Dar un zâmbet de dispreţ, fie el făţiş, ori ascuns, nu mai avea asupră-mi puterea de odinioară. Pe când stam între cele două verişoare ale mele, am fost uimită să văd cât de uşor înduram nesăvârşita nepăsare a uneia şi atenţia pe jumătate batjocoritoare a celeilalte. Eliza nu-mi putea răni inima şi Georgiana nu mă mai putea jigni. Realitatea era că alte lucruri mă preocupau. În ultimele câteva luni încercasem dureri şi bucurii cu mult mai vii şi mai puternice decât acelea pe care le-ar fi putut provoca sau dărui domnişoarele Reed, aşa încât am rămas cu totul nepăsătoare la ifosele lor.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se teme mai mult de necazurile pe care le-ar putea avea decât acelea prin care a trecut.

William Faulkner în Lumină de august
Adăugat de Călin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar avea să dau explicaţii despre inexplicabilul trăit dincolo de conştiinţa mea, când în lumea din care provin, totul este relativ, ci nu veşnic... Şi cum relativismul a rămas veşnic şi cum nimeni nu va împărtăşi vreodată în totalitate propriile mele păreri şi cuvinte, devenind geamănul – suflet, mă rezum să trăiesc în cele două lumi paralele, în cea reală şi în cea abstractă, opturând spaţiul dintre cele două cu absolutismul şi caracterul arbitrar fără de care ideile umanitare nu ar putea progresa şi nu s-ar putea propulsa, lipsa acestora ducând la un suport moral mai puţin sănătos.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat şi amar

Sfârşitul a fost imediat şi amar.
Molcom şi dulce-a fost timpul între noi,
molcome şi dulci au fost nopţile
când mâinile mele nu s-au atins disperate, ci îndrăgostite
de trupul tău care a venit
între ele.

Când am intrat în tine...
atunci, mi s-a părut că acea mare fericire
putea fi măsurată cu precizia
unei dureri ascuţite. Imediat şi amar.

Molcome şi dulci au fost nopţile.
Acum sunt amare şi aspre ca nisipul –
"Hai, să fim rezonabili" şi alte asemenea blesteme...

Şi, cu cât rătăcim din ce în ce mai departe de iubire,
noi multiplicăm cuvintele,
cuvintele şi sentinţele, atât de lungi şi de ordonate.
Dacă am fi rămas împreună
am fi putut deveni tăcere.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme, în timp, ale unei alte

am adunat câteva cuvinte pe care nu le mai folosesc –
câteva cuvinte uzate, bancnote vechi, ieşite din uz
ca hârtiile albastre de o mie de lei
pe care le-am găsit intr-o zi în haina bunicii.
ce bine ar fi, m-am gândit, dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
cu hârtiile de cincizeci de mii şi de zece şi de o mie de lei
toate rămase nefolosite de la eclipsă.
ce bine ar fi dacă trecutul ar putea fi răscumpărat
măcar în parte cu toate posibilităţile rămase nefolosite
ca nişte baloane vechi în care nimeni n-a suflat aer
şi de care nu s-a bucurat nimeni
aşa cum nimeni n-a gustat din bomboanele tăvălite în pudră de ciocolată amară
pe care bunica le-ar fi putut cumpăra de la magazin.
câteva cuvinte, câteva mii de lei rămase nespuse, rămase nefolosite de prea multă vreme,
uitate undeva unde ceva ar fi putut începe,
unde s-ar fi putut deschide o rană
numai ca să se vindece
unde ceva ne-ar fi tăiat răsuflarea
sau ar fi deşteptat în noi acele gesturi, acele trăiri
de care întineresc până şi oamenii cei mai bătrâni.
acum, când adun toate cuvintele astea care au rămas
de atât de mult timp nespuse încât, rostindu-le azi,
mi se par scofâlcite ca nişte mere stricate,
îmi dau seama că viaţa mea e plină de hârtii albastre de o mie de lei
împrăştiate peste tot, de hârtii portocalii de cinci mii,
de hârtii de o sută de mii pe care nu le-am folosit niciodată
şi cu care nu voi mai putea cumpăra niciodată nimic.
şi toate bancnotele astea sînt ţesute în trecutul meu
ca nişte ochiuri pe dos într-un model foarte complicat
din care e foarte greu să înţelegi ceva
iată, părinte, nimic n-a rămas necheltuit sau nespus,
nimic n-a rămas netrăit, nimic nu poate fi adus împotriva fiinţei mele
i-a strigat fiul risipitor tatălui
şi tatăl l-a îmbrăţişat şi a tăiat viţelul cel gras
bucurându-se.
iată, părinte, am pierdut şirul celor nefăcute,
celor nespuse, celor netrăite
aş fi spus eu, gândindu-mă la toate acele hârtii albastre
de care am uitat aproape cu totul şi în care viaţa mea a fost de tot atâtea ori amânată
lăsată pe altă dată, nerostită până la capăt
iată, părinte, neîntregul fiinţei mele
aş fi strigat eu,
Vindecă-mă!
dar unele minuni nu le poate face nimeni
aţa nu se mai înfăşoară niciodată în ghem
ci ne scapă încet printre degete
până când nu mai rămâne din ea nimic
afară de câteva bancnote albastre de o mie de lei
ca nişte cioturi, ca nişte urme, în timp, ale unei alte vieţi
tot a ta, dar pe care n-ai apucat s-o trăieşti niciodată.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa mea văzui două doamne tinere. Una era tot atât de înaltă ca şi domnişoara Ingram – foarte slabă, cu faţa galbenă şi aspră, avea în înfăţişarea ei ceva ascetic, impresie subliniată şi mai mult de simplitatea rochiei strâmte de lână neagră, de gulerul scrobit, de părul tras de pe tâmple şi aspectul atât de călugăresc al mătăniilor de abanos cu cruciuliţă în capăt, pe care le purta la gât. Am fost sigură că era Eliza, cu toate că faţa ei prelungă şi searbădă amintea prea puţin de cea pe care o cunoscusem pe vremuri.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-i găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi putea folosi. Nu mi-a folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria decât să mă delimiteze şi mai bine, să mă smulg din ea.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Te-am iubit mai mult decât
Aş putea spune,
Te-am dorit mai mult decât
Aş putea visa,
Te-am admirat mai mult decât
Aş fi crezut că pot,
Te-am simţit mai mult decât
Aş fi putut simţi o umbră.

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În copilărie am avut sute de căzături. Căzături care mi-au provocat răni. Răni care s-au vindecat sau răni în urma cărora am rămas cu semne. Aşa este şi cu inima. Sunt suferinţe care se duc, se uită, dar suferinţe care lasă răni adânci în inima noastră. Răni care provoacă cicatrici. Cicatrici care nu dispar cu trecerea timpului.

aforism de Alina-Georgiana Drosu (12 februarie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este sigur că condiţiile exterioare de viaţă au intensificat anumite culori ale viziunii eminesciene. Dar de când a creat sărăcia genii şi talente? Dacă ar fi aşa, ar fi trebuit să nu mai putem trăi în România de genii şi de talente... S-ar putea spune cu mai multă dreptate, cred, că, dimpotrivă, dacă Eminescu n-ar fi fost atât de sărac încât să fie nevoit să-şi risipească viaţa în ocupaţii pe care le-ar fi putut avea în locu-i mii de compatrioţi ai lui, rodul geniului său, născut şi nu făcut, ar fi fost desigur şi mai îmbelşugat decât este.

D.D. Roşca în Existenţa tragică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin proliferarea enclavelor trecutului, un fel de muzee vii, cresc şansele de supravieţuire ale rasei umane în cazul unei calamităţi grave. Asemenea comunităţi ar putea servi drept material didactic empiric. Astfel, copiii ar putea petrece câteva luni într-un sat de tip feudal, trăind şi muncind aşa cum o făceau copiii cu secole în urmă. Adolescenţilor li s-ar putea cere să petreacă un timp într-o comunitate de la începuturile erei industriale şi să lucreze în "morile" şi fabricile sale. O asemenea educaţie, "pe viu", le-ar oferi perspectiva istorică pe care nu le-ar asigura-o nicio carte.

Alvin Toffler în Şocul viitorului, Enclave ale trecutului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am intrat, cele două domnişoare s-au ridicat să mă salute, amândouă adresându-mi-se cu "Domnişoară Eyre". Salutul Elizei fu rostit cu glas repezit şi aspru, fără urmă de zâmbet. Imediat s-a aşezat şi aţintindu-şi ochii în foc, păru că m-a şi uitat. Georgiana, după ce mi-a dat bună ziua, mi-a mai pus câteva întrebări banale asupra călătoriei mele, asupra timpului şi a altor fleacuri de acelaşi fel. Vorbea cu glas tărăgănat. Îmi arunca din când în când priviri piezişe, cercetându-mă din creştet până în tălpi, de la cutele paltonului de merinos până la pălăria cât se poate de simplă. Tinerele au un deosebit talent să-ţi arate că le pari "un nimic", fără să spună asta cu vorbe. Un anumit fel de a privi de sus, purtarea rece, glasul nepăsător le exprimă îndeajuns sentimentele în asemenea ocazii, fără a fi nevoie să se compromită printr-o neobrăzare făţişă în fapte sau în vorbe.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti şi cu voce tare acest lucru; bineînţeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noţiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnişoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpuşica pe care o observase de dimineaţă alături de fiul său, ori invers; păpuşica aceea semăna foarte mult cu această domnişorică. Totuşi, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe şi uită de întrebările pe care să i le adreseze domnişoarei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.

Herta Muller în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat, mi-am scos liniştită pălăria şi mănuşile fără să aştept invitaţie, apoi le-am spus celor două domnişoare Reed că mă duc să o caut pe Bessie, care trebuie să fie la bucătărie şi s-o rog să afle dacă doamna Reed mă poate primi. M-am dus şi după ce-am găsit-o pe Bessie şi am trimis-o să-mi îndeplinească dorinţa, m-am apucat să-mi despachetez lucrurile. Până atunci mă ferisem totdeauna de aroganţă: cu un an înainte, dacă aş fi fost primită în acelaşi fel, aş fi plecat din Gateshead chiar a doua zi; acum însă îmi dădeam seama că ar fi fost o purtare nechibzuită. Făcusem o călătorie de o sută de mile ca să-mi văd mătuşa şi trebuia să stau cu ea până ce avea să se însănătoşească ori să moară. N-avea nici un rost să-mi fac sânge rău pentru trufia şi nebunia fetelor mătuşei şi singurul lucru cuminte era să nu le iau în seamă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopot

Mi-a rămas timpul mic,
Nici umerii nu-mi mai îmbracă...
Aş putea să-l port cu mănuşi,
Dar mă dor falangele frânte.
Nici măcar să-l ard
Sau să-l beau
Nu mai pot...
Şi ora mă strânge în braţe,
Îmi rupe cele mai puternice
Două coaste.
Mi-a rămas minutul scurt,
Adânc înfipt în plămânul stâng,
Secundele se sparg pe buzele-mi uscate...
Mi-a rămas timpul mic
Şi imposibilul meu dus spre eternitate.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care termin de scris o carte, sunt sătul de ea, deoarece am petrecut atât de mult timp scriind-o, analizând-o şi recitind-o, încât o ştiu pe de rost. Aş putea să-ţi povestesc tot ce se întâmplă în cele două volume, punctual. N-aş mai putea să le recitesc. Poate doar când o să am 70 de ani şi o să fac o retrospectivă a realizărilor de-a lungul vieţii.

citat din Simon Toyne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între acestea, drumul m-a învăţat cât de multe lucruri de prisos avem şi cât de uşor am putea lepăda prin judecată acele lucruri, pe care, dacă ni le ia vreodată necesitatea, nu simţim că ne-au fost luate.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Chiar cred că seara asta a fost destul de reuşită.
Joey: Da. Destul de reuşită. Perfectă. A fost... a fost o seară perfectă. Pace? Nu pot face asta.
Pacey: Ce anume?
Joey: Chiar şi atunci când totul este perfect, am impresia că nu e bine să am o relaţie cu tine şi îmi pare rău. Seara asta a fost drăguţă şi distractivă, iar tu ai devenit acest bărbat extraordinar, dar nu... Îmi pare rău. Dar nu simt nimic. Şi nu-ţi pot face asta ţie.
Pacey: Bine. Joey. Stai puţin.
Joey: Nu, Pace. E adevărat şi îmi pare rău.
Pacey: Şi ce?! Te temi. Nu-i aşa? Te temi. Şi eu la fel, crede-mă. Şi eu mă tem pentru că nu ştiu încotro ne îndreptăm. Adică eu cred că ar putea duce oriunde. Ar putea fi şansa noastră.
Joey: Nu o să fie.
Pacey: De unde ştii tu asta? Serios acum. Săptămâna trecută erai cu totul de acord şi acum îmi spui că relaţia dintre noi nu ar putea fi niciodată una reuşită. Nu ai de unde să ştii asta, Joey.
Joey: Şi îmi pare rău. Ştiu că e îngrozitor ce îţi spun eu acum.
Pacey: Dar cum? Cum poţi tu să ştii? Şi când ai luat decizia asta? În seara asta? Am crezut că seara asta a fost reuşită.
Joey: A fost. A fost perfectă.
Pacey: Şi atunci? Şi nu-mi spune că nu eşti speriată pentru că ştiu că eşti. Te ştiu de prea mult timp şi te-am văzut dând la o parte foarte multe lucruri bune ca să te las să faci asta şi cu mine acum. Ai fost mereu cel mai frumos lucru din universul meu. Şi sentimentele mele pentru tine mi-au demonstrat că pot fi o pesoană mai bună. Şi acele sentimente erau mai puternice şi mai înţelepte şi mai stăruitoare şi mai curajoase decât orice altceva legat de mine.
Joey: Pacey, opreşte-te.
Pacey: Jo...
Joey: Pacey!
Pacey: Când mă temeam de orice, nu mi-a fost teamă să te iubesc şi te-aş putea iubi din nou. Îţi spun since, asta ar putea...
Joey: Pacey, nu. Opreşte-te! S-a întors Eddie. Îmi pare rău. S-a întors aseară. A venit la bar şi...
Pacey: Ah. Bine.
Joey: Îmi pare rău...(Pacey pleacă.)

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau uniţi cu un fir elastic şi invizibil, ascuns sub o mulţime de lucruri fără importanţă, un fir care numai între două fiinţe ca ei putea să existe, două fiinţe care şi-au recunoscut singurătatea una în cealaltă. Acea singurătate care nu poate fi fără soţ.

citat din Paolo Giordano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!