Dureri...

Usoare neguri cresc dezlantuite
Si arde viu luna-n tarie
Izvoare curg, nelinistea-i pustie
Si-n codru prinde frunza sa se miste.

Ce trist rasuna, Doamne, canturile mele
Trezite din prapastii, de plansetele lor,
Mirosul diabolic al negrelor lalele
Si ecoul amarnic al vorbelor ce dor.

Cu cei din morminte un gand ma cuprinde,
De negrul destin, potop de dureri,
Dorinta de viata cu greu imi aprinde
Speranta firava a vietii-n culori.

E-o zi de toamna, pic de nor,
Dar cat de triste-s toate!

poezie de Mihaela Dehel (28 septembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Am doar un gand, poate chiar dorinta
Vreau sa plec, sa ma pierd in neant
Vreau sa ma cuibaresc printre luna si stele
Iar ele ma-ntreaba: "de ce-ai plecat din tine insati"?
Iar ecoul din mine rasuna si cere ajutor
Imi e dor de mine, cum ma regasesc?

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Toate in viata sunt intamplari,
Corabii ce trec peste-ale apelor mari,
Tarziul oprindu-l sa-l lege de dig,
Cand tie ti-e cald si cand mie mi-e frig,

Te-nchid in fiinta, prin tine respir,
Si-n inima plansa tu cresti trandafir,
Si-n apa tacerea apoi ti-o prefaci,
Sa ude speranta pierduta-ntre maci.

Si chiar daca-n mine, prezenta ta doare,
Si toamna isi scutura noptile-n floare,
Orasul se duce prin ape ce curg
Si tu ma saruti printre plopi in amurg,

Tainic deschizi catre noapte iar usa,
Din cerul cu stele sa intre cenusa,
Si eu intuneric la piept te cuprind,
Sarutul sa ploua pe chipul tau bland.

poezie de Ion Vanghele (25 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata mea, o singuratate care isi asteapta sfarsitul

Simt mirosul freziilor,
Chiar daca afara e toamna
si nu sunt flori de sezon,
Nici macar culoarea roz
nu se incadreaza-n decor.
Simt o caldura in suflet,
cu toate ca afara e frig.
Ciudata neconcordanta
intre starea de spirit
si anotimp... Hmmm...
Crengile pomilor se apleaca
usor spre pamant,
sufletul meu se ridica in viteza
spre cer.
E doar un amanunt care-mi scapa,
legat de iubire.
Unde-i iubirea?
In frunzele care mangaie pamantul
sau in sufletul meu
care se inalta spre cer?
Aud zgomotul tramvaiului,
acel tramvai in care
ma voi urca,
Aud corul de ingeri...
sfarsitul se-apropie.
Si nu ma uit la cer,
parca nu indraznesc,
Privesc inca la frunzele-n vant,
La parcarea din fata blocului din care,
plina fiind de plopi,
rasuna ecoul iubirii...
inca un gand a murit,
Ma-nalt tot mai mult
spre o divina cantare,
ecoul nu vreau sa-l mai aud...
Imaginea ta e stearsa,
dar te pastrez arzand,
Nu te pot invita-n tramvai,
Te-astept la ultima statie,
Sa ne intrebam cine suntem
Si sa nu mai fugim de noi.

poezie de Daniela Pană (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar timpul...

Privesc de la fereastra cerul,
Si-mi tin cu greu o lacrima,
Sa nu te intristez, pe Tine,
O, Doamne, Tu ce-mi cunosti durerea.
Privesc in noapte stelele razand,
Razand la mine,... o pierduta!
Un om ce vede,... Luna-roz,
Si are teama, doar de tine.
Gandesc sa-mi stearga timpul amintirile,
Si toate clipele traite in durere,
Si-n pumnul unui destin eu sa sfarsesc,
Goala-zambind, in fata mortii mult prea slaba.
Prea slaba pentru-o inima, ce-o cheama,
In fiecare clipa, si-n fiecare ceas,
Ne-avand ce sa adune-n asta lume,
Si ce sa piarda,.... ce sa piarda?
Pacate, si lucruri omenesti?
Privesc de la fereastra cerul,
Si-mi tin cu greu un gand strain,
Ce-mi taie cugetul in doua,
Si numai Tu Isuse, il alungi.
E gandul surd, si gandul rece,
Ce prinde-n cuget radacini,
Cand eu te pierd, ori uit de Tine,
Triumfator, ma-ndeamna sa gresesc.
Doar timpul poate sa-mi arate,
Cata dulceata are, clipa, viata,
Si sa-mi deschid smerita sufletul si gura,
Sa-ti multumesc, pentru acesta viata.
Aceasta viata,... traita-n lupte,
Iubind, tot ce mi-a fost... trecator.
Doar timpul... poate sa-mi aduca,
Alte nopti, si alte ganduri,
Ploi cu stele-argintii, si-o cheie,
De la Tine Doamne, sa intru-n casa Ta.

poezie de Adelina Cojocaru (9 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti în toate

voi scrie de Tine, de îngeri, de noapte
şi despre guri ce-s flamande si mor
voi scrie pe-o lacrima ce se zbate in moarte
ravas de iubire, scrisoare de dor.

şi poate s-or strange cuvinte gramada
şi poate vor plange in locul lor
cu sangele scurs din al urii ocheada
cu mustul ierbii strivita in zor.

din rauri as strange doar racoarea de gheata
şi din izvoare doar verdele-adanc
sa scriu pe obrajii rumeni de viata
cu dulcele gust de mere in parg.

şi-n plamada din campuri as pune mireasma
din toti rozmarinii ce striga-nflorind
cu dafinul verde as scrie-o priceasna
şi hrana sa fie in ochii plangand.

aş scrie si-n piatra, si-n stropii de ploaie
pe ciutura veche ce de foame s-a stins
din cuvintele mele sa curga siroaie
mirosul painii si vin rosu-aprins.

căci Tu esti in toate si-n ochii flamanzi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piano

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
În negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri..

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Zdrobit de-al nimbului curat,
Trecut prin viata cu pacat,
In clipa resemnarii-n tine,
Vei stii ce-nseamna sa faci bine.

Vei intelege-ntr-un sfarsit,
Ca tot ce-a fost in infinit,
Va trece peste noi far'nepasare
Lasandu-si haina rece, arzatoare.

Dar tu... clipa a resemnari...
Chiar nu-ntelegi culmea dureri?
Nu lasi in om, leac de scapare,
Si vrei sa-l duci spre disperare!

Sa-i curmi a vietii-nflacarare,
Sa-l lasi pribeag ca si urmare,
Sa-i dai batai de bici cu foc,
Sa-l lasi pustiu, far'de noroc.

Si chiar de toate astea vina,
Izbindu-l de pamant cu stima,
Naltandu-l spre inaltul cer,
Tot om va fi, un om de fier.

Chiar in sfarsit de vei pali,
In biata sa fiinta... vei domolii,
Un suflet plin doar de durere,
Ducadu-l sus de sumbra-i decadere.

Si tot ce va ramane-n viata,
Patruns cu Duh si cu speranta,
Va-ntreprinde un Paradis,
Cu foc de aur de nestins,

Cu flacari ce nu vor lovi,
Decat in cei ce vor lipsi,
Si-n tot ce este nepasare,
In toti si-n toate, cu ardoare.

Si in final, tot ce a fost,
O viata simpla, dar cu rost,
Trecuta toata intr-o clipa,
Vei intelege-ntr-un sfarsit,
Ca iadu-i cel ce ne despica...

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gand, o speranta, o rugaciune

Un gand, apare-ncet la mine-n vis
Un vis, adanc, incet si necuprins
Si lumea toata pare rea
Si eu si toti ne regasim in ea

Pe lumea toata o orbeste
Necunoscut-n ea salasluieste
Eu fiind orbit de frumuseti inselatoare
Si stiind, ca ispita celui rau e mare

Cand raul este-un bine fals
Putine lucruri au mai ramas,
Scaparea noastra-i o-ncercare
Si Domnul Dumnezeul nostru-I mare

Un gand imi spune neincetat
Ca Dumnezeu m-a ascultat
Iar eu cu glas smerit si inchinare
Iti aduc o ruga mare

Doamne Tie-ti multumesc
Si promit sa nu gresesc
Pe cel rau sa nu-l primesc
Si de Tin sa-mi amintesc

Nare rost sa m-amagesc
Doamne Tie-ti multumesc
Esti lumina vietii mele
Si lucefar intre stele.

poezie de Laszlo Petru Dorian (8 iunie 2009)
Adăugat de Laszlo Petru Dorian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tasnesc din piepturi doruri sfinte

Culori si frunze stralucesc in soare
Si ploua, cu stropi calzi de fericire,
Cu inima-mbracata in cantare,
Ne pregatim de Marea Sarbatoare,
Tasnesc din piepturi doruri dupa Mire!

Covor de aur se asterne pe pamant
Si stelele in noapte ne zambesc de sus,
In jur e numai bucurie, cant
Iar Cerul e-n priviri si-n gand,
Tasnesc din piepturi doruri de Isus!

Toamna ruginie a sosit din nou,
Din an in an, tot mai frumoasa,
Un susur bland rasuna in ecou,
Impodobind acest unic tablou,
Tasnesc din piepturi doruri de Acasa!

Atata Har nemeritat aicea jos,
Iubirea-I fara margini e-un mister,
Atata dragoste ne da Hristos,
Preludiul e atat de glorios,
Tasnesc din piepturi doruri sfinte dupa Cer!

Marius Alexandru

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Zarea curge pe morminte,
Norii-s despuiati si goi –
Orologii parasite
Masurand vremea-napoi;

Toamna bantuie iar pasii
Somnului – imensa rana,
Nopti de jar si neputinta
Cresc in linistea profana;

Vantul uita sa se nasca
Intr-o lacrima de cer,
Cautandu-si vesnic umbra
In decorul auster;

Doar o frunza ratacita
In aprinsa ei durere,
S-a desprins de ceasul ierbii,
Rastignindu-se-n tacere.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul nu este trist. Culori tari mă deprimă. Sunt atât de... goale. Negrul e poetic. Cum îţi imaginezi un poet? Într-o jachetă galbenă? Probabil că nu.

citat din Ann Demeulemeester
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, limba romana!

Limba mea e cea mai dulce,
Dintre toate pe pamant,
De ma las purtat, ma duce,
Printre versuri si prin cant.

Limba mea e din Lumina,
Rasarita-n zori de zi,
Limba mea, limba romana,
Straluceste-n poezii.

Limba mea-i glas de izvoare,
E in fluier de ciobani
E-n cant de privighetoare,
Si in graiul la tarani.

Limba mea e adierea
vantului, prin frunza deasa,
Limba mea-i dulce ca mierea,
Limba mea-i cea mai aleasa.

Limba mea-i freamat de stele,
E iubirea dintre frati,
E in versurile mele,
Si-n ecoul din Carpati.

Limba care ne aduna,
De la margini de pamant,
Limba mea, limba romana,
Va fi pururi graiu-mi sfant!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (31 august 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gand frumos

Un gand frumos ne-aduce-n prag
O noua zi cu soare
Si ceea ce ne este drag
Mai înflorit apare.

Un gand frumos ne-aduce-n inimi
O nesfarsita bucurie
Un gand frumos ca niste flori
In luna lor de miere.

Un gand frumos pentru sarmani
E ca o mangaiere
E ca o raza la liman
Ce-n veci de veci nu piere!

Un gand frumos de primavara
Insufleteasca-ti a ta viata
Un gand frumos plin de iubire
Sa insoteasc-a ta privire!

poezie de Andrea Kasznel
Adăugat de Andrea Kasznel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Da-mi mana peste timp
Vorbeste-mi de alta data
Caci nu pot sa-nteleg
Ce rol joc azi in viata.
Vorbesc cu Dumnezeu
Despre visele de ieri
Si nu-mi poate raspunde
Dacat prin lungi taceri

As vrea sa resimt
Dragostea ce-am trait mai devreme
Dragostea cea mare
Ce-alearga-n minutare
Ceas ascuns in artere

Spre necunoscuturi
In galopuri saltand
Ma invart in iluzii,
Dansind und dans absurd
Uneori doresc sa ma piarda ravagii
Sa ma derulez ca un film in imagini.

Invers sa-mi traiesc clipa fada fara culoare
Totusi de urit nimeni azi nu mai moare.
Nimeni nu moare.
As vrea sa revii, timp pierdut incarcat de speranta
In acelasi vis incolor si trist
In care te chem de-o viata.

Sa ma trec prin ieri
Ca vantul printr-o adiere
Sa te simt mereu, sentiment prea greu-
Puls asuns in artere
Alergand continuu
Peste linii dintre transee
Sirmele ghimpate sa le simt pe toate-
Corzi de chitara rebele:
In arterele mele.

Da-mi azi peste timp
Mana ta sa te simt
In suflet si-n gand..

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul poeziei

Privesc in gol pustiul noptii ce se lasa
Si ma tot rog, norocului sa-i cad
macar o data in plasa!
Si in fiece ungher din casa
Se joaca umbrele, si-n mine
Se aprind-un dor imens de tine

Si n-apari tu iubita mea, tristeti ma inconjoara
Speranta nu mai e in asteptarea mea
Eu sunt aici, tu esti acolo
Si intre noi oceanul
Lung si lat

Si mai deznadajduit ma regasesc
In fiecare clipa care trece
Inca te mai astept si e firesc
Sa simt cum timpu-i rece.
Ma macina incet un gand:

Revino, draga mea! Speranta mea..

poezie de Mădălin Vasile Costache
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o revansa

Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.

Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.

E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.

Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.

Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.

Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.

Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.

In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.

In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (5 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stephen Hawking are o remarca in film "Unde exista viata, exista speranta" dar vreau sa il corectez, "Unde exista viata eterna, exista speranta"

citat din John Lennox
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!