Vis de oraş

Eu când adorm desculţ visez urât
Şi-n lumi de iad furat sunt şi târât.
E viaţa vis? Dacă-i adevărat,
Mama când m-a făcut s-a descălţat.

Părinţii mei m-au conceput desculţi,
Dintre ţărani fac asta foarte mulţi;
Viaţa la ţară-i trudă şi coşmar,
Iadul nu poate fi decât agrar.

Cu toate că, dacă-i adevărat,
Femeile desculţe de la sat
Fac ţesturi din infern, în care coc
Pâinea din rai, adică de la bloc.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (12 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scris în vis

Tot ce fac e ca şi cum
Eşti cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii şi nu-i mai deschid...

Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb şi reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant

Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Şi-aţâţă focul din iad,
Pleoapele tale când cad

Şi când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Şi la mine uită-te,

Că de nu, mă vei uita
Şi nu vei mai căuta
Şi nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei

Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E imprudent să afirmi că soţia ta e mai bună decât toate. Jigneşti femeile, iar bărbaţii vor încerca să afle dacă-i adevărat.

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bunica spunea vreo poveste, el o tot întreba dacă-i adevărat. Pe urmă îşi punea ochelarii bunicii şi vorbea ca ea; o îngâna foarte bine şi toţi râdeau. În scurtă vreme a ajuns să imite în vorbă şi în mişcări pe toţi vecinii. Imita mai cu seamă tot ce era urât şi caraghios la fiecare. Lumea zicea: "Băiatul e foarte deştept!" Dar asta era numai din pricina ciobului pe care-l avea în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceartăcere

Nu mă mai cert cu nimeni, de la o vreme-ncoace.
Şi Dumnezeu se miră că nu mă mai priveşte
Dacă-i Cuvântul însuşi, cuvântu-i de ce tace,
Dacă-i Tăcerea însăşi, de ce mă asurzeşte?

Voi fi-mpăcat cu sine, de la o vreme-ncolo,
Nu mă voi recunoaşte când o să mă-ntâlnesc,
Despre aici voi spune că nici n-am fost acolo,
Despre acum voi spune că nu mi-l amintesc.

Confraţii mei, cei gata oricând să ne certăm,
Unde veniţi, la cine şi când să ne-mpăcăm?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubim pământul

Să iubim pământul care ne mai ţine
Că este sfânt
Şi bucăţica cea de pâine,
Lucrată cu trudă de către ţărani pe câmp.

Să iubim valul de mare
Şi soarele care ne încălzeşte,
Să iubim şi firul de iarbă
Care sub picioare creşte.

Să iubim fiinţa dragă de lângă noi,
S-o iubim cu adevărat,
Căci atunci când eşti în doi,
Durerea sau necazul este mai uşor de suportat.

Să iubim binele ce ne înconjoară
Şi să nu iubim răul, care să naşte în noi,
Să ascultăm cum cântă o vioară,
Ca să uităm de greutăţi şi nevoi.

Să iubim, oameni buni, pământul
Şi viaţa care o trăim,
Căci este cu adevărat frumoasă
Numai atunci când o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (28 ianuarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea mea

Chiar dacă-i grea
Viaţa şi frântă,
Inima cântă,
Pasărea mea
Rară şi sfântă.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe viaţa mea

E moartea vecină cu mine
Stă c-un etaj mai sus
Asta n-o spun ca să mă laud
Că sunt vecin cu moartea
Ci doar că stau la bloc.

Eu am aflat sunetul vieţii:
Viaţa
Şi-al morţii:
Moartea
Stau supraetajate
Într-un bloc turn.

Moartea e mai săracă –
Pensionară,
Văduvă
Şi fără apometre
Sau repartitoare.
Şi-a tăiat şi căldura:
N-are teamă că moare.

M-a chemat de curând
Să-i bat în cuie un geam
Şi m-am dus
Nu mi-e ruşine s-o spun.

Că va veni o zi
Când moartea va veni
În vizită la mine
Să mă ia pe la ea
Şi mă voi duce...

Nu v-o spun să mă laud
Că voi muri
Ci doar că trăiesc
V-o spun sincer,
Pe viaţa mea.

Moartea stă pe viaţa mea.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării cu lacrimi şi cu libertate

Femeile au fost în viaţa mea
Ca jucăriile-n copilărie;
Ce mult plângeam pentru a le avea
Şi-avându-le, plângeam de bucurie...

Apoi plângeam când una se strica
Sau când loveam o alta, din greşeală,
Când le pierdeam sau mi le confisca
Mama, cerându-mi aspru socoteală

Pentru năzbâtii... Doamne, iar plângeam,
Plângeam la fel când îmi erau furate,
Şi tot în lacrimi ştiu că adormeam
Şi mă trezeam în lacrimi, din păcate.

Iar de femei am plâns la fel de des,
Cu doar o diferenţă, alta nu-i,
Că jucăriile-mi nu şi-au ales
Un alt copil, să fie ale lui.

Femeile sunt, unele sau toate,
Un fel de jucării cu... libertate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţa privată, nu trebuie să mă controlez. Sunt cu adevărat foarte sentimental, foarte romantic. Sunt o persoană tandră; am multă tandreţe de oferit. În scris, a trebuit să mă supraveghez, mai ales când eram tânăr. Scriam lucruri care provocau lacrimi. Acela era romanticism pur. Mama le citea şi plângea.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu-i decât o amăgire. Dar nu şi dragostea. Dragostea e ceva adevărat – cel mai adevărat şi cel mai trainic – cel mai dulce şi totuşi cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaştem. E foarte amar, Şi se spune că e rezistent – rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deşertăciunile vieţii sunt rezistente. Cât despre dulceaţă, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment – cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternităţii, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopţii.

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrise de un urs cu creierul foarte mic

Lunea, când soarele-i fierbinte
O întrebare-n cap îmi tot revine:
"E-adevărat, spuneţi-mi în câteva cuvinte,
Că cine este ce şi ce e cine?"

Marţea, când e lapoviţă şi ninge, iar ceru-i gri
Şi-n broasca minţii mele se blochează cheia,
Mi-e tare greu să mai pot clar desluşi
Dacă-aceia-s aceştia ori aceştia-s aceia.

Miercurea, când cerul e de-un bleu curat,
Şi stau degeaba, şi nimeni nu-i cu mine,
Uneori mă-întreb dacă-i adevărat
Că cine este care şi care este cine.

Joia, când pe străzi deja-i îngheţ şi zloată,
Iar bruma sclipeşte-n ultimele frunze de gutui,
Este foarte complicat pentru cineva să vadă
Ale cui sunt toate-acestea – sau acestea ale cui.

poezie de A.A. Milne din Winnie the Pooh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Luci, te rog, reia-ţi locul!
Lucian: Bine. Ce-ai de gând să-mi faci?
Stela: Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
Lucian: Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
Stela: Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
Lucian: Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
Stela: Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
Lucian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... în nopţile cu lună, când perechile de lebede stau faţă-n faţă, privindu-se cu dragoste, iar eu sunt în mijlocul lor, viaţa mi se pare minunată... Asta nu înseamnă că nu visez la un lac curat, limpede, cu malul de aur de pe care mă priveşte şi mă admiră un adevărat prinţ sau o adevărată prinţesă...

Emilia Plugaru în Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se cuceresc cu trudă

"Ad augusta per angusta",
Dacă-i vorba de-o femeie
Care nu-şi dezbracă fusta.

tristih de Mihai Haivas din Haşmişuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt total nesolidară cu toată văicăreala asta a actorilor cu "ce viaţă grea avem". Da, ne-am putea văita că e viaţa grea, dacă n-ar fi la fel în toate domeniile. Un medic foarte bun din România nu are salariul pe care ar trebui să îl aibă. În străinătăţurile alea care funcţionează, când unul e cel mai bun la ceva, la orice, la făcut toarte de ceşcuţe, de exemplu, ăla va fi rege pe domeniul toartelor de ceşcuţe. La noi, nu. La noi le merge fenomenal doar unora foarte şmecheri, nu unora care fac minunat un lucru. Şi atunci sigur că e urât că e aşa, dar e o problemă mai mare decât faptul că actorii sunt amărâţi. E o problemă a întregii societăţi.

citat din Lia Bugnar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nou este un concept atât de învechit ca cel de "An nou" şi în ce măsură se pot împlini sau nu, cuvintele lui sterile? Oamenii spun "La mulţi ani" şi "Un An nou fericit" la fel de mecanic cum spun "Dumnezeu să-l ierte!". Oare câţi realizăm că întreaga gândire, ca şi toate cuvintele acestei lumi, sunt doar apogeul deşertăciunii şi cum am putea să înţelegem asta cu mintea? Când tocmai mintea afirmă despre copiii ei gândurile, adică deşertăciunea, că ne pot crea viaţa, când de fapt viaţa doar găzduieşte micimea sau deşertăciunea cuvintelor şi nicicum nu o urmează. Dacă am vedea că gândurile noastre sunt doar eticheta de pe sticla de apa minerală şi că nu au cunoscut şi nu pot cunoaşte în veci apa minerală, atunci cât de valide sunt aceste etichete/gânduri, când de fapt sunt doar deşertăciune. Poate vreo minte umană accepta asta? Cu siguranţă, nu. Doar inima noastră, care este pacea tăcută a infinitului, poate vedea ca întregul zgomot psihologic numit gândire, e doar umbră şi vis, iluzia care dă impresia de separare. Câtă suferinţă născută din ignoranţă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa la bloc

Contrastele-n traseul vieţii
Te fac adesea să suspini:
La bloc sunt mai subţiri pereţii
Decât obrazul la vecini.

epigramă de Neculai Darie din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e...

Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar şi-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare şi cu inima-n văpaie.

Azi iubesc.. dar nu un om.
Poţi iubi, fără să crezi, personaje din poveşti.
Ce-s de lună, gri, pictate şi plutesc încet, pe şoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.

Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt şi-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ţi fac viaţa dulce trai.
Şi te îndeamnă să iubeşti şi frumosul să-l trăieşti.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!