La bădiţa Ion Creangă

Se umblă cu uratul, bădie ieşi afară,
Vin îngerii în cete lumină să-ţi aducă
Deschide-le portiţa ca-n vremi de-odinioară
Şi spune-le poveşti pe prispă, la bojdeucă.

Răsună valea toată de zurgălăi şi bice,
Căpriţe şi căiuţi au împânzit Ţicăul,
Jienii şi ursarii au început să strige
Cu datini din străbuni vin să alunge răul.

Sosit-au urători tocmai din dealul Bucium,
Stau în cerdacul casei, trăistuţele li-s pline,
E noapte, e târziu şi-s obosiţi de drum,
Dar n-au uitat bădiţă să treacă pe la tine.

Din an în an se-opresc la casa cu-amintiri
Unde săpată-n ziduri e umbra dumitale,
Aici, bădie dragă, ai îngropat trăiri,
Cu fratele Mihai, în nopţi patriarhale.

Noi regăsim în ea, copilăria noastră,
Profunde rădăcini au împânzit şi dor...
Azi lampa este stinsă, nu-i nimeni la fereastră
Doar cetele de îngeri ce-aşteaptă în pridvor!

poezie de Angelina Nădejde (1 decembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Bădiţa Creangă

Mai vino pe la noi, bădiţă Creangă!
Ne este dor să ne mai spui poveşti
Şi amintiri hazlii şi buclucaşe
Din bojdeuca ta din Humuleşti.
Că azi poveştile sunt cam pe dos,
Nu mai au graiul blând, moldovenesc,
Sunt încărcate de picanterii,
Că-mi este jenă să-ţi mai povestesc.
Să ştii bădie, că acum Păcală,
Nu mai e fleţ ca-n basmu-ţi şugubăţ,
S-a înhăitat cu multe haimanale
Şi umblă să ne pună pielea-n băţ.
Nici ursul nu mai e certat cu vulpea,
A devenit mai diplomat şi el,
A racolat-o-ntr-un harem de "dame"
Şi-ncing "afaceri la înalt nivel".
Cocoşul are astăzi punga plină
Şi badigarzi ş-a luat de la Ivan,
Vreo douăzeci de draci, să îl păzească
La vilă, la chermeze, la volan.
Iar fata moşului, atât de bună,
Ce-n vremea ta trudea cu-atâta chin,
Azi n-are chef să dea la orătănii,
Doreşte să se facă manechin.
Nici lupul nu mai bate-n poarta caprei,
La uşa noastră bate şi cere să-i plătim
Facturi tot mai umflate, impozite şi taxe,
De unde-om scoate banii, bădiţă, nu mai ştim!
Scrisoarea mea, bădie, să te găsească-n pace!
Îmi pare rău că-ţi dau veşti triste, asta este.
În fiecare zi ne este dor de tine,
Când ai puţină vreme, mai scrie o poveste!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumiri Bădie Mihai!

De pe flori şi din poveşti
Ai cules, în Ipoteşti,
Ce din veac în veac rămâne:
Dulcele Limbii Române.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocăţeşti (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucium

Un singur bucium să răsune a mai rămas,
Celelalte tânjesc peste dealurile goale,
Sunt strigăte şi sunete ce tac n-au nici un ceas,
Sunt timpuri triste, acolo jos în vale.

Un singur bucium încă mai răsună,
E un sunet trist de deznădejde.
Doar vântul ştie de ce sunetul adună
Durerile copacilor ce plâng şi nimeni nu aude.

Un bucium lung imens încovoiat
De vremuri aspre ce ne înconjoară,
Răsună peste dealuri neîncetat...
Nu vrea ca-n sate lumea să mai piară.

E singurul bucium de vreme uitat...
Acum nu are cine să-l mai poarte,
Pe dealul sterp, fără păduri, e defrişat
Unde acuma e stăpână, doamna moarte.

E buciumul ce are putere şi ne cheamă,
Cei care am rămas, să ne trezim,
Să nu se uite, că toţi avem o ţară
Şi naţie de Daci pe acest pământ trăim.

E buciumul ce jalea ne-o alungă,
Ne-am săturat să fim mereu cei trişti.
Ce-i ce ne vând acuma ţara vrem să fugă,
Să nu ne amăgească cu poveşti.
Şi sună buciumul acum,, Trezire"!

Nu avem timp ca să mai aşteptăm.
Treziţi din somn, putem avea unire,
Şi fiara ce conduce putem să o îndepărtăm!
,, Treziti-vă "!

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marşul îngerilor

nu toţi îngerii au aripile crescute
sunt îngeri care nu mai zboară
şi-s îngeri ce-au uitat că-s îngeri

din zborul îngerilor nasc aducerile-aminte
şi aripile lor în freamăt bat s-alunge-întunecimea
dar nu toţi zboară în tărie şi-s îngeri care-şi pierd copilăria

tristeţi umane săpa-n carnea de lumină
şi trupul li se umple de cenuşă
priveşti prin ei şi vezi în depărtare, o altă lume dincolo de uşă

pământul s-ar sfârşi în chinuri
de n-ar fi paşii lor să îi aline carnea
noi umplem zărea de cenuşă, ei înverzesc cu un surâs cărarea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi fi cu tine...

Atunci când nu voi fi cu tine,
Să ştii că mi-am lăsat parfumul
Pe florile de iasomie.

Zorelelor le-am dat canon
Să-ţi spună: bună dimineaţa;
Dar peste zi te-or însoţi
Frumoşii noştri trandafiri.

Şi mi-am lăsat sărutul meu,
Pe macii încă-n floare;
Îmbrăţişat vei fi cu drag,
De clematitele din prag.

Iar umbra mea va fi mereu,
Muşcata din fereastră;
Şi-ţi va zâmbi în locul meu,
Cu drag, ca o mireasă.

Iar noapte bună îţi va spune
Regina nopţii către seară,
Cu-al ei miros îmbătător
Îţi va şopti că-mi este dor
De tine.

poezie de Angelina Nădejde (18 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In umbra visului impanzit de tine

Mă întreb
cum va fi cea mai frumoasă noapte

după care tânjesc
de la facerea lumii
pentru care mă deşir
până la capătul pământului
căutând înţelesul unui răsărit de soare

în umbra visului
împânzit de aroma ta
furată o dată cu muşcătura din Rai
în care murmură ca o lacrimă
chemarea însingurării
pentru noaptea
din care adâncurile se vor deschide
cu tine.

poezie de Raluca Oprita
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată coase la fereastră

Pe obrazul stins, pe mâna-i slabă,
Pe ochii trişti din cale-afară
Şi-a pus pecetea nendurată
Pierduta vieţii primăvară.

Se scoală-ncet... aprinde lampa...
Mai plină-i casa şi-i mai bună,
Iar ploaia pare că-i un cântec
Ce din adânc de vremi răsună...

Un cântec trist şi fără vorbe
Porneşte-n dulcea înnoptare
Şi lampa cântă, lampa plânge
Povestea unei vieţi amare.

Iar acul, ochii şi lumina
Şi ploaia care-n geamuri bate
Urzesc poemul plin de jale
Al fetelor nemăritate...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales "sarmalele", care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

tăcerea este totală iar tu, goală,
în iatac ascuns şi tăinuit acolo sus
unde crenelurile gem…
a vânt de piatră

o să ajung la tine vreodată…
acolo sus
la castel?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele şi-n prenumele matale bădie

Vă cam ţineţi de poveşti
poate-o să se rupă creanga
copilărie iată ultimele veşti
fulgii vor cădea gratuit toată iarna

Poate să se rupă creanga
Doamne-i doldora de stele
fulgii duc pe sus targa
cu mireasa iluziei mele

Doamne-i doldora de stele
copilărie ţinta mea eşti
de tine mi-s lacrimile grele
hai şi spune-mi iar poveşti

Şi viaţa şi moartea treacă meargă
în numele şi-n prenumele lui Ion Creangă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (3 martie 2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albi porumbei dau în zbor

Spre depărtarea albastră
Am dat porumbiţa-n zbor,
Să-ţi aducă la fereastră
Iubirea şi al meu dor.

N-am ştiut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că aşterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.

Mă doare sufletul mamă
Că nu mai eşti lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie şi mie bine.

Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am şi eu steaua mea.

Dorul meu aş vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ţi aducă alinare
Şi iubire dela mine.

Din pragul casei părinteşti,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ţi aducă, mamă, veşti
De la al tău pruncuşor.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără griji

Anii trec mai uşor decât ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva!

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa...

Aş vrea să te păstrez lângă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot...
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea!

Tu poţi să vii oricând
Şi să stai aici cât doreşti,
Şi când e ziua ta
Am să-ţi cânt şi-am să-ţi spun poveşti...

Ce zici, ce idee!
Ţine-o sub cheie,
Ai grijă de ea!...

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte Bădie Mihai
Când prin păduri cutreieram?
Pe-atunci tu versuri nu scriai
Căci amândoi copii eram.

Când păsări se-odihneau pe ram
Cântând încet, adormitor,
Şi fericiţi noi ne scăldam
În apa recelui izvor?

Când stele pe cer răsăreau
Fiind lungă calea la ele
Şi printre nuferi se oglindeau
În lacul viselor tale?

S-au dus acele vremuri, Bădie,
Şi totul acum-i schimbat,
Dar nimeni să plângă nu ştie
La rădăcina teiului sfânt.

Doar codrii bătrâni şi izvorul
În care lacrimile toate se strâng
Sunt trişti acum şi-ţi duc dorul,
Iar teii cu flori galbene plâng.

poezie de Marian Galoiu
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Poiana dorului (versuri populare)

În Poiana dorului,
De pe valea Sadului,
M-aşteaptă badea în zori,
Să-i dau gura la izvor.

Pe un plai de Mioriţă,
Îţi dau gura mea bădiţă,
La umbra bradului verde,
Unde nimeni nu ne vede.

Numai cucu şi mierla
Ştia de dragostea mea,
Dar acum nu mă feresc
Să-i spun lumii că iubesc.

Înainte de-nserat,
Dorul ne mână spre sat,
Să culegem din câmpie
Florile de cununie.

Toată lumea să ne vadă,
Că mi-eşti drag şi eu ţi-s dragă,
Codrul şi cu lumea bună
La mulţi au făcut cunună.

cântec, versuri de Valeria Mahok (30 iulie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar lacrimi

Afară ploua cu lacrimi de îngeraşi,
Eu te priveam îngenuncheat,
Şi te-ntrebam:"-De ce mă laşi?"
Nici azi răspunsul n-am aflat.

Acum stau singurel şi plâng,
Pozele mi le-ai furat pe toate,
La piept nu am ce să mai strâng,
Ploaia iar îmi cade pe ceafă şi pe spate.

Îngerii în cer încep să tune,
Şi-ncep să plângă lângă mine,
Stau şi rostesc o rugăciune,
Să te-ocrotesc mereu pe tine.

Mai ţii minte acel început
În care eram doar noi doi în ploaie?
A fost frumos, dar azi doar lacrimi
Mai umblă câmpul în şuvoaie.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!