Imediat şi amar

Sfârşitul a fost imediat şi amar.
Molcom şi dulce-a fost timpul între noi,
molcome şi dulci au fost nopţile
când mâinile mele nu s-au atins disperate, ci îndrăgostite
de trupul tău care a venit
între ele.

Când am intrat în tine...
atunci, mi s-a părut că acea mare fericire
putea fi măsurată cu precizia
unei dureri ascuţite. Imediat şi amar.

Molcome şi dulci au fost nopţile.
Acum sunt amare şi aspre ca nisipul –
"Hai, să fim rezonabili" şi alte asemenea blesteme...

Şi, cu cât rătăcim din ce în ce mai departe de iubire,
noi multiplicăm cuvintele,
cuvintele şi sentinţele, atât de lungi şi de ordonate.
Dacă am fi rămas împreună
am fi putut deveni tăcere.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă istoria se repetă

Nu ştiu dacă istoria se repetă,
Dar ştiu că tu nu.

Îmi amintesc că oraşul era divizat
Nu numai între evrei şi arabi,
Dar şi între tine şi mine,
Şi asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care şi-au construit case călduroase din gheaţa mortală.

Oraşul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum ştiu
Că Istoria nu se repetă,
Aşa cum întotdeauna am ştiut că nici tu nu eşti repetabilă.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a fost amar şi dulce a venit din afară, ceea ce a fost greu dinăuntru, din străduinţa proprie. Am făcut, în principal, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru aceasta atât de multă preţuire şi dragoste. Şi săgeţi ale urii au fost ţintite spre mine; ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece aparţineau întrucâtva unei alte lumi şi cu aceasta n-am nici o legătură.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest moment mi-aş dori să te scriu

să ating cărţile noastre de sânge
şi cuvintele să ţâşnească în jur
ca durerile din care voiam să plec atunci
mi-aş dori să îţi ascult bătăile inimii
chiar dacă între noi sunt munţi
şi ape
şi dezastre
mi-aş dori să fac ceva cu toate cuvintele ce aşteaptă
ca lupii flămânzi
dar
vezi tu
şanţul acela plin cu nebunie
a fost şters de pe harta acestei lumi

uneori
crede-mă
am senzaţia că nu mai exist
că zac îngropată acolo
în trecutul glorios
când te descoperisem
fascinant
şi mă simt atât de bătrână
atât de neînsemnată
iar când laşi un semn
mă apucă plânsul
că nu sunt ceea ce trebuie să fiu

în acest moment mi-aş dori să te ţin de mână
şi să îţi spun
că poezia mea a fost poezie doar cu tine
atunci
acum e doar un segment banal
pe care îmi aşez nimicurile

în acest moment mi-aş dori să te scriu
cum eşti
frumos
remarcabil
şi cu gândul la alte femei

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni de vară

De-a fost iubirea noastră pătimaşă
Nu înţeleg de ce dureri am împărţit,
Dacă în noi s-au descompus din faşă
Cum ne-am dorit, ne-am şi-amăgit!

Dansam cu tine cu ochii-n lacrimi,
Când mă strângeai simţeam că s-a sfârşit,
S-au risipit fiorii plin de patimi,
Să reaprindem focul n-avem chibrit...

De-a fost iubirea plină de otravă,
I-am dat ca antidot stropi de cerneală,
Cu inima albastră şi bolnavă
Între noi s-a întins o plajă goală...

De ce în ochii mei tristeţea se ascunde,
Când sunt aici, iar tu pe unde eşti?
Nirvana noastră nu răspunde
Şi împăcarea ţine de poveşti...

Te-ai dus lăsându-mi cântecul povară
Să-alergi cu beduinii prin pustiu,
Adunai nisipul pentru o zi de vară,
Dacă erai nebun, nici eu nu ştiu!...

Când glasul inimii o să te cheme
Te-aştept să întorci albatroşi din drum,
Vom ducem nopţile de vară în extreme
Şi vom renaşte pe nisipul verii...
ca pasărea din scrum!...

poezie de Mariana Petrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a părut

ai dispărut ca spuma marii
in valul spulberat la mal
ai dispărut in briza rece
sau in nisipul de opal?

sau nici n-ai fost? mi s-a părut
o clipa.... că te-aş fi zărit
in depărtarea unei raze
in soare roşu-n asfintit!

ai fost in gând? ai fost pe plajă?
ai fost? n-ai fost? mi s-a părut....
dar aş fi vrut să-ti mângâi părul
si ochii verzi să iti sărut!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgelele şirag

Dublul mărgelelor şirag
M-a făcut să-mi placi atât,
Căci am uitat de al tău drag
Că viaţa are un sfârşit.

A mai fost o întâmplare
Cu un sărut nevinovat,
Aducând în suflet alinare
Ca un fior de neuitat.

Niciodată rău nu-ţi pară
A fost ce-a fost atunci,
Sau mai veni-vor zile iară
Cu alte vremuri dulci.

Nu ştiu ce o să vină?
Îmi amintesc ce a fost,
Tu vei rămâne tot divină
În al vieţii mele rost.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Acum, în amurgul meu, te binecuvântez, Viaţă –
şi asta pentru că niciodată nu mi-ai dat speranţe goale,
nici muncă fără răsplată, nici necazuri nemeritate.

Văd, la capătul unui drum dificil,
că eu am fost arhitectul propriului destin
şi, dacă am extras dulceaţă sau suc de pelin din nişte lucruri,
s-a întâmplat pentru că eu am pus dulceaţa sau pelinul în ele.
Când am plantat trandafiri întotdeauna am cules trandafiri.

Desigur, iarna va urma tinereţii mele,
dar tu nu mi-ai spus că luna mai va fi eternă.
Negreşit, mi s-au părut lungi nopţile durerii,
dar tu nu mi-ai promis numai nopţi frumoase.
Am avut apoi, în schimb, parte de unele liniştite.
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat faţa.
Viaţă, nu-mi datorezi nimic, între noi e pace!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot

Când ai plecat, mi-au devenit pustii
şi nopţile, şi zilele, şi tot;
te-am implorat, de poţi, să îmi revii,
dar singurul răspuns a fost: "Nu pot!".

Te-ai dus în alte lumi, ai părăsit
tot ce-am clădit în visurile-n doi,
în timpul când credeam că m-ai iubit,
dar... eu visam cât pentru amândoi.

Iertare? Pentru ce? Îmi amintesc
doar clipele în care-a fost frumos,
acelea când spuneam că te iubesc
şi-ţi ascultam cuvintele, pios.

Ce va mai fi? Nimic! Am hotărât
că nu mai eşti. E simplu: nu exişti!
Decât "Nu pot!", e mai frumos. Atât!
Nu cred în ochii verzi ce-mi spun că-s trişti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o relaţie între mine şi personajele pe care le-am lucrat. Totdeauna mi-am pus întrebarea ce se întâmplă cu personajele mele atunci când nu le joc; dacă am fost convingător în această seară, am fost într-adevăr în viaţa acelui personaj. Ce se întâmplă cu acea viaţă săptămâna viitoare, cum mă întâlnesc cu ea, unde se depozitează ea? Dacă a fost adevărată, ea nu poate să dispară, aşa cum sufletele noastre nu pot să dispară.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină cu ceglău-n spate

Cât te-am purtat în spinare,
Măi, Amar!
Nu-s biserici cu altare,
Măi, Amar!
Nu sunt cruci pe la răscruce,
Măi, Amar!
Cu înscris pe un' moi duce,
Măi amar!

Că tu doar m-ai tăvălit,
Măi, Amar!
Pe butuc de osândit,
Măi Amar!
Când rugul m-o ridicat,
Măi, Amar!
Chiar şi-atunci m-ai sfâşiat,
Vai şi-Amar!

Tragă roua clopotul,
Ehehei, Amare!
Io-nviez cu şipotul,
Măi, Amare!!!
Ehei, şi voi fi fălos,
Măi, Amare!
Că te-am azvârlit pe jos,
Dulce-amar!!!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă pistruii-ar fi fost drăguţi şi dacă ziua-ar fi fost noaptea mare,
Iar varicela-ar fi fost frumoasă şi minciuna n-ar fi fost minciună,
Viaţa ar fi fost încântătoare –
Dar lucrurile nu urmează-acest traseu,
Pentru că dacă ele-ar ar fi mers pe calea bună
Eu, desigur, nu aş mai fi fost eu.

Dacă pământul ar fi fost cer şi-atunci ar fi fost acum,
Dacă ieri ar fi fost azi şi neadevărul adevăr
Viaţa-ar fi căpătat alt sens şi alt parfum –
Iar eu n-aş mai fi fost aici pentru-a privi lumea pe fereastră,
Fiindcă dacă lucrurile n-ar fi mers cumva-n răspăr,
Nici dumneavoastră n-aţi mai fi fost, desigur, dumneavoastră.

Dacă frica-ar fi fost curajoasă şi sferele pătrate,
Dacă jegul ar fi fost curat şi lacrimile pline ochi de bucurie,
Lucrurile-ar fi părut mai just aranjate,
Deşi-ar fi existat, oricum, alte disperări şi-alte nevoi –
Pentru că dacă-aici ar fi fost acolo, cel puţin în teorie,
Noi n-am mai fi fost, desigur, noi.

poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XIII

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A FOST DESTIN, A FOST NOROC, CĂ MI-AI IEŞIT TU MIE ÎN CĂRARE?
A fost destin, a fost noroc, că mi-ai ieşit tu mie în cărare?
Eu totuşi cred c-a fost atunci, de mult o fericită întâmplare,
Când ne iubeam târziu, în nopţile de vară pe sub nori de stele
Visându-ne ca miri prin constelaţii, stând urcaţi în Carul Mare...

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara James: Ştii ceva, am impresia că dai vina pe Veronica.
Logan Echolls: Ştii, Veronica era şi prietena mea. Şi dacă ea nu m-ar fi dat de gol, Lilly şi cu mine am fi rămas împreună. Iar Lilly nu ar fi fost singură în acea zi. Eu aş fi fost acolo. Aşa că, da, dau vina pe Veronica. Şi pe mine pentru că am fost un prost. Şi a fost şi vina lui Lilly că s-a purtat oribil în săptămâna aceea.
Domnişoara James: Ştii, Logan, poţi privi lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. Dacă voi doi aţi fi fost încă împreună, ai fi putut muri şi tu.
Logan Echolls: Şi de ce e atât de grozav să trăieşti?

replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!