Suflete bolnave

Ne zâmbesc pe faţă de înduioşează,
În noian de vorbe ne tot dau târcoale
Şi teatral, cu tact, ne manipulează,
De părem a fi puncte cardinale.

Le deschidem uşa sufletelor noastre,
Îi lăsăm să intre... cum intră lumina,
Cuibăriţi ca şerpii fac prin noi dezastre
Răspândind otrava, provocând ruina.

Deghizaţi în flori chiar de-s mărăcini
Trag cu sete seva dragostei din noi,
O prefac în larve secerând tulpini
Şi ne pierdem crezul... şi ne lasă goi.

Etalând credinţa ca pe-o marfă-n piaţă,
Fac să-nduioşeze mii de muritori
Şi la fel ca Iuda, ne vor vinde-n viaţă
Pe arginţi murdari... triştii scamatori.

Şi bravează-n oameni plini de bunătate,
Defilează zilnic cu iubirea steag...
Germenii de ură plămădiţi în noapte,
Vor creşte deodată şi-i vor da-n vileag.

Nu vor reuşi cu-a lor josnicie
Să ucidă-n toţi cinstea şi omenia,
Sufletele lor − o leprozerie
Ce în putregaiuri... scaldă agonia.

poezie de Angelina Nădejde (21 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă fericirii

iubirea mă transpune într-o toamnă blândă
reflexele de fericiri lucide mă asediază
zâmbetele luminii lasă urme-n oglindă
sufletul în muzica vremii valsează.

mi-e sete de-un izvor cu apă cristalină
în care razele se scaldă ore-n şir
vai cât îmi e de dragă lumina lor calină
în care gânduri negre din noapte deşir.

trăiesc intens visul devenit realitate
sunt poetul sufletelor visătoare
versuri curg ca râuri de serenitate
născute din credinţa purificatoare.

fermă dau onorul vieţii cu solemnitate
scriu odă fericirii pe portativ de soare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând spinii sufletului meu

- Ia, maică, trandafirii mei
Că i-am cules de dimineaţă,
Cu lacrima curgând pe faţă
Şi roua dragostei în ei!

- De care vrei să-ţi dau domniţă,
Uite, cei galbeni au boboci!
- Cu mine babă, nu te joci...
Nu vezi ce scurţi sunt la codiţă?

- Îţi dau atunci, albi ca mireasa,
Să-i pui acas' lângă icoană...
- Mata eşti sigur pământeană
De vrei s-o fac pe-a cuvioasa?

- Am roz, ca faţa dumitale
Ce-şi scaldă frumuseţea-n soare!
- Te porţi precum o cerşetoare
Şi dai cu vorbe dulci târcoale!

- Ţi-i dau pe cei însângeraţi
Cum sufletul îmi este acum!
- Mai bine nu ne sta în drum,
Fă cale-ntorsă... ne stresaţi!

- Că bine zici mai bine-i duc
La cimitir... că e aproape
Şi-o fi vreunul să îngroape,
Spinii măicuţei sub un nuc!

poezie de Angelina Nădejde (1 august 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Tristă este azi pădurea
A rămas fără veşminte,
Eu sunt astăzi ca şi dânsa
Răvăşită de cuvinte.

Ea - rănită de furtună
Şi de friguri, şi de ploi,
Eu cuprinsă de răceala
Ce se lasă peste noi.

Păsări zgribulite zboară
Peste toţi copacii goi,
Noi ne zbatem să dispară
Focul dragostei din noi.

Unde eşti tu primavară
Să aduci frunza căzută?
Iară mie - bucuria
Şi iubirea renăscută!

Să alerg în nopţi cu rouă
Fericită şi desculţă,
Ea, să-şi capete frunzişul
Cucul să-i cânte de nuntă!

Să o-mbraci ca o mireasă
Cu veşmânt de albe flori;
Sufletul meu cu lumina
Răsăritului din noi.

poezie de Angelina Nădejde (18 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi flori

Oamenii sunt precum florile....
E plină lumea de flori,
De oameni şi... OAMENI.
La fel ca florile, trăiesc şi mor
Atât cât le este dat să trăiască..

Cunosc oameni ca florile perene;
Aceştia sunt prietenii mei.
Trec ierni vin primăveri,
Iar ei sunt lângă mine.
Nu au nevoie decât să-i ţin aproape
Aşa cum florile trebuiesc udate,
Din când in când să nu se usuce.

Alţii sunt ca nişte buruieni inflorite...
Trăiesc doar pentru ei,
Işi trag puterea din seva pământului
Şi mor fără regretul celor din jur.

Unii sunt precum bujorii infloriţi
Îi simţi arzînd mereu pentru alţii.
Dăruiesc dragoste, pace şi linişte;
Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

poezie de Angelina Nădejde (20 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul unei iubiri

În oraşu-n care teii, scutură floarea de dor
Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor,
Totul pare o răscoală de miresmă şi culoare
Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare.

Sentimente adormite se trezesc din nou la viaţă
Inimi ce au fost rănite se îmbracă în speranţă
Înfloresc în taină gânduri cu stamine din iubiri
Iar tristeţile tăcute se prefac în amintiri.

El şi ea, îmbrăţişaţi, rătăciţi prin munţi de flori,
Jurăminte-şi fac pe veci, prinşi în vrajă şi fiori,
Iar bătrânul tei zâmbeşte văzând inocenţa lor
Le dă binecuvântarea, leagănând floarea cu dor!

poezie de Angelina Nădejde (15 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de toamnă

De ce-ai venit la mine toamnă,
Îmi era cald şi-mi era bine...
Deşi toţi cred că eşti o doamnă
Mă pot lipsi oricând de tine!

Te furişezi ca o amantă
În patul încălzit de soaţă
Te crezi mereu boema damă...
Nu vezi că eşti de fapt o hoaţă?

Îmi laşi câmpii fără de straie
Copaci goliţi de-a lor podoabă
Şi flori murind fără să-şi vadă
Bobocii înfloriţi de vară.

Iar zilei tu îi furi lumina
La greieri - cântecul în noapte
Copiilor- copilăria
Iubirilor- dorinţi şi şoapte.

Şi marea azi o faci să zacă
În friguri, goală, neîncălzită
De-ndrăgostiţii care-şi scaldă
Iubirea lor înmugurită!

Iar mie-mi pui argint pe frunte
Şi bruma peste ani in noapte
Şi mă acoperi cu rugina
Din frunzele de tine moarte!

poezie de Angelina Nădejde (10 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne facem, Doamne?

Întinăm cuvinte,
Spunem la intamplare
Fără să ne pese,
Vorbe care dor.

Întinăm iubiri,
Nu contează care:
De iubit, de frate, de parinţi, copii;
Întinăm mai grav.... dragostea de ţară.

Ne întinăm credinţa,
Pentru care moşii şi strămoşii noştri
Şi-au dat a lor viaţă,
Pe altarul ei.

Întinăm pe Domnul
Prin purtarea noastră,
Prin nesăbuinţă, vorbe, fapte rele;
Intinăm cuvinte, iubiri si credinţă
Dragostea de ţară.

poezie de Angelina Nădejde (17 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se usucă sufletele noastre

Se usucă sufletele noastre
Izvoarele de apă vie seacă
Stropul de amar dintr-o cinzeacă
Purtător e veşnic de dezastre

Unde eşti iubito visele să-ţi dărui
Să ne ducem veacul pe un alt tărâm
Să ne sune paşii pe un caldarâm
De melancolii prin lumina cărui,

Pururi te zăresc numai ca prin ceaţă
Viaţa noastră plină de himere
Supravieţuirea tot mai multe cere
Şi nu se mai face, parcă, dimineaţă

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte târzie

Trec pe la geamuri şoapte
Ce bat ca ţânţarii de noapte
La lumina diafană
Păstrată in camera solitară.

şi bat in sticla obosită
De greutatea anilor, cei mulţi
Ca cineva să le deschidă,
Să intre în minte şi-n sufletul lui,
Celui care deschide inima,
Să potolească focul încins
Ce aţâţă sufletele călătoare
în vatra pusă-n adânc.

Se plimbă la geamuri agitate
Că intrarea e păzită deja
De zeii muritori şi fiinţe animate
Sobre la vorbe şi-aprinse la fapte.

şi-ncearcă să rupă cenzura
Cu fortă de zmeu diabolic
Dar nimeni pe lume nu poate
Involuntar s-o străpungă,
Să intre în camera goală deja
So populeze toată, la urmă,
Dar în zadar pentru ele,
Soapte ce plâng în noaptea târzie.

poezie de Cosmin-Gheorghiţă Pârghie (1 octombrie 2010)
Adăugat de Cosmin-Gheorghiţă Pârghie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ce-au fost...

Îmi place să cred că iubirile
nu mor...
sunt doar puse la păstrare
în cutiuţe ale sufletului;
aurite,
căptuşite cu vise
şi parfumate cu dor.
Din când în când le deschidem
atunci cand simţim nevoia
de primenire.
Le mângâiem cu tandreţe
şi le stropim cu lacrimi
să nu se usuce.
Presărăm flori de nu mă uita
şi le acoperim cu grijă
să nu le strivim prin închidere.
Cred că ne dorim să nu moară
până ce nu vom trece dincolo
şi nici atunci...
căci sunt ale noastre

şi vrem să le păstrăm
pentru eternitate.

poezie de Angelina Nădejde (7 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii

trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoişti, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaş
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul şi iubirea se exclud reciproc,
tot aşa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii
trebuie să reînvăţăm apoi lecţia iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră
şi răutatea să nu se învechiască
cine ne poate aduce bunăvoire între oameni
dacă nu credinţa şi nădejdea şi iubirea?
să ne iubim cu sufletul unul pe celălalt,
să ne dăruim apoi aripi de vulturi
şi să ne aruncăm în vâltoarea vieţii
să ne primenim gândurile bune
cu gânduri de fericire
încât să plouă cu stropi de fericire asupra noastră
peste lumea noastră de suflete
îmbrăţişate de-a pururi...
dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor
ca somnul unui copil,
dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire,
gândurile noastre vor fi profunde şi în strălucire.
gândurile care se clădesc prin iubire
vor fi mai luminoase decât razele soarelui
şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Cînd gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine, traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colocviu sentimental

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.

Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.

În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.

− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Când gurile ni se uneau! − O fi...

− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.

Şi astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...

poezie celebră de Paul Verlaine din Fêtes galantes (1869), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţia reuşitei

Cert, Iuda reuşi ca vânzător
C-a obţinut, prin multe rugăminţi,
Certificatul de producător
Dând şpagă bună: treizeci de arginţi.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul macilor

Azi macii mei răniţi de ploi
Simţind aproape asfinţitul,
Îngenunchiaţi, străini şi goi,
Aşteaptă resemnaţi sfârşitul.

Însângeraţi, fără speranţă,
Şi aplecaţi de crudul vânt,
Par răstigniţi, încă în viaţă
Şi-n rugăciune la pământ.

Ei ştiu c-au înflorit c-un rost,
Să fie jertfă frumuseţii
Dar viaţa lor prea scurt-a fost
La fel ca roua dimineţii.

Ne-asemănăm cumva cu ei,
Răniţi de vorbe şi de fapte,
Loviţi în suflet de lachei
Furiş, prin uşile din spate.

Dar dăinuim prin frumuseţe
Şi biruim prin bunătate;
Privind senin spre bătrâneţe,
Rămânem demni până la moarte.

poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu

Am fost şi încă-ţi mai sunt
Copilul dorit pe pământ,
Purtată pe umeri - odată
De tine, iubitul meu tată.

Acum tu mă porţi doar în gând
Tristeţi lângă tine- ancorând
De doruri ce tainic te-apasă
Că nu ai copilul - acasă.

Nu judeci, nu plângi, doar oftezi
Crâmpeie de viaţă - aşezi
Pe pernă, când somnul nu vine
Şi asta în viaţă - te ţine.

Mă vezi alergând prin ogradă
Prinzând primii fulgi de zăpadă
Cântând pe ascuns o colindă,
Peltic, la oglinda din tindă.

Ai vrea să mă mângâi pe frunte
Chiar dacă ţi-s mâinile frânte
De muncă; de-o viaţă trudite
Şi dor, dor, taicuţă... şi sunt obosite.

Dar lasă durerea, acuşi o să treacă
Ca vine lumina şi casa se îmbracă
Cu mândrii nepoţi şi cântec de stea,
Vin toţi să te vadă... azi e ziua ta!

poezie de Angelina Nădejde (27 decembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copila mea

Lacrimă de rouă
căzută,
pe frunza pământului.
Am primit în dar

prin venirea ta,
bucuria - trăirii

şi un ocean de dragoste.

Ca un înger de lumină
ai adus strălucirea
din stele
în viaţa noastră.

În ritm de dans ţărănesc
reverşi peste noi,
parfum de flori
de primăvară

şi prospeţime.

Ne odihneşti sufletele

în sunetul viorii
cântând balada lui Enescu

şi ne molipseşti

de tinereţe.

Esti curcubeul

lacrimilor noastre;
De toate acestea
ne bucurăm,
doar printr-o bobiţă
de rouă,
trimisă de Dumnezeu,
din dragoste
pentru noi.

poezie de Angelina Nădejde (10 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Nicolae din Mira: Copii, vă rog din toată inima să vă îndreptaţi inimile şi gândurile astfel încât să îl mulţumiţi pe Dumnezeu. Luaţi în seama că deşi ne putem considera cinstiţi faţă de noi înşine şi putem reuşi adesea să îi înşelăm pe oameni, nu putem să ascundem nimic faţă de Dumnezeu. Hai să ne străduim de aceea să păstrăm sfinţenia din sufletele noastre şi să apărăm cu înverşunare puritatea trupurilor noastre.

Sfântul Dimitrie al Rostovului în Vieţile sfinţilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!