Sfârşitul bardului

O, lăsaţi să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsaţi cu viaţa-mi moartă!

Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viaţa toată
Cu fantasme sperioase?

Voi legaţi sunteţi de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viaţa aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...

Amintiri căzute-n zgura
Nopţii veşnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieţii s-o descoasă.

Mi-au tăiat a lirei coarde
Şi-au zvârlit-o deoparte;
Tristă inimioara-mi arde,
Căci de mine se desparte.

Povestesc un cântec veşted
Clopote cu glas de-alamă
Glasul lor, rotund şi neted,
Tot mă-ndeamnă, tot mă cheamă.

Înţeleg şi mă cutremur,
Trista lor poveste lungă
S-o ascult pe de-a-ntregul,
Viaţa-mi toată n-o s-ajungă.

...............................

Gânduri fugite-n umbra
Unui creier visător,
Voi zburaţi şi ce vă pasă
De sărmanul muritor?

Ca şi ieri şi azi petreceţi,
Mâine iarăşi veţi petrece.
Noi ne ducem, alţii-n urmă
Cu voi, timpul vor petrece.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Bunicilor mei, demult plecaţi
Le sunt datoare viaţa mea.
Suflete dragi, nu vă-ntristaţi,
Sunteţi prezenţi, nu v-am uitat!

Sunteţi mai vii decât în amintiri,
Pulsaţi în sângele-mi din vene,
Trăiţi prin mine şi prin strănepoţi,
Vorbiţi cu mine când vorbesc cu mine.
Suntem o unică fiinţă,
Împreunaţi în trupul meu,
Iar gândurile mi-s la voi
Şi ale voastre gânduri sunt în noi!

poezie de Nicoleta Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ieri şi azi şi… poate mâine

Ieri, alergam hoinar pe mirişti,
Desculţi dar fără frică
Şi nu-ntâlneam oprelişti

Ieri, nu aveam gânduri prea multe,
Străin de toate cele,
Nici cine să mă asculte.

Ieri, harul nesecat din mine
I-mi răscolea dorinţa,
Să sper la mult mai bine.

Ieri, terminând cu şcoala,
Vroiam ca frământarea
Să-mi curme îndoiala.

Azi, cu capul sus pe umeri
Voi şti să aleg, doar una
Din multele alegeri.

Azi, este începutul
Unei cărări ce-aleargă
Spunând să uit trecutul.

Azi, razele de soare
Îmi luminează calea
Paşii să mi-i măsoare.

Azi, foşnetul din mine
Îmi spune încet, în şoapte,
Căci mâine va fi bine.

Azi, visele-mi nocturne
Îmi retrezesc speranţa
Al zilelor diurne.

Azi, scriu mai multe rânduri
Şi văd curgând cerneala
Spre multe alte gânduri.

Azi, nu ştiu ce-o fi mâine
Dar mi-am zidit cetatea
Şi am în mâini, o… pâine.

Mâine e altă vreme
Sunt om cu sentimente
Şi voi scrie poeme.

Să-mi povestesc viaţa
Celor ce cred în versuri
Să-mi reţină povaţa.

Căci viaţa este dură,
Război, o bătălie,
De nu-ţi ţeşi o armură.

Viaţa te împinge
Să lupţi mereu ca mine
Doar, astfel vei învinge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cântec

stau pe ţărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colţuri de singurătate
e tragic şi trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieţii
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai ştie, cine...
am venit şi am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieţii
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a şti
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viaţa asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viaţa asta
fără de noroc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demonul meu

1

Doar relele în el le-adună,
Tăind întunecatul nor,
Iubeşte groaznica furtună
Şi foşnetul pădurilor.
Iubeşte nopţile posace
Şi luna palidă-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi şi de vis.

2

Deprins să-şi plece-a lui ureche
La josnicii şi la arţag,
Îşi râde de credinţa veche
Şi de cuvântul bun şi drag.
Iubirea, mila,-i sunt străine,
Căci se hrăneşte ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Şi izul sângelui vărsat.

3

Când un martir apare-n lume
Pe tată-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm răsfrânge-al lui obraz.
Iar când coboară-n groapa rece
Vreun om, el cel din urmă ceas
Cu muribundul şi-l petrece
Înveninându-l cu al lui glas.

4

Şi mândrul demon, viaţa toată
Mă va-nsoţi, în orice loc,
Zvârlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vădi desăvârşirea
Pe veci smulgându-mi-o – şi-apoi
Momindu-mă cu fericirea
Va lua-o veşnic înapoi.

poezie clasică de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Când viaţa-mi curge)

Când viaţa-mi curge
Curge precum un şuvoi
Cum pot să cred că astăzi este ieri?
Că ieri a fost şi a trecut
Şi toate-au fost
Şi nu mai sunt
Acum e zbucium
Tot ce trece-i încă viu
Nu trăiesc din amintiri
Dar amintiri vor fi
Presimt

poezie de Mihaela Cătană (octombrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiere

Mă arde-apropierea şi gându-ţi cel nebun
Ce naşte pasiuni şi versuri debordante
Mi-s buzele legate şi totuşi vreau să spun
Că nimeni pân' la tine nu m-a ştiut răzbate.

Mi-e trupul răvăşit de ale tale mângâieri
Parcă mă rupi din tine când mă iubeşti duios
La miezul nopţii arde poemul cel de ieri
Căci îi ia locul altul în zbor de albatros.

Nici gândul nu mai este în tâmpla-mi de copilă
Căci s-a mutat la tine cu dorul ce mă cheamă
Dezbracă-te de mine şi du-mă fără milă
În lumea-ţi de poveste, în Cerul de aramă.

Atinge-mă în noapte, căci trupul mi-este zbor
Să-ţi simt iubirea pură cum mă ridică-n Cer
Să mai rămânem aştri şi glasul unui nor
Ce fără noi se stinge ca tragicul mister.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisoarea vieţii

Cu lacrimi de sânge ţi-am scris
Din trista închisoarea-a vieţii
Iubito, ai uitat ce mi-ai promis
Cândva, lângă roua dimineţii.

În piept îmi baţi, acolo eşti întipărită
Şi-aud al tău glas ca pe-un ecou.
În mintea mea pe veci rătăcită
Şi numai eu aş vrea să-ţi fiu erou.

Iar beau, iar plâng, iar e târziu
Sunt singur c-o sticlă de vin
La tine-n braţe vreau să fiu
Când viaţa-mi este un pelin.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit după tine în toamna vieţii

Acum îmi dau seama că ai plecat,
ca un copac ce e tăiat din viaţa lui
şi plâng că tu înapoi nu poţi să mai vii,
la locul nostru de amintiri,
sau să vii la mine să-mi dăruieşti un strop de soare,
cu o crizantemă în mână aducând un iz de toamnă,
să-mi umple inima de romanţe romantice,
cu care m-am obişnuit să trăiesc,
dar nu mai pot, te-ai dus acolo sus,
la judecata Domnului Isus,
ş-acum privesc la apus să văd unde te-ai dus.
Păşesc singură-n toamna vieţii,
p-alei înmiresmate cu parfumul tău
şi vreau să fii din nou lângă mine...

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ultimei dorinţi

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coşmar,
Să sfâşii verbe-n trecerea finală
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeţi torţele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini şi şoapte.
Şi să-mi lăsaţi o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, păşind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsaţi la tâmple câte-o floare!

Cum şi-au dorit şi alţii înainte
A frânge timpul ne-nţeles şi dur
Şi eu râvnesc... Păşiţi printre morminte
Şi ceruiţi-mi liniştea de-acum!
Pe cruce agăţaţi-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă şi am îngheţat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luaţi în seamă!
În viaţa mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopţilor hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Şi-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toţi cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiţi de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace şi lumină.
Şi cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezeşte-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coşmar
Inconştient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâşii îndoliate de tăceri
V-aţi prins la braţ. Şi nu aţi luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-aţi luat din toc nămeţii de cuvinte.

Să sfâşii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... şi prin boală,
Cu fiinţa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-aţi întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsaţi alese semne?
S-au dus şi anii buni şi anii grei...

Şi să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuinţă,
Un ne-nţeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căinţă.
Voi, cruzi şi nemiloşi, v-aţi osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morţii când voi fi-mplinit
Voi ştii că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Şi alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne aşteaptă primitor.
El nu-i decât a vieţii mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâşii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coşmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul prieteniei

cu prieteni lângă mine viaţa e o rapsodie
sufletul se-nveseleste şi emoţiile-s dulci
din regrete şi tristeţe pot să fac o parodie
când îmi extrag energia din tăria de la stânci.

cu prieteni lângă mine timpul îmi e frate
îmi împărtăşeşte minunile lumeşti
îmi pune pe creştet lumini înstelate
bunule Dumnezeu ce mult mă iubeşti!

cu prieteni lângămine nu ştiu ce-i amarul
iubirea pentru ei creşte în anvergură
cânta-mi lautare, mi-am umplut paharul
cu elixirul vieţii să-l sorb cu măsură.

prietenii sfinţi mi-au dăruit harul
de a scrie versuri spălate de ură.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui funcţionar public

Când i-am promis un mic plocon
Nici nu a vrut să mă asculte
Şi supărat mi-a zis: "Pardon?!
Lăsaţi, lăsaţi... lăsaţi mai multe!"

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro

e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viaţa asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe ţărm, ascult paşii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
păşesc printre gânduri
ce viaţă, ce chin, ce destin
ascult viaţa cum plânge
ştii, e prea mult sânge
curge şi curge pe pereţii unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înţeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrobită geme inima-n mine

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.

Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?

De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu mă uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...

Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.

Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petreceţi cu Dumnezeu viaţa pentru căci cu El îţi vei petrece întreaga eternitate!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

Abia, abia, târâş, târâş,
Printre frunziş privesc chiorâş,
Se prind în joc prin dulce cânt
Şi sâsâind fantasme sunt
Şi leacul câş.
Iar prin aer, limbi de clopot
Se încurcă într-un ropot,
Toată-n jurul ei natura
Nu îşi stăpâneşte gura,
Lasă şopot:
Târâtoare, târâtoare,
Fără izmă, nici culoare,
Zămislite într-o scoarţă,
Colţi crăpaţi de cotoroanţă,
Sburătoare;
Lăsaţi somnul, lăsaţi ceaţa,
Luaţi fiinţei dimineaţa,
Stâlciţi vorba, spurcaţi hrana,
Zvârliţi duhuri în dihana,
Spaimă-i viaţa;
Cu puterea în privire,
Cu ştiinţa la strivire,
Cu norocu-n poala mumei
E necazu-n faţa lumei
La ivire.
Voi fantasme, voi stăpâne,
Voi din slovele păgâne,
N-aveţi milă pentru soartă,
Predicaţi în limba moartă,
Scursă-n vâne;
Cloacă de afurisite,
Vânturaţi nestingherite,
Smulse din obrazul lumii,
Rumeniţi la trup străbunii,
Încreţite.
Sunt aievea, nu sunt basme,
Şi se-neacă-n dulci miasme,
Încă mai răsună-n stâncă
Cu acelaşi glas de brâncă
Sunt fantasme!

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 septembrie 2010)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece timpul

Cu tine timpul trece mult prea repede,
Dar n-am putere-n loc ca să-l opresc,
El scrie-n inimi ca pe-o lespede
O taină despre care nu-ţi vorbesc.

Când sunt cu tine timpul nu-mi ajunge
Să-ţi spun ce-aş vrea, de-aş îndrăzni să-ţi spun,
Că alte clipe vin ca să-mi alunge
Acele gânduri ce mereu le-adun.

Amân mărturisirea, timpul aleargă,
Nu-i pasă lui de mine sau de noi,
Trăind cu el în lumea noastră largă,
Ne lasă şi ne uită pe-amândoi.

Dar dacă mâine va veni împlinirea,
În toată viaţa-atât de mult înseamnă,
În vorba mea va fi destăinuirea,
Tu să m-asculţi, zâmbeşte-mi şi mă-ndeamnă.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!