rătăcită în tine,
Eu inima ta mustind de iubire,
Razele ies din soarele-ascuns
În pădurea cu cioate în care-am pătruns.

Mai cântă-mi din frunza pe care o ai,
Din graiul iubirii cu miezul de nai
Şi dăruie-mi pe-nmiresmatele buze
Versuri pictate în zbor de buburuze!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele cu blana oglindă

Câinele cu blana oglindă
străluceşte
la umbră
cu luna scoasă
între colţi de stele.
Câinele cu blana
oglindă
îşi dă singur ocol
şi se răcoreşte
în sângele
pădurii
în verdele gol.

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea fără tine

Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul nopţii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Păşeam amândoi prin iarbă desculţi
Alt orizont se scaldă
Privirea frunzelor verzi de mesteacăn
Tu treci ca o lumină prin mine
Şi mâinile mi le aprinzi.
Vântul ca un gheţar îmi îngheaţă inima fără tine
Am oprit ceasul la miezul noptii să te ascult
Macii se priveau în oglindă
Şi dimineaţa aşează în glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus
Mă trezesc şi noaptea se întinde ca o pătură de zăpadă
Ce dor mi-e de tine şi dimineaţa aşează
În glastra cu flori petalele albe
Răsăritul lângă apus.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!