rTe-hu n-a mai găsit pe nimeni la Tashihunpo care ar fi putut să-i primească mesajul. A făcut deci cale întoarsă şi a revenit în Lhassa, de unde Dalai Lama şi suita sa fugiseră la timp, nu către Miazăzi, ci către Apus; într-adevăr, ţinând-o într-o goană nebună, aveau să i-o ia înainte duşmanului cu câteva minute şi, abandonând aurul, dar nu şi sulurile sacre, aveau să ajungă la Shrinagar şi de acolo în Elveţia. Oraşul sfânt era deja ocupat; puţin a lipsit ca rTe-hu să nu fie arestat, dar trupul său a ştiut să profite de confuzia generală şi a continuat să alerge, în timp ce spiritul i se bucura imperturbabil de suava îmbrăţişare a Zeiţei Verzi.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, mesajul pe care-l memorase conştient spunea adevărul: Roţile sunt aici. În consecinţă, mesajul căruia rTe-hu îi ignora până şi existenţa trebuia să privească un adevăr de ordin superior. Pe de altă parte, nici nu era exclus ca, de astă dată, cele două mesaje să fi fost inversate dintr-un motiv oarecare sau fără niciun motiv, în confuzia momentului. Lama care i le încredinţase îşi găsi moartea organizând o diversiune ca să-i permită lui Dalai Lama să ajungă la frontieră; stăpânul lui rTe-hu şi cei doi înlocuitori ai lui fură ucişi într-o ambuscadă înainte de a ajunge la Sikkim.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cotropitorul a trecut frontiera pe tancuri purtate de tot felul de roţi, toţi alergătorii disponibili s-au repezit să ducă vestea la mânăstirile din Miazănoapte şi de la Apus. rTe-hu, aflat în Lhassa, a fost imediat trimis la Shigatse cu două misiuni distincte, dintre care una era să-i transmită maestrului său un secret indicibil, iar cealaltă să-l prevină pe Tashi Lama, Încarnarea lui Amitabha în persoană, de primejdia iminentă. Dar călugării din Tashihunpo prinseseră deja de veste şi se îndreptaseră către Sikkim, ca să treacă frontiera în India: tragică eroare, fiindcă duşmanul era deja acolo şi avea să-i măcelărească aproape pe toţi, distrugându-le comorile inestimabile pe care le purtau cu ei - suluri conţinând toate comentariile la sutre - şi jecmănindu-i de lucrurile lipsite de importanţă, precum aurul şi bijuteriile consacrate (smaraldul zis Ochiul Zeiţei Tara însă a ajuns neatins la Bihar şi de acolo, prin Delhi, până în Alpii elveţieni, unde a fost reaşezat în locaşu-i tainic; recent, a fost transportat, după cât se pare, la Boston, Massachusetts).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu ale lor, nu-şi dădeau seama de nimic. Puţin le păsa lor că Tibetul fusese cotropit, puţin le păsa de mesajul indicibil depus în străfundurile sufletului lui rTe-hu, acolo unde conştiinţa sa n-avea acces. Nevăzând pe nimeni şi nefiind văzut de nimeni, alergătorul tibetan trecu de Darjeeling, se înfundă în Bihar şi se îndreptă către Miazăzi fără să simtă nici oboseala, nici foamea, nici frigul, nici căldura, nici strigătele de groază şi aceasta, în principiu, avea să dureze o veşnicie, căci nu mai exista nicio instanţă care să-l controleze, cu excepţia Zeiţei Verzi ce se complăcea în îmbrăţişarea lui.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul îl duse la on-po, astrologul care-i întocmi pe dată horoscopul, ca să vadă cine era şi dacă trebuia să trăiască; el stabili imediat că pruncul nu era reîncarnarea cuiva de seamă, dar că avea să se facă folositor ca Alergător al mânăstirii. După care on-po şterse horoscopul, ca să refolosească tăbliţa de lemn şi pruncul primi numele de rTe-hu, "Calul alb"; nimeni nu observă că o ciudată conjuncţie în cea de-a Şasea Casă prevedea că rTe-hu nu va înceta niciodată să alerge.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât a trăit profesorul William H., nu s-a ştiut că pasiunea sa fusese să colecţioneze smaralde. Or, în apartamentul său s-au găsit smaralde în valoare de peste trei milioane de dolari. Colecţia lui de la Boston, Massachusetts, conţine o piesă unică pe care a cumpărat-o nu se ştie cu cât de la un lama tibetan provenit din mânăstirea Tashihunpo. E vorba de celebra piatră numită Ochiul Zeiţei Tara.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De astă dată, on-po se înşelase: mai mult decât fugarii care s-au stabilit aiurea, rTe-hu fusese teribil de important în istoria ţării sale, în aşa măsură chiar încât unii sunt înclinaţi să facă din el un Buddha Tăcut, un Pratyeka Buddha. Prin moartea alergătorului, ultim depozitar al mesajului, Tibetul săvârşise un ciclu care se încheia acum în scrâşnetul roţilor, în indiferenţa oamenilor, în munţii înzăpeziţi ai Elveţiei, în librăriile de ştiinţe oculte, în magazinele de tămâie şi relicve, în locul din Boston, Massachusetts, unde Ochiul Imperturbabil al Zeiţei Tara veghea asupra lumii de smarald a reţelei bancare Bay Banks.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape trei ani trecuseră de la plecarea lui când, pasămite, Zeiţei i se făcu milă de el, pentru că rTe-hu străbătuse deja în zig-zag o bună parte din Madhya Pradesh şi atunci o sfârşi - şi nu din vina lui, de bună seamă - sub roţile unui automobil la Jabalpur şi-şi dădu sufletul pe loc. În clipa aceea, agregatul care purtase numele de Calul Alb începu să se desfacă în părţile sale componente: carnea i se întoarse în pământ, sângele - în apă, răsuflarea - în vânt, lumina din ochiul stâng - în Lună, lumina din ochiul drept - în Soare, mesajul cunoscut - în tărâmul murmurelor, Zeiţa Tara - în lumea ei de smarald, iar taina indicibilă - în cea mai misterioasă parte a acestui colţ de univers, acolo unde lucrurile disparate dobândesc un înţeles prea complex spre a putea fi definit, prea subtil ca să devină limbaj.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta de cinci ani, rTe-hu deprinsese deja temeiurile artei de a alerga. Oricine poate alerga un sfert sau o jumătate de ceas, dar nimeni, în afara alergătorilor tibetani, nu poate alerga fără întrerupere vreme de luni de zile sau, dacă e nevoie, vreme de veacuri (organismul unui alergător nu se uzează atâta timp cât el aleargă; prin urmare, el n-are cum să moară de moarte naturală, ci va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a fi ucis de ceva anume).

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rTe-hu nu recurgea la tehnica banală a confraţilor săi; călugărul care-l instruise îl învăţase multe, până şi meditaţia asupra desăvârşitei contopiri cu Zeiţa Tara, cea verde ca smaraldul, şi în această stare de perfectă fericire se aşternea el la drum. Iar Zeiţa Verde sfârşise ea însăşi prin a se complace în îmbrăţişarea Calului Alb. Câteodată îl vizita chiar şi atunci când se odihnea şi-i transmitea tot felul de cunoştinţe; era o fiinţă plină de voie bună, iar lui rTe-hu îi plăcea s-o întâlnească oricând. De aceea, perioadele-i omeneşti nu erau de fapt cu adevărat omeneşti; Zeiţa îl ferea de orice pasiune funestă şi-l învăţa cumpătarea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci sceptice interveneau zicând că borbisthanii putuseră rezista atâta vreme fiindcă erau nişte fanatici analfabeţi şi puţin civilizaţi, în timp ce jormanii, ştie toată lumea, sunt extrem de civilizaţi. Ei n-ar putea face faţă barbarilor din Maculia. În cele din urmă, singura întrebare ce merita să fie pusă era dacă, în faţa spectacolului rezistenţei mai mult sau mai puţin eroice a poporului jorman, puterile imaculiste aveau să-i sară în ajutor.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături subtile se urziseră între Calul Alb şi al său lama; de aceea, alergătorul s-a îndreptat pe dată către locul unde stăpânul său tocmai îşi dăduse sufletul. Acum nu mai exista nimeni care să-l elibereze de mesaj şi alergătorul tibetan putea fi socotit ca rătăcind la infinit, fără să ştie ce anume ducea cu sine.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lipseau aceia care, precum lucidul jurnalist Borcan, îşi dădeau seama de primejdie. Şi cu toate acestea, trebuia continuat pe această cale cu orice preţ. Iar alegerile din 1995, oricât de libere vor fi fost, de fapt îl puseră pe Bostan într-o situaţie penibilă; el, care era în mod hotărât imaculist, se văzu constrâns să facă o propagandă directă partidului maculist reformat şi să pretendă că Maculatus avusese dreptate, dar că Gologan îi trădase pur şi simplu mesajul.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva luni, vilele conţineau cele mai sofisticate aparate pe care tehnica umană izbutise să le construiască; semănau între ele până în cele mai mici detalii, căci fuseseră copiate unele după altele cu preţul a nenumărate eforturi ale spionajului industrial. Aparatele acestea puteau detecta prezenţa unei muşte la zece kilometri distanţă; reacţionau la cea mai slabă sursă de căldură şi dădeau de îndată alarma dacă vreo coajă de var se desprindea cumva de pe plafonul vechii hacienda sau dacă arcul vreunui jilţ antediluvian ceda, în orice cameră ar fi fost să fie. În timp ce ecranele verzi ale tuturor acestor maşinării indicau în mod constant că nu era nimeni în interiorul clădirii, Tozgrec îşi continua imperturbabil apariţiile, când ca bătrân maiestuos, când ca cerşetor păduchios. Şi totuşi hacienda era scrutată îndeaproape, vreo sută de obiective de camere şi de microfoane ţinând-o sub observaţie în fiecare clipă. În cele din urmă sosi şi presa la faţa locului, ocupând hotelul pe jumătate gol. La oarecare distanţă, în nişte barăci şubrede înălţate în grabă, mii de oameni din toate ţările lumii aşteptau cu nerăbdare să-i viziteze Tozgrec.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare pe care numeroşi comentatori politici din toată ţările şi-au pus-o în faţa acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecţie binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulaţiei şi să şteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranţă era să-i restabilească pe cei 78 în funcţii. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo şi îşi făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populaţia Jormaniei scăzuse de la douăzeci şi unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, Ines avea să-şi amintească perfect înfăţişarea bătrânului, dar nu şi glasul lui; de altfel, n-ar fi putut preciza dacă mesajul pe care i-l transmisese avusese ori nu o formă sonoră. Oricum, după acea întâlnire, când, potolită, coborâse în viteză spre casă, ştia ce li se întâmplase alor săi de parcă nu fuseseră niciodată despărţiţi. La încăierarea petrecută în piaţă, cei trei Garcia nu luaseră parte în niciun fel. Fuseseră arestaţi o dată cu ceilalţi, în vreme ce aceia căutaţi de poliţie fugiseră. Fuseseră duşi pe un stadion şi bătuţi şi înainte şi după ce li se luaseră numele. Nu fuseseră fotografiaţi, nu li se luaseră amprentele, numai numele.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi lama ştiau deja de veacuri că anul Tigrului de Fier avea să aducă ţării lor cotropirea, iar pe ei avea să-i împrăştie în lumea largă. Erau obsedaţi de roţi, căci ştiau că distrugerea lor va coincide cu pătrunderea roţilor în Tibet. De aceea, orice vehicul cu roţi era acolo riguros interzis.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, satul află mai multe variante ale dispariţiei familiei sale, de la clasicul accident de tren până la înecul celor trei care, la recentele inundaţii, ar fi intervenit cu mult curaj ca să salveze o oaie aflată în primejdie. În realitate, cei trei dispăruseră pur şi simplu fără urmă, în timp ce se aflau la oraş ca să-şi vândă marfa - spanac, castraveţi şi pepeni. La piaţă avusese loc o încăierare şi cei trei Garcia, laolaltă cu alţi ţărani, fuseseră luaţi şi duşi de militari către o destinaţie necunoscută. Unii se întorseseră de acolo, după ce fuseseră bătuţi. Nu le plăcea să vorbească despre asta. Şapte ţărani în total, între care şi cei trei Garcia, n-au mai apărut însă. Ines începu să-i caute pe la secţiile de poliţie; puţin a lipsit să nu fie arestată; în orice caz, încasă mai multe lovituri în stomac, la bărbie şi în cap. Nu se descurajă dintr-atâta şi ceru lămuriri Prefecturii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teoretic, Jormania continua să fie condusă de clanul celor 78, care primea ordine de la Jacan prin videofon. Dar cei 78 nu mai ascultau de ordine. Ocupau ca întotdeauna vechiul palat regal, împreună cu câteva sute de soldaţi şi de membri ai Secanului, pentru că acolo se mai găseau de-ale gurii şi pentru că, oricum, nu ştiau unde să se ducă. Ceruseră deja de mai multe ori ajutorul frăţesc al Maculiei, care întârzia să sosească. Mai mulţi dintre ei, înţelegând să profite de economiile depuse prin băncile elveţiene, intraseră într-un dialog activ cu toate statele sud-americane şi africane susceptibile de a le garanta azilul politic. Deocamdată însă discuţiile nu duseseră la nimic precis.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!