Frunza

Zarea curge pe morminte,
Norii-s despuiati si goi –
Orologii parasite
Masurand vremea-napoi;

Toamna bantuie iar pasii
Somnului – imensa rana,
Nopti de jar si neputinta
Cresc in linistea profana;

Vantul uita sa se nasca
Intr-o lacrima de cer,
Cautandu-si vesnic umbra
In decorul auster;

Doar o frunza ratacita
In aprinsa ei durere,
S-a desprins de ceasul ierbii,
Rastignindu-se-n tacere.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iti ascult trupul

Iti ascult trupul adulmecand
O toamna,
Si pasarile pe care n-ai sa le ranesti
Cu zborul tau
Isi intorc tipatul in umbra mea,
Ca o dulce tanguire.

Esti aici, langa mine,
Dar dorul tau___
Mult mai salbatic
Decat atunci cand esti departe,
Ma sfasie in mii de radacini
Ce ard pleoapele tale
Si lacrima mea
Intr-o singura imbratisare.

Iti ascult trupul dezmierdand
O toamna,
Si toamna din mine
A-nvatat sa-ti raspunda…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Steliana Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas greu

Doamne, cata tristete si frunza!
Te darui si n-ai cui,
Te darui nimanui.
Buzele se desfac zambind a mila,
Vinul galgaie-n sila.
O durere estompata si surda
Bantuie inima mea.

Singuratatea vibreaza-n timpane
Cu sunet de scoica,
E ceasul somnului.
Pasi stinsi, pasi stinsi. E ea?
Altcineva.
Iti vine sa tipi de manie
Ca nu simti parere de rau!
Ceasul somnului. Ochi atintit.
Orb, surd, cu voce anemica.
Plans de neputinta-n infinit.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsa

Ascunsa stai asemeni mortii
prin umbrele tacute ale iernii,
Astept cu inradacinare, turbat privind cum plopii
Danseaza-n vantul greu al dragoste-i zapezii.
Si de-oi fi mort, s-aluneci catre mine
cu pasii verticali ca lacrima cereasca,
Te-astept dincolo de ce-nseamna nopti sau zile
Mai mult iubirea ce sa-si mai doreasca?

poezie de Cătălin Postolache
Adăugat de Cătălin Postolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasii tai,vantule

aseara, pasii m-au purtat
spre tine,
vantule.
gandurile-mi- pasarile albe ale asfintitului,
umbra-mi- dansul himeric al noptii.
eu... cenusa de langa rugul plangerii.
aseara o lacrima mi-a cazut fugar...
tu unde esti?
imi inalt ruga catre tine,
tacere uitata in ultima lumina!
dar privirea?
aseara am zambit printre lacrimile
unui vis albastru...
doar pasii vantului sepierd in zare.

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Sub pasii mei desculti se schimba-n toamna, frunza
Si imbracata-n aur si rubine, ea vremelnicia-si plange,
Cu-al ei pastel de ruginiu impodobeste panza,
Cand printre stropi de soare tainica se frange.

Purtata pe alei de doruri si de vise,
Saruta talpa mea cu-atata gingasie.
Imi reinvie vechi sperante ce pareau ucise,
Primesc noi aripi, de avant si bucurie.

Aud in suflet fosnete de Dragoste si Har,
Si picuri de iubire in inima-mi zdrobita toarna muza,
Aprind din nou al multumirii vechi si... nou altar,
Sub pasii mei desculti se schimba-n toamna, frunza.

Marius Alexandru

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii (octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec din neputinta

tu n-ai inteles ca mi-e aiurea
sa-ti tot scriu intr-o idee oarba
la fiecare tacere de-a ta
pleznind ca un foc de petarda.

si iar te urasc cate-o ora
si iar te iubesc cate-un veac
si parca nu mi-e la indemana
tacerea ta-n schimb s-o tac.

dar a-si striga din neputinta
dintr-o dificultate vizuala
tu ai trecut mai ieri pe langa mine
pe lang-o monstruozitate fatala.

pocnesc cand ne spunem vreo gluma
si rad din ce-n ce mai taios
desi doar plansul ne-aduna
pe zambetul tau sunt gelos.

te chem la apel de iubire
stam drepti, salutand intr-un fel
indepartandu-ne unul de altul
eu catre ea, tu catre el.

poezie de Adrian Todor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incatusare

Ma-ncatusez in propria-mi celula,
A mintii mele celula de foc,
Nici gratii, nici lanturi, nici paza
Doar teama si speranta la un loc.

In jurul meu doar neguri si tacere
Si nici o luminita calauza,
Departe de iubire, alaturi de tacere
In lumea ratacita, ciudata si confuza.

Ca minti bolnave, suflete desarte,
Distrug tot ce-i frumos si ce e sfant
Alunga omenia calcand pe demnitate,
Crezandu-se stapanii pe pamant.

poezie de Iulia Comaniciu (14 noiembrie 2011)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Acum cand pleci si cand melancholia
Se lasa grea, mai grea ca o durere,
Inconjurat de umbra si tacere,
Uitat de toti, as vrea sa-mi uit solia.

O, trecatoare vise efemere,
V-am cunoscut de mult zadarnicia;
Statornica-I doar nestatornicia,
Iubirea? Juramintele? Himere!

Alearga trenul, creasca departarea,
Vor trece anii, va veni uitarea
Si linistea care impaca toate.

Te du spre fericitele-ti destine!
Cand primavera va muri in tine,
Tristetea mea, vei intelege-o, poate.

sonet de Victor Eftimiu
Adăugat de Cristian Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e cerul plumburiu şi cerne lacrimi
din ochii celor duşi devreme dintre noi
ne plâng povara mult prea grea de patimi
ne plâng că am ramas în suflet goi.

e haos si multa necredinta
sunt farisei mai multi cu chip de zei
azi Dumnezeu ne cere pocainta
azi Dumnezeu ne-arata cum sunt ei.

si ne-nchinam asa-ntr-o doara
numai atunci când ranile ne dor
suntem supusii celor ce omoara
suntem straini de cei ce ne-au crescut si mor.

uram altaru-nchinaciunii
nu stim ca ingerii ne sunt mereu
parintii ni-i uitam la fel ca si strabunii
credinta lor ne este scut la greu.

obrazul lor sarat si vested de durere
ne smulge-o lacrima din când in cand
uitam de tot ce-i sfant, ca Dumnezeu ne cere
sa fim mai buni, sa fim noi ingeri pe pamant.

Vecernia-i pustie, in nopti se-asterne teama
coralele de Sus se-aud neincetat
cei, ce ne sunt inca, moartea lor isi cheama
si multi ii vom striga pe cei ce ne-au plecat.

un petec de lumina poate ne-ar ajunge
sa arda pâlpâind departe pentru noi,
o ruga in tacere din rana ce ne curge
de-ar mai ingenunchia vreo unul, doi...

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Moto: „omul, sã rman copil al indoielii si al mortii…”
(Byron)

Nasterea…
Sã rutul tainicei zvârcoliri…
Linistea dezrã dã cinã rii…
Inceputul unei mari dureri…

Viata…
Obsedanta trecere
Prin haosul neimplinitei cã utã ri…
Firul de nisip
De pe-un tã rm al pã timirii…

Moartea…
Tã cerea de dincolo de suferintã…
Imposibila clipã a intoarcerii…
Pecetea grea a eternitã tii…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 20

Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit
Adăugat de Andra Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa ne trezim

Am adormit in tacere
Gandurile sterse au apus
Va vad si pe voi aici
Am adormit cu toti!

Am uitat lumina aprinsa
Sperand ca ceasul vine
Va vad si pe voi aici
Am uitat toti ceasul!

Am adormit in uitare
Gandul marsaluieste
Va vad si pe voi aici
Sperand lumina ceasului!

Cine va face oare trezirea?
Gandurile trebuie sa rasara
Va vad si pe voi aici
Sa ne trezim!

poezie de Ştefania Adela Pop
Adăugat de Ştefania Adela Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas greu

Doamne, câtă tristeţe şi frunză!
Te dărui şi n-ai cui,
Te dărui nimănui.
Buzele se desfac zâmbind a milă,
Vinul gâlgâie-n silă.
O durere estompată şi surdă
Bântuie inima mea.
Singurătatea vibrează-n timpane
Cu sunet de scoică,
E ceasul somnului.
Paşi stinşi, paşi stinşi. E ea?
Altcineva.
Îţi vine să ţipi de mânie
Că nu simţi părere de rău!
Ceasul somnului. Ochi aţintit.
Orb, surd, cu voce anemică.
Plâns de neputinţă-n infinit.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de roua

Nu stiu cand vantul
m-a atins cu mangaierea lui…
Nu stiu cand tu,
steaua mea cazatoare,
ti-ai lasat culoarea
in sufletul meu.
Nu stiu cand merele domnesti
si-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himera ratacitoare.

Nu stiu de esti rasarit sau apus,
sarut sau durere,
necuvant sau iubire,
tacere au adevar.
…dar stiu
ca ma cauti
in fiecare dintre cerurile tale
atat de inalte
incat ceilalti nu pot intelege
ca DOAR NOI
putem visa acolo...
…dar stiu
ca soarele se aprinde
pentru ca intunericul din noi
sa devina mirarea primului sarut,
pentru ca verdele frunzelor
sa se raspfranga in apa ochilor tai,
pentru ca nespusele inca vorbe
sa atinga infinitul.

Nu stiu daca esti azi sau ieri…
Sau MAINE… care inseamna mereu
prezenta ta ce ma simte
ca pe o lacrima de roua
pe buzele
unui trandafir alb.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza şi toamna

Creionez un substantiv
cu chenar de adjectiv:
frunza verde, fistichie,
care tremură în vie.

Pe potecile uscate,
două verbe încurcate
de un vânt hoinar, golaş,
care a l e a r g ă păpădia
în răzorul din imaş.
Sus pe dealu' unde-i via,
nu mai c â n t ă ciocârlia...

Frunza e un subtantiv,
capătă şi-un adjectiv
când se-arată toamna gri
în stejarii a r ă m i i...

Frunză verde a bobului
făcuşi casă dorului
în balade, rapsodii,
în poveşti pentru copii.

Ai doinit ades cu jale
la izvoare şi pe vale.
Iar acum, aşa deodată,
te-ai desprins în larg mirată,
galbenă şi inutilă,
în mâini limpezi de copilă.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil (20 august 2011)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linistea corbilor

Ratacit, asteptam izolat de candoare
cu ochii dezveliti de aripa somnului
semnele sangelui scrise in palmã
pe pamant incepuse cantecul Omului

Rostul mi l-a talmacit o pasare
rostindu-se rece din noapte
avea ochii tulburatori de vii
si ghearele muiate in soapte...

Peste veacuri m-am trezit suspendat
prins intre aschii intr-o lume lichida
era liniste... nu-mi auzeam nici macar sangele
evaporandu-se dintr-o inima vida

Sunt prins in linistea corbilor
nu asistã nimeni si tremur tulburat
clonturile lor aspre imi cresteaza buzele
in palme scrie ca sunt vinovat...

poezie de Cătălin Bizdadea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încolţit de Înviere

Creşte frunza, creşte iarba,
Creşte umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.

Pe răboj nu-mi număr paşii,
Ce rămân tot mai puţini,
Cresc în umbra mea urmaşii,
Tot mai grei şi tot mai plini.

Creşte ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuţite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolţite.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara moarta

Tacere mocneste sub aripi de veac,
Sub stinse cuvinte, pe buze desarte,
Scrisori ravasite de-un dor fara leac
Si-o frica de lungi asteptari si de moarte.

Copacul ce plange la marginea lumii,
Crestat are-n talpi suspinul dintai
Si-i leagana plansul in brate nebunii,
Si-i picura stele pe vechi capatai.

O aripa franta sub pasii de lemn
Isi striga din urma pierdut zburator,
Iar urme carunte, supuse la-ndemn
Ar vrea sa se-ntoarca din caile lor.

Dar zarea-i tot muta si tot neatinsa,
Si nu mai e timp de-o alta minune,
Sub pleoapa albastra, de ganduri aprinsa
Chemari tot mai albe incep sa rasune.

Poveste pe-un colt de pamant mazgalita,
A vis mirosind, si-a toamna, si-a viata
Coboara in palme supusa, soptita,
Se-aduna-n lumina de umbre si-ngheata.

poezie de Maria Marinela Circiumaru
Adăugat de Carolina Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masurand fericirea

"Cineva"-şi măsura fericirea-n centimetri,
Tu te-ntrebi dacă ţi-ajung secundele,
Iar eu am o colectie impresionantă de nopti...
Centimetrul cineva-ului
E singura fericire reală, palpabilă,
Secundele tale sunt albe, aaalbe de tot
Şi netede ca piatra de râu,
Nopţile mele... hee-hei:
Jepii Mari pe iarnă grea...

Nu mă escalada!
Sunt permisă
doar
pe timp
de vară

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!