Ex nihilo

Ex nihilo nihil, nimic nu are rost,
Îmi spune nihilistul pe numele său Trost,
Când nu mai ai ce spune încearcă, bre, să taci,
Prea multe sunt în viaţă pe care nu le placi,
Bătătorite căi ai străbătut, copile,
Te naşti şi mori zadarnic, eşti doar la mâna milei?
Îmi plac trufaşii, răii, înfumuraţii zei,
Deşi-mi trezesc un zâmbet, mai vesel e cu ei,
Nu-mi place lumânarea ce pâlpâie plângând,
Dar de-i ating doar flama, îi mulţumesc că sunt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery priveşte printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înţelept,
Uiţi, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naşte totul,
O ritornelă, vrei?
Tristeţe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereţii, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverşi,
Unii mai grei, radioactivi,
Alţii-servili, uşori, perverşi,
Sunt pretutindeni – vid şi vis.
M-aşez şi mă topesc în scris.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reguli şi nereguli

Nu fă altuia, ce să nu-i faci?
Placi, nu placi. Pitpalaci.
Nu judeca pe aproapele tău, nu judeca nemic.
Chipul tău cu al cui seamănă. Eşti hun?
Ia de aici tutun. Să nu omori, oricum mori.
Cine fură un om să pună un pom.
Sapă o groapă, o să te-ncapă.
Nu minţi, deşi ai minte.
Mai bine puţine, decât multe bube.
Cui i se cuvine cinstea? Celui ce nu o are.
Supărarea din cuvinte este mai rea decât jocul la bursă.
Nici un cuvânt nu întrece o faptă, atunci de ce vorbim?
Darul nerăsplătit este sublim.
Limba vicleană departe ajunge. Unde?
Priveşte ochii şi nu mâinile femeii.
Să nu crezi că eşti sfânt, nu eşti.
Ş. a. m. d. Spune şi tu ceva.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul spune

Autorul spune că spintecă adevărul
Ca pe o ştiucă, nu sunteţi în pericol,
Ascund cuţitul, vin cu un lexicon cu lornietă,
O piruetă în lumea somnambulilor,
Am învăţat pe dinafară viaţa părinţilor mei,
Oglinzile sunt prea pripite, priponite,
Kalinka era o prinţesă din vremea lui Xerxes,
La primul dangăt eram în Ceylon,
La următorul – în Brooklyn,
Iar când urai şi mă iubeai,
Noroadele mă izgoneau,
Curgea un sânge de petrol,
Moşnegi sărmani, multe copile,
Cu piept cuprins de jale-adâncă,
Străpunşi, răpuşi, historia plângă.
Astfel trecură fluviul, marea,
şi a venit eliberarea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac ideile

Ideile sunt multe, cineva îmi spune – două,
Ideile sunt oculte şi ucid oameni nouă,
Laureaţii au idei, zei, ei,
Plâng şi eu lângă ei.
Cum se amestecă sunetele
ştie fiecare, pune-te-te
în situaţia mea, amestec
o tonă de vorbe, mestec,
adio, lozinci optimiste,
îndemnuri la extremisme,
astăzi vorbesc în şoaptă,
stai, clipa mea, mai aşteaptă,
nu mă lua prin surprindere,
uită ideile, tinere.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi mori dormind

Te naşti şi mori dormind,
O singură viaţă de trezie,
De dragoste, de sete şi de foame,
Numai cuvintele ne pot trezi,
Sunt hrana treziei noastre,
Ca şi privirea, ce mult grăieşte privirea,
Dar nu dormi.
Pot fi un om, un pom sau o pădure,
De-am fi ca norii iuţi lunecători,
Nici graiul n-ar mai fi povară,
Dar am putea atunci iubi?
Şi pietre de am fi, la ce folos?
Când eu sunt viu şi tu eşti vie,
E seară, cineva ne cheamă,
Nu vom pleca, mai sunt flori de cules,
Tu, singură n-ai să alergi în noapte,
ştim drumul, noi ne sărutăm
şi iar ne sărutăm o veşnicie.

poezie de Boris Maria Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurd one

Orice ating se preface în aur.
Merg în pustiu, îl caut pe Dumnezeu, pe Faur.
Am părăsit câmpia înmiresmată.
Nimic nu există, totul pare, deodată.
O buhă-mi ţipă-n urechea stângă,
Lacrima râsului începe să plângă.
Cuvântul fugar se strecoară cu teamă,
Ca un lup către stână.
Fericirea cu moartea se-ngână.
Azi, iarna vrajbei noastre,
Cu vrajbă nouă s-a-năsprit,
Dar lupul, că-i flămând e pedepsit.
Spune ce bei, lupule?
Lapte negru, omule.
Spune ce bei, focule?
Şoaptă, geamăt, omule.
Spune, ce bei, ştreangule?
Doar tăcere, omule.
Spune, ce bei, glonţule?
Sânge,. Spaimă, omule.
Ah, atuurile morţii,
Ah, absurdele proporţii.
Trump of Doom, tritonule.
Spune, spune, omule.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut dimineaţă, zise orbul

S-a făcut dimineaţă, zise orbul,
să zburăm, se entuziasmează ologul,
m-am împuşcat cu un bob de strugure,
mările au secat, creierul aleargă prin spaţii,
am murit de multe ori, ofer trupul meu hienelor,
simt mâna blândă a mamei, nu plânge, copile,
visez? Nu înţeleg nimic, spune matematicianul,
endoscopia se face la cap, l-ai cunoscut pe Yeti?
Eşti mare, eşti tare, lasă astrele în pace,
fii mai augmentativ, te mănâncă păduchii de junglă,
mai stăm puţin la aparate şi expirăm elegant.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care nu e...

Nu-mi spune că râzi
Dacă nu ştii să plângi

Nu-mi spune că iubesti
Dacă nu ştii să urăşti

Nu-mi spune că pleci
Dacă nu ştii să revii

Nu-mi spune că ţi-e dor
Dacă nu ştii să uiţi

Nu-mi spune că trăieşti
Dacă nu ştii să mori

Nu-mi spune că înţelegi
Dacă nu ştii...
Nu-mi spune că simţi
Dacă...
Nu-mi spune că exişti
....

poezie de Eugen Lovin (6 iulie 2008)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simţi?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi eşti în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Şi-mi eşti doar vis?

De ce totuşi mai mă simţi
Când vrei să mă alungi!
De ce-ţi mai pasă....
İnimă îngheţată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi eşti... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ţi mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de ziuă

Iubitule - astăzi - sunt fericită!
Nu ştiu cui trebuie să mulţumesc
Că, în sfârşit, mă simt - şi eu - iubită
De cineva pe globul pământesc...

Te-am aşteptat să vii de-o veşnicie,
- Nu mă-ntreba de unde te cunosc! -
Simt că trăiesc, abia acum sunt vie,
Din acest vis n-aş vrea să mă trezesc!

Dorinţe-n viaţă n-am avut prea multe.
Aevea, doar în vis, te-am zămislit
Şi te-am hrănit cu lacrimile-mi mute,
Pe care numai tu le-ai auzit!

Rămâi, iubite, -n mine până mâine...
În zori de zi, te voi elibera.
De vei pleca, te rog, mie nu-mi spune,
Lasă-mi, măcar, puterea de-a spera!

poezie de Daniel-Petrişor Dumitru (20 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modul

Înaltă eşti exact ca o frecvenţă,
Eu mă aştern în ochii tăi, Mario,
Ai străluci şi în Infern cu brio,
Dar ceasul spune – n-ai încă licenţă.
Trec valea răcoroasă ca o viaţă
În închisoarea hoţilor de vieţi,
Te-am desenat pe duşumele şi pereţi,
Dar absolutul lunecă pe gheaţă.
Oglinda, în pârâu rostogolită,
Îţi poartă chipul către orizont,
mi-au spus prietenii că sunt cam foarte tont,
dar fericit mă simt că-mi eşti iubită.
Nu-ţi voi rosti nici numele, discretă,
Îmi este firea, poate sunt timid,
Învaţă-mă să vieţuiesc în vid,
Orice iubire e analfabetă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti, ca să ai un viitor şi mori ca să ai un trecut, spune egoul. Te naşti, fiindcă ai un trecut şi mori ca să-ţi continui evoluţia spirituală, spune sufletul.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Naştere (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descrierea

Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
şi pot să spun că sunt oglinda ei
în care îşi piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la uşa naşterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
şi nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, Lia, oricât aş încerca să te înţeleg, cred că nu voi reuşi niciodată!
Lia: Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine, în cazul tău. Singurul lucru pe care-l înţeleg ar fi că totuşi, eşti un mare Don Juan, în continuare, fie că-ţi place, fie că nu. Nu poţi nega acest lucru şi ar fi bine să nici nu încerci.
Lucian: De ce aş contrazice un psihiatru?! Ar fi o "nebunie" din partea mea!
Lia: Lasă textele, Don Juan!
Lucian: Le-aş lăsa, dar nu-mi dai voie... În fine! Repet: Chiar nu contează! Aş aprecia însă dacă ţi-ai ţine gura faţă de colegii noştri şi nu le-ai spune nimic din ceea ce tocmai ai aflat.
Lia: De ce nu le-aş spune?
Lucian: Pentru că... Nu ştiu. Nu găsesc motive. Dar nu văd nici de ce le-ai spune. Nu-i nimic interesant. Nu te-ar ajuta cu nimic.
Lia: Nu-ţi face griji. Nu le voi spune! Promit!
Lucian: Nu-i nevoie să-mi promiţi, dar, oricum, mulţumesc. Deci, eu ţi-am povestit partea mea. Acum e rândul tău. Tu ce ai de spus?
Lia: Eu?! În legătură cu ce? Cumva... Cu Sid?! Nimic!
Lucian: Haide, eu ţi-am făcut pe plac, deşi nu eram obligat! Încearcă să procedezi şi tu la fel. Relaţia de parteneriat se bazează pe încredere reciprocă, nu doar de o singură parte; de obicei, de partea mea. Doar eu trebuie să fiu cel sincer, mereu? Tu, nu? Niciodată?
Lia: Fie. De fapt, cu Sid m-am întâlnit sâmbătă seara, prin oraş, iar la despărţire, am căzut de acord să ne vedem şi ziua următoare, adică ieri. Şi asta a fost tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glumă cu lumea

De unde mă cunoşti, iubito,
Când eu pe mine nu mă ştiu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii şi ţepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăşi crunt.
Şi nu-mi mai spune că aluneci
Precum un şarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
şi te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteţ decât se spune,
Noi despre noi nu ştim nimic,
Se nalţă soarele, apune,
Tu eşti furnică, eu... furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuşi, mai ştii?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârşirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buştenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuţele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteţ,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învaţă, fii isteţ.
Oricât aş scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face rău din pricina damfului de marochiu negru în care îi sunt îmbrăcate toate cărţile. Zadarnic îmi ţipă în urechi, ca să mă readucă în fire, că sunt aurite pe cotor, împodobite cu reliefuri de aur şi reprezintă ediţii de lux; zadarnic mi le înşiră, una după alta pe cele mai bune, zadarnic îmi spune că sala e ticsită de ele, cu excepţia câtorva locuri, pictate în aşa fel încât să pară cărţi adevărate, rânduite pe nişte policioare, care amăgesc privirile; zadarnic îmi mai spune că dânsul nu citeşte niciodată şi că nu pune piciorul în încăperea aceasta, dar că va intra în ea numai de hatârul meu; îi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi nici eu nu ţin, cum nu ţine nici dânsul, să-i vizitez tăbăcăria pe care o numeşte el bibliotecă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!